- Detalii
- Noutăți Medicale
ANSVSA le reamintește crescătorilor și deținătorilor de animale ce măsuri trebuie respectate pe timpul verii, când temperaturile sunt ridicate
- :
⏱️ Durata estimată a lecturii: ~5 min
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) atrage atenția, în contextul avertizărilor meteorologice legate de temperaturile ridicate prognozate pentru perioada următoare, asupra obligației crescătorilor de animale, transportatorilor, autorităților locale și deținătorilor de animale de companie de a respecta măsurile necesare pentru protejarea sănătății și bunăstării animalelor, precum și pentru prevenirea stresului termic.
Ce trebuie să facă fermierii și ceilalți deținători de animale
Fermierii și ceilalți deținători de animale trebuie să le asigure acestora adăposturi care să le protejeze de acțiunea directă a razelor solare, precum și cantități suficiente de apă potabilă și furaje, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. De asemenea, ei trebuie să verifice permanent funcționarea sistemelor de adăpare, furajare și ventilație și să dețină echipamente de rezervă, în special sisteme de ventilație și generatoare de energie electrică.
Accesează canalul
Animalele crescute în aer liber trebuie să aibă acces permanent la zone umbrite și la jgheaburi cu apă, iar acolo unde sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate, apa trebuie administrată manual și regulat.
Animalele folosite pentru tracțiune sau alte activități de povară nu trebuie exploatate între orele 12:00 și 18:00, atunci când temperatura la umbră depășește 25°C.
Dacă apar modificări ale stării de sănătate sau ale comportamentului animalelor, deținătorii trebuie să contacteze de urgență medicul veterinar responsabil de supravegherea efectivelor din localitatea respectivă.
Ce trebuie să facă administrațiile locale
Administrațiile publice locale din zonele în care se desfășoară activități de transhumanță trebuie să cunoască situația efectivelor aflate pe raza lor administrativă și să informeze crescătorii cu privire la fenomenele meteorologice prognozate. De asemenea, acestea trebuie să asigure, împreună cu fermierii, posibilități de colectare și neutralizare a deșeurilor de origine animală și să stabilească spații destinate retragerii animalelor în situații excepționale.
Recomandări pentru deținătorii de animale de companie
Animalele de companie ținute în exterior trebuie să aibă acces permanent la apă potabilă proaspătă și la un adăpost care să le protejeze de razele directe ale soarelui.
ANSVSA recomandă o atenție deosebită și în cazul transportului animalelor de companie. Animalele nu trebuie lăsate niciodată în autoturisme închise, nici măcar pentru perioade scurte, întrucât temperatura din interiorul acestora poate crește rapid și le poate pune viața în pericol. De asemenea, trebuie asigurat permanent accesul la umbră și apă, iar animalele trebuie dezlegate, astfel încât să se poată deplasa liber către zone umbrite sau către sursele de apă, prevenind astfel riscul de supraîncălzire și deshidratare.
Măsuri pentru deținătorii de cai
Caii și poneii ținuți în aer liber trebuie să beneficieze permanent de adăpost umbrit, apă potabilă și hrană suficientă și corespunzătoare.
Obligațiile transportatorilor de animale
Transportatorii au obligația legală de a preveni orice suferință inutilă a animalelor pe durata transportului. În perioadele caniculare, ANSVSA recomandă ca transporturile să fie efectuate pe timpul nopții sau în primele ore ale dimineții, pentru a evita intervalele cu temperaturi ridicate.
Transportatorii trebuie, de asemenea, să verifice, înainte de plecare, condițiile de microclimat din mijlocul de transport, să planifice traseul astfel încât plecarea să aibă loc imediat după încărcarea animalelor și să reducă densitatea de încărcare cu 10-20%, în funcție de specie, talie, vârstă și starea fiziologică a animalelor. Totodată, aceștia trebuie să dețină planuri de intervenție pentru situațiile în care transportul este întârziat după îmbarcare.
Pentru transporturile cu o durată de peste 8 ore, sistemele de ventilație trebuie să mențină temperatura din compartimentul animalelor între 5°C și 30°C pe toată durata călătoriei, iar apa trebuie asigurată permanent.
Câtă apă au nevoie animalele
În condițiile temperaturilor ridicate, necesarul zilnic de apă diferă în funcție de specie și de starea fiziologică a animalelor. Valorile orientative sunt: 38-52 de litri pe zi pentru vacile de lapte, 38 de litri pe zi pentru bovine, 20-45 de litri pe zi pentru cabaline, 4-11,5 litri pe zi pentru porcine, 6 litri pe zi pentru ovine și aproximativ 0,5 litri pe zi pentru păsările de curte. Aceste cantități pot varia în funcție de vârstă, rasă, starea fiziologică, temperatura mediului și nivelul de umiditate.
ANSVSA reamintește că respectarea normelor privind bunăstarea animalelor reprezintă o obligație legală pentru toți deținătorii de animale. Aplicarea acestor măsuri contribuie la protejarea sănătății animalelor, la prevenirea efectelor stresului termic și la menținerea unor condiții corespunzătoare de creștere și transport pe durata perioadelor caniculare.
Sursa: ansvsa.ro
- Detalii
- Ți-a plăcut articolul?
Susține echipa Veterinarul cu o cafea și
susține jurnalismul independent din medicina veterinară.
Așa vom fi mai inspirați.Program complet de pregătire continuă pentru medici veterinari
Obține rapid cele 120 de puncte EMC – 100% online, simplu și accesibil!
Abonează-te acumDe 17 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi:
Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.Implică-te în susținerea jurnalismului medical veterinar independent Cu o donație, o sponsorizare sau redirecționare impozit, susții informația corectă, responsabilă și accesibilă comunității veterinare și proprietarilor de animale. SusțineUrmărește-ne pe rețelele sociale:
ARTICOLE CU ACELAȘI SUBIECT:
Transport ilegal cu 92 de miei depistat în județul Alba. Autoritățile caută 41 de animale dispărute
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat depista...
ANSVSA precizează: nu s-a luat nicio decizie de vaccinare în masă a oilor din România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis un com...
ANSVSA anunță începerea pregătirii planului de vaccinare împotriva Pestei Micilor Rumegătoare
Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat pe 21 iu...
ANSVSA infirmă informațiile despre presupuse cazuri de antrax în județul Botoșani
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) respinge informaț...
Noutăți Articole Specializate Business
Noi reguli pentru înregistrarea fiscală a cabinetelor secundare veterinare: ce trebuie să faci până pe 30 iunie 2026
- Echipa Veterinarul.Ro
Oferi sau primești tichete de masă la cabinetul veterinar? Iată ce obligații are angajatorul
- Echipa Veterinarul.Ro
Demisia în cabinetele veterinare: obligațiile angajatorului și calculul corect al preavizului
- Echipa Veterinarul.Ro
Cum importați aparatură veterinară sau produse din afara UE: ghid practic pentru medicii veterinari români
- Echipa Veterinarul.Ro

