Într-un colț de Europa, unde odinioară sunetul clopotelor de vite și forfota zilnică a oamenilor defineau viața rurală, medicii veterinari erau stâlpii comunității. Astăzi, însă, meseria de veterinar în mediul rural se află într-o criză profundă, sufocată de scăderea numărului de animale, îmbătrânirea populației, venituri modeste și investiții economice insuficiente.

Dintr-un amestec de factori economici și sociali, mulți fermieri renunță la creșterea animalelor, iar cei rămași se limitează la ferme de subzistență. Aceasta înseamnă că activitatea unui veterinar nu mai este la fel de intensă, iar veniturile acestuia devin tot mai greu de susținut. Cine mai cheamă veterinarul pentru o vacă sau două, când costul intervenției, de multe ori, poate să depășească valoarea animalului însuși?

Satul românesc este bătrân. Cine mai sunt fermierii care cresc animale? Tinerii pleacă spre orașe sau în străinătate, iar în locul lor rămân bătrâni care abia se pot îngriji pe ei înșiși, darămite de un efectiv de animale care să asigure un venit.

Într-un context în care agricultura de subzistență încă domină, iar intervențiile statului sunt insuficiente pentru dezvoltare reală, veniturile fermierilor sunt prea mici pentru a permite investiții în sănătatea animalelor. Când un fermier trebuie să aleagă între a plăti un veterinar sau a cumpăra furaje pentru iarnă sau ca urmare a secetei prelungite, decizia e evidentă.

Medicii veterinari de la sate, denumiți „concesionari de activități de interes național” nu beneficiază de un sistem de susținere financiară coerent din partea statului care are pretenții de servicii de top. Cabinete veterinare din mediul rural nu își permit dotări moderne, ceea ce face ca serviciile să fie tot mai limitate la un strict obligatoriu. În plus, birocrația și lipsa unor politici clare îngreunează și mai mult activitatea veterinarilor rurali. Programul de supraveghere sanitară a animalelor este insuficient remunerat.

În aceste condiții, cine alege să fie medic veterinar într-un sat uitat de lume? Mulți absolvenți de medicină veterinară preferă să își caute de muncă în orașe, în clinici pentru animale de companie, unde veniturile sunt stabile, sau să plece în străinătate, unde munca este bine plătită și este și apreciată.

Un capăt de univers tot mai uscat pe an ce trece, cu oameni gârboviți și bătrâni, cu urme de animale în lutul lipicios al vechilor albii unde copii pot învăța despre animalele preistorice care au locuit aceste meleaguri și care au asigurat hrana părinților și bunicilor lor.

Așa este aici, la capătul universului. Rar, apare câte un „pelontolog” care se minunează de urmele existente și speră că va descoperi ceva viu și profitabil în bătătura tăranului român.