AHS (African Horse Sickness) este o boală adesea fatală a cailor cauzată de infecția cu un Orbivirus cu 9 serotipuri (tipuri 1-9), cu protecție încrucișată limitată între majoritatea serotipurilor

AHS (African Horse Sickness) este o boală adesea fatală a cailor cauzată de infecția cu un Orbivirus cu 9 serotipuri (tipuri 1-9), cu protecție încrucișată limitată între majoritatea serotipurilor. Virusul AHS este înrudit cu un alt Orbivirus numit virusul Bluetongue (BTV). Calul este cea mai susceptibilă specie de ecvidee, urmat de măgari. Zebrele sunt cele mai puțin susceptibile, infecția fiind în mare parte subclinică. AHS este considerată endemică în Africa subsahariană, dar ocazional izbucnește în alte țări, cel mai frecvent urmând mișcarea animalelor infectate.

Transmiterea virusului AHS

AHS nu este direct contagioasă între cai, iar transmiterea virală se face prin înțepătura Culicoides - țânțari. Virusul AHS este menținut într-un ciclu de infecție între gazdele ecvidee (implicând incubația virală intrinsecă) și vectorii Culicoides (incubația virală extrinsecă). Zebrele sunt esențiale pentru menținerea endemică a AHS în Africa. Menținerea AHS în zonele neendematice ar necesita probabil mecanisme pentru supraviețuirea virusului AHS peste iarnă.

Sindroamele clinice ale AHS

Virusul AHS este transferat în sânge de la Culicoides infectate, cu replicare virală în ganglionii limfatici regionali. Diseminarea în plămâni, splină și alți ganglioni limfatici are loc printr-o viremie secundară, ducând la permeabilitate vasculară severă cu hemoragie diseminată și edem. Există patru sindroame clinice asociate cu AHS:

• Forma pulmonară („Dunkop”), care se prezintă ca o boală acută, febră, dispnee, transpirație, edem pulmonar, descărcare terminală spumoasă (la nivelul nărilor) (90% mortalitate)
• Forma cardiacă („Dikkop”), care se prezintă ca o boală subacută, febră, edem – cap, gât, piept, fosa supraorbitală, conjunctivită, +/- colică (50% mortalitate)
• Forma mixtă, care este, așa cum sugerează numele, o combinație de semne de Dunkop și Dikkop (80% mortalitate)
• Febra cailor, un sindrom care este mai ușor, non-fatal și apare la animalele parțial imune, fie prin vaccinare, fie după supraviețuirea infecției naturale

Diagnostic

Diagnosticul se bazează pe detectarea virusului în sânge sau țesuturi (splină, plămân sau ganglioni limfatici), utilizând în mod tradițional izolarea virusului, dar acum se poate realiza și prin detectarea ARN-ului viral folosind PCR cu transcriere inversă (RT-PCR). Diagnosticele serologice pot fi realizate folosind testul de neutralizare virală (VN) sau ELISA pentru detectarea anticorpilor împotriva proteinei virale 7 (VP7). Testele recomandate de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (WOAH) sunt bazate pe RT-PCR pentru segmentul 8 (care codifică VP7) și ELISA pentru VP7.

Obiectivele investigației și controlului AHS în zonele neendematice

• Identificarea oricăror cazuri suspecte și determinarea rapidă a rezultatului pozitiv pentru AHS
• Eliminarea infecției cu virusul AHS cât mai rapid posibil pentru a evita răspândirea la vectorii endemici
• Determinarea rutei de introducere a virusului AHS (de exemplu, import recent de animale vii, transferul vectorilor infectați)
• Recâștigarea statutului de zonă liberă de AHS cât mai curând posibil pe baza principiilor de zonare pentru controlul bolilor.

Controlul AHS

Zonele unde a apărut boala sunt declarate la confirmarea bolii, formând împreună Zona Restricționată (ZR):

• Zona de Control (CZ): la cel puțin 20 km de la locul declarării animalelor infectate (IP)
  • Vaccinarea tuturor ecvideelor este recomandată
  • Toate locațiile suspecte intră sub supraveghere în cadrul zonei
  • Toate mișcările de animale sunt interzise
• Zona de Protecție (PZ): la cel puțin 100 km de IP
  • Vaccinarea tuturor ecvideelor
• Zona de Supraveghere (SZ): cel puțin încă 50 km
  • Vaccinarea nu este permisă

Vaccinarea împotriva AHS 

Vaccinul AHS utilizat în prezent în Africa de Sud se bazează pe 7 tulpini de vaccin atenuat viu (polivalent), prezentate sub formă de două injecții separate (flacoanele 1 și 2) administrate la cel puțin 3 săptămâni distanță înainte de perioadele de risc maxim.

- Flaconul 1: serotipurile 1, 3 și 4

- Flaconul 2: serotipurile 2, 6, 7 și 8

- Protecția încrucișată este transmisă între serotipurile 6 și 9 și 8 și 5

Supravegherea virală a demonstrat recombinări între tulpinile de vaccin atenuate și cele de teren în Africa de Sud. Astfel, utilizarea vaccinului atenuat viu polivalent pentru controlul AHS în zonele neendematice poate prezenta probleme în restabilirea statutului liber de AHS. Sunt necesare vaccinuri monovalente mai sigure, cu capacitatea DIVA (diferențierea animalelor infectate de cele vaccinate), pentru a ajuta la controlul eficient și eradicarea AHS în zonele neendematice.

Imagini:

Bibliografie

 https://www.woah.org/app/uploads/2021/03/african-horse-sickness.pdf