Febra aftoasă: simptome, transmitere și importanța recunoașterii rapide

Febra aftoasă este o boală infecțioasă virală extrem de contagioasă, care afectează animalele cu copite despicate, cum sunt vacile, porcii, oile și caprele. Deși nu reprezintă un pericol pentru sănătatea umană, febra aftoasă are un impact economic major, din cauza pierderilor în producția de lapte și carne, restricțiilor comerciale și costurilor de combatere a bolii.

Etiologia: Ce virus cauzează febra aftoasă?

Agentul patogen al febrei aftoase este un virus din familia Picornaviridae, genul Aphthovirus. Acest virus are șapte serotipuri imunologic distincte:

A
O
C
SAT1
SAT2
SAT3
Asia1

Aceste serotipuri nu oferă imunitate încrucișată între ele. Cu alte cuvinte, un animal infectat cu un serotip nu este protejat față de celelalte. Serotipul C nu a mai fost detectat din 2004 și este considerat în prezent extinct.

De ce apar noi variante ale virusului?

Virusul febrei aftoase suferă mutații frecvente, cauzate de:

replicarea sa virală,
recombinări genetice,
presiunea de selecție din partea gazdelor infectate.

Aceste mutații duc la apariția unor noi tulpini, ceea ce face controlul bolii mai dificil, mai ales în regiunile endemice. Virusul febrei aftoase este rezistent în mediu, ceea ce contribuie la răspândirea sa rapidă.

Factor	Rezistență

Temperatură

Se păstrează prin refrigerare și congelare. Este inactivat progresiv la temperaturi >50°C. Gătirea cărnii la o temperatură de 70°C timp de 30 de minute distruge virusul.

pH	Inactivat rapid la pH sub 6,0 sau peste 9,0.

Dezinfectanți eficienți

Hidroxid de sodiu (2%), carbonat de sodiu (4%), acid citric (0,2%), acid acetic (2%), hipoclorit de sodiu (3%), dioxid de clor, peroximonosulfat de potasiu.

Rezistență ridicată

La iodofori, compuși de amoniu cuaternar și fenoli – mai ales în prezența materiei organice.

Supraviețuire

Virusul dispare din mușchiul cu pH <6 (după rigor mortis), dar poate supraviețui în ganglioni limfatici, măduvă osoasă, lapte nepasteurizat, furaje contaminate și în mediul umed și răcoros chiar până la 1 lună. Virusul rezidual poate supraviețui în lapte și produse lactate după un singur ciclu de pasteurizare (72 °C), dar este inactivat prin pasteurizare la temperaturi foarte ridicate. Supraviețuiește uscării și poate persista timp de câteva zile sau săptămâni în materia organică la temperaturi scăzute și umede. Poate persista în furajele contaminate și în mediu timp de până la o lună, în funcție de condițiile de temperatură și pH.

Epidemiologie: Cine este afectat?

Specii sensibile:

Bovinele – principala gazdă
Porcinele – excretă de 1000 ori mai mult virus decât bovinele
Ovine și caprine
Bivolii de apă (Bubalus bubalis)
Specii sălbatice cu copite despicate: cerbi, antilope, mistreți, girafe
Bivolii africani – sunt purtători pe termen lung ai serotipurilor SAT

Cum se transmite febra aftoasă?

Mod de transmitere	Explicație
Contact direct	Între animale infectate și receptive, mai ales prin aerosoli
Contact indirect	Prin obiecte, mâini, încălțăminte, îmbrăcăminte, vehicule
Alimentație	Porcii pot contracta virusul prin hrănire cu carne contaminată (swill feeding)
Lapte contaminat	Vițeii pot fi infectați prin laptele mamelor
Spermă infectată	Prin însămânțare artificială
Aerosoli la distanță mare	Virusul se poate răspândi până la 60 km pe uscat și 300 km peste apă în condiții favorabile

„Omul poate găzdui virusul febrei aftoase în tractul respirator timp de 24-48 de ore, ceea ce conduce la practica obișnuită de 3 - 5 zile de carantină personală pentru personalul expus în instalațiile de cercetare. În timpul unui focar activ, aceasta poate fi redusă la o perioadă de o noapte, după un duș și un șampon complet, schimbarea hainelor și expectorație", se arată în raportul Organizației Mondiale a Sănătății Animale.

Surse de virus

Animale în incubație sau bolnave clinic
Toate secrețiile: aer expirat, salivă, urină, fecale, lapte, lichid vezicular, lichid amniotic
Carcase, produse din carne (cu pH >6)
Animale purtătoare: pot rămâne infectate în faringe peste 28 de zile (în special bovinele și bivolii africani)

Semne clinice la bovine (vaci)

Boala începe cu simptome generale, cum ar fi:

nas uscat și cald,
febră,
congestie la nivelul membrelor și mameloanelor.

Apoi, pot fi observate simptome la nivelul:

cavitatea bucală – salivare excesivă, dificultăți la masticație, însoțită de scrâșnetul dinților, mișcarea buzelor și limbii (plescăit), vezicule care se rup rapid, urmate de ulcerații ce se vindecă în 3–5 zile dacă nu apar complicații bacteriene;
copite: localizarea podală este caracterizată în faza timpurie de congestia spațiului interdigital și a bureletului coronarian. Regiunea devine ușor tumefiată și dureroasă, mersul este greoi și ezitant apoi apar papule, urmate de vezicule, la nivelul tegumentului interdigital și al bureletului coronarian
uger/mameloane – Pielea fină a mamelei se tumefiază și devine hipersensibilă. Aftele mici, izolate, confluează mai ales pe vârful mameloanelor, formând o telită veziculară acută. Aftele se rup la scurt timp de la apariție, lăsând o zonă denudată roșie ce se acoperă de cruste de culoare brună. Cicatrizarea este lentă, în funcție și de suprafața interesată. Adesea apar complicații prin infecții bacteriene secundare.

Semne clinice la ovine și caprine (oi și capre)

Semnele sunt, de regulă, discrete și pot trece neobservate:

stare generală alterată – febră, lipsă de apetit;
cavitatea bucală – veziculele apar la gură ca vezicule rare, fine, plate, de dimensiuni mici, mai ales pe bureletul gingival
membre – veziculele sunt, de asemenea, mici, cu evoluție scurtă, cu aglutinarea perilor din jurul coroanei și cu șchiopătat
mamelon – rareori afectat, leziunile fiind dificil de observat.

Boala la aceste specii are, în general, o evoluție scurtă, forme atipice și se vindecă rapid.

Semne clinice la porcine (porci)

La porci, boala poate fi severă, mai ales la tineret:

debut – febră mare, lipsă de apetit, dificultăți de deplasare, decubit;
cavitatea bucală – vezicule la rât, rare pe limbă sau gingii;
picioare – vezicule pe spațiul interdigital, călcâi și burelet, care se pot complica cu dezongulare (căderea unghiilor), mers în genunchi și durere intensă (guițături);
uger – la scroafele lactante apar leziuni dureroase, ce duc la refuzul suptului de către purcei, provocând mortalitate ridicată la sugari.

De ce este importantă recunoașterea timpurie?

Febra aftoasă se răspândește rapid și poate afecta până la 100% dintre animalele dintr-un efectiv. Identificarea timpurie și notificarea medicului veterinar sunt esențiale pentru a preveni extinderea bolii.

surse:

woah.org

ansvsa.ro