Idei despre vânat sau vânător

Clientul este principala resursă a unui cabinet medical veterinar. Nu este o noutate pentru nimeni. Dar, a avea clienți nu este tot una cu a avea succes în afacerea noastră. Acum poate spuneți că fiecare vede succesul în alt mod. Este posibil. Eu cred totuși că succesul unei practici veterinare, prin cabinet sau ca liber profesionist, este cuantificat prin bani. Exclusiv prin bani. Este vorba despre o afacere, până la urmă.

Dacă este să ne gândim la succesul unei practici medicale veterinare atunci acesta poate să fie reprezentat de reușita stabilirii unui diagnostic extrem de complicat sau reușita unei intervenții chirurgicale extrem de laborioase. Acest succes poate fi cuantificat și în valoarea științifică. Spre exemplu, identificarea unei noi formule de diagnostic și tratament revoluționară sau identificarea unei noi maladii. Succesul într-o astfel de profesiune are foarte multe nuanțe și reprezintă ceea ce înțelege fiecare prin „a avea succes”.

Dar, o afacere este o afacere. Investești alături de bani, multă muncă, multe sacrificii, multe compromisuri, multe strângeri din dinți. Este o listă întreagă de sacrificii pe care le faci de-a lungul timpului pentru a câștiga. Deci afacerile sunt pentru bani. Succesul unei afaceri este măsurat în bani. Dacă aveți o altă concepție pentru succes atunci este bine să vă orientați activitățile către zona non-profit, organizații umanitare sau știință pură (deoarece cea aplicată este tot pentru bani). Nu este necesar, ca acum, să căutați mental tot felul de argumente și imagini care să îmi contrazică această teorie. Nu interesează pe nimeni, deoarece capitalismul și afacerile de succes sunt un continuu război unde învingătorul ia totul. Restul, adică cei care nu înving iau doar argumente și expresii logice care îi ajută să depășească propriile limitări.

Este dur? Poate este prea puțin dur ceea ce am spus. Am încercat să fiu elegant în exprimare. Realitatea este mult mai dură, mai sălbatică și mai sângeroasă decât orice operație sau examinare medicală pe care o realizați. Afacerile sunt afaceri. Ele se desfășoară pe bani. Ai bani, ai succes. Nu ai bani, nu ai succes, indiferent ce afacere faci.

Medicii veterinari au tendința de a fi mai „inimoși”, mai tandri, mai molcomi aș spune. În această profesie ai de „luptat” și cu proprietarul și cu animalul. Primul, de obicei, nu este sincer, dar pare să comunice lucruri extrem de importante (văzute de el), iar cel de al doilea este sincer, dar nu poate să comunice nimic decât, în cele mai bune cazuri poate să sugereze ceva. De aceea, medicul veterinar trebuie să aibă o anumită bunătate în el pe care, vrând nevrând, o dezvoltă pe parcursul anilor de practică și o aplică în majoritatea acțiunilor sale. Suferința creează în medicii veterinari un sindrom de compasiune pentru animale, dar și pentru oameni. Pe de altă parte, medicul veterinar ca un cunoscător al „limbajului animalelor” încearcă să ajute proprietarul să înțeleagă ce și cum cu animalul său, dar nereușitele în acest sens cresc nivelul de frustrare al practicii veterinare. Ca urmare, medicii veterinari, prin ceea ce sunt și ceea ce fac sunt oameni care alină suferințe, în nici un caz, oameni de afaceri.

Se spune că „un om de afaceri nu trebuie să aibă mamă și nici tată” în afaceri. Mediul de afaceri actual nu mai permite această abordare specifică capitalismului până prin anii 80. Dar pe de altă parte chestia asta cu „toți trebuie să câștige dintr-o afacere” este un fake business. Mai pe românește o tâmpenie. Desigur că acum se încearcă prin tot felul de cărți de marketing și management să se dezvolte ideea că toți participanții la o afacere trebuie să fie câștigători și că afacerile sunt așa o mare familie de unde ne luăm toți seva. Este o aiureală de marketing sau de subiecte. Omul este un prădător prin definiție. Se află în vârful lanțului trofic. Între acești prădători ca între toți prădătorii de pe această planetă există o luptă acerbă pentru diverse chestii. Dacă la lei este lupta pentru resurse și pentru sex, la oameni lupta este cam aceeași. Putem să devenim pudici și să spunem că la oameni lupta este diferențiată funcție de interese, convingeri etc, etc. O abureală. Este vorba despre același lucruri: resurse și sex.

Probabil că într-o viitoare evoluție a acestei specii, această luptă să se dea pentru alte chestii. Dar aici și acum primează aceste nevoi. Resurse pentru a putea exista și sex pentru a putea reproduce specia. Este natural, este normală toată această luptă. Dacă nu vrem să o vedem, asta nu înseamnă că ea nu există sau nu e reală. Ne putem ascunde sub diverse povești biblice sau spirituale, dar când foamea pune stăpânire pe noi cam uităm de toate. Cu sexul ne diferențiem serios de animale, deoarece dacă ar fi ca la ele cu feromoni și perioade de rut, atunci nu mai ajungeam să inventăm nici roata, că ne sfâșiam între noi. Desigur că puteți spune că la om există conștiință, educație, morală etc. Da, și astea ne fac umani cum celelalte ne fac animale. Dar suprinzător noi suntem mai mult animale decât ființe conștiente. Și nu o afirm eu ci toate studiile comportamentale de marketing care se fac pentru a înțelege despre cum funcționează logica oamenilor când cheltuie bani. Deci revenind la subiectul cu afacerile veterinare, medici veterinari, succes și bani, pot să afirm sigur că medicii veterinari parcă nu sunt făcuți să câștige bani. Mai ales cei români. Sunt alții, prin alte țări care și-au învățat lecția. Au învățat așa de bine aceste chestiuni despre care am făcut vorbire până acum de s-a ajuns la o situație „ciudată” pentru mine. Acei medici veterinari câștigă aproape cei mai muți bani din toate celelalte profesii liberale, respectic avocați, juriști, arhitecți, notari, etc. În România, medicii veterinari, cei mai mulți, câștigă extrem de puțin, muncind extrem de mult. Poate doriți să aduceți ca argument faptul că nu sunt bani, că prețurile, că salariile, că …etc. Nu, nu aveți dreptate.

Să argumentez întorcându-mă la om, acest animal de pradă, despre care am vorbit mai sus și comportamentul lui. În trecutul îndepărtat, probabil pe la începuturile omenirii, cine era cel mai mare de statură cu cea mai mare măciucă era șeful tribului ,care avea primul acces la resurse. Care avea ceva de spus în contradictoriu probabil că lua o maciucă în cap. Acest deținător al resurselor tribului era văzut de la distanță și astfel recunoscut de toți membrii tribului său, dar și a celorlalte triburi. Forța și mărimea expunerii erau principalele atuuri. Ceva ce vedem la majoritatea masculilor animalelor, culori țipătoare, mișcări agresive și alte diverse chestii agresive care îi scot în relief masculinitatea și forța. Astfel ținea rivalii la distanță față de resurse. În timp s-a domesticit calul, s-a inventat roata, etc. Prin epoca romană, masculii se împopoțănau cu tot felul de tunici, coifuri, și alte haine ca să difere de sclavi. Cei mai de seamă aveau care de luptă frumos decorate, coifuri strălucitoare, arme strălucitoare, etc. În armată, cel care avea coiful cel mai de aur și cel mai împopoțonat era chiar conducătorul oștirii romane. El dispunea de toate resursele legiunii, sau chiar a Romei. Cel mai tare și cu cea mai mare legiune de obicei câștiga și tronul Romei.

Cavalerii în Evul Mediu se deosebeau prin armură și haine. Aveau cei mai mari cai, cele mai frumoase palate, cei mai mulți slujnici. Adică erau cei mai mari cu cele mai mari măciuci. Care nu asculta, „poc!” o măciucă după cap. După cum vedem, diferențele nu sunt prea mari față de omul primordial, cel cu măciuca mare. Astăzi ce să vezi. Cel mai mare BMW sau Audi sau Mercedes este expresia cea mai bună a sintagmei „bă, eu sunt șmecherul numărul 1”. Am schimbat calul și carul de luptă, cu SUV-ul 4x4. El cel mai cel, are cele mai la modă haine și cele mai scumpe pentru a arăta că are bani și poate obține tot ce vrea. La o analiză atentă nu există nici o diferență în omul preistoric și cel modern. Ambii vor să își etaleze puterea, forța, pentru a avea acces mai ușor la resurse, pentru a avea resursele. Diferența este de modalitatea de a ajunge la ele. Primul ajungea cu bâta, al doilea cu banii și influența acestora. Mecanismul care duce la aceste comportamente este același, și anume dorința de a avea resurse cât mai multe și cât mai variate pentru el și pentru ceea ce consideră el că îi aparține. Aceasta în detrimentul a oricui și a orice.

Dacă la începuturile omenirii resursele se luau cu bâta, acum resursele se iau cu banii. Atunci se folosea forța brută pentru a mânui bâta, acum se folosește forța afacerilor pentru a mânui banii. În realitate, s-a schimbat doar bâta care acum este stiloul. În rest, este vorba despre aceleași mecanisme. Dar pentru a ajunge totuși la o concluzie pe care o așteptați, să convertim aceste povești în ceva concret. Păi să luăm exemplul unui client pe care îl aveți deja și care are un animal. Nu contează dacă este animal de companie sau de rentă. Acest client are o resursă importantă pe care dumneavoastră sunteți nerăbdător să i-o luați, banii. Cum puteți practic să luați această resursă:

Să folosiți o bâtă și să îi luați resusele prin amenințare. Situația deși „naturală” în urmă cu câteva sute de mii de ani, acum este sancționată de societate cu pușcăria și se poate numi tâlhărie. Dar puteți să îi luați resursa, nu este imposibil.
Să îl păcăliți. Nu contează ce și cum îi spuneți sau ce îi faceți. Scopul final poate fi atins într-o anumită măsură. Cu siguranță că societatea încearcă să limiteze această tehnică de a fi luate resursele, dar nu reușește întotdeauna. Nu este un mod onorabil de a lua resursa clientulu, iar dacă sunteți prins, riscați de asemenea pușcăria.
Să îți doneze resursa. Ceea ce este puțin probabil, dar nu imposibil. Dacă există o motivație puternică oamenii au tendința de a abandona voluntar resursele lor. Dar într-o anumită limită și nu toți oamenii. Așadar clientul în cauză, la care facem referire îți va dona resursa lui tot pentru o faptă „bună”, el considerând că face o faptă bună dându-ți resursa lui. Așa că nu prea te poți folosi de această resursă.
Să facă schimb cu tine de resurse. Aceasta este cel mai convenabil mod și în acealși timp și corect de a ajunge la resursa clientului. Probabil că acest schimb de resurse este la fel de vechi, ca invenție, de când există omul. Probabil că pe vremuri se dădea o blană pentru un pește sau un vârf de suliță. Schimbul de resurse înseamnă de fapt afaceri. Funcție de abilitățile fiecăruia aceste afaceri pot fi mai mult sau mai puțin avantajoase, adică profitabile. Desigur că pentru a nu exista nemulțumiri ambii parteneri trebuie să fie mulțumiți de tranzacție. Adică să considere că pentru valoarea pe care a dat-o primește o valoare echivalentă în loc. Cu alte cuvinte, dă o resursă pe o altă resursă pe care el o consideră că are aceeași valoare. Dacă se va simți nemulțumit, atunci poate ieși prost pentru ambii parteneri ai tranzacției. Aici se poate vorbi la nesfârșit despre echivalența valorilor și despre ceea ce spun unii că dintr-o afacere trebuie să câștige ambii parteneri. Dar noi am afirmat anterior că afacerile sunt ca un război, care pe care. De fapt, aceasta este realitatea. Clientul nostru are la dispoziție o resursă limitată la care aspiră mai mulți. Brutarul, măcelarul, service-ul auto, benzinăria, etc. printre acestea numărându-se și probabil medicul veterinar. Clientul dumneavoastră va trebui să decidă „care trăiește și care moare”, adică cui împarte acea resursă. Deci din această ecuație reiese că toți aceștia se află într-un adevărat război pentru resursa limitată a clientului. Va câștiga, la final, cel care va convinge clientul să cheltuiască cât mai mult din resursă la el în detrimentul celorlalți.

Indiferent dacă sunteți sau nu de acord cu afirmațiile mele de până acum, acest război în lumea afacerilor este real, chiar dacă vreți chiar dacă nu. Este o luptă la nivel mondial pe resurse. Lupta este pe toate planurile și nu se va opri prea curând. Oamenii sunt animale de pradă, în vârful lanțului trofic. Au nevoie pentru a supraviețui și a-și satisface nevoile de resurse. Pentru aceste resurse nu vor precupeți nici un efort în lupta de a le deține. Dumenavoastră puteți să negați aceste afirmații, aceasta nu înseamnă că războiul dispare. Poate îi întoarceți doar spatele. Dar în secunda în care la supermarket cumpărați un produs sau la benzinărie alimentați, atunci luați parte direct la această luptă. Chinezii manâncă un bol de orez pe zi pentru a produce extrem de ieftin ca să vă convingă pe dumneavostră să cumpărați un produs chinezesc mai ieftin din raftul supermarket-ului în detrimentul unui produs autohton mai scump. Dar totodată pe chinezi nu-i interesează mediul, sănătatea, ci doar să producă mai ieftin. Când cumpărați benzină contribuți la toate războaiele actuale care se duc pentru petrol și pentru controlul prețului petrolului. Orice faceți în ziua de astăzi sunteți părtași la acest război care se numește generic „afaceri”. Dacă aveți un cabinet veterinar atunci cu siguranță sunteți pe front chiar în mijlocul luptei pentru resurse. Vă bateți cu chinezii, vă bateți cu petroliștii, cu supermarketurile, cu vânzătorii clandestini de pe internet, cu toată lumea pentru a accede la resursele limitate ale clienților. Antrenați-vă și pregătiți-vă permanent pentru această luptă. Ea nu se va sfârși niciodată. Trebuie să fiți conștienți de aceasta, trebuie să o acceptați și să vă aruncați conștient în vâltoare luptei. Căutați aliați, gestionați-vă resursele proprii, ascuțiți-vă armele, antrenați-vă să le mânuiți eficient, planificați și urmăriți atent un plan de luptă și nu dați înapoi până ce resursa pe care o doriți nu este în mâinile dumneavoastră. Sunteți un prădător alături de alți prădători. Depinde doar de dumneavostră dacă veți fi vânător sau vânat.

Noi vom fi aici pentru a vă antrena și pregăti permanent pentru a câștiga acest război.

Succes în viața de prădător.