Cu un palmares care include stagii în Franța, Germania, Italia, Spania sau Elveția, peste 25 de articole științifice și numeroase participări la conferințe internaționale, recunoașterea obținută prin premiul „Tineri cercetători în Știință și Inginerie” vine ca o confirmare firească a unei activități desfășurate cu consecvență, curiozitate și dedicare.

În interviul de mai jos, Georgiana vorbește sincer despre provocările și satisfacțiile unei cariere în cercetarea veterinară în România, despre echilibrul fragil dintre profesie și viața personală, dar și despre nevoia urgentă de mentorat, colaborare și viziune în mediul academic.

 Felicitări pentru premiul „Tineri cercetători în Știință și Inginerie”! Ce a însemnat pentru tine această distincție? 

Am fost extrem de fericită când am aflat că mă număr printre câștigători. Pentru un medic veterinar, știu că șansele sunt, de cele mai multe ori, limitate, așa că această recunoaștere a contat enorm. A fost, înainte de toate, un sentiment de validare, o confirmare că munca mea este văzută, apreciată și valoroasă.

Care este proiectul sau domeniul de cercetare care a stat la baza acordării acestui premiu?

Nu a fost un proiect punctual, ci mai degrabă activitatea mea constantă de cercetare și implicare academică desfășurată în ultimii zece ani. A fost o recunoaștere a consecvenței, a pasiunii și a evoluției pe termen lung.

Ești implicată activ în cercetare, predare, coordonarea studenților și proiecte internaționale. Cum reușești să gestionezi toate aceste responsabilități?

Așa este, predau la toate cele trei secții (română, engleză și franceză)  și încerc să implic cât mai mult studenții în activitățile de cercetare. Sunt mereu plăcut surprinsă de seriozitatea și deschiderea lor. Nu este ușor, dar reușesc să echilibrez toate aceste sarcini și lucrez extra, cate un weekend pe lună. Organizarea este esențială și încerc să îmi păstrez energia concentrată pe ceea ce contează cu adevărat.

Ce te motivează să rămâi în domeniul cercetării într-un context academic și economic dificil, cum este adesea cel din România?

Am o minte foarte curioasă, iar știința mi se potrivește perfect. Cu toate provocările din jur, nu m-am gândit niciodată serios să renunț. Sunt pasionată de ceea ce fac și îmi oferă satisfacții reale. Relațiile internaționale pe care le-am construit, dar și grupul de tineri parazitologi veterinari pe care l-am inițiat, îmi oferă susținere și sentimentul de comunitate. Ne sprijinim reciproc și asta face o mare diferență.

Care sunt principalele obstacole pe care le întâmpină un tânăr cercetător în medicina veterinară în România?

Cel mai mare obstacol este lipsa mentoratului. Nu prea există cineva care să te ghideze, să îți ofere direcții sau să îți deschidă uși. Din acest motiv am căutat să fac cât mai multe stagii internaționale. La noi, informația este încă tratată ca o resursă „prețioasă”, greu de împărtășit, ceea ce nu ajută la dezvoltarea tinerilor cercetători.

Ce crezi că ar trebui păstrat și ce ar trebui schimbat în modul în care este susținută cercetarea în domeniul medicinei veterinare?

Paradoxal, în România avem un potențial uriaș de cercetare în domeniul parazitologiei veterinare. Avem acces la foarte mult material de studiu, o fauna parazitare extrem de bogata, dar ceea ce lipsește este interesul. În ultimii ani s-a pus accent pe cantitate, nu pe calitate ca un efect direct al presiunii instituționale și al criteriilor birocratice impuse. Cercetarea ar trebui să se bazeze mai mult pe colaborare și echipe funcționale, cel puțin la nivel național. De asemenea, fondurile disponibile sunt limitate sau aproape inexistente, iar obținerea lor este greoaie. Aceste lucruri descurajează inițiativa.

Ce sfat le-ai da studenților sau tinerilor absolvenți care se gândesc să urmeze o carieră în cercetare sau în domeniul academic?

Le-aș spune să aleagă ceea ce îi face fericiți. Banii nu sunt totul. Este important să găsești împlinire și în munca pe care o faci. Cercetarea nu este pentru toată lumea, dar dacă simți că ai această chemare, cu siguranță vei reuși. Satisfacțiile vin, chiar dacă nu întotdeauna imediat.

Ești asistent universitar, rezident în cadru unui program european de Diplomat în Parazitologie Veterinară și mamă. Cum reușești să echilibrezi viața profesională cu cea personală, mai ales într-un ritm atât de intens?

Jobul meu principal este acela de a fi mama Anei, ea este totul meu. Apoi, sunt cadru didactic și cercetător. Am avut o perioadă scurtă la începutul carierei, cam doi ani, în care nu eram mamă. De când o am pe Ana, m-am schimbat complet și, sincer, am devenit mai bună profesional. Sunt foarte organizată și separ clar viața de familie de muncă. Când sunt cu ea, sunt doar a ei. Desigur, au mai fost momente cand m-a insotit pe teren sau mi-a tinut companie in laborator. Sigur că uneori rămân în urmă cu sarcinile de serviciu, dar la birou profit de fiecare minut. Nu este ușor să faci toate aceste lucruri ca femeie și mamă implicată, mai ales dacă vrei să le faci bine.

A fost vreun moment în care te-ai gândit să renunți? Ce te-a ajutat să mergi mai departe?

Nu, nu m-am gândit niciodată cu adevărat să renunț la cercetare sau la partea didactică. Am crescut în România și simt o nevoie profundă de a contribui, de a oferi noilor generații ceea ce eu nu am primit: ghidare, sprijin real și formare completă. E greu, dar îmi place mult prea mult ceea ce fac ca să pot renunța. Și apoi, exact când mă încearcă uneori gânduri de resemnare sau schimbare radicală, apare câte un premiu ca acesta… și îmi recapăt energia :)

Care este cea mai mare satisfacție profesională de până acum?

Faptul că am ajuns la un nivel la care pot să ajut alte persoane. Mă bucură enorm când sunt contactată de colegi sau studenți care îmi cer sfaturi sau îndrumare în domeniul cercetării. Asta înseamnă mult pentru mine și mă motivează să merg mai departe.

Ce proiecte de viitor ai în vedere? Există o direcție de cercetare pe care ți-ai dori să o dezvolți mai mult?

Pe viitor, mi-aș dori să mă implic mai mult în zona zoonozelor și a conceptului One Health. Sunt domenii care, în perioada formării mele, erau considerate „old-fashioned”, dar care astăzi sunt mai relevante ca niciodată. Vreau să contribui la redeschiderea acestui interes și să construiesc proiecte relevante în această direcție.

Primește ultimele noutăți veterinare

Abonează-te la newsletterul săptămânal Veterinarul.ro

În fiecare luni îți trimitem pe e-mail cele mai importante știri și articole din domeniul veterinar.

Mă Abonez