Miercuri, Iunie 25, 2025

Exclusiv pentru Medici Veterinari

Ordinul 1/2008 privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii alimentari destinaţi utilizării în produsele alimentare pentru consum uman

Status: Acte în vigoare

 

Ordinul 1/2008 din 2008.02.08

Status: Acte în vigoare

Versiune de la: 8 februarie 2008

 

Intră în vigoare:

8 februarie 2008 An

 

Ordinul 1/2008 privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii alimentari destinaţi utilizării în produsele alimentare pentru consum uman

Dată act: 8-ian-2008

Emitent: Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor

 

Conținut ordin

Având în vedere prevederile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 57/2002, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,

văzând Referatul de aprobare nr. 13.702 din 24 decembrie 2007 al Autorităţii de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice,

ministrul sănătăţii publice, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emit următorul ordin:

 

Art. I

Normele privind aditivii alimentari destinaţi utilizării în produsele alimentare pentru consum uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 438/295/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 şi 722 bis din 3 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- se elimină aditivul "E 128 Roşu 2 G" din anexa nr. III la norme "Lista cu coloranţii alimentari autorizaţi", din anexa nr. V la norme "Lista cu coloranţii autorizaţi numai pentru anumite produse alimentare" şi din anexa nr. XV la norme "Criterii specifice de puritate pentru coloranţi".

 

Art. II

Prezentul ordin creează cadrul instituţional pentru aplicarea directă a Regulamentului Comisiei Europene (CE) nr. 884/2007 din 26 iulie 2007 privind măsurile de urgenţă pentru interzicerea utilizării colorantului alimentar E 128 Roşu 2G, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L195 din 27 iulie 2007.

 

Art. III

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

-****-

Ministrul sănătăţii publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Radu Cheţan Roatiş

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dacian Cioloş

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 99 din data de 8 februarie 2008

 

Descărcă ordinul și anexele

Textul întreg al ordinului, cât și anexele asociate, dacă este cazul, pot fi descărcate folosind butonul de mai jos.

 

 

Acreditare CMVRO