Luni, Februarie 16, 2026

logo veterinarul 2024

  • :

    ⏱️ Durata estimată a lecturii: ~4 min

Desigur, despre Pesta micilor rumegătoare. Majoritatea postărilor sunt pline de colegi care au devenit experți în relații internaționale, boli emergente, FAO, World Organisation for Animal Health, drept civil și alte chestiuni mai mult sau mai puțin științifice. Subiectul este interesant de urmărit dacă aveți timp. Toate comentariile sunt pline de idei și păreri, fiecare mai interesantă decât cealaltă.

Părerea mea, având în vedere că în atâtea opinii îmi pot exprima și eu una, este că... mulți dintre noi au uitat menirea noastră. Noi ne ocupăm de tratarea bolilor la animale. Crescutul oilor, transportul lor și alte îndeletniciri legate de oi, sunt responsabilitatea fermierilor. Știți, acele personaje care știu totul despre oi, știu tot ce și cum trebuie să facă, care dau lecții medicilor veterinari și care... ce să vezi... au adus boala în țară. Cu siguranță, nu medicii veterinari practicieni au introdus această boală în țară. Să nu confundăm medicii veterinari practicieni cu cei care doar termină facultatea de medicină veterinară. Așa că eu cred că ar trebui să-i lăsăm pe ei să-și rezolve problemele legate de ceea ce cred că știu. Poate așa se mai trezesc și încep să apeleze la medicul veterinar.

Și să vă dau un exemplu real. În urmă cu ceva timp, am discutat cu un coleg despre problema substanțelor de deparazitare date de experți care cresc oi. Era foarte supărat și revoltat. Zilele acestea l-am sunat să văd ce părere are. Ce să vezi? Colegul nostru era foarte bine dispus și, cu multă înțelepciune, mi-a spus:

„Auzi, știi când mă plângeam de oieri... ei bine, acum au venit toți și și-au plătit toate datoriile, am tot felul de planuri de vaccinare cu ei și au spus că nu mai fac nimic fără mine”.

„Hopa... da cum așa?"

„Păi ce să vezi, au rămas fără oi, nu din cauza pestei, ci din tot felul de cauze, și nu mai știau ce să facă. Când au ajuns la disperare, stau toți și fac ce le spun și mai dau și banii care trebuie”.

Cu alte cuvinte, concluzia mea este că medicul veterinar practician ar trebui să se ocupe atent de boli, diagnostice, tratament, să ofere sfaturi înțelepte și să aibă răbdare, că natura își face treaba. Fiți siguri că oaia nu va dispărea, așa cum nici porcul nu a dispărut după PPA. Știu câțiva medici veterinari care chiar sunt bucuroși că au de treabă. Veți spune că sunt cinic. Nu. Sunt realist. Aceasta este realitatea. Sunt puțini proprietari de animale responsabili care vin la medicul veterinar să prevină. Toți vin doar când cuțitul a trecut de os și aproape totul este pierdut. Și vor miracole. Ba mai mult, țipă în gura mare că nu știm nimic, că suntem împotriva zootehniei, că suntem împotriva lor etc., etc. Cred că ar trebui să lăsăm oierii și transportatorii de oi să-și rezolve problemele. Vor medici veterinari? Să plătească.

Toate teoriile conspiraționiste vehiculate de unii colegi, că totul este o conspirație împotriva medicului veterinar, că UE vrea să ne lase fără animale, că guvernul mondial din umbră atacă România cu tot felul de maladii la animale, sau că ANSVSA este mână în mână cu cine știe ce forțe malefice, mi se par niște copilării care nu ar trebui să ocupe spațiul informațional al unui medic veterinar responsabil și dedicat profesiei sale.

 

  • Ți-a plăcut articolul?
    Susține echipa Veterinarul. O cafea ajută.

    Program complet de pregătire continuă pentru medici veterinari

    Obține rapid cele 120 de puncte EMC – 100% online, simplu și accesibil!

    Abonează-te acum

     

    De 17 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi:
    Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.
     
    Primește ultimele noutăți veterinare
    Abonează-te la newsletterul săptămânal Veterinarul.ro
    În fiecare luni îți trimitem pe e-mail cele mai importante știri și articole din domeniul veterinar.

     

    Urmărește-ne pe rețelele sociale:

      Implică-te în susținerea jurnalismului medical veterinar independent Cu o donație, o sponsorizare sau redirecționare impozit, susții informația corectă, responsabilă și accesibilă comunității veterinare și proprietarilor de animale. Susține  

    ARTICOLE CU ACELAȘI SUBIECT:

    Universitatea Purdue se laudă cu succesul comunicării pe social media: peste 227.000 de urmăritori și impact real în educația veterinară

    Universitatea Purdue se laudă cu succesul comunicării pe social media: peste 227.000 de urmăritori și impact real în educația veterinară

    Purdue University College of Veterinary Medicine a publicat, la 22 ianuarie 2026, un articol amplu î...

    Dr. Renate Cseh: între oftalmologia veterinară, practica din cabinet și responsabilitatea comunicării medicale online

    Dr. Renate Cseh: între oftalmologia veterinară, practica din cabinet și responsabilitatea comunicării medicale online

    Medicina veterinară nu se bazează pe intuiții rapide sau pe teorii memorate mecanic, ci pe ani de pr...

Noutăți Articole Specializate Business


Your message here