Ce v-a determinat să alegeți medicina veterinară?

Dr. Cătălina Dinu: Mama!!!! Medic veterinar o viață, cu dragoste de animale și de oameni, cu dorința de a ajuta și de a face bine! Colegele mele își amintesc cum mama venea la căminul 6 din Agronomie și ne povestea cum va fi „în producție”… Nu a mai fost chiar așa, pentru că a venit privatizarea peste noi și s-au schimbat vremurile și abordările profesionale.

Cum au fost primii ani după absolvire? Care au fost cele mai dificile momente de început?

Dr. Cătălina Dinu: Trăind în fiecare zi, apoi vacanțe, alături de un medic veterinar, nu pot să spun că a fost foarte greu… dar a fost altceva… acum „EU" eram doctor, cu organizarea, hotărârile, responsabilitatea, tinerețea, curajul, îndemânarea și greșelile mele.

A existat un mentor sau un model profesional care v-a influențat parcursul?

Dr. Cătălina Dinu: De la fiecare Doamnă sau Domn Profesor am învățat câte ceva, mai ales că am trecut prin Revoluția din ’89, când noi eram studenți în anul II, când deja începeam să avem alte influențe „democratice”, dar îi priveam cu același respect și admirație… Peste timp, când m-am întâlnit din nou cu dl. prof. Bârțoiu, cu dl. prof. Al. Diaconescu, cu dl. prof. Militaru, cu dl. prof. Andronie, a fost sentimentul că, în fața Profesorului, redevii pentru o secundă acea tânără plină de idealuri!!! Este o reîncărcare spirituală care îți reamintește că faci parte dintr-o familie, o breaslă cu tradiție, care te-a format să fii rezistentă și demnă.

Care era realitatea medicinei veterinare de teren în perioada în care ați început să profesați?

Dr. Cătălina Dinu: Păi, erau efective de animale mult mai mari. Odată cu desființarea CAP-urilor (Cooperativele Agricole de Producție), animalele au fost împărțite între foștii cooperatori, fapt care a dus la o trecere la zootehnia de subzistență, unde fiecare familie creștea animale în propria gospodărie. Cazuistica era variată, cu provocări… și cu circulația medicamentelor reglementată.

Asistența veterinară rurală nu este strict legată de program… oamenii „strigau la poartă” atunci când erau urgențe (distocii, fracturi, plăgi) sau vedeau că animalele lor „nu prea mănâncă” sau „nu se mai ridică”, iar eu eram acolo pentru a-i ajuta cât puteam, uneori făcând minuni, alteori suferind împreună cu ei pentru eșec. De aceea cred că s-a consolidat această legătură cu comunitatea… de nu am mai plecat.

Dacă ar fi să comparați medicina veterinară de la momentul absolvirii dumneavoastră cu cea de astăzi, care sunt cele mai mari diferențe?

Dr. Cătălina Dinu: Mama avea o vorbă: „Pe vremea mea, medicina veterinară se făcea cu seringa, nu cu pixul”… Era pe vremea când începusem crotalierea tuturor speciilor de animale (îmi amintesc că am scris 3 zile formulare F1 și F4, mai ales, pentru 1500 de ovine). Acum avem calculatoare care ne simplifică identificarea, dar alocăm foarte mult timp pentru hârtii, sinteze, tabele, machete, rapoarte, dosare, fișe. Apoi ne lovim de scăderea efectivelor de animale, diminuarea acțiunilor veterinare profilactice (vaccinări, recoltări de probe, tuberculinări; de ex., recoltam sânge la bovine de 4 ori pe an, acum doar 1 dată), automedicația făcută de proprietari (e mai ușor cu dr. Google) și solicitarea tardivă a medicului.

Ce schimbări considerați că au avut cel mai mare impact în medicina animalelor mari: tehnologia, legislația, organizarea profesională, mentalitatea fermierilor?

Dr. Cătălina Dinu: Sunt interconectate. Fiecare a schimbat câte ceva.

Ce competențe noi a trebuit să dobândiți de-a lungul anilor pentru a rămâne relevantă profesional?

Dr. Cătălina Dinu: Clar dobândirea competențelor informatice, protocoale noi pentru tratamente, boli noi (Pesta Porcină Africană sau Boala Limbii Albastre, Pesta Micilor Rumegătoare), legislație, folosirea echipamentelor moderne, a testelor rapide, a cunoștințelor dincolo de simplul act medical.

În prezent sunteți medic veterinar de liberă practică, împuternicit. Care sunt principalele responsabilități și presiuni pe care le presupune această poziție astăzi?

