Un nou studiu al Institutului de Cercetare Messerli (MFI) de la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena a investigat evoluțiile recente în ceea ce privește îngrijirea hospice și paliativă în medicina veterinară modernă pentru animale mici. În cadrul unor interviuri calitative cu medici veterinari din Austria, Germania și Elveția, care s-au specializat în îngrijirea paliativă a animalelor la sfârșitul vieții sau care oferă explicit acest tip de îngrijire, au fost identificate atât motivația, cât și principalele provocări cu care se confruntă aceștia.

Punctul de plecare al studiului: Animalele de companie sunt pentru mulți oameni prieteni apropiați și membri ai familiei. Dacă, în cazul unei boli grave sau incurabile a unui câine sau a unei pisici, eutanasia era adesea opțiunea rapidă, în prezent există o cerere tot mai mare din partea proprietarilor de animale pentru îngrijire hospice și paliativă a acestor însoțitori. Medicina paliativă are ca scop ameliorarea durerii și a altor simptome clinice, pentru a obține o calitate a vieții cât mai bună – chiar și atunci când vindecarea nu mai este posibilă.

Constatări centrale: „Pentru mine, medicina veterinară nu se încheie atunci când am un diagnostic incurabil, ci atunci începe.” Această declarație reflectă, potrivit autoarei principale Svenja Springer de la MFI, o atitudine larg răspândită printre medicii veterinari intervievați.

Studiul arată că experiențele personale cu propriile animale de companie sau în timpul formării și carierei profesionale sunt un motor esențial pentru specializarea în medicina paliativă. Un citat exemplificativ al unui medic veterinar sună astfel: „Am învățat cu toții – și eu – să nu facem o poveste din asta, să renunțăm, să decidem rațional. Și apoi am constatat cât de mult am suferit după eutanasia propriilor mele animale.” 

Un alt medic veterinar a declarat, în legătură cu motivația sa: „Noi, medicii veterinari, am fost educați să eutanasiem. Și atunci când ai un diagnostic cu un prognostic foarte prost, pur și simplu (...) eutanasiem. Astăzi privesc mult mai nuanțat (...) [proprietarii de animale] doresc de fapt să însoțească animalul lor.” Principiul moral călăuzitor al acestei „însoțiri” se învârte în primul rând în jurul „calității vieții” animalului pacient individual: atâta timp cât aceasta este oferită suficient, mulți dintre cei intervievați nu văd eutanasierea ca fiind necesară.

Întrebări etice

Îngrijirea hospice și paliativă a animalelor de companie ridică „clasice” întrebări de reflecție, dar cu o nouă intensitate: Când calitatea vieții nu mai este suficientă, astfel încât, pentru a preveni suferința, se ia decizia eutanasiei? Sau, spus altfel: Când nu mai este viața „demnă de a fi trăită”? Și cum se poate lua o decizie empatică, dar bazată pe fapte, în cadrul „triadei medicinei veterinare” – animalul pacient, proprietarul și medicul veterinar – care să fie în interesul presupus cel mai bun al animalului?

Datele acestui studiu arată că îngrijirea paliativă a animalelor de companie abordează în mod specific aceste întrebări etice, concentrându-se nu pe vindecare, ci pe însoțirea animalelor și a proprietarilor lor.

Sursă: vetmeduni.ac.at