Duminică, Mai 12, 2024

Exclusiv pentru Medici Veterinari

Rezumat:

Incepind cu data de 05.05.2012, este in vigoare ordinul 41 care reglementeaza circulatia medicamentului de uz veterinar si conditiile de functionare a unitatilor care comercializeaza medicamente de uz veterinar. Istoria lui insa, precum si modul cum s-a ajuns aici este demna de un serial. Dezbaterea pe marginea acestui ordin a inceput inca din anul 2011, luna Martie, timp in care au existat mai multe variante, au avut loc dezbateri cu majoritatea actorilor implicati in acest sector. Deasemenea au existat pareri pro si contra, fiecare cu argumentele lui, in functie de zona de unde provenea. In calitate de Consilier al Presdintelui ANSVSA si de Presedinte al PMVPR am sustinut comercializarea medicamentului de uz veterinar numai prin intermediul farmaciilor si al Cabinetelor Veterinare.



Pentru a intelege mai bine istoria acestui ordin, am sa ofer motivatiile pe care ANSVSA le-a avut cind a decis modificarea ordinelor vechi, motivatii care PMVPR le-a sustinut si argumentat.



Siguranta alimentara
ANSVSA este institutia care trebuie sa  confere populatiei siguranta alimentelor pe care le consuma. Este arhicunoscut faptul ca majoritatea antibioticelor si antiparazitarelor au remanenta crescuta pentru o perioada de timp in lapte si carne, iar aceste produse ar trebui evitate a se consuma in perioada de astepare in urma unui tratament cu antibiotice sau antiparazitare. Se punea atunci intrebarea: cine poate garanta daca produsele alimentare din carne si lapte, care se comercializeaza in special in piete si targuri de produse traditionale, care provin de la animale apartinind micilor fermieri, nu sunt contaminate cu reziduuri de medicamente? Conform ordinului vechi , oricine putea achizitioana aceste medicamente de la o farmacie veterinara cu sau mai sigur fara nici o prescriptie medicala data de un medic veterinar, se ducea acasa si isi trata singur animalele cind voia, cum voia, si putea sa mearga cu casul sau branza a doua zi la piata, chiar daca cu o zi inainte animalele au fost supuse unui tratatment cu ivermectina de exemplu care este interzisa a se folosi la animale in lactatie. Pentru ANSVSA era imposibil sa verifice din punct de vedere al reziduurilor toate produsele de pe piata, intrucât costurile sunt uriase. Se ridica atunci o alta intrebare: consumatorii, in special cei care au copii stiu oare acest lucru? Si daca l-ar constientiza, pe cine vor face responsabil de consumul de alimente cu reziduuri de medicamente, care genereaza potrivit tuturor studiilor antibiorezistenta crescuta la mai multe tipuri de tratamente cu antibiotice umane? Cine va raspunde daca un copil suferind de exemplu de o pneumonie acuta nu va raspunde la tratament in timp util si va suferi in cel mai bun caz complicatii majore daca nu mai rau? in nici intr-un caz producatorul de medicament, nici distribuitorul sau vânzatorul care si-au incasat banii pe el, si nici proprietarul alimentelor care ar fi trebuit sa nu fie comercializate. Ca si institutie responsabila ANSVSA a ingradit achizitionarea, catre un medic veterinar care este singurul abilitat sa impuna restrictii in comercializare. Deasemenea, daca s-ar face publice cantitatile de antibiotic folosit fara nici o noima in mai toate fermele de pui si porci pentru a masca diferite deficiente de tehnologie, cred ca scandalul cu cifra de pe oua sau cantitatea de lapte praf din lapte ar fi joaca de copii, pe langa efectele economice pe care le-ar putea avea.


Recomandarile OMS si ale Comisiei Europene
In ultima perioada se duc dezbateri aprinse la nivelul Comisiei Europene, la solicitarile si sesizarile tot mai alarmante ale OMS privind antibiorezistenta instalata la om, in principal datorita consumului de alimente avand reziduuri de antibiotice. Se doreste introducerea unei legislatii care sa limiteze folosirea in exces a antibioticelor in tratamentul unor boli non-acute la animale pentru a limita posibilitatea aparitiei acestor reziduuri. FVE a trimis chestionare organizatiilor de medici veterinari din toata Europa, pentru a vedea modul cum acestia prescriu antibioticele. La noi , poate ar fi trebuit sa-l trimita direct fermierilor, pentru ca medicul veterinar nu este inclus in acest proces al utilizarii antibioticelor decat intr-un procent de maxim 25%. Mai pe scurt, Comisia Europeana si OMS roaga medicii veterinari din Europa, singurii care au acces la antibiotice, sa le prescrie si sa le utilizeze cu discernamant, iar la noi nici macar nu poate fi vorba de asa ceva intrucat medicul veterinar este scos din ecuatia circuitului acestor produse. Asadar masurile restrictive impuse de acest ordin, chiar daca sunt tardive, vin in intampinarea acestor recomandari, urmând ca si noi, medicii veterinari sa devenim responsabili in prescrierea si utilizarea lor.

 

Recunoasterea profesionala
Desi legea 160 , stipuleaza clar ca medicul veterinar are exclusivitate in comercializarea medicamentelor de uz veterinar, vechiul ordin a permis, inpardonabil din punctul meu de vedere, sa existe farmacii veterinare si puncte farmaceutice  care apartin de fapt altor categorii profesionale, care in spatele unui atestat al unui coleg medic veterinar care era introdus in firma cu 1%, putea sa obtina autorizatie de functionare. Si atunci ma intreb: de ce oare notarii sau arhitectii si-au protejat profesia, si nimeni nu poate sa profeseze in acest domeniu daca nu este 100%  notar sau arhitect iar noi am permis acet lucru? Cine ar fi trebuit sa intervina sa apere interesele medicilor veterinari in acest domeniu? Prin acest ordin ANSVSA a redat medicilor veterinari demnitatea  profesionala, painea si cutitul profesiei, dar si responsabilitate profesiei. Se spune, tot in Legea 160, ca medicul veterinar este responsabil de sanatatea populatiei si de sanatatea animalelor”. Cred ca, cu ajutorul acestui ordin, acest deziderat poate fi atins.

Aceste trei mari argumente au stat la baza elaborarii acestui ordin, contestat de unii, in special producatori sau distribuitori, care poate sunt indreptatiti oarecum, din puntctul meu de vedere insa in realitate este  fals. Argumentele de falimente in farmacii, scaderea productiei, neplata taxelor catre stat nu stau in picioare deoarece consumul de medicamente va fi acelasi, numai ca va intra pe un canal normal, cel al medicului veterinar.

Inacceptabil insa, mi se pare reactia unor lideri din conducerea organizatiei profesionale etalon,  care mai presus de orice trebuie sa apere interesele profesiei conform statutului, si care uita ca aceasta organizatie este a tuturor medicilor veterinari, nu numai a unora cu afaceri in domeniul comertului cu medicamente.i-mi doresc si sper ca , Colegiul Medicilor Veterinari percum si toate organizatiile medicilor veterinari fie ca sunt AGMVRO, AMVAC, Patronate, sa sprijine acest ordin, sa se implice in responsabilizare medicilor veterinari in utilizarea si comercializarea acestor medicamente, sa faca demersurile ca in fiecare cabinet sa existe un stoc de medicamente care sa poata deservi cetatenii dintr-o anumita zona in special in mediul rural, si sa elimine din sistem acei medici care au uitat profesia si nu mai fac cinste breslei noastre.Este momentul sa facem front comun, sa ne spunem parerile deschis, argumentat, si sa sustinem in special o categorie de medici veterinari oropsiti , din punctul meu de vedere, cei din mediul rural , care au devenit sclavii tabelelor si a documentelor fara sfârsit, si care datorita comertului haotic cu medicamente au ajuns doar simpli spectatori la tratamentele facute de altii.

PMVPR a sustinut deschis acest ordin, a facut propuneri, si a adus ca si argumente modele legislative din majoritatea tarilor europene, de la colegii nostri din UEVP.Consideram acest act normativ unul modern, care serveste atât interesul consumatorului cât si cel al profesiei si inviatam pe cei care s-au grabit sa afirme in toate mediile ca il vor schimba cu prima ocazie, sa vina public cu argumente câd vor dori acest lucru, argumente si garantii care sa fie oferite atât populatiei cât si profesiei veterinare.

In incheiere dragi colegi, va rog sa trimiteti parerile voastre, pe adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. pentru a putea demonstra celor care contesta acest ordin ca asteptarile voastre sunt altele decât cele pe care le invoca unii sau altii.