Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de Colegiul Medicilor Veterinari din România împotriva Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, dispunând anularea parțială a unor prevederi din norma sanitar-veterinară care reglementează procedura de înregistrare și autorizare sanitar-veterinară a unităților, centrelor de colectare, transportatorilor și mijloacelor de transport rutier din domeniul sănătății și protecției animalelor.

Prin hotărârea pronunțată la data de 26 ianuarie 2026, instanța a respins excepția lipsei de obiect invocată de pârâtă ca neîntemeiată și a admis cererea de chemare în judecată. Judecătorii au constatat nelegalitatea unor dispoziții din art. 3 alin. (1) lit. i) și art. 4 alin. (2) lit. g) ale normei aprobate prin Ordinul nr. 10/18.01.2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 109/07.02.2024, astfel cum a fost ulterior modificată și completată.

Mai exact, instanța a anulat sintagmele care făceau referire la posibilitatea desfășurării unor activități prin persoane „împuternicite de direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București”. Potrivit motivării reținute în soluție, această formulare contravine cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare, precum și atribuțiilor specifice profesiei de medic veterinar.

Instanța a subliniat că activitățile cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale și al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și a mediului, identificarea și înregistrarea animalelor, precum și alte acțiuni prevăzute în programele naționale trebuie realizate exclusiv în cadrul competențelor legale ale profesiei de medic veterinar.

Totodată, ANSVSA a fost obligată să emită un act administrativ prin care să completeze art. 32 din norma sanitar-veterinară cu dispoziții tranzitorii clare. Acestea trebuie să asigure legalitatea funcționării exploatațiilor comerciale în situațiile în care, la momentul înregistrării sau autorizării, nu a fost solicitată dovada existenței unui contract încheiat cu un medic veterinar organizat în condițiile legii, iar operatorii nu au făcut ulterior o astfel de dovadă.

De asemenea, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 100 de lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Curtea de Apel București – Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.