Iulian: Bine ai venit la „Vocea Profesiei”, podcastul revistei Veterinarul. Aici ascultăm oameni care trăiesc medicina veterinară cu pasiune, responsabilitate și viziune. Fiecare episod aduce idei care ne apropie, ne inspiră și ne duc profesia mai departe. Să începem!

Ciprian: Bună seara, dragi colegi, și bine ați venit la „Vocea Profesiei” în 2026! La mulți ani!

Iulian: Este joi, ora 20:00. Vă mulțumim că ați ales să fiți aici. Știm cu toții că ziua noastră de muncă are multă responsabilitate, multe decizii, nu? Dar trebuie să avem timp și pentru noi. Știm că într-o parte a medicinii situația este dramatică, deoarece este o totală nesiguranță. Este un moment extrem de tensionat, dar, în final, desigur că vom depăși cu toții aceste probleme.

Și tocmai de aceea avem nevoie de acest spațiu de respirație. O respirație profesională și de inspirație, zic eu. Sper să aducem idei noi, claritate și puțină relaxare intelectuală. Pentru o oră lăsăm deoparte tensiunile, ne concentrăm pe soluții și resurse, pentru că avem nevoie de o energie bună, de sens, de direcție, atunci când vremurile sunt tulburi.

Desigur că acest spațiu îl construim împreună cu voi și vă invit să interveniți pe chat, telefonic sau live, cu întrebări, idei și experiențe. Sunt eu, Iulian, și voi modera această discuție cu puțin spirit critic și cu deschidere, alături de colegul meu, Ciprian Tănase.

Ciprian: Bună seara, Iulian! Bună seara colegilor noștri care ne urmăresc! Mă bucur că ne revedem în formatul deja consacrat; suntem la episodul numărul 6 și vreau să transmit colegilor un an nou, 2026, mai bun, dacă se poate, față de 2025.

Deși vremurile sunt cam tulburi în profesia noastră în momentul de față (eu vorbesc acum din perspectiva medicului veterinar de animale mari, concesionar), știm toți ce turbulențe sunt în momentul de față în breasla noastră. Totuși, vreau ca, cu ocazia acestei ore în care suntem împreună în timpul acestui podcast, să încercăm să ne detașăm cumva de problemele cotidiene și, împreună cu invitatul nostru din seara asta, să dezbatem. Să fiți alături de noi, să ne trimiteți comentariile voastre și să dezbatem o problemă importantă, și anume: viitorul medicinii veterinare în 2026.

Iulian: Este altceva decât suntem noi obișnuiți ca medici veterinari și consider că este o resursă mentală și intelectuală importantă. Mai ales că s-a discutat despre cartea „Începe cu DE CE” de Simon Sinek. Urmează în fiecare lună câte un club de carte, așa că vă așteptăm la „Altceva la Veterinarul”. Și trebuie să știți că, după ce a fost acest club de carte, am fost întrebat în particular de cineva (la care am participat și eu, de-abia mi-a plăcut foarte mult)... am fost întrebat de cineva de ce facem noi acest podcast, iar răspunsul meu a fost foarte simplu și m-am gândit să-l dăm și în seara aceasta: pentru că vrem să creăm punți și vrem să aducem claritate și să construim idei și resurse împreună.

Deci noi nu suntem o emisiune de divertisment, nu are nicio logică pentru noi rating-ul, pentru că suntem 8500 de medici veterinari. N-avem cum să facem mai mult de atât. Dar vrem să fim o relaxare intelectuală. Să ne adunăm toți, să discutăm. Dacă doriți să intrați în studio cu noi, ne scrieți pe chat. Noi vedem și vă trimitem un link. Intrați în studio, discutăm, nu este nicio problemă. Nu promitem că vom face rețete universal valabile, dar poate plecați cu o idee bună, cu o decizie mai clară sau un mic pas făcut.

Ciprian: Vreau să spun că e minunat că avem și noi un loc al nostru aici, în cadrul podcastului nostru, unde împreună cu colegii putem discuta. Putem să ne dezbatem problemele, să ne spunem ofurile și să găsim soluții împreună cu tine și cu invitații noștri. Iar astăzi, în seara aceasta, avem un invitat special, zic eu.

L-avem invitat pe domnul profesor Alexandru Bogdan Vițălaru. Domnul profesor este arhicunoscut, fiind unul dintre oamenii care au contribuit consistent la formarea generațiilor de medici veterinari. Îl știm și din poziția dumnealui de președinte al AMVAC-ului și de secretar general la FECAVA, Federația Europeană a Medicilor Veterinari pentru Animale de Companie. L-am invitat astăzi pentru titlurile pe care domnia sa le deține, pentru claritatea și experiența lui și pentru capacitatea de a pune lucrurile în perspectivă. Vă rog să urmăriți acest podcast, pentru că vă garantez că vă va ajuta foarte mult pentru a vă deschide noi viziuni asupra profesiei în 2026. Domnule profesor?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Bună seara, mulțumesc din suflet! Mă bucur tare mult să fim împreună. Știu că, cumva, plănuisem de anul trecut să realizăm această emisiune, acest podcast, această întâlnire, acest club... că până la urmă ne-am întâlnit să dezbatem ce se întâmplă actual în medicina veterinară. La mulți ani tuturor!

Sper să avem un 2026 așa cum ne dorim. Din păcate, este un an greu pentru toți și, tot din păcate, nu se preconizează să fie un an mai ușor. Iar asta va lovi din plin medicina veterinară, atât pentru animalele de companie, cât și pentru animalele mari. Și aici e o problemă mare.

Iulian: Este un an care, așa cum ați spus, a început „împiedicat”, cum s-ar spune. Dar din perspectiva dumneavoastră, care sunt potențialele 4-5 rute profesionale pe care un medic veterinar le va putea parcurge în acest an într-un mod realist în România? Cum ar trebui să gândim strategic?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Acum ne referim la proaspeții absolvenți sau la ceea ce au de făcut profesioniștii care deja au vechime în domeniu?

Iulian: Să începem cu profesioniștii. Proaspeții absolvenți, probabil că încet-încet îi așteptăm în rândurile noastre și vom discuta și despre ei. Profesioniștii care sunt acum... oricum profesia, după cum se vede, este împărțită în două mari grupe (așa, nu știu de ce, în „ei” și „ceilalți”, nu dau nume care sunt). Credeți că este OK împărțeala asta așa? Sau ce părere aveți?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Eu aș merge puțin mai departe și aș spune că sunt trei sau chiar patru, dacă vreți, în mod obiectiv. Adică sunt, din punctul meu de vedere și după cum o simt și cum o văd în viața de zi cu zi, s-au creat anumite grupuri și în funcție de tipologia de animale, și în funcție de angajatori. Cred că sunt chiar patru grupuri, dacă mă întrebați foarte deschis.

Și, din păcate, eu cred într-o profesie unită, dar vedem din ce în ce mai mult că asta nu se poate. Spun asta pentru că întotdeauna unii oameni consideră că sunt nedreptățiți, poate pe bună dreptate. Personal, spun că fără investiție – și când spun investiție mă refer la faptul că, pe lângă principala noastră preocupare de a deveni mai buni și de a ne preocupa de ceea ce acumulăm zilnic, trebuie să și investim în aparatură și nu numai.

Pe lângă investiție, noi trebuie să avem grijă și de modul în care interacționăm cu proprietarii de animale, că de aici apar alte probleme mult mai mari și mai actuale. Și cel mai probabil, acești celebrii 5.000-10.000 de lei, câți or fi, cred că au stat și ei la baza împărțirii profesiei în două, să spunem.

Însă, totodată, cred că există și alte categorii care consideră că sunt mai îndreptățite să fie, să spunem cumva, de o altă parte a baricadei, ca să fiu foarte plastic. Și de aici cred că profesia noastră nu este una unită, din păcate, ci este împărțită în grupuri, în categorii, în tot felul de, hai să spunem, sub-profesii.

Pentru că, da, și controlul și expertiza produselor alimentare reprezintă o parte integrantă și importantă a profesiei. Și DSV-urile, și ANSVSA-ul, și universitățile, toate sunt importante. Și practicienii sunt importanți, fie că fac medicină veterinară pentru animale mari (nu știu, mie nu-mi sună bine asta cu „animale de rentă”, poate domnul doctor Tănase să mă lămurească dacă se mai folosește sau nu, dar asta cu „animale de rentă” mie îmi sună ciudat).

Aș folosi cumva – și asta știu foarte bine din exteriorul țării, din păcate în interior nu s-a deconectat la ceea ce înseamnă medicina pentru cabaline, bovine, ovine, porcine și tot așa – dar dacă încă se folosește termenul de „animale de rentă”, așa vom folosi. Și, bineînțeles, animale mici sau animale de companie.

Și de aici pleacă discuțiile: cine câștigă mai mult, cine e mai nedreptățit, mai favorizat și tot așa. Cu toții muncim, cu toții slujim sănătatea omului, până la urmă, și a animalelor. Și cu toții suntem parte dintr-o profesie, că vrem, că nu vrem. Până la urmă, avem același titlu la bază.

Iulian: Cum ar trebui să abordăm noi ca profesioniști, ca practicieni, anul acesta, prin toate provocările astea? Cum să facem să fie mai bine în cabinetele noastre și să eliminăm ușor-ușor această împărțeală?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Acum întrebarea de bază este: discutăm de rute din ce punct de vedere?

Iulian: Din punctul de vedere profesional. Să vorbim lăsând la o parte restul aspectelor administrative. Profesional: un cabinet, un cabinet mediu, un cabinet normal, un cabinet cum are Ciprian, spre exemplu. Cum ar trebui să înceapă el să gândească strategia lui pentru acest an?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Având în vedere faptul că ne aflăm în fața unui an greu, e un an în care cel mai probabil oamenii vor cheltui mai puțin. Pe lângă faptul că oamenii vor cheltui mai puțin, trebuie să înțelegem că inclusiv TVA-ul ne-a afectat, și ne-a afectat pe de o parte atât din punctul de vedere al produselor, cât și din punctul de vedere al serviciilor.

Și ce pot să spun este că, dacă discutăm de animale de companie în primul rând (că aici eu zic că sunt mai îndreptățit), lucrurile ar fi altfel. Pentru că noi credem că, dacă diversificăm serviciile, adică specializările, vom avea mai multe șanse. Dacă discutăm de 2026, aș spune că deja oamenii nu mai apelează la medicină generală și că își doresc din ce în ce mai mult specializări.

Oamenii care să le rezolve problema punctuală, indiferent de specializare, că e ortopedie, dermatologie, chirurgie, oncologie sau nefrologie, își doresc să ajungă la cineva care deja face asta. Acum, pentru a ne pregăti pentru un an foarte greu... în principiu, și asta vedem peste tot, din păcate prețurile cresc și, inevitabil, și în medicina veterinară vor crește.

Și așa lumea e cumva supărată că noi suntem scumpi ca medici veterinari. Și văd asta mereu. Apare ideea că suntem extrem de scumpi. Cumva depinde ce înseamnă scump. Eu, unul, cred că dacă practici profesia cum trebuie, și ai angajați, și ai obligațiile pe care le ai (fiscale), cu o consultație care este sub 100-150 de lei nu faci față și n-ai cum să mergi mai departe.

Acum mă uit la domnul doctor Tănase și aștept un feedback, că am văzut că am trezit un monstru.

Ciprian: Da, domnule profesor. Acum sunt cabinete și cabinete, zone și zone din țară. Într-adevăr, vă dau dreptate, trebuie să ne specializăm ca să devenim mai eficienți și pentru a putea oferi servicii mult mai bune decât ca un generalist.

Însă lucrul ăsta cred că vine cu anii și vine în evoluție personală și zonală, să zic așa. În mod sigur, unde concurența este mai acerbă, și nevoia de specializare este necesară. Vreau să vă întreb un alt aspect, în contextul în care cunoașteți foarte bine medicina veterinară europeană din postul dumneavoastră de secretar al asociației europene: unde ne situăm noi în momentul de față? Mă refer ca și breaslă medical-veterinară, față de media europeană, ca și potențial, ca și servicii. Cum ne-ați poziționa? Așa, într-un clasament.

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: N-aș face neapărat un clasament, dar pot să vă spun ce primim noi ca feedback din Europa și nu numai. Pot să vă spun prin prisma faptului că mă plimb în mai multe țări și predau în țările respective (multe dintre ele în jurul nostru), ceea ce este excepțional.

Pot să vă spun foarte clar că medicina veterinară românească a evoluat incredibil în ultimii 15 ani. Din 2010 până în 2025 progresele sunt fascinante. Avem un potențial extraordinar. Tot așa pot să spun că încă este loc de creștere, și o creștere naturală, firească. Iar calitatea actului medical este într-o creștere spectaculoasă.

Dar, dar... astea sunt dublate de faptul că proprietarii cer din ce în ce mai mult. Proprietarii de animale cer din ce în ce mai mult de la medicii veterinari. Adică presiunea pe diagnostic, pe terapie e foarte mare. Suferim prin prisma faptului că încă nu sunt, sau nu sunt cunoscute (că acum, când vorbim, deja s-au lansat asigurările pentru animale de companie și, cumva, odată cu lansarea acestor asigurări, eu cred că se deschide o poartă fascinantă, extraordinară pentru a crește calitatea diagnosticului).

Pentru că trebuie să fim realiști, mulți dintre colegii noștri sunt cumva puși într-o limită foarte strâmtă de cheltuială, de costuri, unde proprietarii refuză investigații, analize, refuză mijloace de diagnostic paraclinic din lipsa banilor. Odată ce intervin asigurările, mai ales la animale de companie, ușurința diagnosticului va fi mult, mult facilitată.

Și eu știu asta pentru că văd exemple în țările din jurul României. Și odată ce au apărut asigurările pentru animale de companie, diagnosticul devine mult mai amplu.

Iulian: Spuneți că vor începe să apară de anul acesta asigurările pentru animale de companie în România?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Da, da, da, clar.

Iulian: Este, cred că, în avantajul tuturor să fie aceste asigurări.

Ciprian: E o veste bună, zic eu, faptul că vor apărea asigurări de genul acesta, pentru că văd acest aspect ca un fel de obligativitate și din partea medicilor veterinari să crească. Nu mă refer la clinicile consacrate, ci la cabinetele medii din orașele mai mici sau din rural, pentru că în momentul respectiv proprietarul care are o asigurare de sănătate a unui animal de companie, de exemplu, poate apela la orice cabinet să îi presteze un serviciu, mă gândesc, nu? Și atunci, din start, ești obligat să oferi un standard ridicat al serviciilor medical-veterinare. Așa este, domnule profesor?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Da, din păcate, repet, există și reversul medaliei. Dacă sunt oameni care nu vor investi și nu vor decide să evolueze, s-ar putea să iasă din sfera diagnosticului și, bineînțeles, din sfera clientelei. Ceea ce e rău.

Ciprian: Da.

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Adică, la acel moment la care proprietarul de animal de companie deține o asigurare și, cumva, asigurarea respectivă îi oferă posibilitatea să meargă să facă diagnostic și terapie oriunde, logic că va alege cea mai bună facilitate pe care o găsește. De asta spuneam că suntem obligați să investim și să investim bine.

Iulian: Asigurările vin și cu anumite cerințe legate de proceduri. Deci am înțeles, una dintre căile anului acesta ar trebui să fie specializarea, oamenii să încerce să se specializeze pe ceva. Dar asigurările, când vin, vin și pe niște proceduri. Eu, din câte cunosc, ei vor să aibă o anumită, cum să spun, echivalență între cabinete. Adică ce se întâmplă într-un cabinet să se întâmple, pentru același lucru, și în celălalt cabinet. Nu?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Este libertatea fiecărui proprietar de animale de companie să se adreseze oricărei clinici dorește.

Iulian: La nivel de proceduri, companiile de asigurări cer proceduri în cabinete, nu? Sau știu eu greșit? Nu cer, nu?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Deci nu, nu va fi așa, nu. Cel puțin cei care vor lansa primii oferă posibilitatea de decont. Deci nu există altceva; pur și simplu există posibilitatea de decont. Tu te duci într-o clinică, ți-o alegi, e alegerea ta. Nu există contract între asigurători și clinici. Adică nu vor fi condiționați să meargă într-un anumit număr de clinici sau în anumite clinici din anumite zone, ci pur și simplu intri în portal, îți faci asigurare și te duci acolo unde consideri că îți este mai bine. Asta este alegerea proprietarului.

Iulian: Va fi condiționată atunci de specializare? Sunt multe care sunt generaliste, fac de toate, dar poate mai puțin pe ochi, poate mai puțin pe, eu știu, probleme renale, cum suntem noi astăzi specializați în clinica noastră. Spre exemplu, dacă se duce și alege cineva cu asigurare o clinică generală și acolo are o problemă renală, se apucă băieții și o fac. Asigurările decontează?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Bineînțeles că da. Problema este că nu își rezolvă o problemă. Și dacă se termină banii din asigurare, omul va începe să plătească din buzunarul lui. Gândiți-vă, e ca la mașini, adică e ca la om. Este exact ca la om. La om, dacă ai asigurare privată de sănătate, te duci la ce clinică vrei tu. Bineînțeles că acum la uman e puțin diferit, pentru că unele clinici au decontare directă cu asigurătorul și atunci nu trebuie tu neapărat să plimbi hârtii, să faci dosar sau să faci altceva. Dar sunt clinici unde n-ai decontare directă: iei factura, plătești, depui actele și îți iei banii. În principiu, așa se va întâmpla și în domeniul veterinar. E ca la un service auto: te duci cu mașina unde vrei tu și oamenii plătesc acolo.

Iulian: Există posibilitatea, din ce știți dumneavoastră, să fie asigurări și pentru animalele de fermă?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Eu nu știu, nu sunt sigur. Știu doar că investitorii își asigură animalul ca valoare individuală. Asta știu de la crescătorii de bovine. Am un amic care are o fermă destul de mare și are asigurare pe fiecare animal în parte, dar nu de medicină, ci de deces. La cai nu mai zic, acolo asigurările sunt și mai mari. Dar în România nu sunt la curent, însă știu că în străinătate colegii mei care practică medicina veterinară pe cabaline lucrează doar cu asigurări. Adică acolo e clar.

Dar la animale de companie va fi destul de simplu. Va fi în următorul fel: omul are o asigurare, are o poliță, se duce într-o clinică, i se face un decont și, pe bază de decont, el plătește și i se restituie banii. Dar există acum variante foarte bune pentru proprietari; adică proprietarii de animale de companie au o groază de variante să lucreze cu medicii. Important este, și asta cred eu că este important, să facă partea de prevenție. Adică eu le explic tuturor (și noi lucrăm mult în clinică pe tema asta) că este foarte important ca oamenii să vină la medicul veterinar și să realizeze analizele anuale măcar o dată cu vaccinarea, și atunci știu din timp când apar probleme.

Am primit chiar întrebări pe propriul meu telefon de la colegi care se uită și am ales să-l păstrez și să mă uit din când în când, pentru că văd colegii mei care îmi trimit direct întrebări. Presupun că pot trimite și live, pentru că văd anumite texte care apar. Am verificat puțin cum se aude; am înțeles că se aude puțin slab, dar măcar se aude ce spun, ceea ce e foarte bine.

Iulian: O întrebare care spune, referitor la chestiunea cu specializarea: ce spuneți de faptul că, deși suntem considerați scumpi, să investești în specializare este, la rândul său, foarte scump? Are dreptate, este greu să investești într-o specializare. Cum ați recomanda dumneavoastră unui medic, spre exemplu Ciprian, să înceapă să facă o specializare acum, fiind în situația în care el este și concesionar și are și puține animale mici? O practică mixtă.

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Din păcate... și știu asta foarte bine, am o groază de prieteni care au clinici și care fac ce pot să țină cât de cât clinica la un anumit nivel. Din păcate, odată ce muncești zilnic și practica respectivă depinde 100% de cel care are respectiva clinică, da, e foarte greu. Și înțeleg asta. Pentru că o specializare înseamnă să lipsești din clinica ta un anumit număr de ore sau de zile. Și degeaba te duci, să spunem, la un curs de două zile sau la un workshop, sau la un hands-on sau la orice fel de eveniment, dacă nu pui în practică repede și dacă nu ai inclusiv materialele care îți trebuie la îndemână. Iar, să fim serioși, ca să te specializezi nu e de ajuns să te duci la un curs.

Ciprian: Vreau să vă întreb o chestiune din perspectiva dumneavoastră de cadru universitar, tot legat de specializări. Cum văd tinerii absolvenți chestiunea asta? Știu că eu am terminat acum 20 de ani facultatea; eram generaliști, nu aveam niciunul, poate, vreo idee vagă: unul va merge pe animale mari, altul pe animale de companie. Tinerii absolvenți din generațiile acestea se orientează încă din cadrul facultății spre specializări?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Bun, acesta este un topic fabulos. De ce spun asta? Pentru că lucrurile stau în felul următor. Presupun că am terminat facultatea undeva apropiat; am terminat în 2004, deci sunt 20...

Ciprian: În 2005.

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Cam tot acolo, da? În contextul din 2001-2002, când eu deja luam contact cu medicina clinică... deși aveam obstetrică, chirurgie și alte specializări, trebuie să recunoaștem că acestea erau două ore în facultate predominante. În practicile din jurul nostru, de peste tot, nu era atât de mare diversitatea specializărilor. Specializările în România au apărut târziu. Târziu, dar au apărut.

Ce au tinerii azi, ce au studenții astăzi în 2025 la dispoziție? Au foarte mulți oameni care s-au îndreptat într-o anumită direcție, spre o anumită specializare, și unde ei, din anul 2-3, pot să vină și să vadă anumite aspecte. Eu vă spun asta pentru că la noi în clinică avem tot timpul între 5 și 10 copii, de anul 2, 3, 4, 5, care fac practică sau care lucrează alături de noi și învață. Și ce au ei la dispoziție acum? Au internet, au cărți, au conexiuni cu speakeri de afară care vin în România din ce în ce mai des. Pentru că în 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 nu erau atât de mulți speakeri care să fie la dispoziția noastră. Și da, văd că din ce în ce mai mulți știu deja din anul 3, 4 sau 5 ceea ce își doresc ei să facă în viață, că vorbesc de chirurgie, ortopedie, neurochirurgie sau laborator.

Ciprian: Să se angajeze într-o clinică consacrată, să acumuleze experiență?

Prof. Dr. Alexandru Bogdan Vițălaru: Dacă m-ați întrebat pe mine, primul lucru pe care l-aș recomanda (și asta recomand tuturor, oricum) este să se ducă într-o zonă unde se face medicină de calitate, să acumuleze informații de calitate, să vadă mai multe specializări. Poate că lui îi plăcea ortopedia așa cum i-a apărut lui în anul 4 sau 5, dar când ia pieptul și cumva îmbrățișează ortopedia real-time sau real-life, își dă seama că nu e ceea ce îi place. E și cazul meu: eu am vrut să fac ortopedie, eram fascinat de cum se întâmplă lucrurile, dar când am pus eu prima oară mâna, am zis: „Măi, nu-i de mine deloc”. Și cumva m-am îndreptat în altă direcție.

Spun cu drag acest lucru: nu recomand nimănui să înceapă un business în domeniul veterinar în România imediat după ce termină facultatea. Și asta o spun asumat, trecut prin plecarea de pe băncile facultății, rămânând în facultate, intrând în privat... cred că am intrat în privat când m-am copt cum trebuie (și încă nu eram copt cum trebuie), am pățit multe lucruri, am văzut multe lucruri. Nu e un secret faptul că astăzi fac parte dintr-un grup de clinici care însumează peste 20 de clinici, spitale și practici veterinare, ca să le denumim așa să fim politici corecți. Cred că sunt deja 12 sau 13 orașe, cu un număr impresionant de medici și asistenți.

Și pot să spun aproape cu o precizie punctuală că medicina veterinară încă este eterogenă în funcție de zona țării noastre în care se practică, mai ales pe animale de companie. Nu are o omogenitate clară. Și aici spunea domnul doctor Bieru că, da, se duce omul într-o clinică sau în alta și serviciile s-ar putea să nu fie la fel. Noi ne dorim ca în grupul nostru serviciile să fie la fel, iar eu personal, ieșind din sfera grupului respectiv, îmi doresc să aduc în România, prin AMVAC, cei mai buni speakeri de pe planetă care să ne învețe lucruri faine.

O să spun un lucru important pentru discuția asta, pentru că dacă ne urmăresc colegii, aș vrea să înțeleagă faptul că AMVAC-ul este un cadru în care aducem oameni să predea medicină veterinară la un nivel bun, de la începător până spre mediu, cu câteva topicuri de finețe, state-of-the-art. Dar noi venim prin AMVAC să educăm masa mare de medici veterinari, printre care se află și oameni tineri care abia intră în profesie. Și de aceea aducem speakeri buni, pe care îi punem să prezinte lucruri de mare finețe și de nișă absolută, pentru că ăsta este rolul asociațiilor de nișă sau asociațiilor de specializare: ortopedie, chirurgie, dermatologie, oncologie și tot așa.

Deci eu, încă o dată, și o spun foarte asumat, recomand tinerilor să încerce mai multe lucruri până când află ce le place. De asta este internship-ul rotațional: să meargă în clinici mari, unde se întâmplă lucrurile mai integrat, și să vadă diferite specializări. Să-și dedice un an, doi din viață. Eu știu că generațiile noi se grăbesc. Ei se uită la medicii mai în vârstă, vreau să spun mai „copți”... Nu știu dacă noi suntem în vârstă, dar suntem mai copți. Îi văd pe proaspeții absolvenți că vor să aibă ce au și aceștia; nu pot să aibă asta în primii 2 sau 3 ani după ce au terminat facultatea.

Iulian: Da, vreau să vă întreb apropo de ceea ce ați spus cu AMVAC-ul și cu ce face AMVAC-ul: v-ați gândit cumva să faceți mentorat?