Iulia Cretu

11.Iul.2025

Share

Share Post with Or copy link

Ai crescut în familia unui medic veterinar activ, pasionat de sănătatea animalelor de rentă. Cum ți-a influențat această moștenire alegerea și parcursul profesional?

Deși lucra cu toate categoriile de animale, de la tata am luat dragostea pentru animalele de companie. Încă de când am început să merg în picioare, am știut că voi fi medic veterinar, chiar dacă în adolescență am încercat să fac orice altceva,de la arte până la sport, să descopăr dacă cumva există ceva mai potrivit pentru mine decât atât. Dar, precum arată și rezultatele, nici o profesie nu a reușit să mă împlinească mai mult decât aceea de a îi ajuta pe cei ce nu se pot singuri. 

Privind în urmă la anii de facultate, ce moment consideri că a fost cel mai formator - fie din punct de vedere profesional, fie uman? 

În primul rând o să încep prin a zice că în opinia mea greutățile te formează mai mult decât experiențele frumoase, dacă știi cum să le primești. Un moment care pentru mine a produs o schimbare majoră în mentalitate a fost într-o vară când am fost în VetCamp, la AMVAC, unde în cadrul unei discuții cu domnul doctor Nicolae Valentin, unde îi povesteam despre nemulțumirile mele generale referitoare la anii de studenție, acesta mi-a spus: “nemulțumirea este inițiatorul schimbării” - am înțeles rapid mesajul din spate, am început să privesc nemulțumirile ca pe idei de a face lucrurile mai bine, iar a mă implica în structurile de conducere ale Facultății noastre a devenit atât un mod de a înțelege mai bine algoritmul decizional, cât și a aduce, cât de mult posibil, îmbunătățiri sistemului. 

Cât despre partea umană, pierderea tatălui meu mi-a schimbat ADN-ul, însă medicii veterinari din țară au făcut și fac permanent tot posibilul să îi simt lipsa cât mai puțin.

Ai fost implicată în structurile studențești locale, naționale și internaționale, de la IVSA Cluj-Napoca și România, până la comisii de etică și consiliul facultății. Cum ți-ai asumat aceste roluri și ce ai învățat din ele? 

Asumarea a fost totală indiferent de costuri. Oamenii văd, de cele mai multe ori, deciziile pe care le iei, nu și opțiunile pe care le-ai avut. Am pierdut prietenii pe parcurs, de care mi-a părut rău și probabil îmi va mai părea un timp, dar am și câștigat oameni de o înaltă valoare și principiali alături, ceea ce mă onorează. 

Ceea ce am învățat, rezumat într-o singură propoziție, e că sunt dreptăți care nedreptățesc, și nedreptăți care fac dreptate. 

Recent au existat controverse legate de tăierea burselor studențești. Cum percepi această situație ca recent fostă studentă implicată în reprezentare?

Complicat. Pentru mine a reprezentat un stres, fiind orfană de un părinte și cu un buget sub minim pe economie, nesiguranța financiară m-a determinat uneori chiar să mă întreb dacă îmi voi putea finaliza studiile sau ar trebui să mă opresc și să încep să muncesc ca să nu fiu o povară pentru restul familiei. Din păcate cazul meu nu este unul izolat, suntem mulți. Bugetul fiind pus la comun pentru bursele medicale și cele sociale, determina uneori colegii să întrebe cu un zâmbet trist dacă facem concurs între cine e mai bolnav și cine e mai sărac.

Bursele nu sunt un moft, sunt pentru unii studenți singura șansă la educație. A le avea un semestru, după care următorul să nu știi precis ce se întâmplă, e o povară de care un copil nu ar trebui să se îngrijoreze, iar medicina e o facultate suficient de solicitantă încât să nu fie atât de permisivă să te poți și angaja în paralel, randamentul în astfel de situații scade semnificativ, pe când focusul nostru ar trebuie să fie să producem medici buni și pregătiți. Îngrijorarea financiară nu face altceva decât să divizeze și redirecționeze atenția și timpul studentului de la pregătirea sa, la supraviețuirea sa. Cred că există și alte modalități de a eficientiza bugetul decât vitregirea educației. 

Kendo, congrese internaționale, workshopuri, activități de voluntariat în cadrul unor asociații profesionale - cum ai reușit să îmbini toate acestea cu un program atât de solicitant?

Disciplina este diferența dintre ce vrei acum, și ce vrei mai mult. Au fost si momente în care mi-am pierdut profund motivația, când mi s-a părut că poate vreau prea multe lucruri deodată. Acela e momentul în care au intervenit cei din jurul meu. Profesori care și-au făcut timp pentru mine. Antrenori care nu m-au lăsat să renunț. Mentori care mi-au devenit familie. Prieteni care mi-au susținut ambițiile nebunești. Toți aceștia mi-au arătat că mai pot un pic.

Chiar și cei care au vrut să mă convingă că poate ar trebui să renunț au avut un rol pozitiv, m-au provocat să mai încerc. O prioritizare segmentară a fost ceea ce m-a ajutat mult, folosind principiul “câte o zi pe rând”. Mi-am împărțit întotdeauna taskurile în funcție de fiecare următor lucru care e important să fie îndeplinit, fie ea competiție, fie el examen, fie el eveniment. E adevărat că de cele mai multe ori nu mai ajungeam și la partea cu mâncatul și dormitul, dar le recuperam pe parcurs. Nu am vrut să renunț la nimic din ceea ce fac pentru că toate se completează, formându-mă ca un întreg. 

Motto-ul tău “if everything is my teacher, anywhere can be my dojo” - este o reflecție clară a filosofiei tale de viață. Cum s-a tradus acest principiu în alegerile tale de zi cu zi?

Nu există limitare în timp și spațiu pentru învățare. Oricine și orice are ceva de oferit pentru cei care au ochi să privească. Totodată, deși îl consider un principiu demn de urmat, încurajez selectivitatea informațiilor în concordanță cu ceea ce își dorește fiecare să devină. 

Unele lecții trebuie să rămână doar la stadiul de “așa nu”, și sunt constructive, dar e bine să punem anumite limite care să ne mențină cadența către obiectivele propuse.  

După o perioadă atât de activă în cadrul facultății, în ce direcție dorești să îți continui drumul profesional - practică clinică, sănătate publică, cercetare, sau poate o carieră internațională?

Îmi doresc să mă întorc acasă și să deschid o clinică de opinia 1 pentru animale de companie, dar considerând zona, știu că va fi de lucru și cu animalele de rentă uneori. E o zonă care are nevoie de medici, e o zonă cu potențial enorm din punctul meu de vedere.

Managementul clinic este ceea ce mă pasionează cel mai mult la momentul actual și mi-ar plăcea în mod deosebit ca în timp să devin lector pe subiectul acesta. Mentorii mei, Dr. Alexandru Vițălaru, Dr. Alina Ștefănescu, Dr. Ana-Maria Boncea, ș.a. reprezintă un model și o inspirație pentru mine atât în viața profesională cât și în cea personală. 

Te gândești să te specializezi în România sau în străinătate? Ce criterii contează cel mai mult pentru tine în alegerea viitorului profesional?

Nu îmi doresc să plec din țară, nu pe termen lung cel puțin. Dacă am oportunități de dezvoltare în străinătate, le voi accepta cu drag, dar aș dori să muncesc aici. România are nevoie de profesioniști în toate domeniile de activitate. 

Cele mai importante criterii pentru mine în alegerea viitorului profesional sunt oamenii cu care lucrez, și potențialul financiar în funcție de dinamica pieței. 

Dacă ai putea schimba ceva esențial în sistemul educațional veterinar din România, care ar fi acel aspect și de ce?

Mi-e greu să aleg un singur lucru, dar probabil că aș alege implementarea unui mod de specializare puțin mai restrâns decât ceea ce se întâmplă la momentul actual. Considerând că absolvim cu titlul de masterat inclus, poate că ultimul an de studiu ar deveni mai eficient dacă am avea oportunitatea de a ne alege perfecționarea fie pe animale de companie / noi animale de companie, sau animale de rentă.

Dacă studenții ar avea opțiunea ca spre finalizarea studiilor să poată învăța lucrurile doar cu puțin mai țintit pe subiectul care îi pasionează, aș vrea să cred că ar crește randamentul profesional și am reuși să acoperim necesarul de medici, care să și fie mai bine pregătiți pe subiectele unde își doresc să activeze. 

Ce le-ai spune bobocilor de la FMV care visează să aibă o experiență completă ca studenți - nu doar ca viitori medici, ci și ca oameni activi în comunitate?

Implicați-vă!!! Chiar și atunci când asta înseamnă să vă părăsiți zona de confort. Asumați-vă riscul de a încerca. Chiar și dacă falimentați de un milion de ori încercând. A închide ochii la ceea ce nu merge bine, doar pentru a nu crea situații conflictuale, nu va aduce schimbarea ca prin minune. A fi un medic bun este foarte important, și vă încurajez să acordați deosebită importanță pregătirii academice, însă fără calitatea umană, competențele medicale își pierd valoarea. Cei mai “compleți” medici veterinari pe care i-am cunoscut vreodată, au un lucru comun - suflet.

Primește ultimele noutăți veterinare

Abonează-te la newsletterul săptămânal Veterinarul.ro

În fiecare luni îți trimitem pe e-mail cele mai importante știri și articole din domeniul veterinar.

Mă Abonez