Un medic veterinar român stabilit în Franța explică modul în care funcționează sistemul de supraveghere a bolilor abortive și al febrei catarale ovine (Bluetongue) în practica veterinară rurală franceză. Dr. Costel Tronciu, absolvent al Facultății de Medicină Veterinară din Iași, practică din 2015 în Franța, unde deține, împreună cu soția sa, un cabinet veterinar într-o zonă rurală din departamentul Tarn. Activitatea cabinetului este predominant rurală: aproximativ 75% medicină pentru animale de fermă și 25% animale de companie.

În sectorul zootehnic, cazuistica este dominată de bovine pentru carne (65%), urmate de ovine de lapte din rasa Lacaune (35%), cu procente reduse de bovine de lapte și ovine de carne.

Potrivit medicului, sistemul francez de supraveghere a bolilor abortive este construit pe două principii majore: profilaxia sistematică și declararea obligatorie a avorturilor.

Profilaxia – reguli clare în exploatații

Supravegherea pentru bruceloză (alături de IBR – rinotraheita infecțioasă bovină, BVD – boala mucoaselor, leucoză și, uneori, hipodermoză și besnoitoză) rămâne una dintre cele mai stricte componente ale sistemului francez.

„În departamentele franceze – deoarece două departamente limitrofe pot avea reguli comune, dar și diferite pentru realizarea supravegherii sanitare – profilaxia la bovine presupune testarea anuală a animalelor de peste 24 de luni. Se testează toate animalele în exploatațiile de bovine pentru carne până la un efectiv de 40 de capete, iar în exploatațiile mai mari se prelevează doar 40 de probe (excepție fac producătorii de genetică, unde sunt testate toate animalele), dintre care doar o parte sunt analizate pentru bruceloză”, explică medicul.

La ovine, testarea se realizează diferit. Pentru șeptelurile cu mai puțin de 50 de capete (indiferent de tipul de producție, lapte sau carne), probele se prelevează de la toate animalele. În cazul fermelor cu peste 50 de capete se testează doar 50 de femele de peste 12 luni, incluzând toate femelele introduse în fermă de la ultima profilaxie, precum și toți berbecii, pe lângă cele 50 de femele.

La rasele de lapte testarea este anuală, iar la cele de carne se realizează o dată la doi sau trei ani, în funcție de departament.

Fermierii au obligația de a declara orice avort (bovin, ovin sau caprin), iar medicul veterinar trebuie să recolteze probe pentru testare în intervalul 0–7 zile.

Bruceloza – boală abortivă monitorizată permanent

În Franța, bruceloza este supravegheată foarte strict, mai ales datorită caracterului său zoonotic, Franța fiind o țară cu o industrie a produselor lactate – adesea obținute din lapte crud – extrem de dezvoltată.

Din acest motiv se realizează și o supraveghere riguroasă, inclusiv prin testarea laptelui de tanc pentru salmoneloză.

„În Franța, bruceloza este considerată cea mai periculoasă boală abortivă, atât din punct de vedere economic, cât și sanitar, fiind și o zoonoză. Din acest motiv este supravegheată foarte strict prin programe anuale de profilaxie, cu probe de sânge sau lapte la rumegătoare, indiferent de tipul de producție”, explică dr. Costel Tronciu.

Medicul precizează că există câteva excepții pentru exploatațiile foarte mici, însă în majoritatea cazurilor monitorizarea este sistematică.

Pe lângă aceste programe, fermierii au obligația legală de a declara avorturile, iar medicul veterinar trebuie să efectueze testarea pentru bruceloză.

„A doua măsură importantă de supraveghere este obligativitatea declarării avorturilor. Testarea pentru bruceloză este subvenționată de stat”, spune medicul.

Toate aceste eforturi dau rezultate. Singurele cazuri pozitive detectate – foarte rare – au fost la animale care au pășunat în estive montane și au fost contaminate de fauna sălbatică (capre sălbatice de tip muflon). În aceste situații, toate animalele au fost eutanasiate, iar fermierii au fost despăgubiți de stat atât pentru valoarea animalelor, cât și pentru pierderile de producție și costurile de dezinfecție a adăposturilor.

Sistemul OSCAR – investigarea completă a avorturilor

Pe lângă bruceloză, Franța utilizează sistemul OSCAR (Observatoire et Suivi des Causes d’Avortements chez les Ruminants), un program organizat de supraveghere a bolilor abortive.

„Consiliile departamentale, împreună cu grupările de apărare sanitară (GDS), subvenționează investigațiile pentru celelalte boli abortive: febra Q, clamidioză, toxoplasmoză, boala Border, salmoneloză, listerioză, campilobacterioză și aspergiloză”, explică medicul român.

Protocolul de diagnostic include două etape

Analize de primă intenție

Prima etapă urmărește cauzele cele mai frecvente de avort la rumegătoare:

• bruceloza (obligatorie, indiferent dacă este suspectată sau nu)
• febra Q (Coxiella burnetii)
• clamidioza
• toxoplasmoza

În această etapă sunt recoltate probe precum:

• sânge matern
• placentă
• lichid stomacal fetal
• organe fetale
• tampoane vaginale

Aceste analize sunt cofinanțate de structurile sanitare veterinare locale.

Analize de a doua intenție

Dacă rezultatele sunt negative sau contextul epidemiologic o impune, investigația continuă cu analize suplimentare pentru:

• salmoneloză
• listerioză
• campilobacterioză
• aspergiloză
• boala Border

Bluetongue – o boală ignorată ani la rând

Medicul veterinar spune că, în Franța, febra catarală ovină a fost o perioadă relativ neglijată între două episoade epidemice majore.

„Bluetongue a fost oarecum neglijată de administrația franceză între cele două mari epidemii, din 2012 și 2022. În prima campanie de eradicare statul a subvenționat vaccinarea și vaccinul, iar între 2022 și 2023 a fost subvenționat doar vaccinul”, explică el.

În acea perioadă, vaccinarea era obligatorie doar pentru animalele destinate exportului.

„Unele state solicitau și un test PCR negativ pentru exportul animalelor”, adaugă medicul.

Din acest motiv, când boala a revenit – cu cele trei serotipuri circulante în zona metropolitană (3, 4 și 8) – a provocat pierderi importante atât la ovine, cât și la bovine.

„În zona mea, în acest moment nu am cazuri, nici clinice, nici probe de sânge pozitive, iar acest lucru se datorează vaccinării și tratamentelor preventive împotriva vectorilor”, spune medicul.

Cine decide testările pentru Bluetongue și boala hemoragică epizootică

În Franța, responsabilitatea declanșării testelor aparține medicului veterinar sanitar.

„Veterinarul sanitar decide testarea în momentul în care apare o suspiciune clinică semnalată de fermier. De exemplu, pentru Bluetongue sau boala hemoragică epizootică sunt necesare minimum trei semne clinice pentru declararea suspiciunii”, explică dr. Costel Tronciu.

În aceste situații, statul suportă costurile analizelor și ale intervenției medicului veterinar, pentru a încuraja raportarea rapidă a cazurilor.

În cazul rezultatelor pozitive se impun restricții privind mișcarea animalelor pozitive până la dispariția simptomelor clinice și negativarea virală (test PCR). Celelalte animale pot părăsi exploatația doar după efectuarea unui tratament împotriva insectelor hematofage.

Un sistem bazat pe responsabilitate și finanțare colectivă

Modelul francez se bazează pe un mecanism de finanțare colectivă a supravegherii sanitare.

Costurile sunt împărțite între:

• stat
• consiliile departamentale
• grupările sanitare veterinare (GDS), care funcționează pe baza cotizației obligatorii a tuturor deținătorilor de animale pentru producție (vaci, oi, capre, porci, păsări, cai etc.)
• uneori fermierii (o parte din costul analizelor)

„Acest sistem permite investigarea rapidă a avorturilor și reduce presiunea financiară asupra fermierilor”, explică medicul român.

Diferența majoră față de sistemul românesc

Un alt element important este modul de organizare a profesiei.

„În Franța nu există sistemul de circumscripții veterinare. Fermierul alege cu ce medic veterinar lucrează, iar veterinarul sanitar poate fi diferit de cel care tratează animalele”, spune dr. TRONCIU Costel.

În opinia sa, acest model creează o relație profesională bazată pe responsabilitate și încredere directă între medic și fermier.

Cel mai important element este însă prezența GDS-urilor (grupuri de apărare sanitară) la nivel departamental, care monitorizează local evoluția bolilor și mișcările de animale, în colaborare directă cu fermierii, medicii veterinari, laboratoarele departamentale și autoritățile sanitar-veterinare.

Astfel, măsurile pot fi adaptate rapid la specificul fiecărui departament, fără a depinde exclusiv de decizii politice sau ministeriale.