Un medicament utilizat frecvent în tratarea disfuncției Pars intermedia a hipofizei (cunoscută ca și boala Cushing) la cai ar putea reduce și riscul apariției laminitelor, sugerează un nou studiu publicat în Equine Veterinary Journal. Cercetătorii descriu concluziile drept „încurajatoare”, însă subliniază că alte măsuri de prevenție rămân necesare.

Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea din Melbourne, a comparat efectele mesilatului de pergolid asupra cailor diagnosticați atât cu boala Cushing, cât și cu disfuncție insulinică (ID), față de cei care prezentau doar ID.

Disfuncția Pars intermedia a hipofizei afectează în principal caii mai în vârstă și crește riscul de dezvoltare a laminitelor, mai ales în prezența ID. De asemenea, se crede că forma cea mai comună de laminită în Marea Britanie este asociată cu un nivel crescut de insulină în sânge.

Cercetare colaborativă

Studiul, desfășurat în colaborare cu divizia Spillers a Mars Horsecare, a arătat că, în cazul cailor cu doar ID, pergolidul nu are efect asupra nivelurilor de insulină postprandială, însă la cei cu ambele afecțiuni, medicamentul a redus insulina până la niveluri echivalente cu cele normale.

„Rezultatele sugerează că pergolidul poate reduce cantitatea de insulină produsă ca răspuns la hrană în cazul cailor și poneilor care suferă de sindromul Cushing și ID, însă nu o readuce la normal”, a declarat Sarah Nelson, manager de produs la Mars Horsecare. „Totodată, este important de menționat că zahărul și amidonul pot ridica în continuare insulina la valori anormale, chiar și atunci când animalele sunt tratate cu pergolid. Prin urmare, o dietă săracă în zahăr și amidon rămâne esențială pentru caii cu disfuncție hipofizară intermediară și/sau ID.”

Nelson a mai adăugat: „Întrucât caii cu doar ID nu au răspuns la pergolid, este necesar ca testele pentru disfuncție hipofizară intermediară și ID să fie realizate separat. Tratarea uneia dintre afecțiuni nu presupune automat și gestionarea celeilalte.”

Eficiența pergolidului în prevenția laminitelor

Cercetările s-au desfășurat în statul Victoria, unde 16 cai cu vârste între 15 și 32 de ani au primit mese bogate în amidon. Jumătate dintre aceștia aveau atât disfuncție hipofizară intermediară, cât și ID, iar cealaltă jumătate doar ID. Nivelurile de insulină au fost măsurate înainte și după mese, cu testări repetate după patru săptămâni de tratament cu pergolid și după patru săptămâni fără tratament.

„Posibilitatea ca pergolidul să reducă răspunsul insulinic postprandial la caii și poneii cu disfuncție Pars intermedia a hipofizei este încurajatoare și poate reprezenta un mecanism prin care acest medicament contribuie la reducerea riscului de laminită în rândul ecvinelor afectate. Totuși, gestionarea dietei și alte măsuri rămân importante. Sunt necesare cercetări suplimentare privind efectele dopaminei și ale agenților dopaminergici asupra secreției de insulină”, concluzionează lucrarea.

Sursa: vettimes.com

 Articole cu același subiect: