Un studiu amplu realizat în Israel pe 340 de fermieri și 30 de medici veterinari arată însă că această relație este mult mai complexă decât am fi tentați să credem. Cercetarea evidențiază atât potențialul uriaș al medicului veterinar de a influența deciziile, cât și un decalaj de comunicare care limitează efectul recomandărilor profesionale.

Când sfatul medicului contează — și când nu

Rezultatele studiului arată că, în majoritatea bolilor analizate (Botulism, Febră aftoasă, Bruceloză, Dermatoză nodulară și Rabie), presiunea socială este principalul factor care modelează intenția fermierilor de a vaccina. Cu alte cuvinte, fermierii decid în funcție de „ce crede comunitatea”, nu neapărat de ceea ce recomandă medicul.
Totuși, rolul medicului veterinar nu este uniform. Pentru unele boli, medicii au o influență clară:

În Dermatoza nodulară contagioasă, medicul veterinar este actorul decisiv

Aici, recomandarea medicului privat a avut cea mai mare greutate în alegerea de a vaccina. Motivele sunt legate de:

severitatea bolii,
existența unui vaccin foarte eficient,
contactul frecvent al medicului cu ferma.

În Bruceloză, veterinarii au un rol important, dar nu exclusiv

Fermierii sunt influențați atât de medic, cât și de comunitatea locală (kibbutz/moshav), în contextul riscului zoonotic ridicat.

În Rabie, influența medicului este moderată

Fermierii se uită mai mult la recomandările:

serviciilor veterinare oficiale,
colegilor,
organizațiilor cooperatiste.

În Febra aftoasă, atitudinile personale contează mai mult decât sfaturile medicului

Aici, decizia fermierilor depinde mai mult de experiențele anterioare și de percepția asupra eficacității vaccinului.

În Botulism, recomandarea veterinară nu aduce variație — aproape toți fermierii vaccinează oricum din cauza riscului major și a criteriilor impuse de asiguratori.

Un rezultat surprinzător: fermierii nu percep corect recomandările medicului.
Unul dintre cele mai importante rezultate ale studiului arată un aspect critic: nu există o corelație între ceea ce spune medicul veterinar și ceea ce înțelege fermierul că i s-a spus.

Veterinarii au evaluat cât de des și cât de puternic recomandă vaccinarea pentru fiecare boală.

Fermierii au fost întrebați separat cum percep opinia medicului. Rezultatul:

Fermierii tind să creadă că medicii recomandă vaccinarea aproape întotdeauna.
Veterinarii, în realitate, au recomandări diferite în funcție de boală.
Cele două perspective nu se întâlnesc deloc — ceea ce indică un deficit clar de comunicare.

Acest lucru sugerează că mesajul medical se pierde pe traseu, este interpretat diferit sau nu este comunicat suficient de explicit.

De ce se întâmplă această discrepanță?

Studiul sugerează câteva explicații posibile:

Fermierii supraestimează poziția medicului. Dacă medicul este considerat o autoritate, fermierii pot presupune automat că acesta recomandă vaccinarea, chiar și când mesajul nu este explicit.
Comunicarea poate fi ambiguă. Termeni precum „ar fi bine”, „poate ar trebui” sau „să vedem cum evoluează situația” sunt ușor de interpretat în contexte diferite
Structura vizitelor veterinare poate limita claritatea mesajului Vizite scurte, multe obiective într-o singură zi, presiuni legate de timp.
Percepția asupra riscului diferă între fermieri și medici. Medicul se raportează la riscul populațional; fermierul — la riscul economic imediat.

Consecințele acestui decalaj în comunicare

O comunicare neclară poate avea efecte directe asupra sănătății efectivelor, printre care:

vaccinare insuficientă pentru bolile pentru care medicii consideră vaccinarea esențială (ex: Rabie, LSD);
vaccinare excesivă acolo unde nu este necesară — cu costuri suplimentare pentru fermă;
scăderea încrederii în programele voluntare;
management ineficient al bolilor emergente.

Cum poate fi îmbunătățită comunicarea dintre medicul veterinar și fermier?

Studiul recomandă concret:

Formare specializată în „risk communication” pentru veterinari

Medicul trebuie să transmită:

riscul real,
beneficiul vaccinării,
consecințele nevaccinării,
recomandarea clară („Recomand vaccinarea pentru…”).

Repetarea mesajului în mai multe contexte

Recomandările trebuie întărite în:

vizitele de rutină
rapoartele scrise,
grupurile WhatsApp ale fermelor,
discuțiile de evaluare anuală.

Folosirea mesajelor diferențiate pe boală

Fermierii nu iau decizii globale despre vaccinare — ci separate alegeri pentru fiecare boală.

Construirea unei relații de colaborare, nu autoritate unilaterală

Fermierii sunt mai receptivi când percep medicul ca pe un „consultant tehnic”, nu ca pe un inspector.

Concluzie: comunicarea este vaccinul înaintea vaccinului

Efectul real al vaccinării în ferme depinde nu doar de știință și de eficacitatea produselor veterinare, ci și — poate mai ales — de calitatea comunicării dintre medic și fermier.
Morgenstern et al. (2024) arată clar că recomandarea veterinară poate face diferența, dar doar dacă:

este explicită,
este adaptată bolii,
este înțeleasă corect,
este susținută de o relație de încredere.

În lipsa acestor elemente, chiar și cel mai bun program de vaccinare riscă să eșueze.

De 16 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi: Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.

Medicii veterinari informați sunt cu un pas înainte. Intră pe canalul nostru de WhatsApp și fii la curent cu ultimele noutăți veterinare.
Accesează canalul

Urmărește-ne pe rețelele sociale: