O analiză care s-ar putea totuși să fie catalogată de unii ca fiind sumară, este însă făcută prin ochii unui medic veterinar care a cunoscut bine atât zona “administrativă” ( ANSVSA/DSVSA ), cât și activitatea dintr-o concesiune, dar care majoritar a ales totuși să profeseze in ultimii douăzeci de ani in cabinet de libera practică particular supus în totalitate regulilor economiei de piață, liberale, fără contracte cu statul sau alte entități de tipul ONG-urilor. 

 ( Și…) În ochii mei sistemul de medicină veterinară din România se află, în prezent, într-un punct de tensiune major, rezultat dintr-o combinație de decizii administrative, constrângeri bugetare și, nu în ultimul rând, din lipsa unei viziuni unitare la nivelul profesiei. Diferențele structurale dintre cabinetele veterinare concesionate și cele de liberă practică au existat dintotdeauna, însă reducerea, începând cu 1 ianuarie 2026, a subvenției acordate cabinetelor concesionate de la 10.000 lei la 5.000 lei a scos la suprafață fragilități mai vechi, ignorate sau tratate superficial ani la rând.

Pentru public, lucrurile pot să pară simple: „există veterinari”. De fapt chiar așa și suntem perceputi “la grămadă”, cu toții , adesea nefăcându-se distincție între cele doua forme de activitate de cabinet! 

Pentru publicul larg trebuie insa specificat că în realitate, medicina veterinară din România funcționează pe două modele distincte, cu responsabilități, riscuri și surse de finanțare fundamental diferite.

Cabinetele medicale concesionare din mediul rural

Pe de o parte se află cabinetele veterinare concesionate, în special din mediul rural și din orașele mici, care funcționează pe baza unor contracte cu statul pentru acoperirea unei circumscripții sanitar-veterinare.  

Nota: Modelul „cabinetelor concesionate“: un contract public cu finanțare specifică!

Cabinetele veterinare concesionate funcționează în baza unui contract de concesiune încheiat cu Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor. Prin această concesiune, medicul veterinar se angajează să realizeze un set de activități de interes public, precum supravegherea, prevenirea și controlul bolilor la animale, catagrafierea exploatațiilor nonprofesionale, consilierea proprietarilor de animale privind bunăstarea și biosecuritatea etc., pentru o circumscripție sanitar-veterinară determinată prin criterii legale. 

În plus față de tarifele pentru serviciile prestate direct, până în 2026 medicii concesionari primeau o indemnizație lunară fixă de 10.000 lei pentru fiecare contract în derulare, sumă menită să acopere costuri operaționale legate de responsabilitățile din concesiune (transport probe, instruire, catagrafiere, certificări etc.). Această sumă nu era un „salariu”, ci o compensație contractuală din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). 

Aceste cabinete nu sunt instituții publice, ci entități private care preiau, prin contract, o parte din atribuțiile statului în domeniul sănătății animalelor și al protecției sănătății publice. Medicul veterinar concesionar nu lucrează doar pentru clienți, ci și pentru comunitate, fiind obligat să asigure supravegherea sanitar-veterinară a teritoriului, implementarea programelor naționale, raportările obligatorii și intervențiile în situații de risc epidemiologic, indiferent dacă acestea sunt sau nu profitabile din punct de vedere economic.

Pentru a face posibil acest model, statul a instituit, în anii anteriori, o plată fixă lunară de 10.000 lei, menită să susțină activitatea concesionată. Această sumă nu a fost niciodată un „salariu”, ci o compensație parțială pentru costurile generate de obligațiile publice: deplasări, personal minim, birocrație, disponibilitate permanentă și, mai ales, faptul că medicul concesionar este legat de teritoriu, chiar și acolo unde activitatea medicală privată este slab dezvoltată.

Cabinete medicale fără concesiune 

Pe de altă parte se află cabinetele și clinicile de liberă practică fără concesiune, predominant urbane, care funcționează exclusiv în logica pieței libere. 

