În ultimele zile, în Italia s-a conturat o dezbatere amplă legată de modul în care sunt tratate erorile profesionale ale medicilor veterinari. Discuția a fost alimentată de afirmațiile avocatei Giada Bernardi, fondatoarea organizației GiustiziAnimale, care a susținut că erorile comise în medicina veterinară ar beneficia de mai multă indulgență decât erorile din medicina umană, ducând mai des la o despăgubire financiară și mai rar la suspendarea activității profesionale.

Situația a deschis o analiză asupra originii reale a acestei presupuse „diferențe” de tratament. Federația Națională a Ordinelor Medicilor Veterinari din Italia (FNOVI), respinge acuzațiile de indulgență. 

Într-un comunicat publicat pe website-ul organizației, se argumentează că ceea ce pare a fi o protecție mai redusă a pacientului animal nu provine dintr-o lipsă de atenție față de animal sau față de medicul veterinar, ci din cadrul juridic în care dreptul italian plasează animalul în zona dreptului civil.

Codul Civil continuă în mare parte să asimileze animalele cu bunurile de proprietate. Chiar dacă jurisprudența recentă a început să conteste această abordare, ea influențează încă decisiv modul în care este gestionată responsabilitatea profesională.

Atunci când un medic veterinar greșește, acțiunea legală inițiată de proprietar vizează în principal despăgubirea pentru prejudiciul patrimonial (valoarea animalului, cheltuieli veterinare) și, din ce în ce mai des, și pentru prejudiciul nepatrimonial, cum ar fi suferința emoțională provocată de pierderea legăturii afective cu animalul.

Situația este diferită în plan penal. În cazurile de maltratare sau ucidere intenționată ori din culpă gravă, medicul veterinar poate fi tras la răspundere. Totuși, în episoadele de simplă neglijență sau imprudență, comportamente care în medicina umană ar putea constitui vătămare corporală din culpă sau omor din culpă sunt, în medicina veterinară, încadrate de regulă în sfera răspunderii civile, cu excepția situațiilor în care apar elemente de culpă gravă ce pot duce la reîncadrarea faptei ca maltratare.

Astfel, proprietarul, și nu animalul ca subiect vătămat, este titularul principal al protecției juridice. Întregul mecanism al răspunderii profesionale reflectă acest cadru normativ. În aceste condiții, pentru a combate percepția de „indulgență” față de eroarea medicală veterinară, nu pare suficientă solicitarea unor sancțiuni penale mai dure pentru cazurile de culpă ușoară.

Conform comunicatului publicat de FNOVI, este necesară mai degrabă o intervenție asupra cadrului juridic de bază, și anume o reformă a Codului Civil, astfel încât animalelor să li se recunoască un statut care să depășească asocierea actuală cu bunurile de proprietate. A proteja cu adevărat sănătatea și bunăstarea animalelor înseamnă să li se acorde un rol juridic mai autonom în situațiile care le privesc integritatea și bunăstarea.

Sursa: fnovi.it