35 de ani — de la perfuzia legată de o creangă
la CT-ul de înaltă definiție.
Dar se poate, în România?

Un oraș de 50.000 de locuitori. Un fost depozit de materiale de construcții fără apă, fără canalizare, cumpărat în plină criză din 2008. Astăzi: 540 m², 26 de oameni, CT Vimago, 44.000 de pacienți înregistrați și o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro. Dr. Atila Kondor povestește cum.

Cum este posibil ca într-un oraș de 50.000 de locuitori, în România de astăzi, să existe un spital veterinar care întrece multe clinici din capitală? În episodul 20 al podcastului Vocea Profesiei, Dr. Atila Kondor — fondatorul Spitalului Veterinar K2 din Sfântu Gheorghe — răspunde la această întrebare cu o poveste care acoperă, practic, întreaga istorie recentă a medicinei veterinare românești. De la perfuzia agățată într-o creangă în 1993, la CT-ul Vimago instalat în 2020. Fără ocoluri, fără autolaudă, cu o singură obsesie repetată ca un refren: să reinvestești tot, să lucrezi fiscalizat, să mergi pas cu pas.

Episodul a pornit de la un îndemn al colegei Dr. Blagoci din Iași: să nu mai vorbim doar despre ce ne doare, ci despre ce funcționează și să fim pozitivi. Iar ce a făcut Dr. Kondor — om obișnuit, oraș obișnuit, fără pile, fără capital moștenit — funcționează. Întrebarea de azi nu este cum a reușit. Este: ce putem învăța din asta?

1993 — 12 metri pătrați, o toaletă micuță și prima cezariană la iapă

Dr. Kondor a terminat facultatea în 1990 — prima promoție post-revoluție. A intrat la laboratorul sanitar veterinar, secția parazitologie, dar serile mergea pe teren cu o geantă în care încăpea „toată medicina veterinară". În 1993, în casa socrilor, a deschis primul cabinet: 12-13 metri pătrați, o sală de așteptare, o toaletă micuță. Acolo a făcut tot ce se putea — animale de companie, animale mari, intervenții pe teren.

Visul lui în acea perioadă era o cezariană la iapă, în condiții de teren. A reușit, cu doi ajutori. „Am zis că dacă reușesc și iapa supraviețuiește, nu o să mai fac niciodată în viața mea." Un fragment care spune mai mult despre profesie decât multe tratate.

2008 — un fost depozit fără canalizare, 200.000 de euro credit și „pe muchie"

În plină criză economică, când băncile nu prea dădeau credite, Dr. Kondor a primit 200.000 de euro pentru a cumpăra un fost depozit de materiale de construcții care intrase în faliment. Motivul pentru care banca a spus da: lucrase fiscalizat de la început. „Am avut finanțele puse în față — cât am câștigat, cum am câștigat — imediat au dat banii."

Clădirea nu avea apă în toate încăperile, nu avea canalizare. În doi ani a transformat-o în spital. Toți banii câștigați în acea perioadă mergeau înapoi la credit și la lucrări. „Era cam pe muchie. Mi-a fost frică că nu câștig atâția bani ca să pot termina lucrarea. Ăsta era riscul major." A reușit. La o lună după deschidere, ajunsese la media de 50 de pacienți pe zi.

„Dacă zice că e scump, nu negociez" — cum se vorbește despre bani cu proprietarul

Întrebat cum a gestionat primul client care a considerat un tratament prea scump, Dr. Kondor răspunde scurt: nu prea a avut astfel de cazuri, pentru că de la început a lucrat cu liste clare. Înainte de orice operație — ce trebuie să știe proprietarul, ce se face, cât costă, care e prognosticul, ce urmează după. Proprietarul semnează că a luat la cunoștință. Discuțiile dispar.

Dar regula de aur a episodului este alta: dacă proprietarul spune după aceea că e scump, nu negociezi. „Dacă cedezi și faci o reducere de 20–30%, te-ai descalificat. O să zică du-te la Kondor că spune 100 de lei, dar dacă faci un pic de tărăboi îți face cu 50. Nu e bine." Piața e liberă. Proprietarul poate alege alt cabinet. Dar prețul nu se neagă, pentru că nu s-a stabilit la întâmplare.

Cinci ani non-stop — prețul personal pe care nu îl prinzi în bilanț

Între 1996 și 2001, Dr. Kondor a lucrat cinci ani fără pauză — sâmbete, duminici, sărbători. Avea 27 de ani la început. Copiii erau mici. Mergeau la iarbă verde la marginea orașului — venea o urgență, se întorceau, dezbracau copiii, făceau intervenția, îmbrăcau copiii la loc, plecau mai departe. „Băteau noaptea în geamul dormitorului, la 3-4 dimineața, pentru o pisică care urinează cu sânge. M-am sculat, am deschis cabinetul, am făcut tratamentul antiparazitar."

Când întreabă Dr. Vieru de ce niciun copil nu i-a urmat profesia — fata e economistă, băiatul e pediatru — Dr. Kondor răspunde că nu a forțat niciodată. „Am văzut multe cazuri în care colegii au forțat copiii să fie medici veterinari. În foarte puține a ieșit ok." A așteptat să vină de bunăvoie. Nu au venit. Și asta e în regulă.