Dr. Cătălina Dinu: Sănătatea animalelor, bunăstarea… Diagnosticarea, tratarea și prevenirea bolilor, acțiuni profilactice obligatorii, consilierea, explicarea acțiunilor și importanța respectării de către proprietari a termenelor de identificare conform legislației, a necesității unei bune colaborări pentru sănătatea animalelor dumnealor și, implicit, a produselor de origine animală pe care le consumă… „de la fermă la furculiță”, sau, mai exact, prevenind și garantând că fiecare aliment de origine animală ajuns pe masă este bun de consum, sigur și sănătos, pentru că provine de la animale sănătoase, testate și vaccinate.

Cum arată o zi obișnuită din activitatea dumneavoastră?

Dr. Cătălina Dinu: Depinde de perioadă… De exemplu, dacă suntem în campanie de vaccinare anticărbunoasă la cabaline, de obicei facem acțiunea în week-end, pentru că îi mai găsim pe acasă și pe cei care lucrează „la oraș”, sau pe seară, când își mai termină treburile. La ovine/caprine plecăm dimineața, înainte de a se lumina, să ajungem și să începem treaba pe răcoare. În afara campaniilor, asigur programul la sediu, la tratamente, la ședințe, transport probe, instruiri, pregătire profesională. Sunt zile mai pline și zile mai liniștite… și atunci mă ocup de pasiunea mea: florile.

Aproximativ ce procent din activitatea actuală îl reprezintă animalele mari și ce procent animalele mici?

Dr. Cătălina Dinu: Aproximativ… 85–15%.

Această proporție s-a modificat de-a lungul carierei dumneavoastră? Dacă da, care au fost cauzele schimbării?

Dr. Cătălina Dinu: Da… înainte erau mult mai multe gospodării în care erau animale de rentă. După „urbanizarea” satelor, este mai ușor să cumperi carne din supermarket, iar bunicii au avut nevoie de un alt „membru al familiei” care să-l înlocuiască pe cel plecat.

Cum evaluați sustenabilitatea economică a practicii de animale mari în prezent?

Dr. Cătălina Dinu: La limită! Fără contractele de concesiune pentru acțiunile obligatorii (tuberculinare, recoltări de sânge, vaccinări), majoritatea cabinetelor ar deveni insolvabile în câteva luni, pentru că costurile cu utilitățile cabinetului, carburanții, obligațiile ca angajator depășesc adesea valoarea manoperelor pe care un crescător este dispus sau poate să le plătească!

Cum s-au schimbat fermierii/crescătorii în ultimii 20–30 de ani din perspectiva colaborării cu medicul veterinar?

Dr. Cătălina Dinu: Proprietarii de animale apelează în ziua de astăzi mai mult pentru crotalieri, subvenții APIA și mai puțin pentru tratamente, sfaturi de îngrijire cotidiană, pe care le caută acum pe internet sau în farmacii veterinare.

Observați o profesionalizare a sectorului zootehnic sau, dimpotrivă, o scădere a interesului pentru creșterea animalelor?

Dr. Cătălina Dinu: Observ două realități care se mișcă în sensuri opuse: o profesionalizare accelerată la un capăt, prin apariția fermelor, și un declin structural la exploatația neprofesională, păstrând animalele ca mijloc de subzistență, sau, mai bine spus, o schimbare a profilului celui care crește animale.

Care sunt astăzi cele mai mari provocări în relația cu proprietarii de animale de rentă?

Dr. Cătălina Dinu: În general, crescătorii de animale cu care interacționez au înțeles și sunt conștienți de necesitatea vaccinărilor profilactice, a testărilor, de perioada în care se fac acestea. Au înțeles că doar respectarea regulilor stricte de biosecuritate și bunăstare le asigură și sănătatea animalelor.

S-a modificat nivelul de încredere acordat medicului veterinar în comunitatea rurală?

Dr. Cătălina Dinu: Cred că în mediul rural, acolo unde medicul veterinar a fost prezent în comunitate, nivelul de încredere a crescut pe măsură ce timpul a trecut și medicul a rămas acolo.

Când ați început să profesați, câte femei activau în zona animalelor de rentă?

Dr. Cătălina Dinu: Sunt multe colege și prietene în această zonă a medicinei rurale cu care am început privatizarea în 1999, am continuat-o prin noile licitații în 2022, dar, în contextul incertitudinii, a schimbărilor legislative, a nesiguranței viitorului profesional, a vârstei… unele dintre noi se vor opri.

V-ați confruntat cu prejudecăți legate de faptul că sunteți femeie într-un domeniu perceput tradițional ca fiind „masculin”?

Dr. Cătălina Dinu: Activând din 1993… nu prea.

Considerați că a fi femeie reprezintă un dezavantaj în medicina animalelor mari?

