Miercuri, Iunie 25, 2025

Exclusiv pentru Medici Veterinari

Ordinul 111/2016 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România

Status: Acte în vigoare

 

Ordinul 111/2016 din 2016.10.27

Status: Acte în vigoare

Versiune de la: 27 octombrie 2016

 

Intră în vigoare:

27 octombrie 2016 An

 

Ordinul 111/2016 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România

Dată act: 18-oct-2016

Emitent: Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor

 

Conținut ordin

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale politici agricole şi industrie alimentară nr. 110.387 din 6 mai 2016 şi al Autorităţii Naţionale Fitosanitare nr. 1.501/F din 6 mai 2016,

în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi ai ecocondiţionalităţii şi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi ai Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea,

având în vedere prevederile Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015,

În temeiul art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 66 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul mediului, apelor şi pădurilor şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emit prezentul ordin.

 

Art. I

Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 26 mai 2015, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.La articolul 3 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

"a) fermierii care solicită plăţi directe şi fermierii care solicită ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal;"

2.La articolul 4, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 4

(1) Orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin prevăzute la art. 3 alin. (1) trebuie să respecte normele privind ecocondiţionalitatea pe întreaga exploataţie agricolă şi pe tot parcursul anului calendaristic în cauză."

3.La articolul 5, alineatele (2), (4), (6) şi (7) vor avea următorul cuprins:

"(2) Organismele responsabile cu efectuarea controlului privind respectarea de către fermieri a normelor de ecocondiţionalitate, în raport cu domeniul de competenţă, sunt:

  1. a) APIA, care efectuează controlul şi supracontrolul cerinţelor legale în materie de gestionare privind apa şi biodiversitatea (SMR 1-3) şi bunele condiţii agricole şi de mediu privind apa, solul, peisajul şi nivelul minim de întreţinere a terenului agricol (GAEC 1-7) din anexă;
  2. b) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, denumită în continuare ANSVSA, care, prin unităţile din subordine, efectuează controlul şi supracontrolul cerinţelor legale în materie de gestionare privind siguranţa alimentară (SMR 4 şi 5), identificarea şi înregistrarea animalelor (SMR 6-8), bolile animalelor (SMR 9) şi bunăstarea animalelor (SMR 11-13) din anexă;
  3. c) Autoritatea Naţională Fitosanitară, denumită în continuare ANF, care efectuează controlul şi supracontrolul cerinţelor legale în materie de gestionare privind introducerea pe piaţă şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor (SMR 10) din anexă.

...................

(4) ANF elaborează, iar APIA şi AFIR avizează procedurile de control pentru cerinţele privind utilizarea produselor de protecţie a plantelor (SMR 10), asigură instruirea inspectorilor fitosanitari în vederea efectuării controlului pe teren şi informează APIA în legătură cu neconformităţile constatate în cadrul acţiunilor de inspecţie şi control cu privire la depozitarea, manipularea şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor. În acest scop, APIA încheie un acord de delegare cu ANF, cu avizul Autorităţii de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AM PNDR) şi AFIR, în care stabileşte planificarea acţiunilor de control pe teren, tipul controalelor ce trebuie efectuate, lista de verificare a cerinţelor obligatorii, completarea şi transmiterea rapoartelor de control, precum şi alte condiţii privind realizarea controlului, conform reglementărilor în vigoare.

..................

(6) Controlul respectării normelor de ecocondiţionalitate în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin prevăzute la art. 3 se realizează pe eşantioanele de control şi supracontrol pentru ecocondiţionalitate stabilite de APIA şi se finalizează prin completarea rapoartelor de control şi supracontrol. ANSVSA şi ANF asigură transmiterea rapoartelor de control şi supracontrol către APIA, în condiţiile stabilite în acordul de delegare.

(7) ANSVSA şi ANF au obligaţia de a raporta către APIA toate neconformităţile în materie de ecocondiţionalitate constatate în timpul acţiunilor de inspecţie şi control, atât în cadrul eşantionului de control şi supracontrol pentru ecocondiţionalitate, cât şi în afara acestuia, în structura de date agreată în acordul de delegare."

4.La articolul 6, alineatul (2) va avea următorul cuprins

"(2) Aplicarea sancţiunilor administrative de reducere a plăţilor sau de excludere de la plată în cazul nerespectări cerinţelor prevăzute în anexă se realizează astfel:

a) APIA elaborează, în colaborare cu organismele implicate în activitatea de control, sistemul de sancţiuni pentru ecocondiţionalitate aplicabil schemelor şi măsurilor de sprijin prevăzute la art. 3 alin. (1), care se aprobă prin ordin a ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi aplică sancţiunile în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pe care le gestionează;

 

[...]

Ca urmare a lungimii documentului, acesta este publicat doar parțial. Dacă doriți să-l consultați puteți descărca fișierul de mai jos.


Descărcă ordinul și anexele

Textul întreg al ordinului, cât și anexele asociate, dacă este cazul, pot fi descărcate folosind butonul de mai jos.

 

 

Acreditare CMVRO