Studentii de la medicina veterinara sunt mai susceptibili la depresie decat colegii lor de la medicina umana, elevii de liceu si populatia generala, conform unor studii colaborative recente realizate de cercetatorii de la Universitatea de Stat din Kansas. 

Mac Hafen, medic si sef de lucrari la Facultatea de Medicina din Cadrul Universitatii de Stat din Kansas, precum si cercetatori de la Universitatea de Stat din Kansas, de la Universitatea din Nebraska si de la Universitatea din Carolina de Est, au decis sa analizeze mai atent depresia si anxietatea din randul studentilor la medicina veterinara. Desi sanatatea mintala a studentilor la medicina umana a fost studiata pe larg, acelasi tip de studii nu a fost intreprins si pe studentii de la medicina veterinara. In plus, majoritatea cercetarilor veterinare legate de depresie implica proprietarii de animale, nu si medicii sau studentii veterinari.

„Speram sa putem anticipa factorii care contribuie la accentuarea depresiei, astfel incat sa putem interveni si imbunatati insasi viata studentilor”, sustine Hafen, care a petrecut cinci ani cercetand bunastarea si sanatatea mentala a studentilor la medicina veterinara.

O data pe semestru, cercetatorii au facut un sondaj anonim printre studentii veterinari aflati in etape diferite ale studiului academic. Sondajul a facilitat descoperirea incidentei depresiei si intelegerea conexiunii dintre aceasta si volumul de stres la care sunt supusi studentii veterinari in timpul ciclului de studiu de patru ani. 

In timpul primului an de studiu, 32% dintre studentii veterinari monitorizati au manifestat semne ale depresiei, comparativ cu 23% dintre studentii la medicina umana, care au manifestat simptome evidente, evidentiate de alte studii.

Cercetatorii au mai descoperit si faptul ca studentii veterinari experimenteaza o incidenta mai mare a depresiei inca din primul semestru al primului an de studiu. Incidenta depresiei lor pare sa creasca si mai mult pe parcursul anilor doi si trei de studiu. In timpul anului patru, incidenta depresiei scade pana la nivelul celei din primul an de studiu.

Hafen sustine ca mai multi factori pot contribui la incidenta mare a depresiei la studentii veterinari. Medicii veterinari sunt supusi unor factori de stres care nu ii afecteaza si pe medicii umani, precum discutarea frecventa despre eutanasie cu clientii. Desi ambele programe de studiu sunt intense, veterinarii trebuie sa studieze mai multe specii animale in loc sa se concentreze doar pe corpul uman. Lupta pentru a echilibra serviciul cu studiul si cu viata personala duce, de asemenea, la o incidenta mai mare a depresiei.

Hafen sustine ca diferentele intre sexe pot juca, de asemenea, un rol in acest fenomen, desi astfel de afirmatii nu au fost concludente pana acum. In timp ce in facultatile umane cele doua sexe par sa aiba repartizare uniforma, aproximativ 75% dintre studentii la medicina veterinara sunt de sex feminin. Studiile nationale indica faptul ca femeile sunt de doua, pana la trei ori mai susceptibile decat barbatii la tulburari de dispozitie.

Studiile echipei de cercetare au descoperit si alti factori legati de incidenta mare a depresiei, inclusiv: dorul de casa parinteasca, lipsa sigurantei legate de asteptarile profesionale, senzatia de inadaptare si sanatatea fizica. Cercetatorii au rugat studentii sa isi evalueze propria stare de sanatate pentru a determina perceptia lor despre propria sanatate generala. Studentii care erau mai multumiti de propria lor sanatate prezentau un grad mai mic de depresie.

Insa studiile nu au relevat doar aspecte negative; acestea au oferit interventii si mijloace prin care facultatile veterinare si personalul acestora sa poata ajuta studentii care se lupta cu depresia si anxietatea. O parte dintre aceste mijloace includ: 

• Oferirea de asteptari mai realiste studentilor veterinari, in special celor aflati in primul an de studiu.
• Sponsorizarea evenimentelor si organizatiilor care pot ajuta la imbunatatirea starii de spirit.
• Empatizarea cu studentii si cu temerile lor legate de studiu.

Cercetatorii sunt optimisti prin faptul ca ajutand studentii veterinari sa aiba grija de sanatatea lor mentala, acestia devin mai pregatiti pentru a-si ajuta mai tarziu clientii.

„Speram sa putem identifica cateva cai prin care am putea ajuta la ameliorarea depresiei si simptomelor acesteia, precum si a anxietatii care poate aparea”, sustine Hafen.

Cercetatorii au publicat deja doua articole in Jurnalul de Educatie Medicala Veterinara, legate de munca lor, pregatindu-se in prezent sa publice inca o lucrare stiintifica. 

Hafen mai lucreaza in prezent la alte proiecte stiintifice care studiaza fenomenul pierderii animalelor de companie. Acesta, impreuna cu cercetatori de la Universitatea din Nebraska, a intervievat proprietari de animale care au experimentat pierderea unui animal, pentru a intelege mai bine acest tip de depresie. Acestia continua sa colecteze informatii empirice pentru acest studiu si sa analizeze descoperirile.

„Mi-am facut o idee despre procesul de deplangere din propria mea activitate clinica”, sustine Hafen. „Insa dorim sa privim aceste informatii si din alte puncte de vedere decat cel empiric”.

Alti cercetatori de la Universitatea de Stat din Kansas implicati in acest proiect sunt: Bonnie Rush, profesor si sef de lucrari la disciplina de Știinte Clinice, si Susan Nelson, profesor asociat de Știinte Clinice.