În 1990, doctorul Nicolae Coldea a dechis primul cabinet de medicină veterinară pentru animale de companie din Sibiu și probabil unul din primele din țară. A studiat patologia animalelor mici în Olanda și s-a dedicat profesiei de medic veterinar vreme de 26 de ani. Spune despre succes că este moneda cu care proprietarii pot răsplăti medicii veterinari și că dictonul care trebuie să fie mereu în mintea acestora este ”Primum non nocere!”. Un interviu de succes cu doctorul Nicolae Coldea.

Când ați început cariera de doctor medic veterinar și care au fost primele cazuri pe care le-ați avut de tratat ca și medic?

Am terminat în 1986, deci în plină epocă de aur. Sigur că atunci era o repartiție guvernamentală, așa că am fost repartizat destul de aproape de Cluj, unde am absolvit, în Călărași de Turda, la dispensarul din localitate. Primul caz a fost o vacă cu împâstarea foiosului. Din fericire am rezolvat problema, așa că m-am încadrat în ceea ce mi s-a recomandat la absolvire: ”Faceți ce faceți, dar primul caz să nu-l ratați că vă faceți de minune”. Drept pentru care primul caz, și din fericire și multe din următoarele, am reușit să le tratatez.

Ați început cariera într-o zonă cu animale preponderent de interes economic, la dispensarul din Călărași de Turda. Cum priveau atunci oamenii medicul veterinar din sat?

M-am înțeles foarte bine atât cu locuitorii cât și cu cei cu care lucram la CAP-ul pe care trebuia să îl deservesc. Relațiile au fost foarte bune cu toată lumea. Situația însă a fost de așa natură că a trebuit să plec din motive de sănătate a tatălui meu și am lăsat acea comună. Am stat un an acolo, după care am lucrat Avicola Sibiu. Aici a trebuit să îmi resetez softul repede, să mă regrupez, să fac față noii provocări, dar și acolo am avut relații extrem de bune atât cu conducerea instituției cât și cu cu lucrătorii din ferme - tehnicieni și muncitori. Am fost trimis de către conducere la unul din ultimele simpozioane internaționale organizate sub egida partidului ”înțelept”, dar care a fost destul de serios.

Care au fost cazurile pe care le aveați frecvent de rezolvat? Cu ce situații medicale vă confruntați?

Din Avicola îmi aduc aminte un caz foarte urât cu o intoxicație cu niște semințe, care nu știu cum au ajuns în hrana păsărilor. Cert este că a fost o mortalitate foarte mare știu că a fost o anchetă a procuraturii la ora respectivă. Sigur că am putut demonstra, prin necropsii multiple si fotografii ale cadravrelor, necropsia fiind și unul din hobby-urile mele, că vina a aparținut FNC-ului și nu fermei, șefilor de fermă, medicilor. A fost prinsă atunci toată Avicola din Sibiu, atât stația de incubație, cât și ferma de pui de carne. Ăsta a fost un episod destul de grav, adică să ai procuratura pe cap nu era glumă pe vremea aceea. Nu este glumă nici acum, dar atunci era destul de grav.

Cât timp ați lucrat la Avicola Sibiu?

Am lucrat aici până la marea răzmeliță din decembrie, în decembrie 1989 și încă puțin peste, când deja se deschisese posibilitatea de a avea un cabinet privat, de a profesa, de a fi liber profesionist și atunci am optat pentru o astfel de activitate. Cred că în martie - aprilie deja am avut certificatul ce se cerea pe vremea aceea. Apoi, lucrurile s-au complicat mult, a apărut Colegiul, au apărut tot felul de instituții peste instituții care să-și coordoneze activitatea care cred că mergea și înainte.

V-ați deschis cabinet în Sibiu, pe animale mici de data aceasta. Ați fost cred că primul care a oferit un astfel de serviciu proprietarilor de animale de companie din Sibiu.

În Sibiu cred că am fost primul și probabil că am fost și printre primile cabinete din țară. Înainte de 89 nu aveai cum. Următorul cabinet a apărut la ani buni după aceea.

Cum a fost începutul în noul domeniu, cel al animalelor mici? Veneați cu o experiență preponderent pe animale de interes economic.

Odată am avut noroc cu niște colaborări pe care le-am avut cu medici umani, cu regretatul doctor Elefterescu, care a fost șeful secției de Radiologie și cu alți profesori de la Facultatea din Cluj. Am făcut o cercetare cu mai mulți autori pe utilizarea izotopilor radioactivi la iepuri, în metabolismul hepato-renal la iepure, pe un aparat destul de nou pe vremea aceia, un scintograf computerizat. Cu această lucrare am fost invitat la Amsterdam în 1990, la congresul internațional. Acolo, în urma lucrării și fiind mai bine văzuți, noi românii decât suntem acum, mi s-a oferit posibilitatea de a face un curs postuniversitar la ei în facultate. Acel curs postuniversitar mi-a rezolvat foarte multe din lacunele din facultate legate de patologia animalelor. Anatomia exista, dar patologia era considerată un pic burgheză. În afară de a ști : câinele există și are boli, nu se știau foarte multe. Dar acel stagiu la Facultate la Utrech, în Olanda, m-a pus destul de bine pe subiect. Am urmat stagiul doar două luni pentru că atât au fos banii, taxele erau destul de mari. Dar  acele două luni, plus congresele următoare, pentru că am păstrat legătura cu ei, plus congresele și simpozioanele de la Facultate de la Cluj, plus faptul că a început să vină literatură de la colegii pe care i-am întâlnit acolo mi-au permis să merg înainte.

Care au fost primele echipamente pe care vi le-ați achiziționat?

Am pornit cu aproape nimic. În momentul în care am absolvit știu că erau consignațiile prin orașe și m-am dus și mi-am cumpărat o trusă de mică chirurgie, pe care o am și acum, bineînțeles că o păstrez ca piesă de muzeu. Apoi au început: un ecograf, câte un frigider din ăsta mare, deci o tehnologie mai mult decât depășită, dar care a fost mai mult decât nimic. În
Olanda de exemplu, am primit o trusă de osteosinteză, de la o firmă, impresionată, poate e mult spus impresionată, dar cum v-am spus, românii erau priviți altfel decât acum. Treptat, treptat m-am mai dus pe la congrese, am mai cumpărat câte ceva, un bisturiu electronic, nici nu mai știu, le-am pierdut șirul apoi.

Categoric însă, prima trusă este ceva de care îmi aduc aminte, costa destul de mult. Salariul meu de medic atunci era 2.400 de lei și pe trusă am dat vreo 600 de lei. Deci țin minte și prețul.

Câte ore munciți pe săptămână și cum arată o zi tipică de lucru din viața dvoastră?

Orarul cabinetul este de la 9 - 12 și de la 14 - 18. Am o pauză de prânz în care rezolv anumite probleme, îmi iau un pic de timp liber pentru hobbyuri care nu au nici o legătură cu profesia, dar atât pe ușă cât și pe interior este un număr de urgențe. Deci în afara programului dacă sunt contactat și este o urgență sigur că răspund la ea. Ziua începe cu programările făcute anterior pentru că atunci și eu știu ce este de făcut și nici clientul nu trebuie să aștepte în sala de așteptare. Sigur că dacă vine cineva și nu are programare nu-l dau afară. Îl pun să revină, dacă sunt în operație sau să aștepte. S-a întâmplat ca programul să nu se termine la șase, ci la unsprezece noaptea. Am fost sunat și noaptea, și de sărbători. Am avut un Revelion în care eram la ținută festivă, m-am oprit la cabinet, am făcut operația care trebuia făcută, m-am îmbrăcat la loc și m-a dus mai departe fără probleme.

Câți medici veterinari lucrează acum la dvoastră?

Lucrez singur, am o colaborare cu o persoană fără studii de specialitate și din când în când, dacă sunt studenți doritori să facă practica la mine, de la facultate de la Cluj, anul acesta am
avut doi, îi primesc la cabinet.

Știu că ați avut în testare un bisturiu cu laser. Cum este să lucrezi cu un astfel de instrument? Sunt proprietarii deschiși unor astfel de tehnici noi?

Instrumentul este unul de secol 21. Investiția nu este rentabilă însă în România, costurile de întreținere și de achiziție sunt dificil de amortizat în economia noastră de astăzi. Lumea ar dori tehnică de secol 21, dar nu ar vrea să și plătească pentru asta. În situația aceasta, desigur că nu poți face fapte bune. Mai mult decât atât, în Sibiu au apărut mai multe fundații de protecție a animalelor, care pun bilețele că fac castrări/sterilizări și vaccinări inclusiv antirabic, gratuit atât la câinii comunitari cât și la cei cu stăpân. Nu știu ce părere are Colegiul Medicilor Veterinari despre acest lucru, având în vedere că nu spune nimic. Nu mi se pare normal, dar normalitatea cu legalitatea nu are nici o legătură și atunci, sigur că scăzând numărul de vaccinări și sterilizări, pentru că nu trebuie să ne ascundem, acestea aduc o parte bună din veniturile unui cabinet, a trebuit să renunț la bisturiu. Din păcate noi trebuie să subordonăm această minunată profesie, economicului.

Cât la sută din timpul dvoastră acordați pregătirii continue?

Pregătirea continuă la mine curge într-una. De câte ori vine un caz căruia nu îi pui un diagnostic foarte ușor, pui mâna pe o carte. Aceasta este deja pregătire continuă. Pui mâna pe o revistă. Fără nici o jenă, suni un coleg pe care îl știi mai bun în domeniul respectiv. Mi se pare mult mai jenant să pierzi un pacient pentru încăpățânarea de a pune singur un diagnostic decât să suni pe cineva și să mai asculți o părere.

Cum îmbinați activitatea administrativă cu cea de practician în cabinet?

Lucrurile sunt simple, nu am multe hârtii suplimentare. De regulă de acte mă ocup sâmbăta și îmi țin tot timpul contabilitatea la zi.

Aveți un soft de evidență a clienților?

Lucrez cu o firmă care mi-a instalat un soft din Cehia. Softul este unul foarte bun, îmi ține atât evidența pacienților cât și stocurile, mă alertează când stocurile sunt pe terminate, trimite email proprietarilor de animale pentru a-i anunța când trebuie să vină la cabinet. Sunt foarte mulțumit.

Cum definiți succesul din perspectiva dvoastră?

Un medic este de succes, dacă clienții îl consideră de succes.

Vă considerați un medic veterinar de succes?

N-aș putea să vă spun eu, clienții, după cum am spus, sunt cei care ar trebui să spună.

Care este primul lucru pe care ați dori să îl știe un medic veterinar proaspăt ieșit din facultate? Care ar fi cele 5 "reguli" fundamentale pe care ar trebui să le știe atunci când se gândește să deschidă un cabinet?

Un medic veterinar, proaspăt absolvent de facultate ar trebui să se gândească la ce va urma și să se pregătească pentru o concurență loială. Să se pregătească intens, dacă vrea să facă
treabă. Dacă se hotărăște să deschidă cabinet, să aibă un minim de dotări, să îi permită să facă măcar vaccinări. Să nu se bazeze pe sfatul crescătorilor de animale. Atunci când are probleme, să nu ezite să se sfătuiască cu alți colegi și nu în ultimul rând să se ghideze mereu după dictonul: ”Mai întâi de toate nu face rău!”.

 Articole cu același subiect: