Cum ai descoperit pasiunea pentru anestezia veterinară și ce te-a determinat să urmezi această specializare?

Mălina: Încă din studenție mi-a plăcut anestezia, însă nu cred că am înțeles atunci exact ce presupune în totalitate să fii un anestezist. Nu îmi amintesc exact ce m-a atras, însă pentru lucrarea de licență am făcut un studiu pe blocajul intratesticular cu mepivacaină la câine. De acolo, combinația de farmacologie, fiziologie și faptul că o intervenție făcută de mine aducea o schimbare majoră în confortul și analgezia pacienților mi-a cimentat pasiunea pentru această disciplină.

Ca și anestezist, sunt într-o poziție relativ unică unde prioritatea mea este doar pacientul, iar aici nu vorbim doar de confortul pacientului în timpul unei operații. Ca și anestezist, avem o responsabilitate față de pacient și din punct de vedere al bunăstării generale, și din punct de vedere etic, iar asta devine relevant în toate aspectele medicinii veterinare. De exemplu, la momentul actual fac parte dintr-un grup de lucru care încearcă să introducă un sistem de feedback și ajutor în designul studiilor experimentale pentru cercetători. Acest lucru ar avea rolul de a îmbunătăți protocoalele anestezice la animalele de experiment și, în consecință, bunăstarea acestora.

Ce presupune, în linii mari, parcursul către obținerea titlului de diplomat ECVAA?

Mălina: În linii mari și din punct de vedere practic – spre a deveni diplomat ECVAA trebuie să finalizezi un rezidențiat de 3 ani la un centru aprobat de training și să treci examenul de specializare. Însă aici intervin câteva amănunte destul de importante – ca să te înscrii ca rezident, trebuie să fi acumulat cel puțin 2 ani de experiență în medicina primară sau să fi terminat un internship rotațional într-un spital unde ai fost expus la toate aspectele de medicină veterinară (chirurgie, medicină internă, imagistică etc).

Pentru un anestezist este extrem de important să înțelegi puțin din toate, iar unele – să le înțelegi foarte bine (de exemplu, patologia cardiacă). Contrar a ceea ce cred mulți, trebuie să știm foarte bine ce presupun intervențiile chirurgicale în amănunt – desigur, nu trebuie să știi cum să operezi, dar trebuie să știi ce presupune o operație pentru a ști care sunt posibilele efecte adverse ale actului chirurgical și nivelul de durere anticipat.

Un alt aspect extrem de important este abilitatea de a lucra împreună cu ceilalți clinicieni, pentru că anestezistul este de obicei și coordonatorul blocului operator, ceea ce presupune abilitatea de a comunica într-un mod politicos și eficient, dar hotărât/asertiv în același timp. Iar toate aceste aspecte sunt testate într-un interviu pentru rezidențiat.

Cum ai descrie experiența ta de rezidențiat în cadrul University of Cambridge? Care au fost cele mai importante provocări și cele mai valoroase lecții?

Mălina: Mie mi-a plăcut extrem de mult rezidențiatul din cadrul spitalului universitar din Cambridge – desigur, nu aș fi rămas în continuare aici dacă nu ar fi fost cazul. Cred că unul din cele mai importante aspecte ale rezidențiatului este echipa în care lucrezi, iar eu am avut norocul de a avea o echipă cu care m-am înțeles foarte bine.

Un alt aspect al rezidențiatului de aici este faptul că există departament ecvin și de animale de rentă pe lângă spitalul de animale mici, astfel încât ești expus la toate speciile și e relativ ușor să îți completezi cazuistica necesară. În plus, chiar îmi place anestezia animalelor de rentă pentru că prezintă niște provocări aparte.

Cea mai mare provocare pentru mine a fost însă, probabil, perioada în care aplicam pentru rezidențiat – am participat la 5 interviuri înainte să primesc rezidențiatul aici (din care 1 fusese chiar la Cambridge cu 1 an în urmă), iar din fiecare interviu am învățat ceva care m-a ajutat să devin anestezistul care sunt azi. Este foarte important să ceri feedback și să înveți și din experiențele care nu au fost neapărat pozitive pentru tine în acel moment.

Pentru medicii veterinari din România care își doresc să urmeze o carieră europeană: ce presupune recunoașterea diplomei în Marea Britanie și care sunt pașii-cheie?

Mălina: Desigur, eu mi-am început cariera în Marea Britanie înainte de Brexit, deci probabil nu mai este la fel acum. Însă diploma de medicină veterinară din România este recunoscută atâta timp cât facultatea absolvită a fost acreditată EAEVE în acel an.

