Este similar cu deschiderea cutiei Pandorei care odata dezvaluita revarsa o mare de intrebari si temeri transformate in demoni care se napustesc de-a valma sa mature totul in cale prin cuvintele taioase aruncate in vant. Cu toate acestea avem curajul sa continuam ce am inceput in acest an. Poate pare o nebunie sau poate o totala lipsa de viziune in ceea ce priveste marketingul.

Puteti sa ne injurati sau puteti sa aruncati revista intr-un colt al biroului dar va spun ce am simtit cand am luat aceasta decizie. Toti am simtit nevoia sa vorbim despre oameni. Despre oamenii care sunt in aceasta profesie. Este curaj sau nebunie?

Dintr-un scaun inalt lumea se vede mica si ai impresia ca toti care ridica privirea se uita la tine. Cei mai multi insa, ridica privirea din cauza poverilor pe care le poarta in spate fiind atenti doar pe unde calca si din cand in cand, la tovarasii de suferinta. Ciudat este ca cei care ridica privirea nu o fac sa se uite la tine. Ei cauta cu ochii o fiinta divina sau umana sau pe oricine altcineva care sa ii ajute sa isi indrepte spatele, doar si pentru cateva minute. Tu ramai cu impresia ca esti vazut si apreciat si de aceea simti nevoia de recunoastere a valorii tale demiurgice. Din pacate nu pentru astfel de meteoriti de fier transformati pentru cateva secunde in stele luminatoare ale unei nopti care parca nu se mai sfarseste, sunt indreptate gandurile noastre.

Coperta este dedicata unor oameni care au avut curajul sa lupte pentru viata lor. Pentru astfel de oameni medicina veterinara este masa, casa, familie si timp liber. Ei merita sa fie apreciati, sa fie luati ca model de reusita. Vrem sa gasim valorile practicii veterinare romanesti oriunde ar fi ele ascunse. De cele mai multe ori acesti muncitori in ale medicinii isi vad linistit de treaba realizand incet, dar sigur, noi valori. Valori poate mici in comparatie cu universul in care inotam fiecare, dar valori care acolo, la locul lor devin sursa a creatiei.

Personal, nu cred ca noi, veterinarii, salvam omenirea. Doar asa ca o satisfacere a orgoliului meu personal mai citesc si eu slogane incurajatoare. Realitatea este alta si trebuie sa avem curajul sa o acceptam si sa o schimbam daca nu vrem sa ne balacim in continuare in mocirla care ne sufoca. Este necesar sa facem ceea ce trebuie cum putem noi mai bine acolo unde practicam medicina si atunci cu siguranta ca vom salva ceva. si daca nu stim va trebui sa invatam si sa cautam rezolvarea sau daca nu putem, sa cerem ajutorul unui confrate. Nu e nimic rusinos in a spune nu stiu sau nu pot. Data viitoare cu siguranta vei sti si vei putea deoarece te va roade neputinta si iti vei dori sati depasesti conditia. Aceasta inseamna sa fii deschis. Aceasta inseamna sa evoluam. Acesta este drumul spre succes. Unii dintre noi au reusit mai bine. Poate au avut curaj sau poate au avut noroc. Dar si cu una si cu alta nu ar fi reusit daca nu ar fi muncit din greu si nu ar fi avut un gram de nebunie. Nebunia de a nu accepta ceea ce li se da cu forta si conditia in care se afla.

Daca as scrie o concluzie a tuturor articolelor despre succes din revista la aceste cuvinte sar reduce totul: studiu, munca, investitie, curaj. Ei sunt acei oameni garboviti care candva isi taraiau necazurile prin groapa economiei de piata. Au avut curaj, au luptat pentru ei si au castigat succesul. Nu vrem sa creem modele sau sa elogiem succesul lor rasunator, care poate nu se aude prea departe. Vrem doar sa ii prezentam simplu, pe cei care au reusit, pentru ca noi toti ceilalti sa gasim in noi curajul sa mergem mai departe pe drumul nostru catre propriul succes. De aceea in acest an coperta Revistei Veterinarul va fi onorata de prezenta celor care au reusit.

Nu vrem sa cream elite, sa aprindem cerul cu lumina artificiala a unor becuri incandescente alimentate cu ignoranta. Doar prezentam pe unii dintre cei care au reusit pentru ca fiecare sa putem recunoaste in final, chiar daca nu vrem sa o spunem cu voce tare "daca el a reusit, am sa reusesc si eu".

Continui sa cred ca trebuie in primul rand sa ne salvam pe noi individual si probabil, candva vom salva si omenirea. Daca vine la cabinet un pusti cu un mic animalut caruia ii salvam viata, este posibil ca entuziasmat de profesionalismul si daruirea de care am dat dovada in salvarea micutului prieten devotat, acel pusti sa isi doreasca sa devina salvatorul omenirii si cand va fi mare sa descopere ceva care sa salveze milioane de vieti. E un mod si acesta de a salva omenirea.