Ați construit o carieră solidă în domeniul resurselor umane. Cum a început această călătorie profesională și care au fost principalele repere din cei peste 20 de ani de activitate?

Adriana: Drumul meu către domeniul resurselor umane nu a fost unul planificat. Nu mi-am propus să ajung aici, dar viața m-a dus firesc în direcția aceasta. Aveam un job în care țineam permanent legătura cu oamenii din companie – îi ascultam, îi încurajam și, în același timp, construiam sistemul de comisionare în funcție de vânzări. Fără să realizez, învățam zilnic despre motivație, echitate și încredere.

Apoi am obținut atestatul de trainer și am început să formez echipe în domenii diferite, să unesc oameni și să creez coeziune. În timp, drumul m-a condus și către partea mai dificilă, dar esențială, a resurselor umane – cea legată de legalitate.

Sunt o persoană care a crezut mereu că dreptatea nu are o singură față. Am luptat deopotrivă pentru drepturile angajatorilor și pentru drepturile angajaților, pentru că ambii au nevoie de protecție și echilibru în fața obstacolelor. De multe ori, conflictul apare nu din rea intenție, ci din necunoaștere.
De aceea, întreaga mea carieră a fost construită în jurul ideii de claritate, respect și educație juridică – pentru ca oamenii să nu se teamă de lege, ci să o folosească drept sprijin.

În calitate de expert în legislația muncii, care au fost cele mai importante lecții pe care le-ați învățat lucrând direct cu organizații și profesioniști din diverse domenii?

Adriana: Cea mai importantă lecție este că, dincolo de articole și coduri, relațiile de muncă sunt despre oameni. Legea e doar o hartă; drumul îl construiesc oamenii, prin felul în care comunică și se respectă reciproc.

Am învățat că angajatorul și angajatul nu sunt adversari, ci parteneri care trag în aceeași direcție. Doar că, uneori, fiecare vede altă porțiune din drum.

Am văzut angajatori care fac eforturi reale să își protejeze echipa și angajați care își respectă profesia cu demnitate, dar și situații în care lipsa de informare a dus la tensiuni inutile.

O altă lecție importantă este că prevenția juridică valorează mai mult decât orice conflict câștigat. Când oamenii sunt informați și știu ce pot și ce trebuie să facă, legea nu mai apare ca o amenințare, ci ca o protecție.

De aceea am încercat întotdeauna să traduc limbajul juridic în ceva uman, clar și aplicabil. Pentru mine, consultanța nu a fost niciodată doar despre dosare sau proceduri, ci despre a readuce încrederea între oameni care, de fapt, au același scop: să muncească corect, într-un cadru corect.

Ce v-a determinat, după o carieră de succes în resurse umane, să urmați studiile în medicină veterinară și, mai mult, să vă înscrieți la doctorat la USAMV Cluj-Napoca?

Adriana: De când eram copil, medicina a fost pasiunea mea. Nu era o simplă curiozitate, ci o dorință adevărată de a înțelege viața și felul în care știința poate vindeca. Mă fascina ideea că poți reda echilibrul cuiva doar prin cunoaștere și empatie. Mă visam primul medic care face transplant de creier – ca să înțelegeți cât de mică eram când aveam astfel de gânduri. Pentru mine, medicina era cel mai înalt mod de a face bine. Ce-i drept, atunci mă gândeam la medicina umană, nu la cea veterinară.

Viața însă m-a dus pe alt drum. Prima mea facultate a fost în domeniul Finanțelor, Băncilor și Contabilității – o alegere care continua tradiția familiei, dar nu și visul meu. Nu am fost niciodată o persoană făcută pentru cifre. Cifrele mă obligau să fiu disciplinată, statică, exactă – iar eu îmi doream acțiune, interacțiune, oameni, viață. Simțeam că lumea aceea era prea liniară pentru mine. Am muncit cu seriozitate, dar în interior știam că nu acolo îmi este locul.

Animalele au fost mereu prezente în viața mea, parte din familie și din echilibrul meu. Am crescut printre ele, le-am îngrijit, am trăit bucurii și pierderi alături de ele, fără să-mi dau seama că tocmai această legătură tăcută îmi arăta direcția. Ele au fost mereu acolo, doar că eu nu vedeam încă drumul.

Ani la rând am ținut pasiunea în tăcere, convinsă că există un moment potrivit pentru toate. Și când am simțit că am ajuns la maturitatea necesară, am înțeles că acel moment sosise: trebuia să-mi urmez chemarea și să dau vieții mele sensul pe care îl căutam. Așa am ales medicina veterinară.

Doctoratul a venit firesc, ca o continuare a acestei alegeri. Nu l-am privit ca pe o etapă academică, ci ca pe o formă de aprofundare și responsabilitate. Îmi place să învăț, dar și să dau mai departe, iar cercetarea m-a ajutat să descopăr cât de multă știință, logică și finețe există în fiecare decizie medicală. În timp, mi-aș dori să pot contribui și la formarea studenților – să îi ajut să vadă medicina veterinară nu doar ca pe o meserie, ci ca pe o misiune plină de sens și respect față de viață.

Cum s-au completat aceste două domenii – resursele umane și medicina veterinară – în formarea dumneavoastră profesională și în modul în care priviți acum profesia medicală?

Adriana: Relațiile de muncă există în orice domeniu iar medicina veterinară nu face exceptie.
De aceea, atunci când privesc lumea medicală, nu o văd doar prin prisma științei, ci și a realității de zi cu zi: oameni care muncesc sub presiune, care poartă responsabilitatea vieților, dar care rămân tot oameni – cu drepturi, nevoi și limite.

Lucrând ani de zile în domeniul resurselor umane, am învățat să înțeleg aceste mecanisme: cum funcționează o echipă, ce înseamnă efortul, ce înseamnă nedreptatea, dar și respectul reciproc.
Acum, ca medic veterinar, pot privi din interior aceleași lucruri – dar cu alt tip de empatie. Înțeleg ce înseamnă să ai o zi grea, un caz complicat, o urgență la miezul nopții.
Știu cât de ușor se poate pierde echilibrul între pasiune și epuizare, între grijă pentru pacient și uitarea propriei persoane.

De aceea, cred că experiența mea în relațiile de muncă îmi oferă o perspectivă aparte: pot înțelege nu doar presiunea profesiei, ci și drepturile și obligațiile celor care o practică. Iar dacă pot aduce un plus de echilibru aici – între lege, etică și viață reală – simt că munca mea își găsește sensul deplin.

În activitatea dumneavoastră, ați observat provocări specifice privind relațiile de muncă din cabinetele și clinicile veterinare?

Adriana: Da, și cred că sunt provocări care nu țin doar de legislație, ci și de felul în care este înțeleasă munca în sine în domeniul medical-veterinar.

În cabinete și clinici există o presiune permanentă – timpul, urgențele, responsabilitatea vieților. În acest context, granița dintre dedicare și epuizare devine foarte subțire.

Am observat, de exemplu, că în multe locuri există o lipsă de claritate în ceea ce privește rolurile, programul de lucru, orele suplimentare sau formele de colaborare. Nu neapărat din rea-credință, ci pentru că oamenii sunt concentrați pe actul medical și lasă partea juridică în plan secund.
Dar chiar și în profesiile unde empatia e esențială, regulile rămân importante. Fără ele, apar frustrări, oboseală și uneori sentimentul de nedreptate.

O altă provocare este comunicarea – între medici și asistenți, între angajatori și angajați, între generații. Mulți tineri veterinari sau studenți care lucrează în timpul facultății nu își cunosc drepturile, iar mulți angajatori nu au fost învățați să gestioneze aceste relații în mod formal.
Aici cred că programe ca LegalVet pot face o diferență reală – nu doar prin consultanță juridică, ci prin educație, claritate și cultură a respectului reciproc.

Care sunt cele mai frecvente greșeli sau neclarități juridice întâlnite în mediul medical-veterinar și cum pot fi prevenite?

Adriana: Cele mai multe neclarități apar la granița dintre pasiune și formalitate. În cabinetele veterinare, oamenii pun pe primul loc actul medical – și e firesc – dar neglijează detalii esențiale care țin de organizare și protecție juridică.

Una dintre cele mai frecvente greșeli este folosirea formelor de colaborare nepotrivite. Se confundă contractul individual de muncă cu alte variante mai „flexibile”, fără a ține cont de obligațiile și riscurile legale. Urmează apoi lipsa unei delimitări clare a timpului de lucru: mulți medici și asistenți fac ore suplimentare fără o compensare corectă, din loialitate față de echipă, dar în timp asta duce la epuizare și frustrare.

A treia greșeală este absența unei comunicări scrise și transparente. Multe lucruri se stabilesc verbal, „din mers”, iar când apar neînțelegeri, nu mai există un reper comun.

Prevenția nu e complicată: puțină educație juridică, câteva proceduri clare și revizuirea anuală a documentelor pot face o diferență uriașă. Cel mai important pas este ca fiecare medic – angajator sau angajat – să înțeleagă că respectul profesional începe și prin respectarea regulilor care îi protejează pe toți.

Cum credeți că pot fi adaptate regulile și principiile dreptului muncii pentru a reflecta particularitățile profesiei veterinare, unde empatia și urgența medicală se împletesc adesea cu presiunea administrativă?

Adriana: Profesia veterinară trăiește permanent între două lumi: una rațională, a documentelor și reglementărilor, și una emoțională, a urgenței și a vieții.
Regulile dreptului muncii, așa cum sunt concepute astăzi, tratează toate profesiile după același tipar. Dar medicina – umană sau veterinară – nu funcționează în tipare fixe. Cazurile nu respectă programul de lucru, iar empatia nu se poate opri la ora 17:00.

De aceea, cred că soluția nu este să schimbăm legea, ci felul în care o aplicăm. Regulile trebuie interpretate cu înțelegere pentru specificul medical, iar contractele ar trebui să reflecte mai realist activitatea reală: program flexibil, compensare corectă a orelor suplimentare, timp pentru refacere psihică și fizică.

În același timp, angajatorii și angajații trebuie să construiască relații bazate pe încredere și respect reciproc. Dacă dreptul muncii vorbește despre echilibru, atunci empatia poate fi parte din acel echilibru.

Medicul veterinar nu este doar un profesionist care aplică protocoale, ci un om care poartă pe umeri responsabilitatea vieții – și tocmai de aceea, cadrul legal care îl protejează trebuie să țină cont de această realitate.

Ce rol considerați că ar trebui să aibă educația juridică în formarea medicilor veterinari și cum poate LegalVet contribui la acest proces?

Adriana: Educația juridică ar trebui să fie o parte firească a formării medicului veterinar. Nu pentru a transforma medicii în juriști, ci pentru a-i ajuta să înțeleagă cum să se protejeze și cum să se comporte corect într-un sistem complex.

Medicina, oricât de vocațională ar fi, nu se desfășoară în afara legii. Fiecare act medical implică responsabilitate profesională, documente, consimțăminte, relații de muncă și, uneori, decizii care pot avea consecințe juridice.

Cu toate acestea, facultățile nu oferă aproape deloc pregătire în această direcție. Studenții învață anatomie, fiziologie, chirurgie – dar nu învață ce presupune un contract, cum se redactează o fișă de post, ce drepturi au ca angajați sau cum se apără într-un caz de reclamație.

Aici cred că LegalVet poate avea un rol esențial: prin articole, seminarii, ghiduri practice și discuții deschise, poate deveni punctul de legătură dintre lege și medicină.
Un loc unde medicii, indiferent de experiență, găsesc explicații simple, adaptate realității lor, fără limbaj complicat.

Educația juridică nu ar trebui privită ca o constrângere, ci ca o formă de protecție și respect de sine. Cu cât un medic înțelege mai bine cadrul legal în care lucrează, cu atât își poate exercita profesia mai liber, mai sigur și mai demn.

Ce v-a atras cel mai mult la programul LegalVet și cum vedeți contribuția dumneavoastră în cadrul acestuia?

Adriana: M-a atras ideea din spatele programului: aceea de a oferi protecție și claritate unei profesii care trăiește zilnic între știință, empatie și responsabilitate.

LegalVet nu vorbește doar despre legi, ci despre oameni — despre medici, asistenți, studenți și proprietari de animale, despre relațiile dintre ei și despre nevoia de echilibru.

Pentru mine, acest program înseamnă o punte între cele două lumi pe care le cunosc bine: legislația muncii și medicina veterinară.

Cred că pot contribui prin articole, materiale educative, discuții aplicate și exemple concrete care să-i ajute pe colegi să înțeleagă mai ușor cum să se protejeze legal, dar și cum să colaboreze mai corect unii cu alții.

Mi-aș dori să pot aduce vocea celor care de multe ori nu o au – medicii debutanți, studenții care lucrează încă din facultate, cei care se dedică trup și suflet meseriei lor fără să știe exact ce drepturi au.
Dacă, prin munca mea, pot contribui la mai multă încredere, respect și claritate în profesia noastră, atunci înseamnă că am ajuns exact acolo unde trebuia.

În ce formă considerați că expertiza dumneavoastră – combinând legislația muncii și medicina veterinară – poate sprijini dezvoltarea cadrului legal și etic al profesiei?

Adriana: Cred că pot aduce o perspectivă echilibrată, care unește partea umană a profesiei cu cea juridică. Înțeleg atât presiunea de zi cu zi a medicilor și asistenților, cât și nevoia de claritate în relațiile de muncă.
De multe ori, între „vocație” și „contract” se creează un gol, iar acolo apar confuziile și nedreptățile.
Experiența mea poate ajuta la construirea unor instrumente simple – ghiduri, articole, modele de documente – care să-i sprijine pe medici să-și exercite profesia în siguranță, respectând legea fără să-și piardă empatia.

Ce teme v-ar plăcea să abordați în articolele sau ghidurile LegalVet, pentru a aduce mai multă claritate colegilor veterinari?

Adriana: Mi-ar plăcea să scriu despre realitățile mai puțin discutate ale profesiei:
despre drepturile și obligațiile medicilor angajați, despre orele suplimentare, despre diferența dintre contractul de muncă și alte forme de colaborare, despre modul în care trebuie abordate concediile, repausul sau răspunderea profesională.

De asemenea, aș vrea să vorbim și despre studenți – cei care muncesc din timpul facultății fără să știe exact ce li se cuvine sau ce li se cere legal.

Toate aceste subiecte pot fi explicate simplu, fără limbaj tehnic, dar cu impact real asupra vieții profesionale de zi cu zi.

Considerați că ar fi util un set de bune practici juridice adaptate special pentru cabinetele veterinare? Ce ar trebui să includă acesta?

Adriana: Da, ar fi nu doar util, ci necesar. Un astfel de set de bune practici ar putea deveni un ghid de orientare pentru cabinete – un reper comun care să prevină conflictele și să ofere siguranță tuturor.

Ar trebui să includă recomandări clare privind formele de angajare, timpul de lucru, gestionarea urgențelor, comunicarea cu echipa, respectarea confidențialității, dar și aspecte legate de răspunderea profesională și protecția datelor.

Un document scris pe înțelesul tuturor, care să nu impună reguli, ci să ofere sprijin. Pentru că un medic protejat legal este un medic mai liber să se concentreze pe ceea ce contează cu adevărat – actul medical.  

Cum reușiți să mențineți echilibrul între două profesii solicitante – cea juridică și cea medical-veterinară?

Adriana: Mențin echilibrul prin sensul pe care îl dau fiecărei activități. În domeniul relațiilor de muncă, găsesc claritate și ordine; în medicină, găsesc empatie și viață. Sunt două lumi diferite, dar care se completează perfect – una mă învață rigoarea, cealaltă compasiunea.

Pentru mine, echilibrul înseamnă să știu nu doar ce fac, ci de ce fac. Așa a apărut și BoviGuide by Dr. Adriana – un proiect educațional în care îmbin tot ce am învățat: rigoarea legii, precizia medicinei și bucuria de a da mai departe. Prin el, creez materiale simple și utile pentru studenți și tineri veterinari, explicând concepte din medicina bovină pe înțelesul tuturor.

Adevărul e că nu trăiesc între două profesii, ci într-una singură: cea a omului care crede în cunoaștere, echilibru și respect.

Ce v-a surprins cel mai mult în perioada studiilor la medicină veterinară, după o carieră îndelungată în drept?

Adriana: M-a surprins cât de intensă este această profesie. Nu doar volumul de informație, ci implicarea emoțională pe care o cere.

Am înțeles cât de multă știință, disciplină și finețe există în spatele fiecărui gest medical. Și mi-am dat seama că medicii veterinari trăiesc adesea cu o presiune uriașă, dar cu o recunoștință prea mică din partea societății.

Poate de aceea mi-am dorit să rămân aproape de acest domeniu – pentru că merită să fie înțeles și respectat.

Ce vă inspiră cel mai mult în munca dumneavoastră – fie ea cu oamenii, fie cu animalele?

Adriana: Mă inspiră momentele în care pot face o diferență.

Când un om pleacă mai liniștit după o discuție despre drepturile sale, sau când un animal își revine după ce toți se temeau că nu mai are șanse – acolo simt sensul muncii mele.

Îmi place să lucrez cu oameni și cu animale pentru că ambele lumi te obligă la sinceritate. Nu poți minți empatia – fie o ai, fie nu.

Aveți un principiu sau un motto profesional care vă ghidează în tot ceea ce faceți?

Adriana: O, da!! Adevărul, respectul și demnitatea reprezintă direcții pe care nu le negociez și limite peste care nu trec.

De 16 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi: Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.