Marea diferență de după Brexit vine însă de la faptul că rezidențiatele din universități sunt mai greu de obținut dacă nu ești cetățean britanic datorită nevoii de viză de studiu. Însă acest lucru nu se aplică la rezidențiatele din centre/spitale private, deci există alte opțiuni. Cred că un pas cheie este să fi lucrat în Marea Britanie înainte să aplici, chiar și dacă aplici la un internship. Sistemul veterinar este diferit și este preferabil să fi fost expus deja la el înainte de a lucra într-un spital.

Cum ai perceput diferențele dintre sistemul veterinar din România și cel din UK, atât în plan profesional, cât și uman?

Mălina: Din punct de vedere profesional – marea diferență pentru mine este existența asistenților veterinari care lucrează în paralel cu medicul veterinar și pot fi atât de valoroși! Asistenții pot să se specializeze în diferite direcții, de exemplu eu lucrez cu câțiva asistenți care au certificate în anestezie și e o plăcere să vezi cât interes își dau și câte cunoștințe au!

Însă și în medicina primară, asistenții sunt cei care monitorizează anestezia, desigur, sub direcția medicului veterinar, care este o altă diferență între România și UK. A fost nevoie de o perioadă ca să mă obișnuiesc cu exact câtă responsabilitate ar trebui să le ofer asistenților și ce au voie să facă fără supravegherea unui medic, din punct de vedere legal.

Iar din punct de vedere uman – desigur, asta va depinde de unde lucrezi – apreciez foarte mult accentul care se pune pe work-life balance, faptul că nu ești deranjat în timpul liber sau când ești în concediu, și respectul angajatorului față de angajați din acest punct de vedere. Însă repet – asta va depinde foarte mult de unde lucrezi și dacă știi să impui aceste limite pentru tine însuți.

Cum decurge o zi obișnuită din activitatea ta actuală la The Queen’s Veterinary School Hospital din Cambridge?

Mălina: Eu lucrez într-o echipă de 4 diplomați, 3 rezidenți, un intern și nenumărați asistenți care jonglează între anestezie și asistență chirurgicală (theatre nursing). Eu sunt unul din cei 2 coordonatori principali, așa că atunci când sunt în tură eu voi coordona ziua. Cazurile programate sunt alocate unui anestezist în ziua precedentă, astfel încât să aibă timp să examineze pacientul, să citească istoricul și să se gândească la un protocol pentru pacientul lor.

Aceste planuri sunt discutate cu mine sau unul din ceilalți diplomați pe tură înainte să înceapă anestezia. În fiecare zi e posibil să ai de a face cu alte specii. Desigur, majoritatea pacienților vor fi câini și pisici, însă ar putea fi o alpaca pentru stomatologie, un cal pentru artroscopie, o capră pentru cistotomie sau un porc pentru lifting facial (Explicațiile Mălinei: din păcate, asta nu e o glumă. Anumite rase de porc sunt ținute ca și animale de companie (de exemplu porc vietnamez, Juliana etc) și sunt foarte iubiți de proprietari – atât de iubiți, încât aproape toți suferă de obezitate. Cu asta, vin și alte probleme, de multe ori entropion al pleoapei superioare, care se poate rezolva prin operațiile de entropion (pe care eu le numesc lifting facial în glumă).

Așa că fiecare zi poate să arate complet diferit. Anesteziștii primari sunt relativ independenți, însă vor cere ajutor/sfaturi când întâmpină dificultăți, iar aici intervin eu și ceilalți diplomați – în continuu sărim de la caz la caz, facem troubleshoot, dăm sfaturi sau intervenim în cazurile de urgență văzute de alte departamente, pentru a le stabiliza sau oferi analgezie.

Pe lângă munca clinică, eu coordonez și trainingul în resuscitare cardiopulmonară (CPR) atât pentru clinicieni, cât și pentru studenții din ultimul an care lucrează în paralel cu noi, în timpul rotațiilor clinice. Acest training presupune 1 oră de simulare CPR o dată la 2 săptămâni cu maxim 6 persoane, astfel încât toți clinicienii să aibă oportunitatea de a avea un refresher cel puțin o dată pe an – conform recomandărilor RECOVER.

Care sunt cele mai frecvente tipuri de cazuri pe care le gestionezi în practica de zi cu zi?

Mălina: Probabil cele mai frecvente cazuri sunt câinii cu sindrom brahicefalic – datorită cercetării în BOAS ce se face aici, Cambridge este un centru terțiar în chirurgia pentru BOAS, așa că vedem aceste cazuri de rutină. Iar în rest, ca orice alt centru de referință, avem departament de chirurgia țesuturilor moi și ortopedie – așa că vom vedea orice operație imaginabilă din repertoriul lor, neurochirurgie (hemilaminectomii, ventral slots, craniectomii), cardiologie intervențională (valvuloplastii cu balon, ameliorare intravenoasă a PDA-urilor), iar departamentul de medicină internă ne ține ocupați cu imagistică și endoscopii.

Un departament mai aparte aici este oncologia care oferă sesiuni de radioterapie, ceea ce pentru un anestezist înseamnă să trebuie să anesteziezi același pacient pentru 10-20 minute de până la 3 ori pe săptămână, în mod ambulatoriu (outpatient). Deci pacientul trebuie să fie în stare să plece acasă cu proprietarul în mai puțin de o oră de la admitere, să își păstreze apetitul pentru mâncare și, cel mai important, să nu își amintească că tocmai a fost re-anesteziat pentru a N-a oară în câteva zile, astfel încât să nu creăm aversiune sau o experiență negativă. Aici intervin câteva considerente mai aparte pentru anestezie.

Ce sfaturi ai oferi tinerilor medici veterinari care iau în calcul o specializare într-un colegiu european?

Mălina: Obținerea specializării într-un colegiu european o faci doar dacă pasiunea ta pentru acea disciplină e mai mare decât pasiunea pentru timp liber, bani și o viață în afara jobului pentru cel puțin 4 ani. E o carieră superbă și nu regret niciun moment tot ce am sacrificat, însă nu aș vrea să induc pe nimeni în eroare ridicând specializarea sau rezidențiatul în slăvi, pentru că sacrificii trebuie făcute, trebuie să fii extrem de ambițios și consecvent... și e mult, mult... mult de lucru.

Însă pentru mine, uitându-mă înapoi, a meritat pe deplin și sunt extrem de mulțumită de cariera mea de până acum. Așa că sfatul meu e: gândiți-vă bine dacă specializarea e ceea ce vreți. Un mod foarte simplu de a experimenta asta este înscrierea într-un internship rotațional și/sau de specialitate – unde veți lucra cot la cot cu diplomați, așa că veți vedea exact ce înseamnă să fii specialist. Iar dacă după acești 1-2 ani încă vă doriți asta, probabil că puteți începe să aplicați pentru rezidențiat. Baftă!

Care sunt planurile tale de viitor în domeniul anesteziei veterinare? Ai în vedere și o implicare în activități de cercetare sau formare?

Mălina: Sigur, ca diplomat ești deja implicat în cercetare, încă din rezidențiat. Pe lângă cazuistica clinică, este de așteptat să studiezi design de studiu și analiză statistică – altfel nu ai putea evalua într-un mod critic studiile și evidence-ul a ceea ce facem zi de zi. Cercetarea continuă mai ales dacă lucrezi într-un centru academic și am câteva proiecte în derulare la momentul actual – unele pur și simplu din interes și curiozitate profesională, altele ca și supervizor al rezidenților, iar unele ca și proiecte de licență ale studenților.

Din punct de vedere al formării în continuare, mi-ar plăcea să îmi dezvolt abilitățile de predare și training al studenților și a rezidenților, iar aici universitatea din Cambridge oferă training și cursuri de dezvoltare continuă. Iar ca și interes personal (care desigur îmi va veni în ajutor în trainingul ce îl ofer deja), vreau să obțin certificarea de RECOVER rescuer și mai târziu de instructor RECOVER.

Privind în urmă, ce moment ai spune că a fost cel mai definitoriu în traseul tău profesional?

Mălina: Cred că în ziua de azi sunt și alte căi spre specializare (de exemplu rezidențiate alternative), însă pentru mine, a fost faptul că m-am mutat în Anglia. În acel moment am ieșit din bula mea de confort și am avut curajul să aplic la rezidențiate. Însă dacă aș fi rămas în România, probabil aș fi găsit constant scuze și ar fi trecut anii pe lângă mine.

Primește ultimele noutăți veterinare

Abonează-te la newsletterul săptămânal Veterinarul.ro

În fiecare luni îți trimitem pe e-mail cele mai importante știri și articole din domeniul veterinar.

Mă Abonez