Cum a început drumul tău în medicină veterinară și ce te-a inspirat să alegi această profesie? 

Întotdeauna mi-am dorit să fiu medic veterinar și am simțit că asta va fi una din căile vieții mele. Părinții m-au susținut. Nu am medici veterinari în familie, deci provin dintr-un neam care nu a avut legătură cu profesia. 

Și mi-a plăcut foarte mult. M-am înscris atât la Iași cât și la București. Am intrat la amândouă facultăți, doar că Bucureștiul mi s-a părut atât de aglomerat, încât am spus nu-i pentru bine. Am ales Iașiul și a fost cred că, cea mai bună decizie și alegeri, pentru că m-am simțit foarte bine la facultate. Mi-a plăcut foarte mult.

M-am înțeles foarte bine atât cu profesorii, cât și cu colegii. Desigur, au existat și provocări, dar niciodată nu am simțit că facultatea ar fi o povară sau că nu voi reuși să o termin. Nu am avut niciodată gândul de a renunța.

În ce an ai terminat studiile? 

În 2013.

În 2013, adică ești medic veterinar de 12 ani. După terminarea facultății te-ai întors acasă să profesezi? Sau care a fost parcursul? 

Soțul meu este tot medic veterinar, el a terminat în 2011, tot la Iași. La facultate ne-am cunoscut. El începuse deja o afacere, o farmacie veterinară, iar când a terminat facultatea m-a integrat și pe mine acolo, în afacerea lui. Și am început cu farmacie veterinară apoi și cu cabinet, și lucrurile au tot evoluat.

Farmacia veterinară o aveai în orașul din care ești tu. Tu ești din Galați, nu? 

Eu sunt din Galați, din oraș și m-am mutat aici cu soțul la Târgu Bujor, la 55 de km de Galați.

Spuneați că ați început cu o farmacie. La farmacie și acum ajung oamenii cu diverse probleme. Au nevoie de tot felul de sfaturi, pentru că știu că acolo vor găsi cu siguranță un medic veterinar. Îmi poți spune dacă la început ai avut niște situații sau niște întâmplări sau niște cazuri care ți-au rămas așa în amintire?

Situațiile despre care pot vorbi sunt mai degrabă de natură profesională. Soțul meu, fiind din acest oraș și cunoscut de toată lumea, era deja apreciat — și chiar și acum, când îl întâlnesc, oamenii îl salută cu „Domn’ doctor!”. La mine, la început, lucrurile au fost diferite: oamenii nu aveau încă încredere în mine.

Au fost persoane care chiar mi-au spus: «Ah, nu știam că ești medic veterinar! Credeam că ești doar soția lui Ovidiu, că lucrezi aici la farmacie.» Au fost multe situații de acest fel la început.

Da, te-ai confruntat, așadar, cu reticența clienților și cu faptul că, mai ales în zona rurală, oamenii erau obișnuiți să aibă mai multă încredere în medicul bărbat. Cred că și astăzi multe femei medic veterinar se lovesc de aceeași prejudecată, chiar dacă lucrurile încep să se schimbe treptat. Spune-mi, ce momente sau ce persoane au avut cea mai mare influență asupra formării tale ca medic veterinar?

Nu pot spune că a existat o persoană anume care să mă fi îndrumat într-o direcție clară. Părinții m-au susținut întotdeauna în tot ceea ce am vrut să fac — și în liceu, și mai târziu —, deci nu a fost niciodată o problemă. Simt că a fost un drum care s-a conturat natural, pas cu pas, iar eu am fost mereu susținută.

Ce te-ai determinat să explorezi zona asta de dezvoltare personală și spirituală prin Theta Healing®? Dacă ne poți spune câteva cuvinte întâi ce înseamnă Theta Healing®, poate nu toți cititorii noștri sunt la curent cu această tehnică. 

„Theta Healing® este o formă de meditație și o filozofie spirituală. Nu doar că activează undele theta din creier, dar, în Grecia antică, theta însemna „Dumnezeu” — ceea ce sugerează că această practică reprezintă, de fapt, o conectare la Creatorul a tot ceea ce există.

Noi toți suntem energie — iar tot mai multe studii moderne confirmă existența aurei și a biocâmpurilor corpului uman. Theta Healing® este o metodă simplă, dar profundă, ușor de aplicat. Esențial este să-ți permiți să simți, să crezi și să ai încredere în tine — pentru că, în felul acesta, o aplici exact așa cum ai nevoie.

