În anul universitar 2023/2024, Departamentul pentru Formare Profesională din cantonul Ticino a inițiat un studiu menit să investigheze motivele pentru care asistenții și asistentele din practicile veterinare își abandonează profesia. Studiul a pornit de la reflecții legate de contextul profesional din medicina veterinară.

Literatura de specialitate evidențiază faptul că profesia de medic veterinar este marcată de un nivel ridicat de stres (Baltram & Baldwin, 2010). Factorii de stres în profesiile de îngrijire veterinară sunt multipli: asistenții și medicii veterinari sunt expuși suferinței animalelor și eutanasierii, au o sarcină de muncă ridicată, lipsă de timp, conflicte cu clienții, efort fizic considerabil, recunoaștere financiară insuficientă, riscuri fizice și biologice și, adesea, lipsa sprijinului emoțional la locul de muncă.

Deși există puține studii dedicate abandonului profesiei de către asistenți veterinari, cercetările recente (Herren, 2023) identifică factori de stres specifici pentru această profesie, pe lângă cei comuni întregii echipe medical-veterinare. Este important de menționat că părăsirea unui loc de muncă presupune costuri semnificative atât pentru angajator, cât și pentru societate: reorganizarea muncii, recrutarea și formarea noilor angajați. Studiile privind fluctuația personalului (Griffeth et al., 2000) arată că alegerea unei profesii este legată de factori motivaționali cu surse materiale și imateriale. Motivația este un concept dinamic, care poate fluctua în timp, ca răspuns la schimbări personale, profesionale sau contextuale. Teoria autodeterminării (Deci & Ryan, 1985 și 2000) este una dintre cele mai utilizate teorii în înțelegerea fenomenelor de la locul de muncă și a stat la baza dezvoltării scalei multidimensionale de motivare în muncă (MWMS), utilizată și în cadrul acestui studiu (Gagné et al., 2015).

Metodologie

Studiul s-a desfășurat în trei etape. În prima etapă, au fost colectate și analizate documente și articole de presă pentru a contextualiza tema, a delimita ariile de cercetare și a sublinia relevanța națională a subiectului. A doua etapă a presupus realizarea de interviuri cu formatori și cadre didactice TPA, medici veterinari și inspectori de ucenicie. Discuțiile s-au axat pe alegerea profesiei, sursele de satisfacție și motivație, precum și motivele abandonului studiilor. În etapa a treia, a fost elaborat un chestionar online adresat TPA care și-au finalizat formarea în cantonul Ticino. Temele abordate au fost: motivația pentru alegerea profesiei, motivele pentru a rămâne în profesie, condițiile de muncă, date personale și aplicarea scalei MWMS.

Dintre persoanele contactate, 56 au fost de acord să primească chestionarul online, iar 45 l-au completat. Aproape toate persoanele participante (43) s-au identificat ca fiind femei, două nu au răspuns și una a refuzat să specifice. Vârsta a variat între 21 și 64 de ani, cu o medie de 33,6 ani. Din cele 45 de persoane, 12 erau căsătorite, 16 locuiau cu un partener, iar 15 erau necăsătorite. Majoritatea (67%, adică 30 din 45) nu aveau copii, 11 aveau un copil, iar o singură persoană avea doi copii. 89% au declarat că nu au părinți de care să aibă grijă. Doar 26 de persoane (58%) lucrau la momentul completării chestionarului într-un cabinet veterinar, restul de 19 nu erau angajate în domeniu.

Alegerea profesiei

Răspunsurile au arătat că principalele două motive pentru alegerea acestei profesii sunt iubirea față de animale și dorința de a avea o relație cu acestea. Alte motive au fost menționate, dar cu o importanță semnificativ mai mică. Motivele pentru care aistenții veterinari aleg să rămână în profesie sunt, de asemenea, legate de dragostea față de animale și dorința de a ajuta, dar și de o serie de aspecte organizatorice: structura muncii în cabinet, diversitatea sarcinilor, calitatea relațiilor cu colegii și superiorii, venitul și echilibrul între viața profesională și cea personală.

Rezultatele indică faptul că satisfacția profesională și decizia de a rămâne în domeniu sunt influențate cel mai puternic de:

• posibilitatea de a desfășura activități variate, nu doar sarcini de îngrijire;
• o relație cu angajatorul bazată pe apreciere și recunoașterea muncii;
• echilibrul între viața personală și cea profesională, mai ales după concediul de maternitate.

De ce se renunță la profesie?

Principalele motive pentru abandonul profesiei se încadrează în patru categorii: condiții de muncă precare, calitatea relațiilor, dificultatea de a concilia viața profesională cu cea personală și lipsa oportunităților de angajare. Analiza arată că decizia de a părăsi domeniul este, în general, rezultatul unei evaluări pragmatice: dacă factorii care, în mod normal, susțin continuitatea în profesie nu sunt îndepliniți, renunțarea devine o opțiune firească. Interesant este faptul că, dintre cele 26 de femei care lucrează în prezent, doar una are copil, în timp ce toate celelalte femei cu copii nu mai lucrează ca asistente. Acest aspect sugerează că maternitatea este greu de gestionat cu actualele condiții de muncă din profesie.

Rezumat

Motivele indicate pentru alegerea, menținerea și părăsirea profesiei evidențiază aspecte diferite. Aceasta corespunde teoriei lui Deci și Ryan (1985 și următorii), conform căreia structura motivațională se schimbă în funcție de etapele vieții și deciziile individuale. Intrarea în profesie este asociată cu motive „ideale”, cum ar fi dragostea față de animale, în timp ce menținerea este explicată mai ales prin dimensiunea relațională, iar ieșirea din domeniu prin motive materiale și pragmatice. Un aspect important este că toate persoanele cu copii au părăsit profesia. Alegerea inițială pare legată de dimensiuni imateriale (dorințe și așteptări), iar menținerea în profesie de împlinirea acestor așteptări.

Prevenirea abandonului profesional

Pentru a preveni părăsirea profesiei, este necesară o atenție mai mare acordată diferitelor etape ale vieții profesionale. Se pot imagina intervenții diferite pentru cele trei momente analizate în studiu. În faza de început, este important ca, în procesul de selecție și formare, motivele alegerii profesiei să fie discutate și corelate cu realitățile muncii. Pentru a preveni abandonul, cea mai eficientă strategie ar putea fi îmbunătățirea condițiilor de muncă și consolidarea motivației personale, întrucât în această etapă aspectele materiale și pragmatice devin esențiale. Introducerea unor măsuri reale de echilibru muncă-viață, în special posibilitatea de a lucra part-time, este esențială pentru ca asistenții să poată reveni la locul de muncă după concediul de maternitate.

Dimensiunea relațională se dovedește, de asemenea, a fi centrală. Se propune o abordare dublă: pentru asistenți, dezvoltarea competențelor emoționale și interpersonale în timpul formării; pentru angajatori, dezvoltarea conștientizării privind gestionarea relațiilor la locul de muncă, pentru a spori valorizarea muncii. De asemenea, angajatorii ar trebui să acorde atenție diversificării sarcinilor atribuite și să manifeste sensibilitate față de dimensiunea de gen.

Concluzie

Reflecțiile prezentate în acest studiu se bazează pe date colectate exclusiv din cantonul Ticino. O extindere a cercetării la nivel național ar fi valoroasă pentru a evidenția posibilele diferențe regionale de pe piața muncii, precum și pentru a înțelege mai bine tranziția de la cabinetele veterinare de tip familial la centrele veterinare care implică mai mulți medici veterinari.

Sursa: sat.gstsvs.ch

 Articole cu același subiect: