Abordarea anxietății de separare în îngrijirea primară veterinară

Tulburările legate de separare implică un răspuns fiziologic la stresul izolării sau al separării de unul sau de ambii proprietari. Unii pacienți pot răspunde la plecarea stăpânului cu un răspuns de stres doar atunci când sunt lăsați complet singuri, rămânând calmi dacă orice persoană este acasă, chiar și una necunoscută. Alți pacienți vor reacționa la mișcarea unui anumit proprietar prin casă, fără semne clare că acesta pleacă efectiv.

Semnele includ:

• hipersalivație,
• urinare,
• defecare,
• vărsături,
• gâfâială,
• automutilare,
• distrugere,
• încercări de evadare,
• agresivitate,
• plimbare,
• vocalizare,
• imobilizare,
• rănire

Câinii cu tulburări legate de separare sunt adesea hiper-atașați de unul sau de ambii stăpâni, manifestând un comportament crescut de salut și de urmărire. După cum s-a menționat mai sus, câinii pot prezenta semne de anxietate de separare atunci când există o absență virtuală (de exemplu, stăpânul este în altă cameră), cel mai frecvent semnele vor fi manifestate atunci când stăpânul a plecat.

Semnele tulburărilor legate de separare pot arăta foarte asemănător cu alte tulburări de comportament, cum ar fi

• fobia de furtună,
• fobia de zgomot,
• disfuncția cognitivă canină,
• urinarea sau
• defecarea necorespunzătoare,
• comportamentul de căutare a atenției,
• comportamentul teritorial normal,
• distrugerea legată de frustrare și
• anxietatea de izolare.

În plus, bolile medicale care cauzează diaree, poliurie și/sau polidipsie pot provoca eliminarea atunci când proprietarul nu este acasă, ceea ce duce la un diagnostic incorect de anxietate de separare.

Deoarece există o componentă fiziologică a acestei tulburări, diagnosticele medicale pot contribui și alte tulburări de comportament pot prezenta în mod similar, este imperativ ca medicul veterinar să intervieveze clientul și să examineze pacientul pentru a pune diagnosticul. Cel mai bun mod de a pune un diagnostic precis este printr-un istoric detaliat obținut prin intermediul unui formular de istoric și al unui interviu și o înregistrare video a comportamentului animalului de companie la plecarea proprietarului. Odată diagnosticat, se poate stabili planul de tratament, iar medicul îl poate învăța pe proprietar cum să pună în aplicare planul.

La fel ca în orice disciplină, există instrumente de bază necesare pentru a trata problemele de comportament. Sunt necesare un chestionar și document pentru a colecta eficient istoricul și a explica planul de tratament. La fel ca în cazul cazurilor de dermatologie și medicină internă, medicul veterinar se poate baza foarte mult pe asistenții din cabinet pentru a ajuta la colectarea unui istoric precis și la comunicarea planului de tratament către clienți. Chestionarul în format pdf poate fi descărcat de la finalul articolului. 

Prima întâlnire

Prima consultație se axează pe analize medicale, diagnostic și tratament de urgență. Colectarea istoricului este mai eficientă cu un formular de istoric de o pagină completat în timp ce clientul așteaptă în hol. În acest fel, istoricul realizat în sala de examinare poate fi mai bine direcționat. Un chestionar de o pagină destinat utilizării de către medicii veterinari de îngrijire primară este disponibil pentru descărcare la finalul articolului. Se justifică o examinare fizică completă, cu orice teste auxiliare indicate ca fiind necesare în urma rezultatelor examinării fizice. Majoritatea tulburărilor legate de separare vor necesita un fel de tratament medical sub formă de suplimente sau medicamente, astfel încât analizele de laborator de screening (CBC, serochimie, T₄, fT₄, U/A) sunt adesea indicate la prima programare. După ce s-a făcut istoricul și s-a pus diagnosticul, trebuie instituit un tratament de urgență menit să stabilizeze pacientul.

Tratamentele de urgență iau forma unor schimbări de mediu, a evitării și a terapiei farmaceutice.

Atunci când decide să instituie o terapie farmacologică, medicul veterinar trebuie să ia în considerare 7 întrebări de bază:

1. Este mediul înconjurător favorabil unui rezultat pozitiv?
2. Care este latența animalului la excitare?
3. Este afectată calitatea vieții animalului?
4. Este animalul în pericol?
5. Este comportamentul previzibil?
6. Comportamentul este ușor, moderat sau sever?
7. Există diagnostice concomitente care ar determina limitarea opțiunilor de medicație?

Deși este imposibil de prezis cât de sârguincios va pune în aplicare un anumit client modificările comportamentale și schimbările de management, anumiți factori pot fi luați în considerare atunci când se evaluează adecvarea unui anumit mediu. Medicii veterinari ar trebui să ia în considerare prezența copiilor mici, numărul de îngrijitori din casă, numărul de ore în care câinele trebuie să fie lăsat singur în timpul zilei și disponibilitatea proprietarului de a participa. În cazul în care gospodăria este în mod clar deficitară în calitățile necesare pentru un rezultat pozitiv, ar trebui să se ia foarte mult în considerare medicația ca parte a planului de tratament.

Latența până la excitare este timpul necesar pentru ca animalul să își instaleze un răspuns de stres odată ce stăpânul și-a început rutina de dimineață. De exemplu, dacă câinele începe să dea semne de stres atunci când stăpâna își ridică cheile, câinele are o latență lungă până la excitare. Dacă câinele dă semne de stres atunci când se declanșează alarma proprietarului sau când face duș (la începutul secvenței de plecare), câinele are o latență scurtă la trezire. Câinii cu o latență scurtă la excitare ar trebui să fie considerați candidați pentru tratament cu cel puțin un medicament.

Problemele de comportament pot afecta semnificativ calitatea vieții unui animal. Atacurile de panică zilnice contribuie la un stres cronic care poate provoca diverse sechele, inclusiv suprimarea sistemului imunitar și epuizarea musculară. În cazul în care reacția de stres a animalului este intensă zilnic, ar trebui să se ia în considerare un medicament ca parte a planului de tratament.

Evaluarea riscului pentru pacient depinde de atitudinea proprietarului față de pacient și față de problemă, precum și de forța legăturii dintre om și animal. Deoarece semnele anxietății de separare includ în mod deteriorarea casei/apartamentului proprietarului și rănirea animalului de companie, nu este neobișnuit ca proprietarii să se adreseze medicului veterinar cu privire la eutanasiere. Dacă proprietarul ia în considerare eutanasierea sau dacă animalul de companie își provoacă singur răni, ar trebui să se ia în considerare un medicament pentru pacient.

Comportamentele previzibile pot fi adesea tratate cu medicamente PRN(medicamente oferite „la nevoie" sau „atunci când este necesar"), în timp ce comportamentele imprevizibile sau comportamentele în care stimulul nu poate fi controlat au mai degrabă nevoie de un medicament de întreținere administrat zilnic și/sau de un medicament la nevoie.

Medicul veterinar ar trebui să încerce să caracterizeze comportamentele ca fiind ușoare, moderate sau severe. Nu există o scală validată care să poată fi utilizată pentru a clasifica severitatea comportamentelor, însă, în general, medicul veterinar ar trebui să ia în considerare dacă pacientul s-a rănit sau nu, intensitatea reacției fiziologice care însoțește comportamentul și nivelul de stres al proprietarului.

Pacienții ai căror proprietari nu pot premedica plecările sau care au diagnostice comportamentale concomitente vor avea cel mai probabil nevoie de tratament farmaceutic pe termen lung și PRN. Pacienții care sunt ușor afectați sau care au boli medicale concomitente pot fi mai bine deserviți prin utilizarea de suplimente în loc de medicamente. Alegerea unui supliment individual sau a unui medicament trebuie făcută pe baza semnelor clinice ale pacientului. De exemplu, în cazul în care pacientul este retras și nu va mânca cât timp proprietarul este plecat, o benzodiazepină care va crește pofta de mâncare, va scădea anxietatea și va ridica starea de spirit, oferind în același timp o sedare ușoară sau Zylkene® poate fi cea mai bună alegere. Pe de altă parte, dacă pacientul este frenetic, gâfâind și bătând pasul pe loc, făcând ravagii în gunoi, trazodona sau Solliquin® ar putea fi cel mai de succes tratament farmaceutic.

Odată luată decizia de a institui sau nu un tratament medical, medicul veterinar ar trebui să prescrie modificarea comportamentului și schimbări de management. Standardul de îngrijire pentru medicina comportamentală veterinară este de a prescrie modificarea comportamentului pentru bolile comportamentale.

Modificările de management la prima programare includ: lăsarea câinelui cu jucării cu mâncare, ascunderea semnelor de plecare de la câine, întreruperea tuturor pedepselor și transformarea plecării și întoarcerii proprietarului în non-evenimente. Mulți câini cu tulburări legate de separare sunt cel mai bine tratați fără izolare din cauza probabilității de anxietate de izolare. În cele din urmă, oferiți-i câinelui o pensiune de zi sau o creșă până când câinele se stabilizează.

Trebuie făcută o programare în termen de 7 zile pentru tratamentele comportamentale. Aceste tratamente sunt în general efectuate de către asistent și includ: adăugarea de structură în relația proprietar/câine, recompensarea câinelui atunci când este relaxat și oprirea tuturor pedepselor fizice. Asigurați-vă că abordați orice probleme de siguranță și întrebați proprietarul dacă câinele manifestă agresivitate față de familie.

A doua programare

A doua programare ar trebui să fie programată la aproximativ o lună de la programarea inițială. La această programare, trebuie să se adune informații suplimentare, se pot evalua progresele și efectul medicamentelor și se poate recomanda modificarea comportamentului la al doilea nivel. În acest moment, se pot face și modificări ale medicației. În timpul acestei programări, medicul va deveni indispensabil, deoarece va învăța clientul cum să efectueze modificarea comportamentului. Modificarea comportamentală de linia a doua include tehnici care sunt cel mai bine finalizate atunci când anxietatea câinelui a început să se diminueze. Acestea includ indicii de plecare decuplată și tehnici de relaxare.

A treia programare

O a treia programare ar trebui să fie programată la 8-12 săptămâni de la prima programare. La această programare, se pot adăuga plecări graduale, dacă este necesar, iar efectul medicației administrate zilnic (dacă este prescrisă) poate fi evaluat complet. În acest moment, se poate face orice modificare a dozelor de medicație și se poate oferi proprietarului un prognostic mai precis.