De la primii pași în carieră, începând chiar cu alegerea unui program de studii, suntem provocați să ne întrebăm: „Este aceasta cu adevărat meseria potrivită pentru mine?”, iar pentru a răspunde la această întrebare ne raportăm la tipare pentru a determina dacă ne potrivim într-un anumit domeniu. Ne întrebăm, pe de-o parte dacă competențele noastre sunt de ajuns pentru drumul ales, dar și dacă trăsăturile noastre de personalitate, dacă pasiunile și interesele noastre, dacă experiențele noastre se află în concordanță cu cele tipice meseriei. Aceste întrebări se leagă de două concepte: autoeficacitatea și nevoia de apartenență.

Autoeficacitatea este definită drept convingerea personală că avem capacitatea de a reuși într-un domeniu, iar potrivit lui Bandura (1997), avem tendința de a ne apropia de domeniile în care ne simțim competenți și de a le evita pe cele în care nu ne simțim competenți. (Tellhed et al., 2017) În același timp, nevoia de apartenență socială ne influențează să alegem acele domenii de activitate în care simțim că ne găsim locul din punct de vedere al unor caracteristici intrinseci. 

Totuși, ce se întâmplă atunci când simțim că suntem competenți în profesia aleasă, dar nu simțim că întrunim caracteristicile tipice ale unei persoane ce activează în domeniu? În acel moment, am putea începe să ne simțim ca un outsider. Acest sentiment poate fi descurajator, ne poate face să ne simțim deconectați de cei din breaslă, de curentul general, să simțim că gândurile și ideile noastre nu se aliniază cu cele ale majorității și, uneori, ne poate face să ne simți izolați și incapabili de a avea performanțe la fel de bune ca ale celorlalți.

Dar haideți să ne acordăm un moment pentru a recunoaște că acest statut de „outsider” ne poate oferi o perspectivă nouă și poate constitui un avantaj. Atunci când ne aflăm „pe dinafară”, suntem capabili să observăm modele și dinamici pe care alții le-ar putea trece cu vederea. Punem la îndoială normele, contestăm ipotezele și provocăm gânduri care pot duce la inovație și schimbare. După părerea noastră, a fi unic nu este un dezavantaj, ci ar trebui să constituie un obiectiv.

Există studii ce arată faptul că nevoia de a fi unic, de a fi diferit de ceilalți, stimulează creativitatea și inovația. (Bekmezci et al., 2022) Persoanele unice, care au o perspectivă „din afară”, sunt adesea în măsură să pună în discuție ideile și practicile stabilite, ceea ce duce la descoperiri creative. Un astfel de exemplu este cel al lui Peter Doherty, singurul medic veterinar laureat cu Premiul Nobel.

Peter C. Doherty este un imunolog și patolog australian care, împreună cu Rolf Zinkernagel a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1996 pentru descoperirea modului în care sistemul imunitar al organismului distinge celulele infectate cu virusuri de celulele normale. (Cf. Enciclopedia Britannica)

O copilărie formatoare

Acesta s-a născut la marginea orașului Brisbane, Australia, însă având rădăcini irlandeze și englezești, acesta nu se potrivea imaginii unui australian tipic, ceea ce l-a determinat să își petreacă timpul desfășurând activități precum lectura. Acesta spune că la școală avea înclinație pentru științele exacte și că materii precum biologia și fizica erau ușoare pentru el, însă pasiunile sale erau mai degrabă îndreptate spre literatură și istorie.

În cele din urmă, acesta a ajuns să studieze medicina veterinară în urma unei vizite la Ziua Porților Deschise organizată de Facultatea de Medicină Veterinară. A fost expus unui mediu divers în timpul studiilor sale, interacționând cu studenți mai în vârstă și din diferite colțuri ale lumii. În această perioadă, și-a descoperit interesul pentru medicină veterinară și biologie, aprofundându-se în ecologie, virologie și imunologie.

Carieră în cercetare

După absolvire, Peter a început să lucreze în Departamentul de Agricultură din Queensland, dar curând a realizat că interesul său se îndrepta mai mult spre cercetare. A lucrat în laboratorul veterinar de stat, unde s-a specializat în epidemiologia bolilor infecțioase. Apoi, s-a căsătorit cu Penny Stephens, o tânără absolventă în microbiologie, și împreună au căutat oportunități internaționale.

După o experiență valoroasă la Moredun Research Institute din Edinburg, Peter a revenit în Australia pentru a-și construi o carieră în imunologie. Lucrând împreună cu cercetători renumiți, a contribuit la descoperiri semnificative în domeniul patogenezei virale, colaborând cu nume mari din domeniu și având oportunitatea de a explora idei noi.

O perspectivă unică

Peter Doherty se consideră un nonconformist. 

„Caracteristicile mele ca om de știință provin dintr-o educație nonconformistă, un sentiment de a fi un fel de outsider și căutarea unor percepții diferite în orice, de la romane la artă și rezultate experimentale. Îmi place complexitatea și sunt încântat de neprevăzut. (...) Nu am avut niciodată un mentor puternic care să mă considere produsul (sau continuarea) programului său. (...) Din punct de vedere intelectual, merg în propriul meu ritm și nu prea mă interesează să concurez în „curse”, spune acesta în autobiografia sa

Având tendința de a căuta mereu perspective diferite în știință, artă și literatură, întreaga sa viață a fost o călătorie de descoperire, marcată de dorința de a explora și de a învăța continuu, nu de a se conforma la norme academice sau de a urmări titluri. 

Povestea lui Peter Doherty, ne ilustrează perfect cum sentimentul de a fi un outsider poate deveni o sursă de inspirație și inovație. Într-o lume în care conformismul este adesea apreciat, a fi diferit poate oferi o viziune unică, capabilă să conteste normele și să genereze progrese semnificative. Prin explorarea unor perspective diverse și îmbrățișarea complexității, Doherty a reușit să deschidă noi căi în știință, demonstrând că nevoia de apartenență nu trebuie să însemne o limitare a creativității. 

Așadar, în loc să vedem sentimentul de outsider ca pe un dezavantaj, ar trebui să-l considerăm un catalizator pentru inovație, o oportunitate de a gândi diferit și de a contribui semnificativ la domeniul nostru de activitate. Încurajând autenticitatea și diversitatea gândirii, putem transforma provocările în avantaje și putem aspira la excelență într-un mod cu totul nou.

Referințe

• Bandura, A. (1977). Self-efficacy: Toward a unifying theory of behavioral change. Psychological Review, 84(2), 191–215. doi:10.1037/0033-295X.84.2.191.
• Bekmezci M, Rehman WU, Khurshid M, Eroğluer K, Trout IY. The need to be unique and the innovative behavior: The moderating role of supervisor support. Front Psychol. 2022 Sep 1;13:979909. doi: 10.3389/fpsyg.2022.979909. PMID: 36118479; PMCID: PMC9477187.
• Tellhed, U., Bäckström, M. & Björklund, F. Will I Fit in and Do Well? The Importance of Social Belongingness and Self-Efficacy for Explaining Gender Differences in Interest in STEM and HEED Majors. Sex Roles 77, 86–96 (2017). https://doi.org/10.1007/s11199-016-0694-y
• Enciclopedia Britannica, https://www.britannica.com/biography/Peter-C-Doherty, accesat la data de 18.10.2024, ora 13:12
• nobelprize.org, https://www.nobelprize.org/prizes/medicine/1996/doherty/biographical/, accesat la data de 18.10.2024, ora 13:14

Sursa foto: nobelprize.org

 Articole cu același subiect: