Luni, Aprilie 29, 2024

Exclusiv pentru Medici Veterinari

Rezumat:

Sistemele informatice au un impact deosebit atat asupra societatii in ansamblu, cat si la nivel individual, pe domenii de activitate, sau pe structuri ale ansamblului. Sistemele informatice au capatat in timp o importanta deosebita pentru existenta si dezvoltarea activa a organizatiilor, depasind stadiul unor utopii, capricii sau a unor bunuri de lux, asa cum au fost privite initial.


Activitatile desfasurate intr-o organizatie devin, in timp, din ce in ce mai complexe si ineficiente folosind metodele traditionale. Tehnologia informatiei, precum si importanta si forta pe care sistemele informatice le-au capatat in decursul ultimilor ani, au un rol major in simplificarea tuturor activitatilor curente si in cresterea eficientei muncii.

Implementarea de sisteme informatice implica schimbari majore in entitatile organizationale precum si in relatiile de munca, acestea aflandu-se  intr-o continua dezvoltare, devind din ce in ce mai complexe si mai sofisticate.
LIMS-ul reprezinta sistemul de management al informatiilor de laborator, mai precis este un software ce are la baza activitatea de laborator.
Sistemul informatic integrat AtlasVetLIMS este destinat managementului complet al activitatii si informatiilor din laboratoarele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, acesta reprezentand un element esential in calitatea actului analitic si in prelucrarea informatiilor de laborator.

Utilizarea celor mai moderne tehnologii si platforme pentru achizitia, stocarea, procesarea, prezentarea si comunicarea datelor, fac din sistemul informatic AtlasVetLIMS un instrument puternic si flexibil de management, oferind posibilitatea de interconectare intre puncte diferite de lucru si institutii similare.

In laboratoarele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor moderne sunt obtinute mari cantitati de date si informatii cauzand deseori probleme semnificative, in gestionarea acestora ape­landu-se la noi metode care sa raspunda acestei situatii.

Implementarea sistemului informatic AtlasVetLIMS, prin facilitatile de prelucrare a datelor in timp real si prin suportul informational necesar in luarea deciziilor, va conduce la o maxima eficientizare a activitatii analitice si manageriale.

Aplicatia LIMS acopera toate procesele de lucru din cadrul laboratoarelor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, de la inregistrarea cererilor de analize, receptia si subesantionarea probelor, alocarea activitatilor in laborator, pana la eliberarea buletinelor de analiza si generarea rapoartelor specifice.
Ca prima functie a majoritatii laboratoarelor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, sistemul furnizeaza informatii valide sub constrangeri de timp, permitand astfel luarea rapida a deciziilor si imbunatatirea substantiala a nivelului de acces la date pentru toate persoanele implicate.

Cateva dintre beneficiile implementarii sistemului AtlasVetLIMS sunt:

  • l Comunicarea informatiilor in timp real intre institutiile implicate;
  • l Acces in timp real la informatii;
  • l Generare automata de rapoarte si statistici predefinite sau configurabile;
  • l Tiparirea rapida a documentelor specifice direct din sistem;
  • l Partajarea resurselor cu alte sisteme informatice duce la diminuarea costurilor resurselor materiale, umane, precum si a timpului alocat introducerii datelor deja existente;
  • l Interoperabilitatea cu celelalte sisteme informatice in domeniu (interfatarea cu celelalte sisteme: SNIIA, SIIE - reprezinta un  element esential pentru realizarea cu succes a unui sistem informatic veterinar  national integrat);
  • l Stocarea unui volum mare de informatie fara sa fie nevoie de arhivarea obisnuita, traditionala;
  • l Fluxul complet informatizat al operatiunilor (abilitatea de a capta, stoca, transfera si prelucra date);
  • l Asigurarea unei comunicari simple si sugestive, construirea de prezentari eficiente si oferirea posibilitatilor de interactivitate;
  • l Orientarea catre actiunile preventive si nu corective;
  • l Imbunatatirea calitatii informatiilor pe masura ce toate instrumentele analitice sunt integrate;
  • l Suport pentru sistemele de management al calitatii (ex: ISO 17025);
  • l Asigurarea trasabilitatii probelor analizate, prin etichetarea cu coduri de bare.

Toate aceste beneficii pot duce in final la o imbunatatire generala a eficientei activitatii laboratoarelor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor si a institutelor veterinare.
Sistemul AtlasVetLIMS ofera, de asemenea, un set complet de date referitoare la sanatatea si bunastarea animalelor, la salubritatea produselor de origine animala si nonanimala, acoperind intregul flux, de la exploatatie, abatorizare, procesare, pana la consumatorul final.

In ceea ce priveste implicatiile fortei de munca, implementarea cu succes a acestui sistem integrat nu se rezuma doar la achizitionarea unui software, ci necesita dezvoltarea continua, implicarea activa si pregatirea profesionala a intre­gului personal din sistemul sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor.

Aplicatia AtlasVetLIMS implementata la nivel national va fi principalul furnizor de informatii pentru practicarea medicinei veterinare bazata pe informatie, dar si pentru fundamentarea deciziilor si a politicilor de dezvoltare la nivel central si local.