Este președintele Asociației Veterinare Ecvine din România, pe care a înființat-o alături de alți medici dedicați profesiei, pentru a pune umărul la o pregătire profesională de excepție. Doctorul Iancu Morar și-a început cariera de medic veterinar într-o circumscripție din județul Satu Mare și spune că pasiunea pentru profesie o datorează tatălui său. Și pentru că în familia sa, medicina veterinară se transmite din tată în fiu, la rândul său, Glad Morar a moștenit dragostea de profesie și calcă acum pe urmele doctorului Iancu. Un interviu interesant despre medicina veterinară din România cu doctorul de succes, Iancu Morar.

Când ați început cariera de doctor medic veterinar şi care au fost primele cazuri pe care le-ați avut de tratat ca şi medic?

Profesia de medic veterinar m-a fascinat încă din copilărie. Acest lucru se datorează în primul rând tatălui meu, Victor Morar, care este tehnician veterinar, motiv pentru care contactul cu provocările profesiei a fost precoce şi direct.

Am absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj Napoca în anul 1987 iar primul loc de muncă a fost la circumscripţia Sanitară Veterinară din Medieşu Aurit, Judeţul Satu Mare, ca medic 2, unde mi-am făcut stagiul de 3 ani. Circumscripţia era foarte mare: cuprindea şapte sate şi 4 CAP-uri, cu efective consistente de animale. Am fost impresionat din prima zi de profesionalismul colegului şi ulterior prietenului meu de acolo, medicul veterinar Alexandru Dreanga, dar şi de echipa de tehnicieni, Mircea Pătraşca, Andrei Cădar, Nuţu Medeşan, Ioan Hiripan şi Oti, oameni adevăraţi, pentru care nimic nu era imposibil. Cazuistica era destul de vastă, dar mijloacele de dignostic şi terapie erau limitate.

Contactul cu profesia de ”medic de circă” a fost furtunos, încă din primele zile, am participat la acţiunea de tuberculinare a efectivelor de bovine, vaccinare anticărbunoasă, deparazitare internă şi vaccinare antirabică la câini. Am crezut că nu se mai termină niciodată. Fiind foarte apropiat disciplinei de Reproducţie, imediat după Revoluţie am fost solicitat de coordonatorul acesteia,

Prof. Dr. Ioan Boitor pentru a ocupa postul de asistent la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, unde activez şi în prezent ca şi Conferenţiar.

Cum a fost începutul, când v-ați deschis primul cabinet?

Am deschis primul cabinet veterinar într-un spaţiu închiriat de vreo 50 mp în anul 1995, împreună cu Dr. Korponay Francisc (Ferko), doi tineri entuziasmaţi de profesie, cu suflet mare şi ambiţioşi. Era al 4-lea cabinet din Cluj-Napoca la momentul respectiv, profilat pe animale de companie, fără să refuzăm însă animalele mari, lucru care ne obliga de multe ori să ne prelungim activitatea  şi pe timpul nopţii, pentru urgenţe. Am învăţat multe lucruri din cărţi, desigur străine, uneori operam cu atlasul de chirurgie în faţă, asistat de membrii familiei, mai ales de fiul meu, Glad, care actualmente este tot medic veterinar (se pare că medicina veterinară e o boală transmisibilă în familia noastră). Caii m-au fascinat dintotdeauna. Domeniul reproducţiei fiind cel favorit, reproducţia la cai mi s-a potrivit ca o mănuşă, motiv pentru care mi-am pregătit şi doctoratul în această specialitate. Am fost sprijinit de disciplina unde activam, de stafful acesteia şi mi-a fost de mare ajutor ecograful, unul dintre primele ecografe din ţară, la care am avut acces nelimitat pentru finalizarea studiilor. Am participat la mai multe simpozioane şi congrese internaţionale pe această temă, care m-au făcut să înţeleg unde trebuie să ajungem, care este viitorul acestui sector
de activitate.

Câte ore munciţi pe săptămână şi cum arată o zi tipică de lucru din viaţa dumneavoastră?

Activez la ora actuală pe mai multe planuri. În principal partea didactică, de care nu am putut să mă despart, îmi ocupă cea mai mare parte a timpului, de regulă înainte de masă, urmând ca după-masa să particip la activităţile cabinetelor, în special la clinică, unde se concentrează cazurile mai complicate. Colaborez la cabinet şi clinică cu un colectiv de medici experimentaţi, cu vechime în firmă Sergiu, Mishi şi Rareş, medici tineri, în formare, Meda, Glad şi Cristi, pe care i-am stimulat să se specializeze pe domenii prioritare (medicină internă, radiologie, dermatologie, ortopedie, oncologie, hematologie) şi în care am încredere deplină. Cazurile mai complicate se discută în grup, de regulă cu responsabilii punctelor de lucru, Sergiu şi Rareş. Am organizat în acest fel activitatea pentru a putea face faţă multiplelor activităţi în care sunt implicat.

Weekendurile sunt de obicei afectate cailor, timp în care îmbin utilul cu plăcutul, vizitez fermele cu care avem contracte de asistenţă, actualizez programele profilactice, şi desigur, mă ocup cu prioritate de cazurile de urgenţă, cele care nu-şi găsesc rezolvarea pe teren fiind dirijate la facultate, acolo unde dotările actuale permit intervenţii mai laborioase. Caii mei sunt ultimii pe listă, dar de câte ori mă apropiu de ei mi se umple sufletul de fericire.

Sunteţi în fruntea unei organizaţii de medici veterinari dedicaţi medicinei veterinare pentru ecvine. Cum au fost începuturile AVER şi cu ce a trebuit să vă ”luptaţi” pentru a aduce organizaţia la stadiul în care se află acum?

Asociaţia Veterinară Ecvină a fost proiectată în 2008, când împreună cu un grup de iniţiativă format din cadre didactice şi studenţi ai facultăţii de medicină veterinară din Cluj Napoca am intreprins primele demersuri. S-a născut însă în anul 2010, după un impuls puternic dat de World Horse Welfare, o societate caritabilă din Anglia, cu care am avut o colaborare foarte apropiată, cu contribuţia semnificativă a vechiului grup de iniţiativă la care s-au adăugat medici veterinari tineri, care formează şi acum coloana vertebrală a asociaţiei. Faptul că societatea funcţionează, se datorează mediului favorabil oferit de conducerea USAMV Cluj Napoca şi al FMV Cluj Napoca (rectorul, Prof Dr. Doru Pamfil şi decanul de atunci Prof. Dr Ioan Groza) care ne-au oferit sediul social al asociaţiei şi ne-au sprijinit în organizarea de workshopuri şi conferinţe prin acordarea de spaţii dotate pentru prezentări şi demonstraţii practice. Avem o colaborare apropiată cu herghelia Beclean, unde am şi organizat workshopuri interesante, dar şi cu firmele de medicamente şi tehnică medicală cum ar fi Maravet, Servicii Publice, Vanelli sau Altius. Există o bună colaborare şi cu AMVAC, asociaţie cu o vechime mai mare, bine organizată, împreună cu care am iniţiat secţiunile de cabaline din cadrul binecunoscutelor congrese de la Sinaia.

Am primit sprijin şi încurajare şi de la Colegiul Medicilor Veterinari, Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari pe care de regulă îi cooptăm în acţiunile pe care le organizăm, iar aceste acțiuni sunt cuprinse în programul de pregătire profesională a medicilor veterinari.

Care credeţi că sunt dezavantajele care îngrădesc activitatea medicului veterinar de cai? Cum s-ar putea ele depăşi?

Medicina calului este oarecum particulară. Calul în sine este o specie văzută de mulţi ca fiind mai dificilă, ce să mai vorbim de proprietari. Cel mai mare dezavantaj este faptul că noi, ca profesie, am pierdut zeci de ani prin tratarea cu superficialitate a acestei specii, încă de pe băncile şcolii, nefiind o specie de interes economic. Slaba dezvoltare a echitaţiei din ţara noastră se adugă la capitolul dezavantaje, iar puterea economică a proprietarilor limitează accesul la mijloacele de diagnostic şi terapie actuale. Cu toate acestea, este o vădită tendinţă de ameliorare a acestor neajunsuri: în ultimii ani a crescut mult valoarea genetică a cailor de sport, proprietarii sunt din ce în ce mai instruiţi şi avizaţi, tânăra generaţie pare mult mai interesată de discilinele sportive şi de agrementul ecvestru. Prin Asociaţia Veterinară Ecvină din România, dorim să aducem un plus de profesionalism medicilor veterinari implicaţi în asistenţa la cabaline, conştienţi fiind de faptul că suntem doar la început, dar avem în vedere şi informarea proprietarilor în vederea asigurării condiţiilor optime de creştere şi întreţinere a cailor.

Cum definiţi succesul din perspectiva dumneavoastră?

Cred că succesul ţine de mentalitatea fiecărui individ. El poate fi definit ca atingerea unor scopuri prestabilite. Problema este că viaţa ne oferă noi şi noi provocări pe care ni le putem asuma sau nu, iar cei care şi le asumă - pot câştiga sau pierde.

Cred că un om de succes îşi asumă provocările, proiectele, luptă din toate puterile să le realizeze, este capabil să găsească modalităţile, căile optime de urmat, se adaptează permanent în această lume schimbătoare.

Vă consideraţi un medic veterinar de succes?

În cazul meu particular, pot spune că am ajuns la un nivel pe care nu l-am scontat la începutul carierei. Atât timp cât nu renunţ la proiectele mele, şi ele dau rezultatele aşteptate, atâta timp cât reuşesc să redau sănătatea animalelor bolnave şi am energie să lupt, da, sunt un medic veterinar şi un dascăl de succes.

Dacă ar fi să o luaţi de la capăt, ce aţi face la fel? Ce aţi schimba?

Destinul meu este clar, de medic veterinar. Nu am altă prismă prin care să văd lucrurile şi nu mă văd în altă postură. Pentru mine profesia de medic veterinar este un mod de viaţă şi un hobby, asta e ceea ce ştiu şi vreau să fac.

Care este primul lucru pe care aţi dori să îl ştie un medic veterinar proaspăt ieşit din facultate? Care ar fi cele 5 "reguli" fundamentale pe care ar trebui să le ştie atunci când se gândeşte să-şi deschidă un cabinet?

Tânărul medic veterinar ar trebui să ştie de la bun început că şcoala îi oferă doar scheletul, că pregătirea profesională ţine doar de el şi de nimeni altcineva, cu condiţia să fie receptiv şi perseverent, să-şi recunoască greşelile (inerente) şi să nu le repete.

Deschiderea unui cabinet nu e un lucru extrem de dificil, mai dificil este să-l poţi gestiona. Prin urmare, cea mai impor- tantă „regulă” este să fii conştient de ceea ce urmează. Un cabinet nou e privit de cei mai mulţi clienţi cu scepticism. Un cabinet nou determină o redistribuire a clienţior de la cabinetele mai vechi din vecini. Un cabinet nou are inevitabil o perioadă oarbă, care-ţi solicită răbdarea şi nervii la maxim. Există studii referitoare la criteriile clienţilor în selectarea cabinetelor, studii care arată că distanţa este primul criteriu, urmată fiind de prima impresie, profesionalismul personalului şi dotări. De aceea cred că este foarte important un minim studiu de fezabilitate, eu nu aş deschide un cabinet foarte aproape de altul/altele. Nu aş practica preţuri sub preţul pieţei, deşi s-ar putea crede că preţurile mici ar putea atrage clienţi mai mulţi. Este o concepţie falsă, care nu aduce decât deservicii, venituri mici, dotări modeste sau inexistente.

Paradoxal, preţurile exagerat de mari aduc mai puţine deservicii decât preţurile exagerat de mici, ceea ce nu înseamnă însă că sunt indicate. Zona este foarte importantă, respectiv categoria de locuitori din cartier. Ambianţa plăcută, dialogul cu clienţii sunt mai atractive decât dotările, pentru început... Referitor la dotări, există desigur un minim stabilit de colegiu, însă eu nu aş începe cu tehnică de ultimă oră, până ajungi să o foloseşti cu adevărat, este uzată moral şi se degradează.

Conduita colegială ar trebui să guverneze profesia, aşa cum este stipulată în codul de etică şi deontologie. Nu este nimic mai urât decât defăimarea colegilor, dealtfel stimulată de cei mai mulţi clienţi, iar acest lucru nu aduce decât deservicii profesiei noastre.

 Articole cu același subiect: