
- Detalii
- Editoriale & Analize
Noi contra lor sau mai bine protocoale medicale?
Totul a pornit de la un avocat care a jignit medicii veterinari pe rețelele sociale. În scurt timp, acesta a polarizat câteva sute de proprietari de animale. Au apărut apoi acuzațiile că unii medici veterinari ar fi implicați — urmate de scuze din partea unor colegi, formulate cu argumente, dar și cu reproșuri legate de lipsa unor proceduri clare. Totul s-a desfășurat pe logica „noi contra ei” și „ei contra noi”. Nu e bine, dar, din păcate, așa funcționează uneori natura umană.
- :
⏱️ Durata estimată a lecturii: ~6 min
Totul a pornit de la un avocat care a jignit medicii veterinari pe rețelele sociale. În scurt timp, acesta a polarizat câteva sute de proprietari de animale. Au apărut apoi acuzațiile că unii medici veterinari ar fi implicați — urmate de scuze din partea unor colegi, formulate cu argumente, dar și cu reproșuri legate de lipsa unor proceduri clare. Totul s-a desfășurat pe logica „noi contra ei” și „ei contra noi”. Nu e bine, dar, din păcate, așa funcționează uneori natura umană.
Dar ce-ar fi dacă am face un pas în spate, ca să vedem ansamblul? Să înțelegem cauza. Ca medici suntem obligați să depistăm cauza, s-o înțelegem și să acționăm pentru a o elimina; altfel vom continua să tratăm simptomele la nesfârșit, fără rezultat real.
Așa că am decis să analizez la rece de unde a pornit totul și am urmat traseul următor. Menționez că am citit cu atenție ce a spus fiecare parte, ca să identific cauza, nu simptomul. Știți cum e: atunci când bagi mâna în vacă — cei care au făcut-o știu — nu vezi, nu auzi, doar simți, și de cele mai multe ori îți dai seama prin palpare care este problema reală; adesea reușești să „repari” și vaca, și vițelul. Când însă, privind aceeași vacă, doar vorbești, asculți și analizezi, tratamentul poate da rezultate… sau deloc. Am dreptate?
Program complet de pregătire continuă 2025 pentru medici veterinari
Obține rapid cele 120 de puncte EMC – 100% online, simplu și accesibil!
Abonează-te acumFaptele și dovezile
- Avocatul a iubit o pisică și s-a atașat de ea timp de zece ani. Dacă pierzi și o simplă piatră de pe birou pe care o ștergi zilnic de praf, ești supărat o săptămână — deci omul avea motive serioase să fie mai mult decât supărat.
- Clientul a mers cu pisica la cabinet după trei zile — la fel ca majoritatea proprietarilor conștiincioși (alții vin abia după zece-cincisprezece zile). Chiar și eu chem medicul veterinar la una-două zile după ce observ primele simptome. E natural, pentru că, dacă nu ne doare pe noi, tindem să ignorăm durerea altora. Unii oameni nici când îi doare măseaua nu se duc la stomatolog. În plus, clientul chiar dacă este avocat, ca orice om normal, nu „știe” și nu „vede” când un animal este bolnav, mai ales o pisică. Și eu pățesc la fel: mănâncă, bea apă, stă întinsă la soare, nu mai vine când o chem — o fi plictisită; pare apatică — las’ că e somnoroasă. În iureșul vieții cotidiene, ignorăm sau nu observăm semnele. Deci reproșul că a venit „după 3 zile” este un argument greșit, indiferent de numărul de zile și nu poate fi o cauză medicală.
- Ajuns la cabinet, pacientul a fost supus la diverse intervenții. Aici voiam, de fapt, să ajung. Majoritatea medicilor veterinari nu lucrează după proceduri scrise. Nu știu dacă acel cabinet avea sau nu proceduri. Bănuiesc, cunoscând profesionalismul colegului implicat, că ar putea exista. Dar, dacă procedurile există și sunt respectate, de ce a izbucnit scandalul, tocmai pe tema lipsei unor protocoale transparente? Mai mult, există înregistrări telefonice cu personalul cabinetului care contrazic protocoalele? S-a ajuns la acuzații că protocoalele au fost falsificate, că au fost greșite, că alți medici susțin contrariu? Discuția s-a amplificat când un coleg a recunoscut că a discutat cu avocatul, iar președintele CMVRO a afirmat că este un atac la adresa colegiului, în contextul alegerilor din toamnă.
Consecințele
- Un avocat influent, profund nemulțumit, a polarizat mulți proprietari de animale și a creat un curent împotriva medicilor veterinari.
- Un cabinet veterinar este bulversat și trebuie să consume energie și bani pentru a se apăra.
- Un medic veterinar este acuzat că ar fi intervenit din motive obscure.
- Președintele colegiului se simte amenințat.
- Corpul medical se simte jignit.
- Instituția care ar trebui să apere onoarea profesiei reacționează defensiv.
Medicii veterinari informați sunt cu un pas înainte. Intră pe canalul nostru de WhatsApp și fii la curent cu ultimele noutăți veterinare.
Accesează canalul
Cauza reală: procedurile și comunicarea
O spun cu toată responsabilitatea:
- Cabinetele veterinare trebuie să adopte proceduri medicale și de intervenție voluntare realizate după standarde recunoscute și validate legal de o organizație care își asumă responsabilitatea acestora în standarde prin adoptarea de Ghiduri de Bune Practici Medicale Veterinare și controlează drastic respectarea lor.
- Medicii veterinari trebuie să-și bazeze actul medical pe dovezi, pe protocoale și pe consimțământul informat al proprietarului, pentru orice intervenție, oricât de mică.
- Comunicarea profesionistă — pe înțelesul proprietarului — despre dovezi, protocol și consimțământ este obligatorie.
Altfel, astfel de scandaluri nu se vor opri.
Stimați colegi, dacă dorim ca asemenea conflicte să nu mai apară, trebuie să aplicăm acest mecanism, fiecare dintre noi. Astfel eliminăm sursa multor probleme, indiferent dacă proprietarul e o persoană oarecare, avocat, judecător, prim-ministru sau… ANSVSA, prin contractele de concesiune.
Nu susțin că CMVRO ar trebui să transforme aceste protocoale în lege — nu acesta e rolul lui. Dar este necesară o lege care să stipuleze că actul medical veterinar trebuie să respecte standardele voluntare, publice și validate prin Ghiduri de Bună Practică elaborate de o organizație profesională cu reputație impecabilă. CMVRO ar trebui:
- să adopte Ghiduri de Bună Practică Veterinară, publice și obligatorii;
- să instruiască medicii în redactarea, implementarea și respectarea procedurilor;
- să verifice și să sancționeze ferm pe cei ce nu le respectă.
Nu trebuie să sufere o profesie întreagă din cauza câtorva răzvrătiți care nu pricep că o astfel de atitudine ne subminează reputația și, implicit, veniturile. Reputația se câștigă greu și se pierde într-o clipă. Un medic veterinar câștigă mai mult sau mai puțin doar în funcție de reputația lui; dacă o pierde, poate fi nevoit să-și caute altă profesie.
Vor mai exista cazuri punctuale de „rebeli”, dar va fi problema lor, nu a întregii profesii. Va fi dificil să se mai creeze tabere „noi contra ei”. Trebuie să înțelegem că reputația tuturor medicilor veterinari trebuie protejată cu orice preț — este singurul lucru care ne aduce venit. Dacă o pierdem, devenim o profesie evitată, iar scandalurile vor continua la nesfârșit.

Primește ultimele noutăți veterinare
Abonează-te la newsletterul săptămânal Veterinarul.ro
În fiecare luni îți trimitem pe e-mail cele mai importante știri și articole din domeniul veterinar.
Urmărește-ne pe rețelele sociale:
- Detalii
- Iulian Vieru
Noutați Medicale Generale
-
Ce trebuie și ce nu trebuie să puneți în sau pe o rană
- Monica Nita
Obiectivul principal al curățării plăgiloreste de a îndepărta țesutul necrotic și alte fragmente de...
-
Îngrijirea adaptată culturii: îmbunătățirea încrederii în medicina veterinară
- Echipa Veterinarul.Ro
Un nou articol publicat de Sohaila Jafarian în Clinical Veterinary Small Medicine evidențiază...
-
Recunoașterea efectului placebo în medicina veterinară
- Echipa Veterinarul.Ro
Atunci când un câine participant la un studiu clinic privind un supliment pentru sănătatea...
Noutăți Medicale PET
-
Particularități de anatomie și fiziologie dentară la iepurele european
- Echipa Veterinarul.Ro
Iepurele (Oryctolagus cuniculus) este un adevărat ierbivor. Dieta naturală a iepurelui constă în...
-
Aspecte histopatologice în fibrosarcom
- Iulia Milin
Fibrosarcomul face parte din categoria tumorilor cavității bucale. Este o tumoare canceroasă derivată...
-
Extracția dentiției temporare la câine
- Echipa Veterinarul.Ro
Majoritatea animalelor domestice prezintă două seturi de dentiție și anume dentiția temporară...
Noutăți Articole Specializate Business
De la autoritate la colaborare - Reconfigurarea relației veterinar-client în era digitală
- Madalina Toma
De la incident la criză în organizații
- Madalina Toma
Prezența online de succes - Ghid practic pentru crearea și optimizarea unui website veterinar
- Madalina Toma
Cele trei pălării ale patronului veterinar de succes: manager, lider, coach
- Madalina Toma