Labradorii retriever sunt cunoscuți pentru apetitul lor ridicat, iar un nou studiu genetic arată că această trăsătură are o bază comună cu obezitatea umană. Cercetătorii au descoperit că genele care influențează predispoziția la supraponderabilitate la această rasă sunt, în mare parte, aceleași care contribuie la creșterea în greutate la oameni. Studiul oferă noi perspective asupra modului în care genetica influențează apetitul și controlul greutății, evidențiind provocările pe care le întâmpină atât câinii, cât și oamenii în menținerea unei greutăți optime.

Reputația labradorilor retriever ca fiind lacomi a determinat cercetătorii să se concentreze asupra acestei rase. Se știe că genele sunt responsabile pentru 40-70% din obezitatea umană, restul fiind influențat de experiențele de viață. ADN-ul a fost extras din mostre de salivă trimise de proprietarii de câini interesați. La mai bine de un deceniu de la primirea primelor probe, rezultatele sunt remarcabile: câinii nu doar că împart locuința cu stăpânii lor, ci și anumite gene asociate obezității. Primele cinci gene identificate ca factori de risc pentru creșterea în greutate la labradori au fost, de asemenea, implicate în obezitatea umană.

Această suprapunere genetică nu este surprinzătoare, având în vedere că atât oamenii, cât și câinii au evoluat în contexte caracterizate de cicluri de foamete și abundență alimentară. Ambele specii dispun de mecanisme cerebrale care reglează foamea și sațietatea pentru a menține echilibrul energetic.

Deși adesea grăsimea este privită ca o problemă, aceasta are un rol important în stocarea energiei pentru perioadele cu acces redus la hrană. Genele influențează aceste mecanisme, dar întrebarea este cum.

Un factor cheie în înțelegerea acestui aspect îl constituie selecția atentă din procesul de creștere a câinilor. Aceasta a dus la faptul că identificarea genelor responsabile pentru anumite trăsături - inclusiv obezitatea, care este determinată de multiple modificări genetice - a devenit mult mai facilă.

Obezitatea este o problemă reală pentru mulți câini, iar cercetările nu au fost realizate doar în beneficiul acestora, ci și pentru a contribui la înțelegerea obezității umane.

Genele cele mai relevante pentru obezitatea labradorilor nu au fost printre primele identificate în studiile genetice despre obezitatea umană. Ele au fost considerate anterior ca având un impact minor asupra greutății umane. Totuși, studiile asupra câinilor au arătat că aceste gene ar putea avea o influență mai mare decât se credea inițial și merită investigații suplimentare.

Un exemplu semnificativ este gena DENND1B, care s-a dovedit a avea un impact major asupra obezității la labradori. Câinii purtători ai versiunii problematice a acestei gene aveau cu aproximativ 8% mai multă grăsime corporală, deși efectul la oameni este mai subtil.

Se pare că DENND1B joacă un rol anterior nerecunoscut în reglarea greutății corporale prin intermediul creierului, atât la câini, cât și la oameni. Leptina, un hormon produs de celulele adipoase, semnalează creierului nivelul de rezerve energetice din organism. Cu cât există mai multă grăsime, cu atât este produsă mai multă leptină. Acest hormon acționează prin activarea receptorilor melanocortinei, reducând foamea și sporind consumul de energie. Sistemul reglează aportul alimentar astfel încât organismul să poată face față perioadelor de foamete și să limiteze consumul în perioadele de abundență.

Studiul a demonstrat că DENND1B este produsă în creier alături de receptorii melanocortinei și influențează semnalizarea acestora. Deși există încă multe aspecte de elucidat, această descoperire este importantă, mai ales că stabilirea unei conexiuni între o genă și mecanismele sale moleculare este un proces complex. Deși DENND1B nu este în prezent o țintă directă pentru tratamentele împotriva obezității, există medicamente care vizează receptorii melanocortinei, ceea ce face ca înțelegerea acestui mecanism să fie extrem de valoroasă.

Pe lângă analiza funcției DENND1B, câinii din studiu au fost evaluați în funcție de riscul genetic de obezitate, calculat pe baza mai multor modificări genetice. Proprietarii au completat un chestionar privind apetitul câinilor, nivelul lor de activitate și restricțiile alimentare impuse de stăpâni.

Rezultatele au indicat că riscul genetic este puternic corelat cu un apetit crescut: câinii cu risc ridicat erau mai predispuși să cerșească mâncare, să caute resturi și să mănânce aproape orice.

Genele fac mai dificilă menținerea unei greutăți optime

Câinii cu risc genetic scăzut din studiu erau slabi sau doar ușor supraponderali, iar acest lucru nu se datora neapărat stăpânilor, ci mai degrabă faptului că acești câini aveau tendința de a-și menține greutatea optimă fără restricții stricte privind hrana sau exercițiile fizice.

Pe de altă parte, câinii cu risc ridicat puteau fi menținuți la o greutate sănătoasă, dar acest lucru necesita un efort constant din partea stăpânilor. Aceștia trebuiau să fie extrem de vigilenți pentru a preveni consumul excesiv de hrană și să reziste tacticilor de cerșit ale câinilor.

Aceeași situație se aplică și în cazul oamenilor. Persoanele cu gene care predispun la obezitate tind să aibă un apetit mai mare, ceea ce le face mai dificilă menținerea unei greutăți sănătoase. Cei care rămân slabi nu sunt neapărat mai disciplinați, ci pur și simplu nu trebuie să depună același efort pentru a controla aportul alimentar.

Ar trebui însă să eliminăm aceste gene ale obezității? Categoric nu. Un exemplu concludent vine din studiul labradorilor ghid, care au prezentat un risc genetic mai ridicat de obezitate decât labradorii de companie.

Acești câini, fiind unii dintre cei mai performanți din punct de vedere al dresajului, oferă o perspectivă asupra motivului pentru care lăcomia a devenit atât de prevalentă în genomul lor. Se pare că apetitul crescut îi face mai motivați și mai ușor de antrenat, ceea ce reprezintă un avantaj major pentru câinii de asistență. Un proprietar de câine ghid a rezumat perfect acest fenomen: „Iubesc acești câini pentru că sunt atât de ușor de dresat – ar face orice pentru un biscuit.”

Sursa: ohys.org

 Articole cu același subiect: