Una din cele mai grave situatii de urgenta cu care se confrunta medicul veterinar practician, este reprezentata de stopul cardiac. Majoritatea clinicienilor recomanda si urmeaza protocoale de resuscitare cardio-respiratorie, de cele mai multe ori insa fara succes, chiar si atunci cand exista o echipa pregatita si instruita pentru a efectua rapid intubarea si oxigenoterapia, masajul cardiac extern sau intern, defibrilarea electrica sau chimica, terapia medicala etc.

Factorii care influenteaza sansele de reusita a resuscitarii cardio-pulmonare, sunt reprezentati de etiologia stopului cardiac si de substratul pe care acesta se produce. Atunci cand exista o patologie cunoscuta la nivel cardiac, sau in cazul afectiunilor extracardiace grave, situatia de urgenta este relativ  de asteptat, anticipata atat de clinician cat si de proprietar. De multe ori insa stopul cardiac se produce in absenta unor semne prodromale evidente, in special la feline, si tinand cont de timpul scurt in care trebuie efectuata resuscitarea, sansele de supravietuire se reduc considerabil. Trecerea de la un ritm sinusal, normotensiune si hemodinamica eficienta la colapsul cardiovascular se poate produce in 1-5 minute, cu  instalarea mortii cerebrale daca manevrele de resuscitare nu restabilesc echilibrul hemodinamic (Fig.1, 2).