Dacă în prima parte am vorbit despre context, cred că trebuie să coborâm brutal în concret, în realitatea dură. Și asta pentru că, eu cred, în 2026 nu ne mai ajută analizele dacă nu sunt legate de decizii clare. Profesiei noastre nu îi mai lipsesc explicațiile; îi lipsesc oamenii care își asumă limite, alegeri și consecințe.

Prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui, fără ocolișuri, este aceasta: în ce tip de medic veterinar vrei să rămâi?
Nu ce titlu ai, nu ce funcție ocupi, ci ce rol real joci în sistem. Pentru că sistemul nu te mai definește coerent, iar dacă nu te definești singur, vei fi împins într-o zonă care nu te reprezintă.

Cotidianul trăit de mine, implicat în această profesie de mai bine de douăzeci și cinci de ani, îmi arată că există trei tipuri mari de poziționare profesională:


• medicul veterinar executant, care face ce i se spune și speră să nu fie deranjat;

• medicul veterinar izolat, care se retrage în bula lui și evită orice implicare colectivă;

• medicul veterinar lucid, care înțelege regulile jocului și își negociază locul cu fermitate.

Primele două tipuri sunt vulnerabile. Al treilea este incomod, dar stabil.

Dacă ești executant, trebuie să știi exact ce preț plătești. Vei primi sarcini tot mai multe, prost definite, cu responsabilitate mare și protecție mică. Vei fi chemat să rezolvi urgențe fără resurse, să îți asumi decizii fără sprijin și să taci când limitele tale sunt încălcate.

Sistemul nu te va respecta pentru asta. Te va consuma.

Dacă ești izolat, vei avea liniște pe termen scurt și pierdere pe termen mediu. Lipsa dialogului te scoate din circuitul informațional: nu mai afli la timp ce se schimbă legislativ, ce se negociază sau ce se pierde. Într-un mediu fragmentat, izolarea nu înseamnă protecție, ci invizibilitate.

Singura poziționare viabilă în prezent este cea lucidă. Asta înseamnă să știi exact ce aduci tu în ecuație, ce accepți și ce refuzi. Nu în public, nu pe rețelele sociale, ci în deciziile zilnice. De exemplu, când accepți o colaborare, să ai clar stabilit ce faci, ce nu faci, cine răspunde și cine plătește dacă lucrurile merg prost. Dacă nu poți obține aceste clarificări, refuzul nu este un act de aroganță, ci de igienă profesională.

Aș vrea să subliniez și un alt punct critic: relația ta cu instituțiile.


În 2026, trebuie să renunți definitiv la ideea că instituția știe mai bine decât tine ce este corect profesional. Instituția funcționează pe inerție, pe frică de răspundere și pe conservarea propriilor structuri. Tu funcționezi pe competență și pe risc personal. Aceste două logici nu coincid și nu se suprapun automat.

Asta nu înseamnă conflict permanent, ci delimitare inteligentă. Orice solicitare care te scoate din zona clară a competenței tale trebuie pusă pe hârtie. Cere documente, cere proceduri, cere temei legal. Nu ca să blochezi activitatea, ci ca să nu fii absorbit în haosul altora. Un exemplu concret: dacă ți se cere să îți asumi o decizie sanitară fără acces la datele complete, solicitarea trebuie returnată cu o cerere scrisă de completare a informațiilor. Dacă accepți fără aceste date, problema devine a ta.

În zona clinică, situația este la fel de dură. Piața serviciilor veterinare urbane, în 2026, este saturată, fragmentată și dominată de prețuri incoerente. Mulți medici veterinari muncesc mult, dar nu construiesc nimic. Dacă ești într-o clinică, trebuie să știi exact ce înveți acolo și ce capital profesional acumulezi. Dacă, după doi sau trei ani, faci aceleași lucruri mecanic, fără progres real, stagnarea ta nu este vina pieței, ci a deciziilor tale.

Un sfat aplicabil imediat este acesta: fă o listă clară cu competențele tale actuale și cu cele pe care vrei să le ai peste doi ani. Nu generalități, ci lucruri precise: tipuri de intervenții, tipuri de cazuri, nivel de autonomie decizională. Dacă mediul în care lucrezi nu îți permite această evoluție, schimbarea nu este un eșec, ci o ajustare necesară.

În mediul rural, presiunea este diferită, dar la fel de periculoasă.

Aici, medicul veterinar este adesea supraîncărcat cu roluri administrative, logistice și sociale care nu îi aparțin. În 2026, trebuie să înveți să refuzi rolul de tampon universal. Dacă accepți să rezolvi tot ce nu vrea nimeni să rezolve, vei deveni indispensabil pe termen scurt și epuizat pe termen lung. Delimitarea nu te face mai puțin util, te face sustenabil.

Un alt aspect ignorat mult prea des este relația ta cu banii. Mulți medici veterinari tratează venitul ca pe un subiect rușinos sau secundar. În realitate, nivelul tău de venit reflectă poziția ta în sistem. Dacă nu îți calculezi corect costurile, timpul și riscurile, vei ajunge să muncești mult pentru puțin și să crezi că asta este normal. Nu este.

În 2026, trebuie să știi exact cât te costă o oră din munca ta, ce servicii sunt profitabile și care sunt doar consumatoare de energie. Dacă nu faci aceste calcule, altcineva le va face pentru tine — de obicei, în defavoarea ta.

Colaborările sunt un alt punct sensibil. Mulți medici veterinari acceptă colaborări prost definite din frică de izolare. Rezultatul este confuzie, conflicte și pierdere de reputație. O colaborare sănătoasă, în 2026, are reguli clare de la început: cine decide, cine răspunde, cine încasează și cine suportă riscurile. Dacă aceste lucruri nu pot fi stabilite clar, colaborarea este toxică, indiferent cât de prietenoasă pare la început.

Trebuie să vorbim și despre reprezentarea profesională. În 2026, nu te mai poți baza pe structuri care funcționează doar formal. Implicarea ta nu trebuie să fie simbolică, ci condiționată și efectivă — am mai spus acest lucru și în articole anterioare. Susții doar inițiative care au obiective clare, termene și rezultate măsurabile. Dacă o structură cere loialitate fără transparență, refuzul tău este legitim.
Fii atent însă la ce se ascunde în spatele „bunelor intenții” atât de clamate și folosite, de multe ori, exclusiv în interes personal sau de grup restrâns. Întreabă-te mereu și caută informații despre cel care îți explică aceste „bune intenții”. Vei fi surprins cât de mincinos și nemernic este, în realitate, fiecare cuvânt rostit în discursuri radio sau televizate. Asta a făcut toată viața. Pe asta s-a bazat întregul parcurs „de succes”: pe viclenie și promisiuni mieroase, umplute cu explicații goale.

Protestul, ca formă de exprimare, are sens doar dacă este urmat de continuitate. Altfel, rămâne o supapă emoțională. Dacă ai ieșit la un protest, întreabă-te ce faci după. Cu cine vorbești, ce ceri concret, ce urmărești. Fără aceste etape, protestul devine doar o fotografie de arhivă.

Și, da, din nefericire, una dintre cele mai importante decizii pentru tine în 2026 este dacă rămâi în profesie, dacă o faci în România sau alegi să pleci. Această decizie nu trebuie nici romanticizată, nici demonizată. Plecarea nu este trădare, iar rămânerea nu este eroism.

Sunt opțiuni strategice. Important este să le iei informat. Dacă pleci, pleacă pentru un sistem care îți oferă claritate, nu doar un salariu mai mare. Dacă rămâi, rămâi cu un plan, nu din inerție.

Demnitatea profesională despre care vorbim nu este un concept abstract. În 2026, demnitatea înseamnă să nu accepți să fii tratat ca un executant fără voce. Înseamnă să spui „nu” atunci când ți se cere să compensezi lipsa de organizare a altora. Înseamnă să îți aperi competențele chiar și atunci când este incomod.

Nu vei schimba sistemul singur, dar îți poți schimba poziția în sistem. Iar când suficienți medici veterinari fac acest lucru coerent, sistemul este obligat să reacționeze — nu din convingere, ci din necesitate.

În final, trebuie să îți spun ceva direct. Și, da, tot ca opinie personală:
profesia noastră nu este pierdută, dar nici protejată. Viitorul medicului veterinar nu depinde de discursuri, ci de deciziile mici, zilnice, luate lucid. De fiecare refuz argumentat. De fiecare delimitare clară. De fiecare colaborare bine aleasă.

Dacă vei continua să accepți orice din frică, vei pierde treptat tot. Dacă vei începe să alegi conștient, vei pierde unele lucruri pe termen scurt, dar îți vei salva identitatea profesională pe termen lung. Alegerea îți aparține, dar consecințele nu mai pot fi evitate.

Cu respect, dragul meu coleg, aceasta este, după mine, realitatea medicului veterinar în 2026. Fără dramatism, fără metafore, fără promisiuni.
Se poate merge înainte, dar doar cu fapte, decizii și responsabilitate. Și nu mai aștepta asta de la cei care ți-au oferit, atât de mult timp, doar explicații și promisiuni. Și ei sunt doar niște oameni, cu bune și cu rele — cu sau fără sindrom Hubris, cu sau fără fenomenul Stockholm interiorizat, cu sau fără principiul lui Peter la baza „evoluției” profesionale.

Dr. Cristi Matura