În cartea Theta Healing® pentru începători, autoarea și fondatoarea metodei, Vianna Stibal, citează un îndemn atribuit lui Buddha:

„Să nu crezi și să nu accepți nimic din ceea ce auzi, nici măcar dacă îți spun eu, decât dacă este aliniat cu adevărul tău interior și valorile tale.”

Mi se pare interesant, mai ales că pentru mulți medicina veterinară este un domeniu pur rațional. Cum se împacă formarea ta medicală cu această dimensiune spirituală de care ne vorbești, această zonă prin care te vindeci cumva prin adevărul tău propriu?

Pentru mine, Theta Healing® a fost o experiență excepțională. Și îți spun de ce: prin această practică am învățat cum să comunic cu spiritul animalelor, cu sufletul lor.

De exemplu, atunci când animalele se trezesc din anestezie, unele încep să urle. Nu pentru că le doare ceva, ci pentru că se simt nesigure — percep faptul că moartea a fost aproape. Cu ajutorul Theta Healing®, pot să le transmit vizual imaginea că totul este în regulă, că sunt în siguranță. În câteva secunde, se liniștesc și își revin complet.

Sunt și situații în care animalele par profund triste, iar cauza nu este una medicală, ci emoțională. Se întâmplă adesea ca ele să reflecte starea stăpânului: lipsa de atenție, stresul, distanțarea emoțională. Am avut, de exemplu, un caz al unei cățelușe aflate într-o stare de depresie profundă — iar proprietara ei trecea prin aceeași suferință. Ea urma tratament medicamentos, dar animalul nu, și totuși amândouă manifestau aceleași simptome.

În practica spiritual-energetică, știm că animalele preiau din suferințele oamenilor. De multe ori, boala proprietarului se reflectă și la animal. Nu este o întâmplare — ele absorb din durerea noastră pentru a ne ușura povara. Poate că acesta este și un semnal pentru noi, ca oameni: atunci când vedem că animalul nostru suferă, să ne uităm mai întâi în interiorul nostru, să înțelegem ce nu este în armonie în noi. 

Da.Un medic veterinar lucrează de-a lungul carierei atât cu suferința animalelor dar și cu suferința proprietarilor. Pentru că, așa cum spui, există o legătură între cei doi Și de multe ori medicii veterinari sunt puși în ipostaza de a fi psihologi, consilieri pentru proprietarii de animale. Spune-mi cum te-a ajutat această practică pe tine efectiv în exercitarea profesiei tale de medic veterinar?

Mi-a ușurat foarte mult relaționarea cu omul. Toți avem acei clienți care ne sâcâie, care ne enervează, care ne-am dorit să se ducă în altă parte, numai la noi să nu vină.

Am fost și eu în situația asta de a-i tot exclude, de a mă tot plânge de ei colegilor, de a spune gata nu mai vreau să vină X. Theta Healing® m-a ajutat să înțeleg de ce unii oameni apar în viața mea și cum să rezolv cu ei, astfel încât interacțiunea noastră să fie una mai pașnică, limitată strict profesional, fără să ne încărcăm unul pe celălalt.

Apoi m-a ajutat mult în practica mea. Eu, spre exemplu fac și chirurgie, însă în principal doar sterilizări. Ocazional, avem alte tipuri de operații la noi în cabinet. Nici o operație nu a fost cu complicații, nici o operație nu s-a infectat. Animalele se recuperează foarte, foarte repede. Avem numai aprecieri din partea proprietarilor. 

Desigur, totul ține și de tehnică și de respectarea regulilor de sterilitate, dar la fel de importantă este pasiunea și energia cu care îți faci meseria. De exemplu, la vaccinare, majoritatea cățeilor nici măcar nu plâng și nu au reacții adverse, iar proprietarii sunt mereu surprinși: „dar nici n-a plâns deloc!”

La fel, sunt animale despre care stăpânii spun că, în alte locuri, sunt foarte agitate — însă, odată ajunse la mine, se liniștesc imediat. Cred că animalele simt energia cu care le abordezi.

Da, și lucrul ăsta se vede se vede foarte mult și oamenii îl percep. Nu știu ei că tu ești în starea theta sau că tu lucrezi la tine, doar văd efectiv reacția animalului. 

Crezi că medicina veterinară ar avea de câștigat dacă s-ar vorbi mai mult despre astfel de practici?

În primul rând, medicii veterinari ar avea de câștigat. Nu ar mai fi supuși stresului, anxietății sau competiției. Ar fi mai relaxați, mai plini de bucurie, iubire și compasiune față de ei înșiși. În felul acesta, ar putea atinge performanța mult mai ușor, fără atâtea piedici. Relația cu clienții ar fi, de asemenea, mult mai bună. Sunt convinsă de asta — și nu doar în cazul medicilor veterinari, ci al întregului personal din clinică.

Ce reacție ai primit de la colegi sau de la clienți când ai început să vorbești deschis despre legătura dintre vindecare, emoții, energie? 

Mi-au cerut dovezile științifice și așa supărată eram atunci că am spus în gândul meu: "Ceea ce simți nu poate fi dovedit științific". 

Spune-mi cum reușești să-ți menții echilibru între responsabilitățile tale profesionale și activitățile care țin de dezvoltarea personală? Îmi imaginez că o astfel de practică implică destul de mult timp investit în ea și atunci este nevoie să lucrezi în primul rând la tine ca să poți ajuta... pe ceilalți. 

Da, așa este — o astfel de practică implică mult timp și, înainte de toate, presupune să lucrezi cu tine însuți ca să poți, la rândul tău, să îi ajuți pe ceilalți să se vindece. Practica mea de dezvoltare personală și parcursul spiritual au început încă din anul al treilea de facultate. Din 2010, am continuat neîntrerupt să învăț, să mă dezvolt și să aplic tot ceea ce descopăr, mai întâi în propria mea viață.

Am fost mereu susținută de familie, de copii și de soț, iar acest sprijin a fost esențial. Am și norocul că formările la care particip se desfășoară, de obicei, după-amiaza — astfel încât dimineața pot merge la cabinet, să mă ocup de cazurile de chirurgie sau de consultații, iar după-amiaza să dedic timp dezvoltării mele personale și spirituale.

Corectează-mă dacă greșesc, dar știu că, în zona aceasta spirituală, mulți dintre cei care practică vorbesc despre blocaje emoționale ale persoanelor pe care încearcă să le vindece — blocaje care pot încetini procesul de vindecare, inclusiv pe cel fizic, cum ar fi inflamațiile care se remit mai greu. Ai întâlnit astfel de blocaje în practica ta, în relația cu proprietarii? Pe ei îi simți primii, nu-i așa?

Da. Înainte să-ți răspund direct, vreau să clarific un lucru important: eu nu vindec. Eu doar susțin procesul de vindecare al unei persoane și o însoțesc pe drumul către propriile ei rezultate. Mă consider mai degrabă un antrenor personal — eu îți arăt ce „exerciții” să faci, între ghilimele, cum să te poziționezi, dar tu ești cel care ridică greutățile. Tu ești cel care continuă să facă repetările.

Rolul meu este să te ghidez, nu să fac eu în locul tău, pentru că altfel m-aș epuiza și aș forța procesul. Întotdeauna respect dorința omului, liberul său arbitru și ritmul propriu de evoluție și vindecare.

Da, am lucrat și cu persoane la care părea că nimic nu ajunge — de parcă vorbeai cu o statuie, complet închise emoțional. La început mă frustra, credeam că poate nu aplic eu metoda potrivită. Dar, în timp, am înțeles că există oameni care sunt atât de deconectați de sine, încât par amorțiți interior. Iar până nu se reconectează la propria lor ființă, nimeni nu poate ajunge cu adevărat la ei.

Ai deja oarecare experiență în medicina veterinară și te afli într-o poziție în care ai putea oferi sfaturi unor medici veterinari mai tineri care simt presiunea asta a performanței, a perfecțiunii. Ce sfaturi le oferi?  

I-aș încuraja să se întrebe: dacă aș eșua, ce s-ar întâmpla cu adevărat? Pe cine aș simți că dezamăgesc? Poate pe cineva din familie, un mentor sau un profesor drag care i-a îndrumat. Apoi, să se gândească: care ar fi cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla dacă nu aș atinge performanța pe care mi-o doresc?

De obicei, când ajung la această claritate, își dau seama că totul depinde doar de ei. Am observat că mulți dintre noi trăim cu acest stres al performanței și cu teama de a nu dezamăgi pe cineva, dar, în realitate, ceea ce ne lipsește uneori este curajul de a ne asuma propriul succes. Sunt mulți medici veterinari excepționali, dar care, fără să își dea seama, poartă o teamă inconștientă de a reuși.

De ce crezi că există această teamă?  

Dacă ar fi să formulez câteva ipoteze, aș spune că această teamă își are rădăcinile, de multe ori, în experiențele de eșec trăite de cei din neamul nostru, care s-au transmis mai departe, la nivel informațional și emoțional. Alteori, ea vine dintr-o stimă de sine scăzută sau din lipsa încrederii în propriile forțe.

Sunt oameni care, profesional, sunt excepționali, dar în interior nu cred cu adevărat că pot reuși. Poate în copilărie li s-a spus că nu sunt suficient de buni sau că nu vor reuși. Am lucrat cu medici care, în procesul de dezvoltare personală, au conștientizat că, de fapt, toată viața au fost urmăriți de vocea unui părinte care le spunea: „nu ești în stare”, „nu vei reuși”.

Paradoxal, pentru unii, aceste cuvinte au devenit și un motor — o motivație de a demonstra contrariul și de a-și atinge obiectivele.

Așadar, uneori putem depăși aceste convingeri limitative care ne-au fost inoculate, nu-i așa? Totul ține de a lucra cu noi înșine — asta este, de fapt, esența a ceea ce ne transmiți.

Da, și soluția este, de fapt, simplă: să ne permitem să obținem aceleași rezultate pe care, odinioară, le obțineam prin convingerile limitative — dar acum într-un mod mult mai plăcut, fără a mai avea nevoie de ele și fără a le mai recrea în viața noastră.

Da, trebuie pur și simplu să renunțăm la ele. Pare simplu, însă nu pentru toată lumea este ușor. Și nu e vorba de a exclude ceva, ci de a alchimiza, de a transforma acele convingeri, pentru ca ele să devină o parte integrată și vindecată din noi.

Apropo de sănătatea mentală și de sănătatea emoțională, spune-mi cum vezi tu viitorul medicinii veterinare din punctul ăsta de vedere?  

Observ tot mai mulți medici care aleg calea spiritual-energetică. Chiar dacă nu toți se afișează deschis că practică astfel de tehnici, îi văd postând imagini sau mesaje de la evenimente la care participă — și cred că este un semn bun.

În același timp, există și o categorie de colegi care rămân ancorați în abordarea lor tradițională, mai rațională, și care își păstrează convingerile. Nu e nimic greșit nici într-o parte, nici în cealaltă. Fiecare face exact ceea ce simte, ceea ce este aliniat cu adevărul său interior. Așa cum spunea și Buddha, fiecare trăiește și evoluează în felul său, așa cum poate, în acord cu propria sa cale și propriul său echilibru.

Dacă ar fi să dai o definiție a vindecării din perspectiva ta, care ar fi ea?

 Din perspectiva mea, vindecarea înseamnă alinierea la iubirea necondiționată și acceptarea existenței unei forțe mai mari decât tine. Să înțelegi că ești aici cu o putere limitată și că, uneori, atunci când nu mai poți, nu trebuie să pui presiune pe tine, ci să te lași ghidat de acea forță mai mare. Acolo începe, de fapt, adevărata vindecare.

Mai avem așa doar două întrebări, dar mi se par destul de grele. Desigur, depinde cum te raportezi tu la ele. Ce-ți dorești ca oamenii să înțeleagă atunci când vorbim de legătura dintre medicină compasiune și energie? 

Să înțeleagă că există un tot, că nu există separare. Doar mintea noastră separă. 

Și dacă ar fi să transmiți un mesaj pentru medicii veterinari care își caută sensul sau împlinirea dincolo de cariera clinică care ar fi acela? 

Aveți încredere în vocea voastră interioară și în intuiția voastră — ele nu vă vor duce niciodată pe un drum greșit. Și fiți convinși că, de fiecare dată, veți întâlni oamenii potriviți care să vă susțină și să vă ghideze în propriul vostru proces.

De 16 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi: Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.