Deși se credea că selecția artificială a condus la rase de câini specializate morfologic pentru sarcini precum apărarea sau detectarea mirosurilor, un nou studiu publicat în Science Advances contestă această idee. Cercetătorii de la Universitatea Chapman au analizat craniile a 40 de rase de câini domestici și 18 specii de canide sălbatice, descoperind o suprapunere semnificativă a formelor craniene între rasele domestice, fără dovezi clare că acestea sunt morfologic adaptate pentru funcții specifice. Rezultatele sugerează că factorii comportamentali și antrenamentul joacă un rol mai important în performanța câinilor decât forma craniului lor, punând sub semnul întrebării convingerile tradiționale despre selecția raselor.

De la domesticirea lor cu milenii în urmă, câinii au fost cei mai buni prieteni ai omului și, în afară de prietenie, secole de creștere selectivă i-au adaptat pentru sarcini precum păstoritul, vânătoarea și paza - sau cel puțin așa credeam. Acum, rezultatele unui nou studiu contestă convingerea predominantă conform căreia unele rase sunt în mod inerent superioare în îndeplinirea anumitor sarcini, pe baza morfologiei craniului lor. Studiul, condus de Nicholas Hebdon și Lindsay Waldrop și publicat în Science Advances la 29 ianuarie, a utilizat tehnici avansate de reconstrucție 3D pentru a analiza 117 cranii de la 40 de rase de câini domestici și 18 specii de canide sălbatice.

Cercetătorii au descoperit o suprapunere substanțială a formelor craniene între rase și categorii funcționale, dar nicio dovadă clară că rasele selectate pentru munca legată de apărare sau de miros au dezvoltat trăsături morfologice distincte care îmbunătățesc aceste abilități. Acest lucru sugerează că oamenii au crescut câini în principal pentru trăsături vizibile preferate și că alți factori, precum personalitatea individuală, afectează îndeplinirea sarcinilor de către câini.

„În ultimii 200 de ani, oamenii au creat sute de rase de câini care arată foarte diferit și sunt destul de specializate în anumite sarcini, cum ar fi păstoritul, protecția și detectarea mirosurilor. Am presupus că acești câini arată diferit pentru că sunt specializați „structural” în aceste sarcini, dar studiul nostru arată că, cel puțin în ceea ce privește craniile lor, ei „nu sunt” specializați în sarcini care implică craniul, cum ar fi sarcinile de apărare și munca cu mirosul”, notează Waldrop, care este profesor asistent de științe biologice la Universitatea Chapman.

Studiul a examinat rasele de câini utilizate în mod obișnuit pentru sarcini precum apărarea și mirosul, cum ar fi cele din cadrul programelor de aplicare a legii și militare, unde câinii sunt antrenați pentru patrulare și detectare. Cercetătorii au folosit metode avansate, inclusiv analiza 3D a craniului, pentru a compara rasele din diferite grupuri funcționale, astfel cum sunt definite de organizații precum American Kennel Club (AKC) și United Kennel Club (UKC).

Rezultatele au arătat că rasele de câini domesticiți prezintă o diversitate excepțională în ceea ce privește forma craniului, dar au o suprapunere ridicată între părțile craniului care corespund sarcinilor funcționale.

Acest lucru indică faptul că anumite rase nu sunt atât de specializate morfologic pentru astfel de sarcini, așa cum se credea anterior. De exemplu, măsurătorile forței de mușcare nu au arătat nicio diferență semnificativă între rasele crescute special pentru munca de mușcare (apărare) și cele care nu au fost crescute în acest scop.

„Există multe știri despre câini care atacă rău oamenii și adesea există rase specifice care sunt ținta acestor relatări (cum ar fi pitbullii). Unii oameni susțin că acești câini mușcă mai tare decât alți câini de aceeași talie sau că au caracteristici speciale, cum ar fi „fălcile care se blochează”, care îi fac deosebit de periculoși pentru oameni. Studiul nostru arată că acest lucru pur și simplu nu este adevărat; câinii crescuți pentru a mușca lucruri nu sunt diferiți din punct de vedere structural de câinii care au fost crescuți pentru a face alte lucruri”, a declarat Waldrop.

În mod similar, rasele selectate pentru a lucra cu mirosuri nu au demonstrat o morfologie olfactivă semnificativ îmbunătățită în comparație cu alte rase. Singurul grup care a prezentat o morfologie craniană distinctă a fost reprezentat de rasele brahicefale (de exemplu, buldogii), care se caracterizează prin botul lor scurt, însă această caracteristică nu este legată de specializarea funcțională. În schimb, preferințele estetice ale oamenilor au jucat un rol mai important în modelarea morfologiei câinilor.

 „Am fost surprins cel mai mult de similitudinea generală pe care o observăm în majoritatea craniilor de câini. Oamenii au făcut atât de multă muncă de reproducere pentru a modifica aspectul vizual al acestor animale încât, sincer, mă așteptam să văd un fel de grupări foarte marcate și chiar nu am văzut mare lucru de genul acesta”, declară autorul principal, Nicholas Hebron, care a finalizat lucrarea în calitate de cercetător asociat postdoctoral la Universitatea Chapman,

Cu toate acestea, cercetătorii au constatat că morfologia raselor de câini domesticiți diferă foarte mult de cea a canidelor sălbatice, cum ar fi lupii și vulpile, care tind să aibă forme ale craniului mai apropiate de nevoile lor funcționale naturale. Lupii și vulpile tind să aibă boturi alungite în raport cu lungimea craniană, ceea ce este o caracteristică tipică a speciilor care se bazează pe simțuri ascuțite precum mirosul.

Animalele sălbatice, în special lupii, prezintă morfologii ale craniului care reflectă adaptări evolutive pentru vânătoare și miros, ceea ce contrastează cu lipsa unei specializări morfologice puternice la rasele domestice.

În mod interesant, formele craniene ale vulpilor se suprapun semnificativ cu cele ale unor câini domestici, în special rasele terrier, care au fost crescute istoric pentru combaterea dăunătorilor, ceea ce sugerează similitudini funcționale în structura craniului pentru urmărirea prăzilor mici.

Deși aceste rezultate contrazic noțiunea populară conform căreia câinii crescuți pentru un anumit scop sunt mai buni la mușcat sau mirosit decât cei care nu au fost crescuți pentru acest scop, ele sugerează că trăsăturile comportamentale observabile sunt asociate cu performanța, mai degrabă decât trăsăturile morfologice.

Cercetări recente sugerează că multe comportamente asociate rasei sunt parțial ereditare. Acest lucru are implicații importante asupra modului în care câinii sunt crescuți și selectați pentru sarcini specifice în domenii precum aplicarea legii sau salvarea - trăsăturile comportamentale și capacitatea individuală de dresaj pot fi factori determinanți mai importanți ai performanței.

Jurnal: Nicholas Hebdon et al, Dog skull shape challenges assumptions of performance specialization from selective breeding, Science Advances (2025). DOI: 10.1126/sciadv.adq9590

Sursa: phys.org