- Detalii
- Evenimente
Cartea lunii aprilie în Clubul de Carte Veterinarul: Pre-suasiune, de Robert Cialdini
Pentru întâlnirea din luna aprilie a Clubului de Carte Veterinarul, am ales volumul „Pre-suasiune: o metodă revoluționară de a influența și de a convinge”, semnat de celebrul psiholog și cercetător Robert Cialdini, unul dintre cei mai importanți autori în domeniul psihologiei influenței și al comunicării persuasive.
- :
⏱️ Durata estimată a lecturii: ~3 min
Cunoscut pentru bestsellerul său clasic Influence, Robert Cialdini arată în această carte că persuasiunea eficientă începe înainte ca mesajul să fie transmis. Ideea centrală a volumului este că cei mai buni comunicatori știu să profite de ceea ce autorul numește „momentele privilegiate ale schimbării” – acele situații în care publicul devine receptiv la o idee chiar înainte de a o auzi.
Accesează canalul
În Pre-suasiune, Cialdini explică faptul că succesul influenței nu depinde doar de argumentele folosite, ci și de contextul și starea mentală în care se află publicul înainte de mesaj. Pe scurt, persuasiunea optimă se obține printr-o pre-suasiune bine construită. Prin orientarea inteligentă a atenției, comunicatorii pot crea condițiile favorabile pentru acceptarea unei idei sau pentru declanșarea unei acțiuni.
Bazată pe numeroase studii și exemple din marketing, comunicare și psihologie socială, cartea arată cum modificarea centrului atenției publicului poate influența atitudinile și deciziile oamenilor.
Cum puteți achiziționa cartea
Cei interesați pot achiziționa cartea direct de pe website-ul Editurii Publica, iar membrii comunității noastre beneficiază de un discount suplimentar de 10% folosind codul VET10.
Data întâlnirii
Pentru că am primit mai multe cereri de schimbare a programului din timpul săptămânii către weekend, am făcut și o mică modificare în programul clubului. Întâlnirea nu va mai avea loc miercuri, ci duminică, pentru a oferi mai mult timp de lectură în perioada sărbătorilor de Paște.
Astfel, întâlnirea Clubului de Carte Veterinarul va avea loc pe 26 aprilie, de la ora 14:00, pe Zoom. Cei înscriși până pe 5 aprilie vor avea șansa de a câștiga unul dintre cele trei volume ale cărții puse la bătaie pentru această ediție.Formularul de înscrieri, aici: https://forms.gle/2NdZEjaBY4p7rfHJ7
Vă invităm să citiți cartea și să veniți la discuție pentru a explora împreună ideile lui Robert Cialdini despre influență, atenție și comunicare – concepte extrem de utile nu doar în marketing, ci și în comunicarea profesională din medicina veterinară și în relația cu publicul.
- Detalii
Noutăți Articole Specializate Business
Rezoluții de început de an pentru sănătatea animalelor de companie: ce ar trebui să comunice medicii veterinari în social media
- Iulia Cretu
Dividende 2025: Cum optimizezi plata CASS dacă ai profit mare și ce e mai avantajos dacă profitul e mic
- Echipa Veterinarul.Ro
Firmele pot distribui dividende pe final de 2025 chiar dacă nu au bani în cont. Impozitul de 10% trebuie însă achitat până la 25 ianuarie 2026
- Echipa Veterinarul.Ro
Notificarea ANAF privind facturile netransmise în termen prin e-Factura: a fost introdus Formularul 800
- Iulia Cretu