Farmaciile veterinare — „s-au dezvoltat datorită incompetenței noastre"

Întrebarea colegului Lorand: ce ar trebui schimbat în sistem? Răspunsul lui Dr. Kondor este direct și incomod. Farmaciile veterinare există în România într-o formă care nu mai există în alte țări europene. Și au apărut, spune el fără menajamente, pentru că medicii veterinari de circumscripție și concesionarii nu țineau stoc de medicamente. „Pe fondul ăsta s-au dezvoltat ele ca business."

Soluția pe care o propune nu este populară: pe termen lung, desființarea lor. Iar dacă desființarea nu e posibilă imediat, măcar trasabilitate strictă. Un soft simplu prin care fiecare medicament eliberat să fie raportat automat la direcția veterinară județeană, cu serie, cu cantitate, cu perioadă de așteptare. Astfel încât, dacă ferma e verificată, să se vadă dacă proprietarul a respectat sau nu regulile. „E părerea mea personală. Dar dacă nu facem asta, nu controlăm nimic."

Cifra de afaceri 1,6 milioane de euro — și totuși 3:1 îndatorare

În 2025, K2 a avut o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro, cu aproximativ 4 milioane de lei datorii și 1,2 milioane capital propriu — un raport de 3:1. Întrebat de la ce nivel de îndatorare începe să-l deranjeze somnul, Dr. Kondor răspunde calm: depinde cât poți să acoperi din câștigul net, cu o marjă de eroare. CT-ul, aparatura, mașinile — toate sunt în leasing. Niciodată cu bani jos.

Lecția lui pentru cei tineri: nu trebuie să faci dintr-odată o investiție uriașă. „Dacă aș avea acum atâția bani câți am investit eu de-a lungul anilor, n-aș face nimic. Aș începe un cabinet micuț pe care să-l dezvolt încet, încet." Pas cu pas. Întâi un aparat de biochimie. Apoi un ecograf. Apoi un aparat de anestezie inhalatorie. Și fiecare aparat aduce, în paralel, două lucruri: profitul direct și publicitatea secundară. „Vine la mine pentru că am CT, deși nu o să fac niciodată CT la pisica lui."

Un pisoi din Miami — și o prejudecată despre „orașele mari"

Mulți colegi spun: „la voi în Cluj, în București, în Brașov e altă piață, sunt oameni cu bani." Dr. Kondor răspunde printr-o anecdotă: o doamnă din Miami l-a sunat pentru cățelul ei, după ce citise recenziile. A doua zi era în cabinetul din Sfântu Gheorghe. A revenit la 3-4 luni, ani în șir. A avut clienți din Iași, Satu Mare, București, Craiova, Târgu Jiu, Vrancea — care vin cu microbuzul, fără mașină, pierd o zi întreagă pentru un diagnostic.

Învățătura primită cândva de la profesorul Vărăș, o autoritate în ecocardiografie: în medicina animalelor de companie, nu există distanțe. Animalul e ca un copil în familie. Dacă proprietarul știe că la sute de kilometri găsește un cabinet bun, vine acolo. Iar asta înseamnă că orașul nu este destinul cabinetului. Profesionalismul este.

Ce ar schimba mâine în medicina veterinară din România

Întrebat la final ce ar schimba dacă ar putea modifica un singur lucru în profesie, Dr. Kondor răspunde fără ezitare: competențele și protocoalele terapeutice. „Nu avem protocoale. Fiecare lucrează cum vrea și cum poate. Dar dacă avem un protocol bine stabilit de către un for profesional cum e Colegiul, te protejează ca medic veterinar și îți creează condiții să câștigi mai mulți bani."

Și competențele — în funcție de dotarea cabinetului și de pregătirea profesională. „Dacă am un cabinet care nu are nimic, decât o sală de așteptare și o masă, să nu am dreptul să fac intervenții de mare chirurgie." O propunere care, dacă ar fi adoptată, ar reașeza întreaga ierarhie a serviciilor veterinare din România.

Ce nu se spune în facultate — și ar trebui

Școala românească de medicină veterinară, spune Dr. Kondor, e foarte bună la pregătirea teoretică. Dar are lacune mari la pregătirea practică. „Nimănui nu îi pasă cu ce notă ai terminat facultatea, dacă nu poți să recoltezi o probă de sânge la un cal sau o vacă sau un pisoi." Iar încrederea în sine a unui tânăr medic vine din ce poate să facă, nu din ce știe să spună. Aici, spune el, pierdem o grămadă de medici după absolvire — pentru că nu au încredere în partea practică, oricât de bine ar fi pregătiți teoretic.

Întrebat la final ce mesaj transmite colegilor mai tineri, Dr. Kondor răspunde scurt: să facă pasul pe care îl tot amână. „Cu cât trece timpul, e mai greu și mai complicat. Nu o să fie mai ușor, 100%." Iar Dr. Tănase rezumă, ascultându-l: diferența nu se face prin decizii mari. Se face prin decizii mici, repetate, pași mici, 20 de ani la rând.

Tot episodul, în fond, e o demonstrație a acestei propoziții. Un cabinet de 12 metri pătrați devine, în 30 de ani, un spital de 540. O perfuzie agățată într-o creangă devine un CT Vimago presetat pentru animale de companie. Iar întrebarea cu care se încheie podcastul — care este pasul pe care l-ați amânat doi ani și pe care l-ați face mâine? — rămâne deschisă pentru fiecare medic veterinar care a ascultat episodul până la capăt.