Dr. Cătălina Dinu: Nu chiar… Dacă la început era dezavantajul forței unui bărbat, acum avem echipamentele de contenție, extractoarele de viței sau dispozitivele de asistare a fătării, dar suntem mai meticuloase, mai răbdătoare în a asculta proprietarii, mai calme, mai „tipicare”… părerea mea.

Există situații în care faptul că sunteți femeie a reprezentat, dimpotrivă, un avantaj în relația cu fermierii sau comunitatea?

Dr. Cătălina Dinu: Sigur!!!! Am deblocat situații tensionante începând cu un zâmbet, deși ne învinsese tehnica. Să vă povestesc. Eram la vaccinare anticărbunoasă la un crescător cu cele mai multe ovine din sat… 500 și ceva. Mândră de noua mea achiziție, un cititor de crotalii electronice, înconjurată de mulți oameni care ne ajutau la prins, citit crotalii, vaccinat, nu am setat cititorul să salveze numerele… doar să le citească.

Am descoperit când, ajunsă la dispensar, nu am găsit niciun număr în cititor… Cum să-i spun că trebuie să le luăm din nou la mână pentru crotalii?? Toată noaptea m-am gândit cum să fac… era (Dumnezeu să-l odihnească) și foarte iute la supărare. Dimineața m-am dus la el și, cu un zâmbet larg, i-am spus că tehnica ne pune din nou la treabă! A zâmbit și el și am stabilit să chemăm din nou oamenii să ne ajute… De atunci am grijă la setări!!!

În general, domnii încearcă să ne menajeze, să minimizeze riscurile de lovituri de la animale, mușcături, să-și cenzureze limbajul și tonul în prezența unei femei, să-mi creeze un „birou” din navete, să aducă un termos de cafea „să bem cu doamna o cafea”, să stau pe locul cu pernă în tractor când mergem la stână pe noroi… Da!!!! Este un avantaj!

Cum vedeți astăzi prezența femeilor în medicina veterinară rurală comparativ cu începuturile carierei dumneavoastră?

Dr. Cătălina Dinu: Astăzi sunt mai puține doamne care aleg medicina rurală. Nu avem în județ decât câteva colege tinere, dar poate că viitorul ne va aduce înlocuitoare care să fie la fel de statornice. Sper!

Care au fost cele mai dificile perioade ale carierei și cum le-ați depășit?

Dr. Cătălina Dinu: Privatizarea… Au deschis geamul și ne-au spus să zburăm!! Am trecut de la angajat la angajatori… cu tot ce însemna obligații, declarații fiscale, dotări, aprovizionări cu produse necesare desfășurării activităților.

Educarea proprietarilor este „medicamentul preventiv” cel mai eficient. Eu, medicul veterinar, nu doar tratez, ci explic acțiunile pe înțelesul fiecăruia. Am fost în mijlocul unei eterne „perioade de tranziție”; am învățat pas cu pas ce înseamnă evidențele fiscale, contabilitatea, autoritatea în fața provocărilor administrative, digitalizarea, restricțiile și regulile pandemiei, toate modificările care au ridicat gradul de suportabilitate până la un punct… care este foarte aproape!
Cum le-am depășit?? Ca orice femeie… cu lacrimi, ambiție, încăpățânare, perseverență și sprijin.

Cum ați reușit să mențineți echilibrul între viața profesională și cea personală într-o activitate de teren solicitantă?

Dr. Cătălina Dinu: Cu multă încredere și avantajul că și soțul meu activa ca medic veterinar într-o altă structură de stat.

Ce v-a motivat să rămâneți în medicina animalelor de rentă de-a lungul anilor?

Dr. Cătălina Dinu: Continuitatea, statornicia, implicarea și comunitatea… (mama mea a fost medic aici), o combinație de pasiune și satisfacția rezultatului imediat, adrenalina, cu munca de teren dură iarna sau pe caniculă, parteneriate bazate pe încredere cu oameni ancorați în realitățile și nevoile rurale. Ești tu, animalul și experiența ta.

Nu există sentiment mai intens decât cel de după o fătare distocică reușită, care te face să uiți de oboseală!

Ce sfat i-ați oferi unei tinere absolvente care își dorește să profeseze în medicina animalelor de rentă și eventual să devină concesionar?

Dr. Cătălina Dinu: În contextul actual, pe final de contract de concesiune, cu toate nehotărârile, indecizia și schimbările majore, eu nu mai văd existența în mediul rural a concesiunilor, a cabinetelor veterinare așa cum le știam, în fiecare cătun… și trebuia măsurat de mai multe ori până să ne apucăm de tăiat! N-am făcut-o, din păcate!!

Să învețe să fie și medic, și antreprenor, să fie organizată, pregătită pentru provocări, dar, pentru că iubește animalele, pentru că muncește adesea dublu, pentru că a ales să fie medic veterinar, aceasta este garanția că va reuși!!! Cu siguranță!