Publicăm astăzi o nouă istorioară semnată de dr. Németh Csaba Loránd, medicul veterinar care transformă fiecare intervenție într-o lecție de viață. În paginile următoare, lumea satului, ceața de decembrie, suferința animalelor și fragilitatea oamenilor se împletesc într-un episod memorabil, plin de umanitate și lumină. O poveste adevărată despre meserie, credință și demnitatea celor care trăiesc tăcut la marginea lumii - dar foarte aproape de esența ei.

-Domnule doctor, bună seara! Îmi pare rău că vă deranjez la ora asta atât de târzie. Întrucât vecinul meu nu are telefon, m-a rugat să-i transmit cererea sa respectuoasă: dacă este posibil, vă rog să veniți la el cât mai urgent, întrucât calul lui s-a îmbolnăvit brusc și se află între viață și moarte - ascultam pe cineva folosind un limbaj sofisticat la capătul celălalt al firului.
- Vă doresc o seară bună. Spuneți-i vecinului dumneavoastră că voi încerca să fiu la el cât mai curând posibil, i-am spus notând numele și numărul casei interlocutorului meu.

Pe drum m-a întâmpinat o ceață densă de decembrie, care se întinsese ca o pătură moale peste văi, înăbușind sunetul pașilor, absorbind zgomotul lumii și stingând luminile. Iubesc ceața pentru că atunci nicio vanitate a lumii nu mă poate distrage. Pot privi nimicul și asculta tăcerea, în timp ce mă apropii de ceea ce este invizibil pentru ochi și inaudibil pentru urechi: de esența vieții…

Ajuns la poalele munților, croitorul cerului putea privi de sus spre cei care mă așteptau, pentru că dintr-odată, cu o singură pocnitură a foarfecelor sale uriașe, ne-a ajutat să câștigăm timp tăind perdeaua de ceață. În asemenea momente, fiecare clipă de lenevire îl poate aduce pe pacient mai aproape de inevitabila socoteală finală la capătul drumului.

După câteva minute, am oprit motorul mașinii la adresa indicată, la ultima casă din sat.
Un gard ușor dărăpănat de scânduri îmbrățișa o mică casă de lemn și o anexă care, cu siguranță, văzuse zile mai bune.

În curte, stătea cu spatele la poartă un bărbat cocoșat. Ajuns lângă el, am remarcat că, în ciuda vârstei tinere, fața îi era adânc brăzdată de riduri, luminată de flăcările care ieșeau de sub ceaunul ruginit în care fierbeau cartofii pentru porci.

- Bună seara, l-am salutat.


- Bună seara, s-a întors spre mine un tânăr slab, cu mustață; sclipirea ochilor săi căprui, calzi și prietenoși contrasta cu milioanele de riduri mici și fine care se ascundeau în colțurile ochilor.
Contrastul dintre ochi și față mi-a sugerat că întâlnisem o persoană foarte prietenoasă, care însă avusese, cu mare probabilitate, o soartă grea pe tot parcursul vieții.

- Scuzați-mă, nici nu am observat că deja ați sosit. Calul meu are dureri mari și se trântește pe jos din ce în ce mai des. Acum vecinul meu mă ajută să-l plimbăm, pentru că sunt deja obosit; am plimbat calul toată după-amiaza, și a întins mâna către mine cu puțină timiditate.

Am fost surprins și de imaginea mâinii și am înțeles totul: în afară de ciotul degetului mare, îi lipseau restul degetelor.
Rupând tăcerea, a continuat:

- Nu știu ce s-a întâmplat cu el… mi se pare că nu poate urina și are din când în când amețeli. Mi se pare că este și balonat. L-am găsit în grajd rostogolindu-se dintr-o parte în alta; era transpirat și tremura. Mai înainte i-am dat fân, porumb și sfeclă de zahăr, pentru că lucrez mult cu el zilnic și nu am avut bani pentru ovăz. Calul ăsta nu a mai avut niciodată probleme până acum

De pe drum se auzea zgomotul lent și inconfundabil al unui cal potcovit, apropiindu-se pe pietre.
După câteva momente a apărut și o figură umană din întuneric, conducând un cal. Un cal scund, robust, de culoare închisă, cu gura spumegând, cu narinele îndepărtate, cu un facies crispat, cu corpul transpirat abundent în ciuda temperaturii foarte scăzute de afară.

Oprindu-se lângă noi, animalul a început imediat să lovească abdomenul cu membrul posterior și să își arcuiască gâtul neliniștit înainte și înapoi.

Pulsul semnificativ crescut, respirația rapidă și superficială, nările dilatate și culoarea roșu-închis, murdară, a mucoaselor îmi indicau un prognostic rezervat spre grav, mai ales că după 5–10 minute literalmente s-a trântit de două ori pe jos, de durere.

A urmat, din partea mea, o luptă încrâncenată pentru viața calului pe tot parcursul nopții: medicamente, perfuzii, sondaj nazogastric, clisme multiple și chiar puncții de necesitate.
Până când, în zori - după ce totul părea deja pierdut - bolnavul ne-a încântat cu o grămadă strălucitoare de fecale, acoperită cu mult mucus, și cu alte produse finale ale excreției.

Apoi am fost martorii unei îmbunătățiri atât de rapide și spectaculoase, cum am avut norocul doar în ocazii excepționale.
(După câteva zile de tratament și o schimbare strictă a alimentației, conform indicațiilor, calul a fost complet vindecat.)

- Știam că Dumnezeul mă va ajuta, eram sigur!, ochii fermierului s-au încețoșat când m-a invitat în casa lui modestă și mobilată sărăcăcios.


-Pentru că înainte să vă chem, L-am implorat să mă ajute, întrucât îmi câștig existența cu acest cal. Pe deasupra, acum trebuie să câștig bani cu el și pentru medici, pentru că soția mea, copilul și fiica noastră, toți trei sunt în spital, suferind de icter (hepatită C). Astăzi, fiul meu a fost mutat la un alt spital, pentru că starea lui s-a agravat…

Să mă scufund, întors acasă, într-o cadă cu apă caldă nu mi-a căzut niciodată în viață atât de bine ca în acea dimineață!

Acel bărbat, în amintirea mea veșnică, și-a închiriat o nișă binemeritată.
El îmi vine mereu în minte când văd, din ce în ce mai des, oameni care și-au pierdut busola cea mai importantă a vieții noastre ca oameni, călcându-se unii pe alții în centre comerciale, în febra cumpărăturilor, pregătindu-se să „sărbătorească” minunea venirii Fiului…

„Dacă ați avea credință cât un bob de muștar, ați zice acestui munte: «Mută-te de aici acolo!» și se va muta, și nimic nu va fi cu neputință pentru voi.”
(Matei 17:20)

Imagine realizată cu ajutorul AI. 

De 16 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi: Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.

Articole cu același subiect:

„O profesie în care nu te vei îmbogăți, dar nici nu te vei plictisi vreodată” – Dr. Németh Loránd Csaba despre începuturi, schimbare și credință în medicina veterinară

De la un adolescent pus să aleagă între teologie și inginerie, la un medic veterinar respectat în ju...