Cum renaștem ca profesie?

Un singur medic veterinar care dimineața este în fermă, la prânz coordonează producția într-o cooperativă cu peste 10.000 de scroafe, iar seara discută cu primul-ministru. Dr. Adrian Balaban explică, fără politețuri, ce nu învățăm în facultate, de ce nu știm să ne vindem și ce ne mai desparte de o profesie respectată.

Există un paradox pe care îl ocolim. Avem o profesie care garantează sănătatea publică, siguranța alimentară și bunăstarea animalelor. Și totuși, în fermă, în cabinet, în relația cu proprietarul, medicul veterinar a ajuns într-un punct dramatic — iar profesia, ca întreg, pare să fi acceptat asta. În episodul 25 al podcastului Vocea Profesiei, gazdele Dr. Iulian Vieru și Dr. Ciprian Tănase aduc la masă unul dintre cei mai rari medici veterinari români: un om care vede profesia simultan din patru unghiuri — practician, fermier, lider de asociație și consilier al primului-ministru. Întrebarea care leagă totul: cum renaștem ca profesie?

Dr. Adrian Balaban conduce, alături de asociații săi, o cooperativă cu peste 10.000 de scroafe, este președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), a co-fondat Asociația Medicilor Veterinari pentru Suine și deține o funcție onorifică de consilier al primului-ministru. Discuția nu este un elogiu, ci o radiografie sinceră — despre cum este perceput medicul veterinar de fermier, de minister, de piață, și ce putem face concret, mâine dimineață, pentru ca lucrurile să se schimbe.

Patru unghiuri asupra aceleiași profesii

Dr. Balaban nu mai are cabinet veterinar — explicația este simplă: fiind fermier, nu poți profesa în același timp ca medic în propria fermă. Dar a rămas medic veterinar prin formare, prin felul în care privește lucrurile, prin modul în care vede animalul, ferma și sectorul. Începutul cooperativei datează de aproape 20 de ani, când grupul actual de asociați a privit modelul olandez — unde aproape orice firmă mare cu care discutau era, de fapt, o cooperativă de fermieri.

Modelul nu seamănă cu fostul CAP: membrii au drepturi egale, dar fiecare are domeniul lui clar — unul pe zootehnie și creștere, altul pe finanțe, altul pe construcții. „Având în vedere că suntem împreună de cred că astăzi cam 17 ani, cred că am făcut un lucru corect." Asociația Medicilor Veterinari pentru Suine, fondată ulterior, organizează anual Swine Day — un eveniment internațional ajuns la ediția a șasea, cu speakeri din Australia, Spania, Italia, Olanda, și participanți din Bulgaria, Croația, Ungaria, Moldova.

Medicul veterinar văzut de fermier: partener, nu cost

Întrebat direct cum este perceput medicul veterinar de fermieri — partener, cost, obligație sau soluție — răspunsul este fără ezitare: partener. Nu există în experiența lui de teren, nici în România, nici în Statele Unite sau Europa, situații în care medicul veterinar să fie tratat altfel decât ca partener real al fermierului. Iar fermierii buni din România lucrează cu același medic veterinar de zeci de ani — relația se construiește în timp.

Dar există o problemă pe care Dr. Balaban o ridică direct, cu rugămintea de a fi iertat de colegi pentru tonul franc: noi, medicii veterinari, nu știm să ne vindem. Vindem servicii, dar nu învățăm vânzări. Asimilăm „vânzările" cu „dă-mi 5 lei pe asta", când de fapt vânzările înseamnă să construiești o relație, să întrebi fermierul de familie, să fii prezent. Iar în relația cu animalele de fermă, medicul trebuie să gândească mereu și economic — pentru că un medic care vine cu soluții extrem de scumpe, fără beneficiu pentru fermier, va fi, mai devreme sau mai târziu, respins.

Contractul cu ferma — cum arată corect

Întrebare directă: angajezi medicul veterinar sau lucrezi prin contract de prestări servicii? Răspunsul lui Dr. Balaban: clar contract. Medicul veterinar trebuie să fie independent, să-și aleagă singur unde lucrează. Într-o fermă bine organizată — cum este a lui, cu 1.300 de scroafe — medicul nu trebuie să vină zilnic. Vine săptămânal, inspectează, face o necropsie dacă este cazul, lasă instrucțiuni pentru tehnicieni, scrie un raport. Nu poți ține un medic veterinar prizonier într-o fermă decât dacă îl plătești cu mii de euro.

Iar contractul nu este o liniuță bifată. În fermele de porci, mai ales în contextul PPA, medicul veterinar este primul răspânditor de biosecuritate — cel care instruiește oamenii, cel care verifică pe partea de biosecuritate. „Mi se pare o nebunie să faci doar așa, formal. Riscul e al fermierului."

Ce nu învățăm în facultate: economie, vânzări, fermă reală

Una dintre cele mai puternice afirmații ale episodului vine fără ridicare de ton: în facultate nu învățăm vânzări, nu învățăm economie de fermă, iar zootehnia pe care am învățat-o nu se mai potrivește cu sistemul modern de creștere. Mai mult — mulți colegi termină facultatea fără să fi pus mâna pe un porc decât o singură dată, la Abătelegate. „Cred că am fost o singură dată în viața mea, până am terminat facultatea, cu mâna pe un porc."

Soluția pe care o propune este concretă: ferme didactice, perioade de internship, stagiaturi reale. Trebuie lucrat undeva mai înainte de a primi diploma, ca medicul ajuns în producție să fie apreciat din prima zi, nu să fie luat de la zero de fiecare angajator în parte.

PPA — cifra care distruge economic pe toți

Pesta porcină africană domină tot. Cifrele citate de Dr. Balaban arată dimensiunea: aproximativ 87 de focare apărute de la începutul anului, undeva la 60-70% din focarele la nivel european. Iar consecința economică se simte concret în portofelul fermierului — pentru că pe zona roșie nu poți exporta. România este toată zonă roșie. Tot porcul produs aici trebuie consumat aici. Iar noi mâncăm ceafă, pulpă, cotlet — nu mâncăm coadă, urechi, picioare, mască.

Doar din subproduse — mască, picioare, coadă, urechi — exportul în China ar aduce 25 de euro pe porc. La 3,5 milioane de porci produși comercial înseamnă aproape 100 de milioane de euro pe an, pierdute. Iar prețul de cost a sărit la ~7 lei pe kg, în timp ce piața plătește 4,5 lei — un dezastru economic pentru fermieri, agravat de importurile masive din Spania, Polonia, Germania, țări care aplică regionalizarea și pot exporta liber.

Medicul concesionar, văzut din poziția fermierului

Pentru medicul concesionar, mesajul este la fel de direct: nu putem rezolva PPA fără medicii din mediul rural. „Mi-e foarte greu să cred că se poate fără medici veterinari în comune." Iar problema reală nu este capacitatea profesională a colegilor — este lipsa de autoritate cu care ajung la poarta proprietarului. Expresia „nu m-a primit proprietarul în curte" îl scoate din răbdări: într-o țară cu PPA, cu pesta micului rumegător, cu rabie și variole, contextul ar trebui să permită intrarea oricărui medic în orice gospodărie, oricând.

Modelul pe care îl invocă este Spania — 40 de ani le-a luat să scape (și acum au luat-o de la capăt), opt încercări de înțelegeri naționale eșuate, până când au mers din poartă în poartă. Astăzi Spania produce 55 de milioane de porci pe an, iar în gospodăriile populației au rămas doar 40.000 de porci, maxim 3 pe gospodărie. Sectorul este unul dintre motoarele economiei spaniole. „Noi am putea să producem în fiecare an pentru România cel puțin un miliard de euro. Numai că ne e frică să ne fie bine."

Antibioticele și responsabilitatea — cine răspunde?

Antibioticele sunt încă prea ușor de obținut? Răspunsul lui Dr. Balaban este de un singur cuvânt: „Eee... da!" Întrebarea despre cine răspunde moral și profesional pentru consumul de antibiotice în fermele românești primește însă un răspuns nuanțat: responsabilitatea principală este a fermierului — el este primul responsabil pentru animalele lui. Când medicul recomandă antibiotic, este normal. Când sunt folosite pentru a rezolva o problemă închipuită, fără recomandare medicală, responsabilitatea este a celui care le folosește.

În același timp, APCPR are o campanie activă — „Porcul românesc, bine crescut" — și parteneriate cu lanțurile mari de retail care impun condiții stricte privind antibioticele. Cu lucrurile astea nu te joci: marile companii internaționale partenere ar putea da în judecată orice fermier care încalcă regulile contractuale. Disciplina vine, paradoxal, din presiunea pieței, nu din sancțiunea statului.

Viitorul: tehnologia e utilă, dar nu poate înlocui medicul

Va fi medicul veterinar înlocuit de inteligență artificială, de softuri, de monitorizare la distanță? Răspunsul este nuanțat: tehnologia este o ustensilă extraordinară și va trebui îmbrățișată. Există deja ochelari care filmează ferma și generează rapoarte automate. Dar exemplul Chinei — unde oamenii stau o lună de zile blocați în fermă și tot apar focare — arată că tehnologia singură nu rezolvă problema biologică.

Concluzia este una de bun-simț: informația trebuie să ajungă la medicul veterinar, nu la un robot. Altfel închidem și medicina veterinară și medicina umană. Iar medicul veterinar bun, spune Dr. Balaban, trebuie să vorbească mai puțin despre medicină veterinară și mai mult despre cum să facă mai eficientă ferma din punct de vedere economic.

Întrebat ce ar transmite, la final, colegilor aflați la răspântie, Dr. Balaban a răspuns scurt: profesia noastră n-a dispărut și n-a murit niciodată. Trebuie doar să ne recăpătăm încrederea în noi. Suntem într-o situație epidemiologică unică, cu boli majore care evoluează simultan — anul trecut a fost amenințarea febrei aftoase la graniță, acum PPA, mâine altceva. Curiozitatea unui medic veterinar poate fi pe deplin satisfăcută în România de astăzi. Nu este o meserie pe cale de dispariție. Este o meserie de care toată lumea are nevoie.

„Nu vă fie frică să vă impuneți părerile. Eu m-am certat cu directori de DSV. Unii dintre ei nu mă mai consideră prieten. Mie nu mi-e frică de nimeni, mi-e frică doar de Dumnezeu. Spuneți-vă părerea, susțineți-o cu argumente. Dacă ați greșit, acceptați și învățați. Mai bine să spui o chestie decât să rămâi acolo cu un nod în stomac."