Pastila, tariful și frica
de a cere bani.
Mai multă medicină sau mai multă vânzare?

Într-o clinică din București, ora de muncă ar trebui să ajungă la 1.000–1.500 de lei, spune Dr. Dumitru Ifteme. Dar de ce ne e mai ușor să punem „o leacă" la preț și la medicament decât să cerem bani pentru consultație? Un episod despre rușinea de a ne pune prețul, despre distribuitori și despre o decizie simplă: rețeta în loc de raft.

Sezonul 3 al podcastului Vocea Profesiei începe cu o idee formulată într-o postare: ar trebui să facem mai multă medicină veterinară și mai puțină vânzare. Autorul ei, Dr. Dumitru Ifteme, medic veterinar originar din Galați, cu clinică în București, a adunat destule comentarii încât gazdele i-au cerut să o dezvolte în direct. Dr. Iulian Vieru a recunoscut din prima că postarea l-a luat cu dureri de stomac.

Formatul e cel cunoscut: întrebări live din chat, comentarii citite pe loc, fără filtru. Discuția pornește de la ce nu știu absolvenții și ajunge, pe nesimțite, la lucrurile despre care profesia vorbește de obicei în șoaptă: cât costă ora unui medic, cât din venit vine din adaosul la medicament și ce condiții vin la pachet cu distribuția. Nu toți vor fi de acord cu tot ce se spune. Tocmai de aceea merită ascultat.

Absolvenți care nu știu să ia tensiunea: cine îi învață?

Dr. Ifteme pornește de la începutul drumului. Din experiența lui, absolvenții vin slab pregătiți pe partea practică: unii nu au manualitate pentru recoltarea de sânge, nu ascultă corect, nu știu să măsoare tensiunea. O măsurătoare greșită poate compromite diagnosticul și, odată cu el, pacientul. Spune deschis că nu ar lăsa singur un proaspăt absolvent să facă o consultație. Soluția pe care o consideră foarte utilă ar fi un stagiu de pregătire real, pe bază de contract între facultate și cabinete sau spitale, urmat după un an–un an și ceva de un examen. Rezidențiatul ar ține, teoretic, tot de facultate: s-a discutat, dar nu s-a concretizat.

Responsabilitatea nu e însă doar a sistemului. Le-a propus tuturor medicilor care i-au trecut pragul să prindă și să sterilizeze pisici fără stăpân, pe banii lui, ca să-și facă mâna, iar foarte puțini s-au implicat. Îi formează 2–3 ani, după care mulți pleacă în Anglia, Germania sau Franța; unii se întorc după 5–7 ani. Nu vede asta ca pe o tragedie: dacă pleacă într-un loc mai bun, e și o mândrie că l-ai trimis acolo unde poate evolua. Iar la interviu, el nu oferă un salariu. Îl întreabă pe candidat cât vrea să câștige, acceptă suma în primele trei luni și renegociază apoi, în funcție de ce a văzut în practică.

Cât valorează, de fapt, o oră de medicină veterinară?

Povestea pe care o spune e despre un pui venit la consultație, acum aproximativ opt ani: o oră și jumătate, poate două, de discuție despre hrană, vaccinări, analize, îngrijire. Taxa: 70–80 de lei. Un proprietar i-a atras atenția că ceva nu se leagă, comparând cu ce plătește la medicul uman. De atunci, Ifteme și-a schimbat modul de lucru: cel mult 5–10 consultații pe zi, o oră–o oră și jumătate pentru fiecare, iar analizele, dacă sunt necesare, cu rezultat cât timp pacientul e încă în clinică, pentru ca decizia să fie luată pe un diagnostic de certitudine.

Cifra pe care o pune pe masă surprinde: în clinica lui, o oră de muncă trebuie să fie între 1.000 și 1.500 de lei. Nu ca tarif de impus altora, ci ca rezultat al unui calcul care include chirie, angajați, echipamente și credite. Un tarif minim național? Nu e sigur nici că ar fi legal, iar Dr. Ciprian Tănase atrage atenția că tarifele de București nu ar supraviețui într-o localitate cu alt venit mediu. Invitatul observă totuși că, de un an–doi, fișele care îi ajung de la colegii din București arată prețuri în creștere. Nu știe dacă e efectul fondurilor de investiții care cumpără clinici.

Frica de a pierde clientul sau frica de a cere bani?

Întrebarea Dr. Iulian Vieru e directă: de ce ne e mai ușor să punem „o leacă" la medicament decât să spunem că o oră de consultație costă atât? Răspunsul invitatului e la fel de direct: frica de a pierde clientul. Dar o răstoarnă. Poți pierde un client, poți pierde doi, însă dacă îți faci treaba cum trebuie, clienții vin. În clinica lui nu există site: totul merge din recomandare, iar la două–trei zile după o consultație sună seara proprietarul să afle cum se simte pacientul. Unii pacienți îi sunt alături de la absolvire, iar după ce au pierdut un câine la 18 ani, familiile au luat altul și au rămas.

Dr. Ciprian Tănase aduce nuanța din teren și lecția unui client venit din Germania: nu contează cât câștigi, contează cât poți pune deoparte. Tarifele mari vin cu cheltuieli mari, iar undeva trebuie să existe un echilibru. Colegului din audiență care lucrează de șase ani lângă două cabinete cu tarife foarte mici, invitatul îi răspunde fără ocolișuri: să-și mărească prețul, să ofere calitate și să-și explice calitatea. Mai bine cinci clienți decât douăzeci, cu prețuri jonglate. În medicina de animale mari, schimbarea e mai dură: proprietarii s-au obișnuit zece ani cu intervenții decontate de stat, iar când legislația s-a schimbat, cererea de bani a venit ca o surpriză. Ifteme crede că un mesaj clar, comunicat din timp, ar fi atenuat șocul.

Onest, Ifteme povestește că TikTok-ul i-a adus clienți, mulți din diaspora. Mesajul lui din postări rămâne același: mergi la medicul tău curant, nu la mine. Pentru proprietarii din diaspora a organizat și consultații online, pe baza investigațiilor trimise de aceștia, pentru care percepe taxă. Merită amintit că, în episodul 19 al podcastului, președintele CMVRO a afirmat că în România nu există cadru legal pentru consultații veterinare online. Episodul de față nu dezbate această tensiune, dar cititorul o poate urmări.

Rețeta în loc de raft: de ce a renunțat să mai vândă medicamente?

Punctul de cotitură a venit în ziua în care un proprietar l-a întrebat de ce un medicament costă 7 lei la el și 3 lei în altă parte. De atunci, spune, își face doar actul medical, iar restul se dă pe rețetă. Are o farmacie, dar nu vinde medicamente pentru acasă, în afară de cazurile punctuale. Pentru tratamentele de 3–5 zile preferă să-și aducă pacienții în clinică: monitorizează evoluția, dispare polemica cu prețul de pe internet, iar actul lui medical capătă valoare. Orice tratament se încheie cu un recontrol, la 10 zile, la două săptămâni sau la o lună. Întrebat dacă recontrolul se tarifează, a răspuns că e timpul medicului.

Nici medicamentul cerut „pe sprânceană" nu iese din clinică fără consultație și fără taxa de consultație. Povestește de o doamnă al cărei câine de 50 de kilograme răspunsese bine la un antiinflamator și care a cerut același medicament pentru un câine de 5 kilograme, cu o gastroenterită ca rezultat. Povestește și de un pacient cu o babesioză într-un stadiu incipient: dacă i-ar fi dat pastilele acasă, câinele ar fi putut muri într-o săptămână, iar vina ar fi fost pusă pe medic. Pe chat, colegii au propus soluții: rețetă în loc de produs, denumirea substanței active în loc de denumirea comercială, tarif de rețetă. Ce se întâmplă mai departe cu distribuitorii e tema următoare.

Calitatea pe care proprietarul nu o vede

Ceea ce nu se vede din exterior, spune Ifteme, se regăsește în preț. Clinica lui trimite probe din cabinet la laborator odată la 10 zile, ca să verifice igiena și sterilizarea, iar după piometre își ia probe și din sala de operație. Medicul veterinar să fie medic, asistentul să fie asistent, curățenia să o facă personal dedicat: toate sunt costuri. Aparatul de hematologie i-a dat odată hemoglobina 5 și hematocritul 7; experiența i-a spus că e o eroare de aparat, nu o anemie. Nu toți angajații stăpânesc ecografia, radiologia și interpretarea analizelor, așa că, la fiecare echipament nou, îl învață întâi el, apoi echipa. Un avertisment banal, dar dureros: înțepatul repetat al aceluiași flacon cu același ac poate duce la abcese în care anatomia patologică găsește fragmente de cauciuc.

Iar prevenția, spune, e locul unde se câștigă bine: analize o dată pe an până la 5 ani, de două ori pe an după, examen coproparazitologic la 3–4 luni. Cel mai frustrant, adaugă, e proprietarul care află de la medicul uman că are toxocară și e întrebat de ce medicul veterinar nu i-a recomandat niciodată un examen coproparazitologic. Concluzia lui: „De ce trebuie să ne recomande alții?"

Proprietarul în sala de consultație: transparență, camere și inteligență artificială

În clinica lui, proprietarul participă la consultație. Dacă stă în recepție și nu vede nimic, se întreabă pentru ce plătește; dacă vede temperatura, tensiunea, cântărirea, ecografia, înțelege. Ecografia și chirurgia rămân excepții, dar camerele video l-au salvat odată în fața unui proprietar convins că analizele nu sunt ale câinelui lui. Transparența merge până la tratamentul injectabil trecut pe fișă: proprietarul primește exact ce i s-a administrat. Cât despre recenziile negative: după ce a ajutat un client, dacă acesta îl blamează, e problema clientului; întâi îi scrie să afle ce l-a deranjat, dar nu acceptă jigniri la adresa echipei lui.

Iar când o colegă din audiență descrie proprietari care trec fișele de consultație prin inteligența artificială și trimit sesizări de 30–40 de pagini, Ifteme răspunde pragmatic: îi lasă să întrebe. La un moment dat, spune, inteligența artificială însăși trimite proprietarul la medicul veterinar. Fraza care îl scoate din calm: „Sunteți mai scumpi ca medicii umani?"

Distribuitori, congrese și un depozit pe care nu vrea să-l mute în clinică

Un comentariu din chat descrie pachetele de congres oferite la pachet cu marfă greu vandabilă. Ifteme spune că, acum 7–8 ani, astfel de pachete existau. De când e în locația actuală nu a mai primit asemenea oferte, iar agenților le-a spus același lucru: de ce să mute depozitul distribuitorului în clinica lui? Cumpără strictul necesar, curierii aduc medicamentul de pe o zi pe alta (un avantaj al Bucureștiului) și preferă să-și plătească singur o conferință decât să fie condiționat de achiziții de 2.000–5.000 de euro.

Despre distribuția online, Ifteme speculează, dar spune clar că e supoziția lui: prețurile mici de pe internet ar putea veni din nevoia de a muta stocul înainte să expire. Reamintește, ca exemplu, un produs al cărui termen de valabilitate a fost prelungit cu un an. La întrebarea unui coleg despre programele de buyback pentru aparatura de laborator, răspunsul e simplu: există, dar cer un anumit număr de analize. Iar între medicina umană și cea veterinară rămâne diferența pusă în discuție de audiență: acolo producătorii răsplătesc recomandarea, aici doar te obligă să cumperi.

Dezbinați la masă, uniți pe internet?

Soluția pe care o propune Ifteme pentru dependența de distribuitori e colectivă: dacă 20–50 de cabinete din Brăila, Craiova sau Timișoara s-ar uni și ar scrie unui producător din Polonia, Turcia sau Cehia pentru a-și face un brand propriu, nu ar mai depinde de niciun distribuitor. El însuși a încercat să-și facă un produs, dar i s-au cerut 10.000 de cutii în doi ani. O invitată anterioară a podcastului a mers pe drumul brandului propriu. Mai există și importul individual, strict pentru uz propriu: spune că variantele sunt legale, dar cantitățile mai mari cer traducerea documentelor.

Dr. Ciprian Tănase propune o întâlnire cu distribuitorii, pornind de la exemplul firmelor de fotovoltaice care obțin discounturi de volum. Ifteme e de acord, dar pune degetul pe rană: când se fac asemenea întâlniri, vin 2–3–5 medici. La un workshop organizat recent în România au venit medici din toate colțurile lumii și un singur român. Explicația lui: fără pachet sponsorizat, puțini colegi plătesc din buzunar. Mesajul lui către colegi e să plătească formarea, pentru că abia atunci își pot cere prețul corect. Pe linia asta, nu îi sună bine nici ideea unui registru electronic opțional de consultații și tratamente, în care alții ar putea găsi gratis protocoale pentru care el a plătit.

Întrebat ce crede despre medicina veterinară românească, Dr. Ifteme o așază ca nivel lângă Franța și Italia și o vede în creștere, în București și tot mai mult în provincie. Despre distribuitori nu e fatalist: medicul veterinar se descurcă, spune el, iar firmele care vor monopol se bat între ele, iar peste 2–5 ani vor veni altele cu aceeași strategie. Mesajul lui pentru studenți e simplu: mergeți în cabinete, învățați doi-trei ani, nu așteptați salarii mari de la început, iar remunerația corectă va veni.

Dr. Ciprian Tănase încheie cu optimism: din vremurile grele vor ieși cei mai bine pregătiți. Dr. Iulian Vieru trage concluzia serii: trebuie să fim mai independenți, mai fermi, mai medici. Iar invitatul adaugă miza care a rămas în aer de la prima întrebare: ne-am obișnuit să fim „veterinarul", nu „doctorul". „Trebuie să avem statut de doctor." Cât de departe merge fiecare dintre noi pe drumul ăsta rămâne de văzut. Iar discuția din chat, cu toate argumentele pentru și împotrivă, merită urmărită până la capăt.