Nota:

Modelul cabinetelor de liberă practică fără concesiune- Cabinetele și clinicile care nu au contract de concesiune sunt, în esență, unități private de medicină veterinară care oferă servicii clinice direct către proprietarii de animale: consultații, tratamente, intervenții chirurgicale, analize, vaccinări și alte servicii specifice. Aceste cabinete NU au obligații contractuale privind activitățile din programele publice (cele prevăzute în Ordinul ANSVSA nr. 35/2016 și în OG 42/2004), nu trebuie să acopere o circumscripție teritorială și nu primesc subvenții publice dedicate acestor activități.

Din punct de vedere economic, ele funcționează exclusiv pe baza regulilor economiei de piață libere: veniturile provin din serviciile plătite de clienți, iar toate cheltuielile – chirie, personal, echipamente, consumabile și taxe – sunt suportate integral de cabinetul respectiv. 

Aceste unități nu au obligații teritoriale, nu implementează programe naționale în baza unui mandat public și nu beneficiază de finanțare de la stat. Veniturile lor provin strict din serviciile medicale prestate, iar supraviețuirea lor depinde de cerere, de calitatea serviciilor, de investiții și de competitivitate. Acest model este perfect legitim, dar este fundamental diferit de cel al concesiunilor.

Problema majoră apare atunci când cele două modele sunt tratate administrativ sau politic ca fiind echivalente, ignorându-se diferențele de rol, obligații și risc.

Reducerea subvenției din 1 ianuarie 2026 și efectele ei!

O schimbare majoră în contextul acestei organizări a intervenit la finalul anului 2025, când Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 89/2025, cunoscută informal ca „Ordonanța trenuleț”, care include o serie de măsuri bugetare aplicabile de la 1 ianuarie 2026. Una dintre prevederile actului normativ a fost reducerea sumei fixe acordate medicilor veterinari concesionari de la 10.000 lei la 5.000 lei pe lună pentru fiecare contract în curs. 

Această reducere are implicații semnificative: mulți dintre medicii concesionari au atras atenția că noua sumă nu acoperă nici salariul de bază al unui asistent veterinar, cu atât mai puțin costurile logistice, administrative și de deplasare asociate obligațiilor contractuale. Din această perspectivă, reducerea subvenției creează un dezechilibru major între responsabilitățile impuse prin contract și resursele alocate pentru executarea lor. 

Mulți medici veterinari susțin deasemenea că această măsură ar putea duce la închiderea unor cabinete concesionate, în special în mediul rural sau în orașele mici, unde veniturile extracontractuale sunt insuficiente pentru a compensa pierderea de finanțare. Reclamațiile includ riscul unei scăderi a accesului la servicii de sănătate veterinară în zonele defavorizate și potențiale probleme în realizarea programelor de supraveghere sanitar-veterinară.  

De ce s-a ajuns la această situație?

Există câteva motive sincronizate care explică apariția acestui context:

• Presiuni bugetare generale și necesitatea de a ajusta cheltuielile publice în perspectiva bugetului național pentru 2026: Ordonanța trenuleț a fost prezentată ca parte a unui pachet fiscal mai larg, destinat ajustării unor cheltuieli publice înainte de aprobarea bugetului de stat pe 2026. 
• Lipsa unei reevaluări periodice structurate a mecanismului de finanțare a contractelor de concesiune: În practică, suma de 10.000 lei a rămas aproape neschimbată de la introducerea ei, fără o ajustare semnificativă pentru inflație, costurile salariale sau creșterea costurilor operaționale din ultimii ani, ceea ce a dus la percepția că nivelul anterior nu era sustenabil pe termen lung.
• Bătălii și presiuni interne legate de prioritizarea altor cheltuieli publice: Autoritățile bugetare au considerat, în cadrul negocierilor pentru buget, că reducerea finanțării directe a unor contracte externe poate elibera resurse pentru alte programe prioritare, fără să fie percepută inițial ca o lovitură directă profesiei veterinare.

Spuneam deci că reducerea subvenției pentru cabinetele concesionate la jumătate, începând cu 1 ianuarie 2026, a fost justificată oficial prin nevoia de ajustare bugetară. 

Din punct de vedere strict contabil, decizia poate părea logică. 

Din punct de vedere funcțional însă, ea pune sub semnul întrebării însăși capacitatea statului de a-și asigura rețeaua de supraveghere sanitar-veterinară în teritoriu.

Pentru multe cabinete concesionate, în special din mediul rural, suma de 5.000 lei nu acoperă nici măcar cheltuielile minime de funcționare asociate obligațiilor contractuale. În aceste condiții, medicul veterinar se află în situația paradoxală de a fi obligat să presteze un serviciu public fără resursele minime necesare pentru a-l susține, ceea ce duce inevitabil fie la supraîncărcare, fie la renunțarea la concesiune, fie la degradarea calității serviciului.

 Implicații pentru sistem și răspunsul profesiei

Reducerea subvenției accentuează diferențele dintre cele două modele de practică veterinară:

• Cabinetele concesionate, deja supuse unor obligații contractuale stricte, se confruntă cu presiuni economice crescute, ceea ce poate afecta capacitatea lor de a menține activitatea și de a asigura acoperirea teritorială necesară pentru programele de sănătate publică.
• Cabinetele de liberă practică rămân singurele care funcționează după regulile pieței libere, fără să suporte un mandat public direct, dar și fără susținere publică pentru aceste activități de interes general.

Prin urmare, situația actuală reflectă un punct critic în evoluția sistemului de servicii veterinare din România, în care finanțarea publică, obligațiile de serviciu public și sustenabilitatea economică a cabinetelor concesionate se află sub presiune, iar profesia veterinară și autoritățile sunt obligate să găsească soluții care să asigure atât continuarea serviciilor de sănătate publică, cât și stabilitatea economică a furnizorilor de servicii veterinară.

Ar fi insa o eroare să atribuim întreaga responsabilitate exclusiv statului.

O parte semnificativă a vinei pentru această situație aparține și decidenților profesiei veterinare, care, de-a lungul anilor, nu au reușit să mențină o poziție unitară și coerentă în raport cu autoritățile. Fragmentarea internă a profesiei, conflictele personale, competițiile de influență și luptele pentru poziții au slăbit constant capacitatea de negociere a corpului profesional.

În locul unei voci comune, argumentate și consecvente, profesia veterinară a transmis adesea mesaje contradictorii, ceea ce a permis decidenților politici să trateze domeniul ca pe un sector lipsit de coeziune, ușor de ajustat bugetar, fără costuri politice majore. Lipsa unei strategii pe termen lung, lipsa unor studii de impact prezentate coerent și incapacitatea de a depăși interesele personale au contribuit direct la vulnerabilitatea actuală.

Această criză nu este, așadar, doar una financiară. Este o criză de viziune, de solidaritate profesională și de reprezentare.

Pentru public, consecințele pot fi grave, chiar dacă nu sunt imediat vizibile: dispariția cabinetelor veterinare din zonele defavorizate, întârzieri în depistarea bolilor, slăbirea controlului sanitar-veterinar și, implicit, riscuri crescute pentru sănătatea animalelor și a oamenilor. 

Pentru stat, costurile reale ale acestei decizii ar putea fi mult mai mari decât economiile bugetare pe termen scurt.

Pentru factorii de decizie politici si profesionali, situația actuală ar trebui să reprezinte un semnal clar că medicina veterinară nu poate fi tratată exclusiv ca o cheltuială, ci ca un pilon esențial al siguranței naționale în domeniul sănătății publice. Iar pentru profesie, acest moment ar trebui să fie un punct de reflecție profundă: fără unitate, fără obiective comune și fără depășirea intereselor personale, orice negociere viitoare va porni dintr-o poziție de slăbiciune.

În lipsa unei corecții de direcție, riscul nu este doar degradarea unui model de practică, ci destabilizarea întregului sistem veterinar românesc.

De 16 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi: Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.

ARTICOLE CU ACELAȘI SUBIECT: