O echipă de cercetători, incluzând academicieni de la Universitatea din Warwick, a sugerat că maimuțele pot înțelege scopurile comunicative din spatele acțiunilor semenilor—o abilitate despre care se credea anterior că este unică oamenilor.

De când Jane Goodall a observat pentru prima dată, în anii 1960, cum maimuțele gesticulează între ele, cercetătorii au dezbătut modul în care maimuțele mari, precum cimpanzeii și gorilele, comunică.

Cercetarea, publicată acum în Biological Reviews, susține că maimuțele mari folosesc limbajul corpului pentru a-și arăta intențiile comunicative.

Maimuțele mari înțeleg pentru ce sunt folosite diferitele părți ale corpului lor. Drept urmare, ele pot folosi aceste părți diferite ale corpului pentru a face gesturi cu scopuri comunicative.

Astfel, dacă un pui de cimpanzeu își întinde brațele spre spatele mamei, mama poate înțelege că acesta vrea să fie purtat, deoarece știe că își folosește spatele pentru a transporta puiul.

Această nouă „teorie a recunoașterii” despre gesturile maimuțelor mari dorește să înlocuiască două teorii istorice influente. Una dintre idei, „Teoria Leipzig,” sugerează că maimuțele învață gesturi prin interacțiuni repetate, ceea ce duce la diferențe între grupuri. O altă teorie, „Teoria St Andrews,” argumentează că aceste gesturi sunt universale între toate maimuțele mari, ceea ce înseamnă că nu trebuie învățate.

Acum, o echipă, inclusiv Dr. Richard Moore de la Warwick, a propus o nouă perspectivă. Teoria lor sugerează că maimuțele mari folosesc părți ale corpului sau acțiuni familiare pentru a comunica.

Aceste gesturi nu sunt învățate sau moștenite; ele apar în mod natural, deoarece toate maimuțele mari au corpuri similare și se angajează în activități similare.

Dr. Moore, profesor asociat la Universitatea din Warwick, a explicat: „Imaginați-vă un cimpanzeu care îi arată umărul altui cimpanzeu pentru a fi curățat sau care face o mișcare de chemare pentru a-l aduce mai aproape. Acestea nu sunt gesturi întâmplătoare—ele folosesc ceea ce știu deja despre corpurile lor pentru a transmite un mesaj. Cu toate acestea, spre deosebire de oameni, maimuțele mari se bazează foarte mult pe indicii fizice clare, cum ar fi mișcările corpului sau gesturile, pentru a interpreta aceste intenții. „Această teorie oferă o nouă perspectivă asupra modului în care limbajul uman ar fi putut evolua,” a spus Dr. Moore.

Cercetătorii au comparat-o cu un om care arată ochiul vânăt pentru a arăta că a avut o zi proastă.

Teoria echipei răspunde, de asemenea, unei întrebări care i-a intrigat pe oamenii de știință de ani de zile: De ce maimuțele din diferite specii și grupuri folosesc gesturi atât de similare?

Răspunsul, sugerează ei, constă în acțiunile și părțile corpului comune pe care toate maimuțele le au, ceea ce face ca aceste gesturi să fie ușor de înțeles între specii.

Referințe:

Kirsty E. Graham et al, „The origin of great ape gestural forms”, Biological Reviews (2024). DOI: 10.1111/brv.13136

Sursă: phys.org

 Articole cu același subiect: