- Detalii
- Interviuri & Viață de medic
TriaVets – Trei viitoare veterinare care schimbă modul în care comunicăm despre animale
Cum a luat naștere ideea podcastului TriaVets? A fost o inițiativă spontană între prietene sau un proiect gândit pe termen lung?
Triavets: Ideea de a face un podcast a fost destul de spontană și a început în primăvara anului 2025. Prin lucrarea de licență a Anastasiei, în urma unui chestionar, am aflat că mulți proprietari consideră comunicarea dintre ei și medici deficitară, iar noi suntem conștiente că, din păcate, la un consult nu avem timpul necesar pentru a oferi răspuns la toate informațiile de care ar avea nevoie un proprietar. De mult ne-am dorit să începem un proiect împreună, doar că nu știam ce să fie mai exact. Cu ideea de podcast am venit prin intermediul unei aplicații AI, unde poți face episoade de podcast pe baza unor prezentări ppt, și, ascultând episoadele generate, desigur cu teme veterinare, ne-am gândit că ar fi foarte faină ideea să facem noi un podcast unde putem să ajutăm studenții și proprietarii.
Care a fost momentul în care ați spus „da, chiar vrem să facem asta”?
Triavets: După ce am discutat ideea prima dată, în fiecare zi una dintre noi venea cu o idee nouă la facultate, despre cum am putea să realizăm acest proiect. Zilele au trecut și noi aveam deja foarte multe idei în ceea ce privește social media, partea de design, subiecte pentru episoade și execuția podcastului, iar la un curs ne-am decis să ne comandăm microfoanele și să începem să facem lucrurile despre care vorbeam și visam de zile sau chiar săptămâni.
De ce ați ales formatul de podcast și nu, de exemplu, vlog sau articole scrise?
Triavets: În ziua de azi, unde oamenii au un program tot mai încărcat și mulți sunt pe drumuri toată ziua, ni se pare că formatul audio, adică un podcast, poate să aibă un succes mai mare de a ajunge la cât mai multe persoane, deoarece și cei care nu au timp să stea jos și să citească pot asculta un episod oricând, pe autobus în drum spre muncă sau când își duc animăluțele la plimbare. Podcastul este o modalitate perfectă pentru oamenii care doresc să învețe lucruri noi, în timp ce fac și altceva.
Ce teme v-ați propus să abordați în episoadele următoare și cum le alegeți?
Triavets: Din fericire, când vine vorba de medicină veterinară, temele despre care se poate vorbi sunt foarte multe. Ne alegem subiectul în funcție de ce ne pare important pentru proprietari să cunoască și despre teme unde putem să aducem informații noi și utile oamenilor, despre care poate nu știau. Ne-am propus, pe viitor, să facem episoade tematice în funcție de sezon; de exemplu, de Revelion vom posta un episod despre riscuri din această perioadă și recomandări. De asemenea, ne dorim să ne facem relația cu urmăritorii noștri mai solidă și să facem episoade tip Q&A, să răspundem la întrebările și curiozitățile fiecăruia. În rest, vom veni cu teme interesante despre care toți cei care au animăluțe acasă ar trebui să știe.
Cum a reacționat publicul la primele episoade? Ați primit mesaje de la ascultători sau de la colegi veterinari?
Triavets: Primele episoade au fost un succes mare; nici nu ne așteptam să asculte atâtea persoane. Am primit foarte multe mesaje frumoase, care ne-au dat și mai multă motivație de a continua acest proiect. Cele mai frumoase momente sunt acelea când ne întâlnim cu prieteni sau cunoștințe pe care nu i-am văzut de mult timp și ne spun că au ascultat episoadele și cât de mult le-a plăcut.
Care este cea mai mare provocare atunci când produci un podcast educativ despre animale, dar și cea mai mare satisfacție?
Triavets: Cred că cea mai mare provocare este să ne asigurăm că informațiile pe care le transmitem sunt corecte și bine documentate. Ne dorim ca fiecare episod să ofere ceva valoros și real. În același timp, cea mai mare satisfacție vine din faptul că, prin munca noastră, reușim să educăm proprietarii de animale și să contribuim la o îngrijire mai bună a acestora. Este foarte frumos să știi că ajutăm oamenii să înțeleagă nevoile reale ale animalelor, care nu sunt mofturi întotdeauna, ci lucruri esențiale pentru sănătatea și bunăstarea lor.
Accesează canalul
Cum împărțiți rolurile în echipă — cine se ocupă de documentare, cine de editare, cine de comunicare?
Triavets: Nu avem o persoană fixă pentru fiecare rol, încercăm să ne împărțim sarcinile în mod egal. Fiecare dintre noi se ocupă de documentare, editare și comunicare, astfel încât toate să învățăm fiecare etapă a procesului și să contribuim în mod echilibrat. În felul acesta, lucrăm mai eficient, ne completăm unele pe altele și ne asigurăm că totul iese cât mai bine.
De ce medicina veterinară?
Ce v-a determinat, fiecare în parte, să alegeți medicina veterinară?
Patricia: Am ales medicina veterinară pentru că este un domeniu vast, cu multe posibilități, în care poți crește profesional și poți învăța mereu lucruri noi.
Anastasia: Am ales această meserie deoarece din copilărie am simțit dorința de a ajuta animalele, iar dedicarea medicilor veterinari și respectul pe care îl vedeam în ochii oamenilor față de ei m-au făcut să consider această profesie cu adevărat specială.
Renata: Încă din copilărie, și chiar și astăzi, am fost mereu înconjurată de animale. Pentru mine, ele fac parte din familie, iar familia trebuie protejată. Fiind o persoană cu multe pasiuni, am avut mai multe opțiuni atunci când a trebuit să decid ce voi face când voi crește, însă medicina m-a atras întotdeauna cel mai mult. Așa că am ales să urmez visul meu din copilărie: să devin medic veterinar și să am grijă de familia mea necuvântătoare.
Există un moment sau o experiență din facultate care v-a confirmat că ați ales drumul potrivit?
Patricia: De fiecare dată când putem să ajutăm, în orice fel un animăluț, mă face să știu că am ales drumul bun, deoarece în acele momente simt o îndeplinire și o fericire pe care nici nu o pot descrie.
Anastasia: Nu a existat o singură experiență care să îmi arate că acesta este drumul meu, ci mai degrabă un cumul de momente și trăiri. Pe măsură ce am parcurs anii de facultate, mi-am dat seama că totul venea firesc pentru mine: învățam cu plăcere, nu simțeam materia ca fiind foarte grea și mă simțeam bine ori de câte ori trebuia să fac ceva practic. Așa am înțeles treptat că aceasta ar putea fi meseria potrivită pentru mine.
Renata: Au fost mai multe momente frumoase pe parcursul facultății, dar unul care mi-a rămas foarte clar în minte a fost primul consult pe care l-am făcut singură, cu pacientul și proprietarul în față.
Ce domeniu al medicinei veterinare v-ar plăcea să urmați mai departe — clinică, laborator, nutriție, educație, comunicare?
Patricia: Aș dori să lucrez cu animale de companie, pe partea de clinică, și, implicit, informare și educația proprietarilor, atât în cabinet, cât și online. Nutriția ar fi o altă ramură pe care mi-aș dori să o învăț puțin mai bine, pentru că, momentan, din păcate, nu se pune accentul așa de mult pe cât de importantă este în sănătatea animală o dietă echilibrată și personalizată, cu care ar trebui să ne ocupăm deja preventiv, nu doar după ce apar probleme.
Anastasia: Mi-ar plăcea să lucrez într-o clinică cu animale de companie. Dar, dacă va fi cazul, voi lucra pe teren cu animalele de rentă. Însă lucrul cu animalele de companie rămâne totuși prioritar, iar pe lângă aceasta nu voi renunța niciodată la interesul meu pentru nutriție. În același timp, nu exclud alte direcții, cum ar fi activitatea în laborator. Așadar, sunt deschisă la diverse oportunități, cu precizarea că accentul principal va rămâne pe partea clinică și, eventual, pe nutriția veterinară până sunt convinsă care va fi specializarea mea pe viitor.
Renata: Din punct de vedere a carierei, aș dori să lucrez ca și medic veterinar generalist sau internist, dar mă pasionează și domeniul sanitar-veterinar. Îmi place ideea de a combina activitatea clinică cu responsabilitatea pentru sănătatea publică și cercetare, astfel încât să pot contribui atât la bunăstarea animalelor, cât și la siguranța oamenilor.
Cum reușiți să îmbinați studiile, practica și proiectele personale precum TriaVets?
Triavets: Încercăm să prioritizăm tot ceea ce facem. Desigur, facultatea și practica sunt pe primul loc, pentru că reprezintă baza formării noastre ca viitori medici veterinari. În ceea ce privește proiectul TriaVets, lucrăm împreună și încercăm să ne împărțim sarcinile astfel încât fiecare să contribuie în mod echilibrat. Ne dorim ca ceea ce facem să fie de calitate, nu doar ceva „bifat”, așa că încercăm să ne organizăm timpul cât mai eficient.
Ce calități credeți că ar trebui să aibă medicul veterinar al noii generații?
Triavets: Credem că medicul veterinar al noii generații trebuie să fie, în primul rând, empatic și adaptabil. Este important să știe să se modeleze în funcție de tipul de proprietar și să formeze o echipă împreună cu acesta. Totodată, trebuie să fie deschis la noile tehnologii, dornic să învețe continuu și să se perfecționeze. Comunicarea clară, răbdarea, etica profesională și capacitatea de a lucra în echipă sunt esențiale. În plus, responsabilitatea și echilibrul emoțional îl ajută să facă față noilor provocări din ziua de azi și să ofere îngrijire de calitate.
Despre comunitate și misiune
Spuneți că vreți să construiți o „comunitate sinceră și informată” — cum vedeți această comunitate peste un an?
Triavets: Pentru noi, o comunitate sinceră și informată înseamnă un loc în care oamenii se simt confortabil să întrebe orice, să caute sfaturi și să înțeleagă mai bine ce se întâmplă cu animalele lor. Peste un an ne-am dori să fim înconjurate de o comunitate activă, care a învățat alături de noi și care folosește informațiile corecte pentru a lua cele mai bune decizii pentru prietenii lor necuvântători. Ne-ar plăcea ca oamenii să ne scrie, să ne spună că i-am ajutat sau că au înțeles ceva ce înainte li se părea complicat. În esență, ne dorim să construim un spațiu prietenos și util, în care legătura dintre proprietari și medicii veterinari devine mai clară și mai deschisă.
Cum credeți că poate fi îmbunătățită relația dintre medicul veterinar și proprietarii de animale în România?
Triavets: Credem că relația dintre medicul veterinar și proprietari se poate îmbunătăți în primul rând prin comunicare. Mulți proprietari ajung la medic doar când apare o problemă, iar atunci totul se întâmplă în grabă și se adună mult stres. Dacă oamenii ar primi mai multe informații corecte din timp, despre prevenție, despre ce înseamnă un consult, despre ce e normal și ce nu, relația ar fi mult mai relaxată. Pe de altă parte, și noi, ca viitori medici, avem responsabilitatea să explicăm pe înțelesul tuturor, să avem răbdare și să fim cât mai transparenți. Oamenii au nevoie să simtă că nu sunt judecați și că sunt ascultați. În final, credem că totul pornește de la încredere, iar încrederea se construiește cu explicații clare, empatie și disponibilitatea de a ține proprietarul aproape de procesul decizional.
Ce mesaj ați transmite tinerilor studenți la început de drum, care poate încă nu au curajul să vorbească public despre meserie?
Triavets: Le-am spune să nu le fie teamă să vorbească despre meserie și despre pasiunea lor. Chiar dacă la început pare dificil sau chiar inconfortabil să vorbești public, fiecare pas mic contează. Începând să împărtășești ceea ce știi, nu doar că ajuți alte persoane să înțeleagă mai bine medicina veterinară, dar și tu înveți și crești. Nu trebuie să fie perfect de la început, curajul vine pe măsură ce exersezi, iar comunitatea pe care o construiești îți oferă sprijin și încredere. Important e să începi, să fii sincer și să nu uiți de ce ai ales această meserie.
Dacă ați putea rezuma misiunea TriaVets Podcast într-un singur cuvânt, care ar fi acela?
Triavets: Informare, pentru că tot ce facem la TriaVets Podcast e să aducem proprietarilor de animale informații corecte și clare, ca să poată lua cele mai bune decizii pentru prietenii lor necuvântători
Ce v-ați dori ca ascultătorii să simtă sau să înțeleagă după fiecare episod?
Triavets:Ne-am dori ca ascultătorii să înțeleagă că toți suntem oameni și că nimeni nu este perfect. E important să fim deschiși la sfaturi și să acceptăm ajutorul atunci când cineva dorește să ne ofere o perspectivă utilă. Prin acest podcast, încercăm să formăm o relație mai apropiată între medicul veterinar, pacient și proprietar. În același timp, ne dorim ca oamenii să se simtă în siguranță alături de noi, chiar dacă suntem la început de drum. Și noi creștem, învățăm și evoluăm, dar ne dorim să facem asta împreună cu ei.
Cine sunt fondatoarele Triavets

Sabău Anastasia: Din totdeauna am iubit animăluțele și am simțit mereu nevoia să fiu în preajma lor și să am grijă de ele, fie că era vorba de un pui de pisică găsită pe stradă sau de un câine rătăcit prin cartier. Așa am realizat că vreau să transform această dragoste într-o meserie. Am ales Facultatea de Medicină Veterinară pentru că îmi doresc să ajut animalele să trăiască mai bine, mai sănătos și, prin asta, să aduc un mic bine și oamenilor care le iubesc. Încă de mică am învățat să lucrez în echipă, mai întâi prin sportul de performanță, cum ar fi baschetul, și mai târziu la facultate, unde colaborarea și comunicarea sunt esențiale. Am învățat că echipa este cea mai importantă, iar succesul vine atunci când fiecare contribuie și sprijină pe ceilalți. Această lecție vreau să o aplic și în munca mea cu animalele și cu proprietarii lor, pentru a crea relații bazate pe încredere și respect. Ceea ce mă motivează cel mai mult este gândul că, prin această profesie, pot contribui la binele animalelor și, implicit, la echilibrul și sănătatea oamenilor și a planetei. Mi-ar plăcea ca la început să lucrez ca medic veterinar generalist, pentru a acumula experiență și a mă forma din punct de vedere profesional, iar mai târziu să urmez o specializare care să mi se potrivească cu adevărat. Pe lângă asta, in timpul liber îmi place să practic diverse activități sportive, să merg în drumeții și să petrec timp în natură, dar, desigur, mă bucura si momentele liniștite alături de prieteni, de o carte bună sau de un film.

Sava Renata: Încă din copilărie, și chiar și astăzi, am fost mereu înconjurată de animale. Pentru mine, ele fac parte din familie, iar familia trebuie protejată. Fiind o persoană cu multe pasiuni, am avut mai multe opțiuni atunci când a trebuit să decid ce voi face când voi crește, însă medicina m-a atras întotdeauna cel mai mult. Așa că am ales să urmez visul meu din copilărie: să devin medic veterinar și să am grijă de familia mea necuvântătoare. Au fost mai multe momente frumoase pe parcursul facultății, dar unul care mi-a rămas foarte clar în minte a fost primul consult pe care l-am făcut singură, cu pacientul și proprietarul în față. Din punct de vedere a carierei, aș dori să lucrez ca și medic veterinar generalist sau internist, dar mă pasionează și domeniul sanitar-veterinar. Îmi place ideea de a combina activitatea clinică cu responsabilitatea pentru sănătatea publică și cercetare, astfel încât să pot contribui atât la bunăstarea animalelor, cât și la siguranța oamenilor. Se știe despre mine că am multe pasiuni, așa că îmi place să-mi petrec timpul liber implicându-mă în activități diverse. Sunt o fire curioasă și îmi place să încerc lucruri noi. Încă din copilărie am avut pasiuni pentru desen și dans, iar cântatul a fost mereu o parte importantă din viața mea, de altfel, sunt și membru al unui cor. În plus, îmi place să socializez și să cunosc persoane noi, pentru că fiecare întâlnire poate fi o oportunitate de a învăța ceva și de a mă conecta cu oameni diferiți.

Rus Patricia: Mă numesc Rus Patricia și sunt studentă în anul 6 la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Ca și origine sunt din Miercurea Ciuc și am terminat clasele 9-12 la Liceul Teoretic Márton Áron la profil uman. Ideea de a alege medicina veterinară mi-a venit extrem de brusc, în timpul unei conversații cu mama, când îmi povestea despre o cunoștință care terminase medicina veterinară pe atunci, și i-am zis: „Ce meserie frumoasă are”, și după o liniște de 2 minute ne-am dat seama că pot să aleg și eu acest drum. Norocul a fost mereu lângă mine de când m-am născut și nu a lipsit nici în acel moment. Am căutat informații despre admitere, voiam să stau acasă un an să învăț, deoarece la profilul uman nu am învățat la materiile reale prea detaliat și nu eram pregătită deloc de examenul de admitere, dar în acel moment am văzut că doar în acel an nu se ține examen din cauza COVID-ului, așa că m-am înscris și am intrat la facultate în 2020.
Începutul nu a fost deloc ușor pentru mine, a trebuit să învăț totul de la 0 și nici nu știam cum să învăț ca să îmi fie cel mai bine. În acea perioadă am învățat ce înseamnă eșecul, m-am simțit pierdută, fiind și COVID cu restricții și ore online care nu m-au ajutat, am crezut că nu voi putea merge mai departe, iar apoi într-o noapte s-a schimbat totul. Am început să studiez cele mai bune metode de învățare, să fiu atentă la starea mea de bine și să învăț cum să îmi înving stresul și frica, care nu mă lăsau să trec mai departe.
Plăcerea de a învăța a devenit din ce în ce mai mare și am devenit puțin dependentă de succes. În prima vacanță de vară am stat aproape toată vara acasă și am învățat de dimineață până seara, și îmi făcea plăcere să fac acest lucru. În timpul facultății a început să fie tot mai bine, am avut deja metoda mea de a învăța și mergea mult mai repede.
Sunt sigură că dacă nu aș avea această iubire față de animale în mine nu aș fi putut să fac ceea ce am făcut, deoarece nu a fost un drum deloc ușor, dar am învățat foarte multe mergând pe el, și datorită acestor experiențe acum reacționez mult mai bine la eventuale greutăți. Motivația mea principală este cățelușa mea, și să devin un medic care se comportă cu pacienții și cu proprietarii cum m-aș aștepta și eu să se comporte cu cățelul meu și cu mine.
Îmi face deosebit de mare plăcere să văd oamenii că după o discuție sunt total lămuriți de orice aspect privind companionii lor și că au primit toate răspunsurile de care au avut nevoie. În continuare aș dori să lucrez cu animale de companie, mi-ar plăcea să fac medicină preventivă, să ofer consultanță proprietarilor care au nevoie de informații și să mă ocup de probleme clinice de zi cu zi. Ca și femeie mi se pare greu să găsesc echilibrul între carieră și familie în această meserie, simt că aș avea nevoie de două vieți să le pot face pe toate și să fiu mulțumită de mine, dar sunt sigură că voi găsi drumul perfect pentru mine.
De 16 ani, Veterinarul.ro prezintă faptele și dezbaterile din profesie, cu scopul de a informa și sprijini comunitatea veterinară. Publicăm articole care reflectă atât perspectivele medicilor, cât și impactul asupra societății. Mulțumim pentru contribuția și implicarea adusă, editorilor și abonaților medici veterinari români, fără de care nu am fi putut exista. Le datorăm recunoștința noastră pentru perseverența de a rămâne fideli principiului care ne ghidează din prima zi: Veterinarul.ro există pentru și împreună cu comunitatea veterinară din România.
Scrie-ne pe adresa de email a redacției și hai să îți facem povestea cunoscută.
Urmărește-ne pe rețelele sociale:
Articole cu același subiect:
Vocea Profesiei Live: Joi 27 noiembrie 2025 19:00 - Între compasiune și colaps: anatomia burnout-ului în medicina veterinară
Joi, 27 noiembrie 2025 ora 19:00 un nou episod live al podcastului Vocea Profesiei cu un invitat spe...
Vocea Profesiei: despre cine suntem și cine putem deveni
Ieri, 20 noiembrie, am lansat în format live „Vocea Profesiei”, podcastul Veterinarul care își propu...
Trimite-ne opinia ta pentru „Veterinarul live” – un nou podcast dedicat profesioniștilor din medicina veterinari
Joi, 20 noiembrie, de la ora 19:00, lansăm un nou format de dialog dedicat medicilor veterinari din ...
Lansăm podcastul „Veterinarul” live – primul episod pe 20 noiembrie, de la ora 19:00
Joi, 20 noiembrie, de la ora 19:00, lansăm un nou format de dialog dedicat profesioniștilor din medi...
Noutați Medicale Generale
-
Ce trebuie și ce nu trebuie să puneți în sau pe o rană
- Monica Nita
Obiectivul principal al curățării plăgiloreste de a îndepărta țesutul necrotic și alte fragmente de...
-
Îngrijirea adaptată culturii: îmbunătățirea încrederii în medicina veterinară
- Echipa Veterinarul.Ro
Un nou articol publicat de Sohaila Jafarian în Clinical Veterinary Small Medicine evidențiază...
-
Recunoașterea efectului placebo în medicina veterinară
- Echipa Veterinarul.Ro
Atunci când un câine participant la un studiu clinic privind un supliment pentru sănătatea...
Noutăți Medicale PET
-
Particularități de anatomie și fiziologie dentară la iepurele european
- Echipa Veterinarul.Ro
Iepurele (Oryctolagus cuniculus) este un adevărat ierbivor. Dieta naturală a iepurelui constă în...
-
Aspecte histopatologice în fibrosarcom
- Iulia Milin
Fibrosarcomul face parte din categoria tumorilor cavității bucale. Este o tumoare canceroasă derivată...
-
Extracția dentiției temporare la câine
- Echipa Veterinarul.Ro
Majoritatea animalelor domestice prezintă două seturi de dentiție și anume dentiția temporară...
Noutăți Articole Specializate Business
Dividende 2025: Cum optimizezi plata CASS dacă ai profit mare și ce e mai avantajos dacă profitul e mic
- Echipa Veterinarul.Ro
Firmele pot distribui dividende pe final de 2025 chiar dacă nu au bani în cont. Impozitul de 10% trebuie însă achitat până la 25 ianuarie 2026
- Echipa Veterinarul.Ro
Notificarea ANAF privind facturile netransmise în termen prin e-Factura: a fost introdus Formularul 800
- Iulia Cretu
Tranziția de la Revisal la Reges-Online: termen-limită – sfârșitul lunii septembrie
- Iulia Cretu

