În medicina veterinară, primul lucru pe care îl înveți nu este neapărat cum să pui o perfuzie sau cum să interpretezi o analiză. Primul lucru pe care îl înveți — uneori chiar fără să îți dai seama — este empatia. Față de animale, față de proprietari, față de viață în general.

Fiecare medic veterinar știe: nu tratezi doar un animal bolnav, ci o ființă iubită de cineva, un membru al unei familii, un suflet pentru care oamenii își pun speranțele în tine. Uneori, însă, ceea ce primești în schimb nu este recunoștință, ci ostilitate.

Da, este un fenomen tot mai des semnalat

În ultimii ani, presa românească și internațională a relatat tot mai des despre situațiile tensionate în care ajung medicii — fie ei umani sau veterinari. În spitalele publice, medicii umani sunt înjurați, filmați, hărțuiți online sau chiar agresați fizic. În clinicile veterinare, patternul este aproape identic, doar că mai puțin mediatizat.

În 2022, un caz devenit viral în presa națională a arătat cum o echipă veterinară a fost agresată verbal de proprietarii unui câine grav bolnav, după ce medicii nu au reușit să salveze animalul — în ciuda unei intervenții de urgență. Situații similare au fost relatate la Cluj, București și Iași în anii următori.

În 2024, un studiu publicat în Marea Britanie arăta că 62% dintre medicii veterinari declară că au fost hărțuiți verbal sau online de clienți, mai ales în contexte emoționale intense (animale pierdute sau tratamente costisitoare). Situația nu e cu mult diferită în România, chiar dacă nu există încă date statistice oficiale.

Pe rețelele sociale, nu e rar ca medicii veterinari să fie acuzați că „au vrut bani în loc să salveze un suflet”, ignorându-se complet faptul că medicina veterinară nu este un hobby, ci o profesie care implică infrastructură, costuri, investiții și responsabilitate juridică.

Uman-Veterinar. O paralelă amar de corectă

De câțiva ani, și medicii umani trag semnale de alarmă: empatia lor e primită adesea cu suspiciune sau chiar agresivitate. Așteptările uriașe, combinate cu lipsa de informare medicală reală și presiunea emoțională, transformă relația medic–pacient într-un câmp minat.

La fel se întâmplă acum și în medicina veterinară. Diferența e că aici, pacientul nu poate spune ce îl doare, nu își poate exprima consimțământul, iar medicul devine singura voce rațională într-un moment de durere și panică.

Empatia veterinarului nu înseamnă magie. Nu înseamnă că poate salva oricând și pe oricine. Dar pentru mulți oameni, momentul în care primesc vestea că „nu se mai poate face nimic” se transformă, din păcate, într-o căutare a unui vinovat. Iar cel mai la îndemână este medicul.

Lipsa de omenie: o realitate greu de recunoscut dar dureros de prezentă zi de zi.

E un paradox dureros: cei care aleg această profesie o fac tocmai din dragoste pentru animale și din dorința de a ajuta. Dar tot mai mulți veterinari declară că se simt epuizați emoțional, neapreciați și lipsiți de protecție.

Conform datelor Colegiului Medicilor Veterinari din SUA, rata burnout-ului în rândul medicilor veterinari este una dintre cele mai ridicate dintre profesiile medicale.

În România, discuțiile despre sănătatea mentală a veterinarilor abia încep să apară timid, deși cazurile de depresie, anxietate și retragere profesională nu sunt deloc rare.

Furia, frustrarea sau neputința proprietarilor nu ar trebui direcționate către cei care luptă alături de ei. Pentru că în spatele fiecărui veterinar e un om, nu un erou infailibil.

Ce putem face ca profesie

• Să cerem mai multă vizibilitate publică — nu doar atunci când apar cazuri spectaculoase, ci mai ales atunci când trebuie explicat ce înseamnă, în realitate, practica veterinară.
• Să susținem campanii de educare a publicului privind costurile reale ale actului medical veterinar și limitele medicinei.
• Să construim rețele profesionale de sprijin psihologic și juridic pentru medici veterinari.
• Să învățăm să spunem „nu” în mod asertiv atunci când suntem hărțuiți sau presați emoț

Empatia nu înseamnă servitute. Și veterinarul este om.

La finalul zilei, medicul veterinar nu este doar un „tehnician care tratează animale”. Este un profesionist care ascultă, mângâie, traduce durerea celor fără cuvinte in diagnostic și poartă în tăcere povara deciziilor grele.

Empatia nu trebuie confundată cu lipsa de limite, iar omenia nu ar trebui să fie un drum cu sens unic.

Ceea ce oferim ca medici merită primit înapoi măcar sub forma unui respect minim. Așa cum ar trebui să se întâmple și în medicina umană.

Scriu aceste randuri mai degraba ca o reflectiea unei realitati recurente, pe care nu pot sa nu o observ si care este documentată în presa românească și internațională din ultimii ani, inclusiv prin cazuri relatate în 2022–2024 în România, Marea Britanie și SUA.

Nu e un strigăt de nemulțumire, ci o chemare la dialog și decență.

Dr. Cristi MATURA

Urmărește-ne pe rețelele sociale: