Medicina si Pasiune

1. Cand ati inceput cariera ca doctor medic veterinar si care erau pasiunile cu care ati intrat in lumea medicinii veterinare?

Facultatea am terminat-o in 1991, iar pasiunea mea au fost cainii.Mi-au placut toti, de rasa sau nu , dar fascinatia a fost si va ramane fata de cainii de aret .
Totodata, istoria a fost cea de-a doua pasiune a mea si probabil scanteia care mi-a aprins fitilul spre pasiunea numita cainii de vanatoare. Istoria lor foarte veche, genul lor de munca si comunicare m-au absorbit cu totul si la acest moment chiar intentionez sa ma ocup mai indeaproape de evolutia si genetica temperamentului la aceste rase cu precadere cainii de aret. Avand astfel de caini si practicand mult pe aceste rase, am reusit sa identific si o anume fateta a patologiei cu care se confrunta acestia, aspect extrem de interesant din punct de vedere medical.

2. Sunteti un iubitor recunoscut al raselor de caini de vanatoare si un vanator experimentat, asa cum va descriu cei care va cunosc. Cum ati reusit sa imbinati cele doua pasiuni cu medicina veterinara si ce realizari ati reusit sa aveti in acest sens?

Medicina veterinara, vanatoarea, cresterea si dresajul cainilor de aret sunt surori si fac parte din aceeasi familie, anume biologia - viata, metafizic vorbind. Viata si moartea fac parte din acelasi ciclu si trebuie privite intr-un ansamblu, nicidecum separat. Medicina m-a ajutat sa inteleg mai bine viul, vanatoarea mai bine moartea iar canii au fost interfata intre acestea doua.
Cainele m-a ajutat sa pricep evolutia - a functionat si functioneaza exact ca un monitor care reveleaza incet, incet, informatia. Important este sa inveti sa o citesti.
Toate le-am privit impreuna si in evolutie, niciodata separat.
Am avut sansa in ultimul an de facultate, si imediat dupa, sa obtin doua burse in Franta, unde am reusit sa ma specializez in Boli de nutritie si metabolism si in Medicina Interna.
Apoi in Germania, unde am reusit sa incep sa descifrez o parte din misterul transmiterii genetice a diverselor caractere la canide.
In ceea ce priveste cresterea cainilor, m-am axat pe rasa brac german cu par scurt si am reusit anul trecut sa obtin in Germania , tara natala a acestei rase, un mare succes. Doua catele din primul meu cuib au primit cel mai inalt titlu pe care un caine din aceasta rasa il poate obtine- KURZHAAR SIEGER, prin absolvirea examinarii Dr. Kleemann Auslesezuchtpruehfung, fiind primii caini nascuti in Romania care au reusit o astfel de performanta.

3. Sunteti membru in asociatii cu greutate in ceea ce priveste chinologia din afara Romaniei. Cum este privita cresterea si reproducerea acestor animale acolo si care ar trebui sa fie perspectiva abordarii medicilor veterinari din Romania in aceste privinte?

Sunt membru in Germania in Rheinland Kurzhaar Klub, unul din cele mai puternice cluburi de rasa din lume, club infiintat in 1904. In acest club imi desfasor activitatea chinologica si chinotehnica in mod curent.
Mai sunt membru in Clubul maghiar de brac german si in Wurttemberg Kurzhaar Klub unde merg doar ocazional, la diverse manifestatii.
Perspectiva din care este privita cresterea in Germania este absolut diferita de cea din Romania. In clubul unde in mod normal activez, cuvintele de ordine care reies din tot ce se desfasoara sunt responsabilitatea si traditia!
Oamenii activeaza conform unui protocol bine insusit, decent si civilizat, totul desfasurandu-se in interesul cainelui, deschis si transparent. Din pacate, in Romania toata atmosfera este una de etern inceput, diletantism si de ardere permanenta a etapelor.
Medicii veterinari conlucreaza strans cu crescatorii iar traiectoria de evolutie este comuna, nu paralela - in centrul atentiei fiind, repet, interesul cainelui din toate punctele de vedere. Automat, medicul este permanent informat asupra celor mai mici detalii in ceea ce priveste orice element nou aparut si care frizeaza patologicul, iar crescatorul semnaleaza, la randu-i, fara nici cea mai mica retinere, aceste aspecte. In tara noastra, din pacate, crescatorii ascund anumite elemente de natura patologica, mai ales in ceea ce priveste eredopatiile, de frica pierderii reputatiei. Medicul, de multe ori neinformat, este pus in tot felul de situatii penibile, nereusind sa fie in pas cu evolutia acestor aspecte din necunostinta de cauza.
Trebuie inteles ca binele animalului trebuie sa constituie principalul interes, iar munca medicului si a crescatorului trebuie sa fie sinergica si sincera, doar asa putandu-se identifica si rezolva multe din bolile genetice de care sunt afectati multi caini din tara noastra, indiferent de rasa.

4. Cate ore munciti pe saptamana si cum arata o zi tipica de lucru din viata dumneavoastra?

Primavara, incepand din martie, doua ore dimineata devreme sunt cu cainii in terenul de vanatoare, fara arma, doar la antrenament. Apoi la clinica unde, de multe ori ma prinde si ora 20. Vara, din cauza caldurii, ma trezesc curent la ora 4 dimineata si scot cainii pana in jurul orei 8, dupa care incep programul la clinica.Toamna si iarna este sezon de vanatoare si ies mai putin: de doua, uneori trei ori pe saptamana iar in rest, timpul imi este ocupat cu clinica.
Vacantele in general le petrec in Germania, cu cainii pe la diverse competitii sau fara caini, doar ca simplu spectator.

5. Care a fost cel mai dificil caz cu care v-ati confruntat din perspectiva clinica si care a fost cel mai putin obisnuit pentru activitatea veterinara curenta?

Un ciobanesc german venit de la scoala de politie, mascul, in varsta de 1,4 ani si pentru care, singura informatie obtinuta in urma anamnezei era faptul ca nu avea apetit de aproximativ 5 zile.
Pe scurt tot cazul:
In urma examinarii clinice cainele nu prezenta nici un fel de problema vizibila si de aceea am apelat la examene paraclinice, analize de biochimie si hemoleocograma. Apoi examen ecografic. Abolut nimic anormal, doar glicemia era usor scazuta, dar in context nu era anormal.
Eram total confuz nestiind din ce parte sa incep, bineinteles avand in vedere faptul ca nu mancase, l-am hidratat si administrat complexe de vitamine. Dupa trei zile tot nimic, nici nu se uita la mancare, o evita cu obstinatie. A mai urmat o saptamana in acelasi fel, eram disperat si am cerut parerea mai multor profesori din cadrul Facultatii de Medicina Veterinara. Toata lumea era la fel de confuza ca si mine si totodata contrariata. In toata aceasta perioada cainele a fost sustinut hidro-electrolitic, i s-au administrat solutii cu aminoacizi, vitamine, etc. Imbiat cu toate bunatatile posibile, cainele era in contnuare neinteresat.
Intr-una din zile, stand de vorba cu sergentul care venea cu el l-am intrebat, nici acum nu stiu de ce, cand incep sedintele de dresaj specific cu cainii in cadrul scolii de politie. Mi-a raspuns ca in jurul varstei de un an incep lucrul cu cainii si ca ii pare asa de rau de acesta pentru ca era un exemplar extrem de docil side promitator. Tot fara sa stiu de ce, l-am intrebat in continuare la ce nivel ajunsese cu cainele si mi-a raspuns ª refuzul de hrana !
Abia atunci mi-am dat seama de unde provenea toata aceasta istorie. L-am intrebat imediat cum au procedat si mi-a spus ca legau cainii de un gard si le aruncau in fata tot felul de carnuri, iar apoi puneau soldatii sa opreasca cainii sa manance, aruncand cu pietre sau bete in ei. Atunci am fost sigur, mai ales ca subliniase de-a lungul timpului cat de docil fusese cainele pe tot parcursul dresajului!
A urmat apoi recuperarea cainelui pe care l-am pastrat in clinica doua saptamani, prioritar fiind sa nu mai aiba nici un fel de contact cu persoanele si cu mediul in care s-a intamplat totul. Usor, usor a inceput sa se recupereze iar reintroducerea in vechiul mediu a fost facuta gradat, in decursul a doua saptamani.

6. Cum definiti succesul din perspectiva dumneavoastra?

Totdeauna trebuie sa faci exact ce itii place, ce te pasioneaza, altfel niciodata nu vei munci cu placere si nu vei avea suficienta ambitie sa insisti. Placerea si pasiunea genereaza totul, inclusiv munca, chiar si in cazul celor mai lenesi. Succes este mult spus, mai repede pot spune ca ma bucur de placerile si pasiunile mele.

7. Va considerati un medic veterinar de succes? 

Nu, sunt doar un om care face ce ii place si nimic mai mult. Termenul medic veterinar de succes imi pare unul anacronic!

8. Daca ar fi sa o luati de la capat, ce ati face?

Exact la fel !

9. Ce sfaturi ati acorda colegilor veterinari pentru a reusi sa se specializeze si sa fie recunoscuti ca specialisti si ce sfaturi ati da tinerilor absolventi aflati la inceput de cariera?

Cine vrea sa se apuce de medicina veterinara si cine vrea sa o si practice, trebuie in primul rand sa fie familiarizat cu ideea de a-si pune si de a-si raspunde cat mai sincer la intrebarile sale. si, mai ales, sa petreaca mult timp cu el insusi!
Fara pasiune nimic nu se va intampla. Medicina veterinara este un drum foarte complicat, presarat cu multe situatii grele si ingrate de cele mai multe ori. Sa faci medicina inseamna, in paralel, sa incerci sa iti ridici nivelul de cultura generala, sa inveti sa ai rabdare si sa asculti, sa nu arzi etapele, sa nu incerci sa te cocoti imediat - altfel nu vei mai intelege nimic si totul va fi inutil.