În ultimii 2-3 ani, asistăm în România la un fenomen pe care alte țări l-au trăit înaintea noastră și pe care acum îl regretă: preluarea sistematică a clinicilor și spitalelor veterinare independente de către grupuri corporatiste și fonduri de investiții. Un singur grup deține deja peste 17 clinici în București, Cluj, Timișoara, Constanța, Sibiu și alte orașe. Un altul, finanțat de unul dintre cele mai mari fonduri de private equity din lume, a intrat și el pe piața românească și cumpără rapid.

În UK, același proces a dus la un dezastru documentat oficial: prețurile au crescut cu 63% în 7 ani, 60% din clinici sunt acum în mâinile a 6 grupuri corporatiste, iar autoritatea de concurență britanică a deschis o investigație formală după ce sute de mii de proprietari de animale s-au plâns că nu mai pot face față costurilor și că nu mai știu dacă clinica la care merg este independentă sau parte dintr-un lanț care nu i-a anunțat că a cumpărat-o.

Iată ce știm deja din experiența altor țări și ce se întâmplă acum și la noi:

• Corporațiile nu cumpără doar clinici. Cumpără personal, reputații, comunități locale de clienți și, în final, putere de piață. Odată ce dețin suficiente unități într-un oraș, concurența reală dispare, chiar dacă pe hartă par să existe "opțiuni multiple".
• Fondul de private equity care finanțează aceste achiziții are un orizont de investiție de 5-7 ani. Nu îl interesează sănătatea animalelor pe termen lung. Îl interesează multiplicatorul la exit. Asta înseamnă presiuni constante spre creșterea veniturilor per consultație, spre investigații suplimentare, spre eficientizare care de multe ori se traduce prin mai puțin timp acordat fiecărui pacient.
• Medicii veterinari angajați în aceste structuri raportează, și e documentat în SUA, UK, Canada, presiuni de a atinge targeturi financiare zilnice. Medicina bună și targetul de vânzări nu converg întotdeauna.
• Criza economică care vine peste România acum, inflație de 8,5%, recesiune tehnică, taxe în creștere, va accelera vânzările clinicilor independente. Nu pentru că fondatorii vor, ci pentru că nu vor mai putea rezista. Iar corporațiile știu asta și așteaptă. Prețul de achiziție va fi pe măsura disperării, nu a valorii reale.
• Corporațiile oferă salarii pe care noi, independenții, nu le putem egala, pentru a atrage personalul format cu ani de muncă din clinicile noastre. Nu e ilegal. Dar e un război pe care îl purtăm cu mâinile legate.
• Se deschid clinici corporatiste strategic, în vecinătatea imediată a celor care au refuzat să vândă. Nu e coincidență.
• Studiile academice din SUA, pe date din 21 de ani, arată că după intrarea unei corporații într-o zonă, veniturile clinicilor independente scad cu până la 18,7% în 6 ani, iar probabilitatea de a ieși de pe piață crește semnificativ.
• Mulți fondatori de clinici, epuizați și presați fiscal, pentru că și criza economică vine peste tot odată, vor vinde. Nu pentru că vor, ci pentru că nu vor mai putea altfel. Și o vor face din slăbiciune, nu din alegere. Prețul va fi pe măsură.

Dar avem nevoie ca această dezbatere să existe.

Avem nevoie ca Consiliul Concurenței să se uite la ce se întâmplă în sectorul nostru. Avem nevoie ca proprietarii de animale să întrebe, când intră într-o clinică: "Sunteți independenți?" Și să le pese de răspuns.

Tinerii medici veterinari, ieșiți din facultate și cu visul de a practica o medicină adevărată, sunt atrași de salariile mari și bonusurile de semnare pe care corporațiile le oferă și pe care noi, independenții, nu le putem egala. Îi înțelegem. Dar mulți dintre ei descoperă după câteva luni că au intrat într-un sistem în care nu mai sunt medici, sunt vânzători în halat alb.

Rezultatul pe termen lung? O generație de medici veterinari epuizați, deziluzionați sau plecați din țară. România pierde deja medici spre Germania, Olanda, UK, corporatizarea nu va face decât să accelereze acest exod, pentru că un medic veterinar bun preferă să practice medicină adevărată oriunde în lume decât să bifeze targeturi la București.

În UK, după același proces de consolidare, prețurile serviciilor veterinare au crescut cu 63% în doar 7 ani. Investigația oficială a autorității de concurență britanice a confirmat că proprietarii de animale plăteau de două ori mai mult pentru același medicament față de farmaciile online, că li se recomandau investigații inutile și că mulți nici nu știau că "clinica lor de suflet" fusese cumpărată de o corporație care nu se ostenise să le spună.

Când 2-3 grupuri controlează majoritatea clinicilor dintr-un oraș, concurența reală dispare, chiar dacă pe hartă par să existe "opțiuni multiple". Pe harta din capul tău sunt 5 clinici diferite. În realitate, toate aparțin aceluiași acționar care urmărește același return on investment.

Și mai e ceva ce doare, dar trebuie spus: relația dintre proprietarul unui animal și medicul lui veterinar nu e o tranzacție. E o relație construită în timp, pe încredere, pe cunoaștere individuală a fiecărui pacient, cu obiceiurile lui, cu frica lui, cu particularitățile lui. Acea relație nu poate fi standardizată, nu poate fi trecută într-un protocol corporatist și nu supraviețuiește unui sistem în care medicul e schimbat la fiecare 6 luni din cauza fluctuației de personal.

Consiliul Concurenței din România nu a emis nicio investigație în sectorul nostru. Colegiul Medicilor Veterinari tace. Nu există nicio dezbatere publică serioasă pe această temă, în timp ce în UK, SUA și Canada subiectul a ajuns în Parlament și în anchete oficiale.

România are ocazia să citească finalul acestei povești înainte să o trăiască. Întrebarea este dacă cineva vrea să o citească.

Nu scriu acest text ca să mă plâng. Îl scriu pentru că există soluții, dar fereastra în care ele mai pot fi aplicate eficient se închide pe zi ce trece. Iată ce cred că trebuie să se întâmple, la fiecare nivel:

Ca proprietar de animal de companie: 

• Întreabă întotdeauna dacă clinica la care mergi este independentă sau parte dintr-un grup corporatist. Ai dreptul să știi cine ia deciziile despre tratamentul animalului tău, un medic sau un director financiar. 
• Alege în mod conștient să susții clinicile independente atunci când ai opțiunea. Exact cum alegi o brutărie de cartier în locul unui lanț, diferența de valoare e reală și contează

La nivel de breaslă și instituții profesionale: 

•  Colegiul Medicilor Veterinari din România trebuie să iasă din tăcere și să inițieze o dezbatere publică formală despre impactul corporatizării asupra actului medical și asupra profesiei. Nu e suficient să reglementezi competențele individuale când structura de proprietate a întregii piețe se transformă sub ochii noștri. 
• Asociațiile profesionale ar trebui să creeze un mecanism de sprijin pentru clinicile independente, consultanță juridică, putere de negociere colectivă cu furnizorii, platforme comune de vizibilitate.

La nivel de politici publice: 

• Consiliul Concurenței din România trebuie să monitorizeze activ achizițiile în lanț din sectorul veterinar, exact cum autoritatea similară din UK a făcut-o, chiar dacă mai târziu decât ar fi trebuit. Concentrarea pieței în 2-3 grupuri nu e inevitabilă; e rezultatul absenței reglementării. 
• Achizițiile de clinici veterinare care depășesc un anumit prag de cotă de piață locală ar trebui să necesite aprobare explicită, nu să se întâmple în liniște, fără nicio notificare publică. 
• Transparența față de consumator trebuie impusă prin lege: orice clinică veterinară ar trebui să afișeze vizibil dacă este independentă sau parte dintr-un grup și cine o deține. Proprietarul animalului merită să știe. 
• Facilități fiscale pentru cabinetele și spitalele veterinare mici și mijlocii independente, nu ca favoare, ci ca recunoaștere că ele furnizează un serviciu esențial pentru bunăstarea animalelor și că supraviețuirea lor în fața capitalului de private equity necesită un teren de joc ceva mai echitabil.