În anul 2025, Andy Bell și Paula Ledesma, de la Universitatea din Glasgow, au primit finanțare din partea BSAVA PetSavers pentru un proiect de cercetare destinat studenților, în domeniul analgeziei canine. Brandi Butler, studentă la medicină veterinară, descrie proiectul său, intitulat „Cercetare privind analgezia canină: o evaluare de laborator a SCN10A ca țintă analgezică în neuronii senzoriali canini”.

Acest proiect a investigat ținte noi pentru ameliorarea durerii, la nivelul țesutului canin. Durerea este o problemă frecventă la câini și, în general, în domeniul medicinei veterinare, apărând adesea în paralel cu numeroase procese patologice și afecțiuni. În plus, gestionarea durerii la pacienți este deosebit de importantă pentru multe proceduri de rutină, atât chirurgicale, cât și non-chirurgicale.

Deși pe piață există în prezent numeroase forme de medicamente analgezice, acestea sunt adesea ineficiente și au o gamă largă de efecte secundare. Cercetările recente din medicina umană s-au concentrat pe crearea unei noi clase de medicamente analgezice care vizează neuronii senzoriali localizați în sistemul nervos periferic, în special o clasă specifică de neuroni senzoriali numiți nociceptori. Acești nociceptori inervează diverse țesuturi ale corpului și sunt responsabili de transmiterea semnalelor de durere către sistemul nervos central.

La nivelul nociceptorilor sunt exprimate diferite grupuri de canale de sodiu voltaj-dependente. Aceste canale de sodiu sunt responsabile de generarea potențialelor de acțiune și, în cele din urmă, de transmiterea semnalelor de durere de la sistemul nervos periferic către cel central. În medicina umană, a fost aprobat recent un medicament nou, numit Suzetrigină, care acționează asupra unui canal de sodiu specific, Nav1.8. Scopul acestei noi opțiuni terapeutice este de a viza canalul de sodiu Nav1.8, acționând ca blocant al canalului de sodiu și, astfel, prevenind pătrunderea sodiului în celulă. În absența pătrunderii sodiului, celula nu atinge pragul necesar pentru a genera un potențial de acțiune. Prin urmare, transmiterea semnalelor de durere de la sistemul nervos periferic către cel central nu mai are loc, ceea ce reduce percepția conștientă a durerii. Deși acest medicament a fost aprobat în medicina umană, există foarte puține cercetări care evaluează canalul Nav1.8 ca posibil medicament terapeutic la câini. În studiul nostru, ne-am propus să identificăm dacă acest canal de sodiu reprezintă o țintă viabilă și pentru pacienții canini, așa cum este și la oameni.

Procesul nostru de cercetare

Pentru a evalua prezența canalelor de sodiu Nav1.8 la câini, am folosit tehnica de hibridizare fluorescentă in situ prin reacție în lanț de hibridizare, cunoscută sub numele de HCR Gold FISH, pentru a examina exprimarea genei SCN10A, gena care codifică Nav1.8, la nivelul ganglionilor rădăcinii dorsale la câini.

Tehnica HCR Gold FISH ne permite să aplicăm sonde fluorescente pe mostrele noastre. Aceste sonde sunt secvențe specifice de ARN, formulate astfel încât să se complementeze cu o secvență țintă specifică. După ce se leagă de secvența țintă, putem observa mostrele la microscopul cu fluorescență, pentru a vizualiza prezența ARN mesager al genei SCN10A și, astfel, să confirmăm exprimarea acestei ținte în neuronii senzoriali canini.

Am avut mai multe obiective pentru acest studiu, în ansamblu. Primul obiectiv a fost identificarea tipurilor de celule care exprimă SCN10A, pentru a confirma exprimarea acesteia în neuroni și nu în celule non-neuronale. Al doilea obiectiv a fost descrierea caracteristicilor neuronilor care exprimă SCN10A. Dacă aceste canale de sodiu Nav1.8 sunt exprimate în neuroni cu caracteristici similare celor din cazul oamenilor, ne așteptăm să găsim SCN10A în neuronii nociceptivi de diametru mai mic. Ultimul obiectiv a evaluat dacă neuronii care exprimă SCN10A prezintă și co-exprimare pentru TRPV1 (Receptorul Vaniloid de Potențial Tranzitoriu 1), un marker cunoscut pentru nociceptori.

Recent, am prezentat rezultatele noastre la congresul BVA Live, desfășurat în luna iunie, unde am explicat modul în care rezultatele au confirmat ipoteza noastră de lucru. În prezent, ne aflăm în procesul de redactare a unui articol de cercetare.

De la clinică la laborator

Cea mai mare parte a experienței mele veterinare este în domeniul urgențelor pentru animale mici, iar în clinica de urgență, întâlneam adesea animale aflate în stare critică și cu dureri acute severe. Mulți dintre acești pacienți necesitau intervenție chirurgicală imediată. Recunoașterea și tratarea durerii era extrem de importantă, nu doar pentru confortul pacientului, ci și pentru stabilizarea acestuia, astfel încât procedurile chirurgicale să poată fi efectuate. Pe de altă parte, în practica generală, mulți dintre pacienții noștri se confruntau cu durere cronică. Am întâlnit câini care erau deja sub o varietate de medicamente pentru durere, dar care prezentau totuși semne evidente de durere persistentă, chiar și în cadrul planurilor lor actuale de tratament.

Această experiență anterioară mi-a permis să văd, direct, importanța controlului durerii la pacienții noștri veterinari. De asemenea, mi-a subliniat nevoia unor opțiuni noi și alternative pentru gestionarea durerii în medicina veterinară, întrucât gestionarea durerii canine cu medicamentele disponibile în prezent nu este doar ineficientă, ci are și o gamă largă de efecte secundare.

Când am văzut acest proiect de cercetare publicat pe site-ul universității noastre, am fost destul de entuziasmată să aplic, având în vedere interesul meu pentru principiile de bază ale modului în care funcționează medicamentele. Deși eram entuziasmată, eram totodată destul de neliniștită în privința intrării într-un mediu de laborator. Nu aveam nicio experiență anterioară de laborator, doar clinică. Am realizat cât de diferit era acest mediu în comparație cu munca din clinică.

Înainte de începerea proiectului, mi s-a oferit un tur al laboratorului și al unora dintre spațiile în care urma să lucrez. Fiecare spațiu, precum și toate echipamentele din el, îmi erau complet necunoscute. Tehnica HCR RNA-FISH, protocolul pe care urma să îl folosim, îmi era de neînțeles. Chiar și soluțiile pe care urma să le folosim pe parcursul protocolului erau substanțe chimice pe care nu le mai auzisem și nu mai lucrasem cu ele. Recunoscând toate acestea la început, a fost destul de intimidant!

Învățarea laboratorului

Primele câteva săptămâni ale proiectului s-au axat pe obișnuirea cu laboratorul, înțelegerea protocolului și completarea eventualelor lacune de cunoștințe. O mare parte din neliniștea mea a dispărut, întrucât toți cei din laborator erau mai mult decât dispuși să ajute la orice întrebare, iar coordonatorii mei erau încurajatori și dispuși să explice procesul de câte ori era nevoie. Faptul că m-am aflat într-un mediu alături de persoane foarte bine pregătite, amabile și dispuse să învețe pe alții a făcut ca totul să fie ușor de înțeles și, de asemenea, extrem de plăcut.

Ca în orice cercetare, studiul nu a decurs fără dificultăți, iar noi am întâmpinat mai multe aspecte ale protocolului care au necesitat modificări. Depășirea acestor obstacole a contribuit la aprofundarea înțelegerii mele. Multe dintre aceste situații au presupus derularea protocolului într-un mod ușor diferit, ceea ce mi-a oferit o expunere sporită la protocol și la laborator. A fost captivant să încerc să descifrez de ce anumite aspecte nu funcționau așa cum ne așteptam!

Sursa: bsava.com