Am citit zilele trecute un articol apărut pe RestartNews.ro despre reducerea la jumătate a indemnizației lunare acordate medicilor veterinari din mediul rural și despre amenințările cu închiderea cabinetelor formulate de zeci de profesioniști din județul Mehedinți. Dincolo de titlu și de dimensiunea strict administrativă a deciziei, adevărata poveste s-a desfășurat în spațiul comentariilor. Comentariile apărute la știrea publicată de RestartNews.ro spun o poveste mai amplă decât cea a unor sume tăiate dintr-un buget: ele arată ruptura profundă dintre societate și una dintre profesiile-cheie pentru sănătatea publică.

Dincolo de reacțiile la cald, ceea ce se conturează este un amestec periculos de frustrare economică, politizare excesivă, neîncredere instituțională și lipsă de informare. Medicul veterinar ajunge, astfel, nu profesionistul care previne epizootii, protejează siguranța alimentară și gestionează riscuri sanitare, ci o figură caricaturizată: „absent”, „bine plătit”, „vinovat”.

O dezbatere care n-a mai fost despre medicină

Puține comentarii discută, în mod real, ce face concret un medic veterinar concesionar și care este rolul său într-o comunitate rurală. Majoritatea intervențiilor se mută rapid în zona politică: cine a votat cu cine, cine „merită” sau „nu merită” bani publici, cine trebuie „pedepsit”. Tonul devine adesea agresiv, discriminatoriu sau batjocoritor, iar profesia este împinsă într-un război simbolic care nu îi aparține.
În acest context, indemnizația nu mai este percepută ca o formă de compensare pentru un serviciu public obligatoriu, ci ca un „privilegiu”. Iar orice privilegiu, într-o societate tensionată, devine o țintă legitimă. Fără explicații clare, fără date și fără comunicare instituțională coerentă, spațiul public este rapid umplut de presupuneri, suspiciuni și resentiment.

Confuzia care alimentează ura

Un element-cheie al acestei crize este confuzia structurală:

• între cabinetul privat și activitatea sanitar-veterinară concesionată;
• între consultația plătită de proprietar și acțiunea impusă de stat;
• între responsabilitatea individuală a unui medic și deciziile unui sistem administrativ.

Atunci când aceste diferențe nu sunt explicate, medicul veterinar devine o figură convenabilă pe care se proiectează toate nemulțumirile: de la pesta porcină africană la lipsa serviciilor publice din mediul rural.

Vocile care încă mai văd imaginea de ansamblu

Există, totuși, și comentarii care apără profesia. Sunt puține, dar ferme. Ele reamintesc un adevăr simplu: fără medici veterinari nu există siguranță alimentară, nu există control al bolilor, nu există sănătate publică. Aceste voci nu neagă problemele reale din sistem, dar cer ceva esențial: discernământ și onestitate în evaluarea situației.

O problemă de comunicare, nu doar de buget

Această situație arată limpede că medicina veterinară din România nu suferă doar de subfinanțare, ci și de o criză de reprezentare publică. Ani la rând, rolul medicului veterinar a fost aproape invizibil pentru publicul larg. Iar ceea ce rămâne invizibil devine, inevitabil, ușor de atacat. Dacă această lecție nu este înțeleasă, fiecare măsură administrativă viitoare va genera același tip de reacție: furie, polarizare, dispreț. Nu pentru că oamenii „nu înțeleg”, ci pentru că nimeni nu le-a explicat. 

Puțini știu că statul alocă fonduri pentru a ține anumite boli departe de populație. Puțini știu că medicii veterinari concesionari sunt cei care pun în aplicare programe strategice de sănătate animală, finanțate de statul român, fără de care siguranța alimentară ar fi grav compromisă.

Și, și mai puțini înțeleg că, în momentul în care medicul veterinar concesionar dispare dintr-o comunitate, dispare și prima linie de apărare împotriva bolilor care pot ajunge, în cele din urmă, pe masa fiecăruia dintre noi.

Poate veți spune că niciun loc nu rămâne gol și că, dacă acești medici dispar, vor veni alții în locul lor, mai buni, mai pregătiți, mai „alini­ați” cu cine trebuie. Realitatea arată însă altfel. Experiența statelor cu adevărat capitaliste demonstrează că piața nu umple automat aceste goluri. Statele Unite, de exemplu, se confruntă de ani de zile cu dificultăți majore în atragerea medicilor veterinari în zonele rurale sau izolate. Dintr-o perspectivă strict capitalistă, aceste regiuni nu sunt atractive: animalele sunt puține, comunitățile sunt dispersate, costurile sunt mari, iar veniturile sunt imprevizibile. Tocmai de aceea, SUA, poate cel mai capitalist stat din lume, oferă subvenții consistente, stimulente financiare și programe speciale pentru medicii veterinari dispuși să se stabilească în aceste zone.
Aceasta este lecția pe care o ignorăm prea ușor: fără sprijin public, medicina veterinară rurală nu supraviețuiește doar din mecanismele pieței, iar consecințele nu sunt doar profesionale, ci țin direct de sănătatea publică și siguranța alimentară

Întrebarea cheie este: cine ar trebui să le explice oamenilor?

Răspunsul nu poate fi „oricine” și, cu atât mai puțin, „nimeni”. Explicațiile nu apar de la sine, iar spațiul public nu se umple spontan cu informație corectă.

Responsabilitatea este una partajată, dar clar conturată:

• instituțiile statului, care gestionează politicile publice și finanțarea sistemului veterinar, au obligația de a comunica transparent ce plătesc, de ce plătesc și ce servicii primesc cetățenii în schimb;
• organizațiile profesionale și structurile de reprezentare ale medicilor veterinari au datoria de a face vizibil rolul profesiei și de a interveni atunci când acesta este denaturat;
• liderii de opinie și platformele media specializate trebuie să traducă limbajul administrativ și tehnic într-un discurs inteligibil pentru publicul larg;
• medicii veterinari înșiși, individual sau colectiv, au un rol în a-și explica munca, limitele și responsabilitățile, fără a aștepta mereu ca altcineva să vorbească în locul lor.

Ceea ce nu mai funcționează este ridicatul din umeri, privitul „dintr-o parte în alta” și speranța că altcineva va deschide gura primul. În lipsa unei voci asumate, spațiul este ocupat rapid de speculații, furie și polarizare. Comunicarea nu este un gest opțional, ea trebuie să fie o parte primordială a supraviețuirii unei profesii într-o societate tensionată și hiperconectată.

Dincolo de comentarii

Cazul Restart News reprezintă desigur, doar o polemică de Facebook. Așa ar spune unii. Pentru medicina veterinară însă  reprezintă un semnal de alarmă privind cât de ușor poate fi delegitimată, în spațiul public, o profesie. Despre cum lipsa dialogului transformă specialiștii în ținte. Și despre cât de fragilă este încrederea într-un sistem care funcționează, adesea, tocmai pentru că nu se vede.

Poate că discuția despre bani ar fi trebuit să înceapă cu o altă întrebare: ce se întâmplă cu comunitățile rurale atunci când medicul veterinar chiar dispare?

sursa foto: imagine generată cu ajutorul AI.