Pierdere unității profesionale nu este doar o impresie, un slogan. Este o realitate cotidiană!

Ceea ce urmează să spun nu este confortabil. Nici optimist. Nici menit să îți dea o stare bună la cafea. Nu are rolul de a mângâia orgolii profesionale, nici de a confirma că „se putea mai rău”. Dacă asta cauți, te poți opri din citit liniștit aici. Nu am să te judec, cum nu am făcut-o niciodată. Am avut și voi avea întotdeauna RESPECT față de opinii și față de semeni. Da, un lucru pe care se pare că l-au pierdut mulți în zilele astea, în societatea asta din ce în ce mai plină de tupeu, prostie și nesimțire!

Pierderea unității profesionale nu este un slogan. Este o realitate zilnică, măsurabilă. O vezi atunci când medicii veterinari nu mai au un limbaj comun, nu mai reacționează unitar la atacuri legislative sau administrative și nu mai sunt capabili să spună împreună ce nu acceptă. O vezi atunci când specializările sunt puse una împotriva alteia, când urbanul disprețuiește ruralul și când tinerii sunt tratați ca forță de muncă ieftină, nu ca investiție profesională.

Dacă privim atent, nu avem cum să nu observăm că medicul veterinar din România anului de grație 2026 a devenit un personaj paradoxal. Are mai multă responsabilitate ca oricând, mai puțină putere ca oricând și, la nivel de conducere, un număr impresionant de explicații despre de ce lucrurile nu merg. Explicațiile sunt abundente, bine formulate și livrate constant. Rezultatele lipsesc cu desăvârșire. Între timp, tu muncești, îți asumi riscuri, semnezi, răspunzi și speri, uneori fără să mai știi exact la ce.

Ni s-a spus ani la rând că trebuie să avem răbdare. Că sistemul se așază. Că reformele vin. Că lucrurile sunt complicate. Între timp, profesia s-a fragmentat, competențele s-au diluat, iar medicul veterinar a ajuns să fie tot mai des un executant supracalificat într-un mecanism care nu îl vede și nu îl aude. Dar îl găsește rapid când e nevoie de un vinovat.

Ai o poveste, un studiu de caz sau o experiență care merită împărtășită?
Hai să publici în revistele Veterinarul!

Trimite-ne materialul tău și fă parte din comunitatea profesioniștilor care inspiră medicina veterinară românească.

Trimite articolul tău

Trăim într-o realitate în care fiecare vorbește despre profesie, dar puțini mai vorbesc între ei. În care structurile există, dar nu funcționează. În care protestele apar, dar continuitatea lipsește. În care plecarea din țară este explicată ca o alegere personală, nu ca un simptom de sistem. Și în care rămânerea este prezentată ca virtute, chiar și atunci când înseamnă epuizare și compromis.

Spunând lucrurilor pe nume (desigur, ca opinii personale, trecute prin filtrul a douăzeci și cinci de ani de activitate în domeniu…), nu pot însă oferi soluții magice și nici salvatori. Nu îți pot spune că totul se va rezolva dacă mai ai puțină răbdare.

Îți propun, în schimb, un exercițiu mai puțin popular: luciditatea.

Să te uiți la profesia ta așa cum este, nu cum ai vrea să fie. Să îți analizezi poziția fără victimizare, dar și fără autoamăgire. Să decizi ce accepți și ce nu, înainte ca alții să decidă pentru tine. Dacă îl citești până la capăt, nu vei ieși mai liniștit. Dar vei ieși mai clar. Iar în 2026, claritatea este deja un act de rezistență profesională.

Dragul meu coleg, cred că și tu observi și vorbești despre o țară fracturată și nu exagerezi deloc. În 2026, medicul veterinar nu mai trăiește într-un sistem, ci într-un arhipelag de realități care nu comunică între ele. Unii colegi lucrează în clinici urbane hiper-tehnologizate, alții supraviețuiesc în rural cu activități amputate, iar alții au ieșit complet din profesie fără să mai spună nimănui. Între aceste lumi nu există dialog real, doar zgomot, suspiciune și o competiție prost înțeleasă pentru resurse tot mai puține.

Când spun că milioane de români au plecat și că ritmul va crește, trebuie să înțelegi un lucru esențial pentru societate, dar și pentru profesia ta. Nu au plecat doar oameni. Au plecat modele de muncă, așteptări de normalitate, reflexe de colaborare și standarde de demnitate profesională. Fiecare om – sau, ca să mă rezum doar la noi, fiecare medic veterinar – care a ieșit din țară a lăsat în urmă un gol care nu a fost umplut, pentru că sistemul nu știe să înlocuiască competența, ci doar funcțiile.

În 2026, medicul veterinar român trăiește o ruptură internă mult mai periculoasă decât presiunea externă. Pe de o parte, i se cere să fie profesionist, responsabil legal, etic și tehnic. Pe de altă parte, este tratat ca o piesă interschimbabilă, ușor de înlocuit, ușor de ignorat și ușor de scos din joc… dacă deranjează. Această contradicție nu mai este suportabilă pe termen lung și produce exact ce vezi deja: resemnare, cinism sau plecare.

Când vă descriu un mediu autist, eu cred că imaginea este dureros de exactă. Instituțiile care ar trebui să reprezinte profesia vorbesc singure, liderii formali nu mai aud baza, iar baza nu mai crede că merită să vorbească. Fiecare grup își recită propriul text, cu propriile frici și interese, fără să existe o scenă comună. În acest context, medicul veterinar individual rămâne singur cu deciziile lui și cu riscurile lui.

Aici apare prima mare problemă a anului 2026. Medicul veterinar a fost lăsat să creadă că tăcerea este o strategie. Că dacă îți vezi de treabă, nu deranjezi, nu te implici, vei fi lăsat în pace. Realitatea arată exact invers. În lipsa unei poziționări clare, alții îți definesc limitele, alții îți fragmentează activitatea și alții decid ce mai ai voie să faci din ceea ce era cândva specific și exclusiv profesiei tale.

În 2026, activitățile specifice și exclusive ale medicului veterinar nu dispar brusc. Ele sunt erodate lent, prin excepții, delegări, externalizări și interpretări convenabile ale legii. Fiecare mică cedare este prezentată ca fiind temporară sau inevitabilă. În realitate, este definitivă. Când nu reacționezi la prima fisură, nu mai ai ce apăra când zidul cade.

Medicii veterinari informați sunt cu un pas înainte. Intră pe canalul nostru de WhatsApp și fii la curent cu ultimele noutăți veterinare.
Accesează canalul

Tu, ca medic veterinar, trebuie să înțelegi că explicațiile nu mai țin loc de realitate. De douăzeci de ani auzi justificări elegante pentru eșecuri sistemice: lipsa de fonduri, contextul european, tranziția, reforma, modernizarea. Între timp, responsabilitățile tale cresc, riscurile tale cresc și protecția ta profesională scade.

Această balanță este nesustenabilă și nu se va regla singură.

Protestul despre care ar trebui să vorbești și tu nu rezolvă nimic în sine, dar are o funcție esențială: rupe iluzia resemnării totale. Arată că există încă medici veterinari care înțeleg că profesia nu este doar un job, ci un contract social. Că nu poți cere respect din afară dacă în interior accepți orice.

Acum, una dintre cele mai mari capcane pentru medicul veterinar este naivitatea profesională. Ideea că cineva, undeva, va repara lucrurile în locul tău. Că o structură, o funcție sau un titlu te va apăra automat. Realitatea este dură, dar clară: nimeni nu apără o profesie care nu se apără singură, coerent și consecvent.

Dacă vrei să rămâi relevant și întreg profesional, trebuie să îți schimbi modul de raportare la sistem. Nu prin revoltă permanentă, ci prin luciditate. Începe prin a-ți defini clar ce faci, ce nu faci și ce nu mai accepți. De exemplu, refuză sarcini care nu au bază legală clară și cere în scris justificări pentru orice delegare de responsabilitate. Nu pentru conflict, ci pentru delimitare.

Un alt pas aplicabil imediat este să îți construiești un nucleu profesional real, nu formal. Câțiva colegi cu care vorbești deschis, schimbi informații concrete, discuți probleme reale și reacționați împreună când apare o situație care afectează profesia. Nu grupuri mari, nu declarații publice sterile, ci colaborare constantă și disciplinată.

În viitorul imediat următor, medicul veterinar care supraviețuiește profesional nu este cel mai zgomotos, nici cel mai obedient. Este cel care înțelege sistemul, își cunoaște valoarea și știe când să spună „nu”, argumentat, calm și documentat. Este cel care nu confundă adaptarea cu renunțarea.
Dacă rămâi în profesie, trebuie să îți asumi că nu mai poți fi spectator. Pasivitatea nu mai este neutră, este o formă de pierdere accelerată. Fiecare zi în care nu îți aperi clar competențele este o zi în care altcineva le va prelua fără să te întrebe.

De 16 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi: Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.