Despre ce vorbesc?! Pai sa recapitulez.Un medic veterinar omoara peste 230 caini, care de fapt erau peste 200 si in realitate nu stie nimeni cati erau, ce aveau si de ce si cine a decis sa fie omorati. Un alt medic veterinar, in celalalt capat al tarii emite un fel de acte si aproba un transport de cai in camion de vaci, care se imbarca 47 pe picioare si coboara 52 si vreo doi morti, iar unii cu picioarele si coastele rupte. Stati linistiti, ca ancheta este in curs de desfasurare si pana gaseste vinovatul mai dureaza. E greu sa vezi care si cum e ruda sau prieten cu care si de unde si cat da sau cat a dat si pentru ce a dat si daca da si noua ce ne iese. Unul saracuû de la capatul acestui sir ilogic tot o sa incaseze toate pacatele sociale sau organizatorice ale sistemului.

Unii ar spune ei si ce? cu ce ma afecteaza? Drept sa fiu, nici pe mine nu ma afecteaza daca stau in fata tastaturii, bat campii impreuna cu tastele si dupa aia ma duc la o bere cu prietenii. intorc spatele la astfel de probleme si deci ele pentru mine nu exista. Simplu si practic. Totul va merge bine in continuare pana ce sistemul si mecanismele acestuia ma vor ajunge, inevitabil si pe mine. Toti suntem supusi greselii si mai devreme sau mai tarziu ne vom aduce aminte. Atunci cand sistemul acesta ne va pune la zid, vom revedea in fractiuni de secunda toate aceste imagini cu colegi executati care au avut doar vina de a executa niste sarcini trasate de oameni care nu isi vor recunoaste niciodata neputinta, incapacitatea sau lipsa totala de comportament deontologic medical sau profesional. Frica i-a indemnat pe colegii care au executat astfel de comenzi si tot frica ii va ingropa in nesimtirea celor care imping sistemul inspre propriile lor dorinte.

Dar, sa fim rabdatori caci razbunarea vine tot de la acest copil al lor. Istoria mi-a aratat de fiecare data ca ei, acesti manipulatori ai sistemului au devenit victimele propriilor lor actiuni. Dar aceasta dupa ce vietile medicale ale unor colegi au fost profund zdruncinate. Dar ce importanta va mai avea atunci? Doar una sentimentala, caci faptele vor fi istorie si noi vom fi trecut de mult prin furcile mecanismului uitandu-ne cu regret in spate si visand ca luptatorul din noi va renaste si ne va razbuna. Dar pana atunci sa stam si sa privim neputinciosi sau sa intoarcem spatele? Nu cred ca este solutia cea mai buna, cum de altfel nici revolta guraliva nu ne va ajuta prea mult. Cred totusi ca fiecare trebuie sa avem curajul sa luam atitudine. In primul rand fata de inertia si neputinta de a reactiona din noi insine. Din scoala am fost indoctrinati sa asteptam sa ni se dea, sa luam ce ni se ofera.

Gresit fundamental. Trebuie sa luam ce avem nevoie, sa cautam ce ne trebuie, iar ce ne face rau sa eliminam din viata si activitatea noas tra. Este necesar sa avem o atitudine pozitiva dar nu umila, constructiva dar nu manipulatoare. Sa cerem si sa luam ce este al nostru: dreptul de a fi verticali si mandri ca suntem medici veterinari guvernati de legi si principii deontologice profunde.

Daca nu te implici, crezi ca este liniste in jurul tau?

Este gresit a avea sperante?

Este rau sa-ti doresti succes in cariera de veterinar?

Astept raspunsuri mai jos in comentarii